
AUR a ajuns la 20,6% din opțiunile electoratului, pe locul doi după PSD, în scădere față de lunile anterioare. PNL a coborât pe locul trei în opțiunile electorale, potrivit unui sondaj INSCOP realizat în ianuarie, prezentat de HotNews.ro. Astfel, social-democrații sunt creditați cu o intenție de vot de 34,3% față de 36% în decembrie. PNL e în scădere, având în ianuarie o intenție de vot de 16,6% față de 17% în luna precedentă. USR a crescut un pic: de la 12,1% la 12,5%.
Jurnalistul Ionuț Cristache a comentat acest rezultat pe pagina sa de FB:
Să ne înțelegem, toată această situație, creșterea naționalismului bezmetic, înflorirea extremelor, deraierea discursului public, nemulțumirea generală, toate sunt din cauzua unui singur om! Klaus Iohannis! Toate din cauza lipsei sale de transparență, a lipsei de implicare, a neasumării problemelor reale, a promovării mediocrității, a susținerii necondiționate a unor zone clar-obscure, a capturării serviciilor și a tuturor instituțiilor publice de forță, a servilismului practicat în raport cu partenerii de tot felul, a lipsei cultivării a unei minime mandrii naționale și a anulării totale a primului sau mandat prin nasirea nefirestei alianțe cu ciumă roșie și distrugerea PNL-ului. Nu mai vorbim de comoditatea sa, de izolationismul său aproape imperial, de gafele sale de exprimare și comportament care l-au autoridiculizat! Iată #RomaniaNormala ! Aici sîntem după 7 ani! #inca3ani
Într-o altă postare pe același subiect, Cristache mai scrie:
Voi realizați că un partid care acum 1 an și puțin nu exista în presondajele de campanie este al doilea ca intenție de vot, pe ȚARĂ! Asta nu spune multe despre partidul în cauza ci despre starea de nemulțumire din țară, despre dezamăgirea oamenilor, despre lipsa lor de reprezentare, deapre ignorarea lor, despre prostirea lor continuă crezând că merge așa la infinit, despre lipsa de empatie, despre lipsa de dialog, despre lipsa agendei lor din agenda politicului, despre zidul care s-a ridicat în ultimii ani între ei și conducătorii lor!
Ce se mai aude cu dosarul doamnei primar Clotilde Armand? Pana la urma imaginile filmate in care sacii cu voturi erau mutati, schimbati, rascoliti de oamenii USRului erau efecte speciale? Gata, s-a montat surdina? S-au furat voturi au ba? Sa stie natiunea! Dintre militarii francezi veniti sa ne apere de Putin cel rau poate cativa stiu sa numere in romana, sa ajute procurorul impartial la numaratul voturilor. Voma, o tzara de toata voma! Voma noastra si mandria, Klaus Iohannis Romania!
Incep toti romanii sa realizeze ca hotii si mincinosii din actualul PNL si USR au guvernat pentru cei de afara si deloc pentru romani. In plus sunt cei mai analfabeti politicieni din cati au fost vreaodata, pana si cei din PSD care s-au inhaitat cu ei fiind cu clase mai inteligenti si pregatiti. Dar surpriza vine cu fiecare zi de la AUR, un partid de baieti cu scolile facute pe bune (nu cu sprijin secu ca Ciolos&co), mari patrioti si verticali.
Cati au fost la vot ??? Lumea se agata de orice sau oricine nu a mai fost!De astia care de 30 de ani doar fura pentru ei s-au saturat,dar sigur ca intodeauna iese cine trebuie nu ce voteaza prostimea! Toti au fost adusi la putere pe votul contra,asa am fost dirijati sa intram in capcanele Securitatii! S-a prelungit la 2 zile votul pentru Constitutie sub sloganul „Vine Regele si isi ia pamantul!” ,doar il cara cu roaba?!,lasa sa-l pradam noi au aranjat politicienii cu Securitatea! Chiar mai exista Securitatea??????
agapis Nu vrei sa ne explici cum vrei tu ca Ro sa fie stat suveran? In conditiile de fata,cand Ro este un stat mic, la est mereu amenintata de rusi, fara aliante puternice suveranitatea e zero. Eu cred ca tu nici nu intelegi. O dai pe propaganda,ca suna bine.
Insa Romania este alta fata de cea pe care o stiti voi aiuritii .Scuze, o-ul fugise.
@ abc Nationalismul a escaladat mereu in conflicte si crime. Iar AUR in veci nu va ajunge la putere. Iti poti imagina pentru orgoliul tau ce vrei. Insa Romania este alta fata de cea pe care stiti voi aiuritii. Este de ajuns sa vezi care este profilul votantilor de AUR si este de ajuns. O tara se construieste prin educatie, investitii si munca. Nu prin mediocritate si oameni fara capatai.
Cand vor pricepe romanii ca securitatea a avut ultimul cuvant. I-a impacat spre folosul baietilor destepti pe toti, pe Johanis cu PSD si pe PSD cu PNL. Cand este ordin… Toti sunt santajabili, altfel n-ar fi acolo. Deocamdata cei din AUR par a fi imuni la santajul securitatii.
Un partid cu conducatori aflati mereu in mijlocul poporului nu poate fi extremist. Un partid cu un program clar bazat pe familie, credinta, natiune si cu dorinta de libertate nu poate fi nationalist-bezmetic. E drept ca uneori afiseaza un nationalism teatral, dar tocmai felul lor de manifestare ii arde pe ticalosi la lingurica.
Sondajele sunt mincinoase pentru ca esantionul nu e sincer sau nu se simte obligat sa divulge alegerea. In plus e mobil in optiuni.
Pentru profu’ nehotarat: iesi cateva luni din tara si vei intelege ca a fi roman nu e mai bine sau mai rau, ci ceva care te face deosebit de altii si trebuie sa fii respectat, la randul tau respectandu-i pe ceilalti. Vei intelege (mai bine mai tarziu decat niciodata) ca a fi nationalist poate fi o optiune politica atunci cand hienele globaliste dau tarcoale.
AUR câștiga pe negativ , prostiile PSD care s-au compromis si a aceptat guvernarea in loc de anticipate. daca nu se trezeste din somn si complicitate, AUR va ajunge pe locul 1.
NU vreau ca UE sa ne impuna legi anticrestinesti,DA vreau o lege impotriva antiromanismului,nu avem nici un motiv sa stam cu capul plecat,DA Romania stat suveran,DA taxarea severa a coruptiei(confiscarea averilor),DA neutralitate pe plan extern,noi suntem un popor pasnic.
Dupa tot raul facut de Basescu, unii l-au votat de a devenit PD-L partid parlamentar in 2016 si s-a unit cu PNL, iar in 2019 l-au votat pe Falca si Basescu la europarlamentare, pe Blaga ca PNL-ist si alte anomalii, in schimb pensionara Petre de la Timisoara care era nemultumita si de legea pensiilor, ca le da prea putin, acum are tot de la PNL lui Citu, bani putini si facturi mari plus calorifere reci in spitale si in case. PSD-ul iar a gresit ca le-a dat ceva la pensii, il vor vota pe Citu pt ca s-a opus. Nu vad de ce ti se pare mult? Pt ca raman peste 70%, UDMR are 5% sau sub daca prezenta e mare si 7% daca romanii nu merg. raman 63% cu peste 20-25% AUR, PSD nu are mai mult de 35%. Romanilor le plac tortionarii, Sectorul I, Bucuresti si Timisoara arata cat de multumiti si cat de mult le-a placut sa manance la terasa langa gunoaie si sobolani. A fost un experment reusit. Orice umilinta o vor accepta. Cineva intreba de patriotism. Dupa cum arata poporul roman patriotismul e un termen din mitologie. In particular este un sentiment profund, personal de iubire fata de locul unde te-ai nascut indiferent de etnie. Poti iubi Romania pt muntii ei pt pasarele, ape intinderile ei, pt cerul albastru uneori adanc, pt razele de soare, pt stramosii care au lasat doine si cuvinte intelepte, care au murit demn, dar nu o poti iubi pt oameni cu un caracter atat de ciudat cum sunt Citu, Iohannis si toti cei care au jurat credinta Romaniei si au pradat-o/tradat-o fizic/moral.
In mod normal acuma trebuia PSD sa fie in opozitie si in sondaje cu 45%. Dar PSD s-a băgat la guvernare ca să salveze pnl-ul si pe Iohannis, așa cade in sondaje. Normal ca profita Aur care nu a fost niciodată la guvernare si care are o agendă patriotică, sănătoasă. Nu sint super fan al stilului Simion, dar desi simplu ca om, daca rămâne si sincer ar putea avea um viitor. Mai mult imi place Claudiu Tarziu, dar ei probabil fac impreuna echipa bună. E nu am cu cine vota in afara de Aur.
Ei nu au curajul sa proclame Romexitul deschis deși este clar ca nu ai cum sa te înțelegi cu cei de la Bruxelles, nici Polonia, nici Ungaria nu va face casa cu cretinii de la Bruxelles, dar inevitabil vor ajunge la aceasta soluție – Romexitul.
Un partid antieuropean nu e necesar, romanii sunt europeni dar unul nationalist puternic da.
Si acest partid va fi AUR, are deja multi simpatizanti de calitate si inca vor veni iar copresedintii AUR sunt mult peste nivelul celor cu diplome cumparate din banii parintilor pe-afara.
Simion s-a comportat exemplar atunci cand a fost provocat de USRisti (cu pancarde si cerneala) la Iasi.
Deja le pun embleme de „extremisti” si anti-holocaust noroc ca lumea buna e ocupata cu Putin si nu mai are timp de diversiuni.
Simion face prostii ori de cate ori se repede la microfon. Ii recomand sa lase acest rol altui coleg de frunte din partid. Poate deveni o frana in cresterea accelerata a procentului electoral al partidului.
Lui Conu Jorj să i se promită că și că Băsescu va fi președinte! La asemenea degradare s-a ajuns! Ferească-ne Dumnezeu de coni, că restul le mai ducem! S-a umplut țara de asemenea stirpe și o ducem … tot mai bine!
AUR e inca prea molcom, prea european pentru felul in care se radicalizeaza opinia publica de la noi. Probabil de-aia a si fost ajutat sa creasca, pentru ca sa capteze sustinerea celor nemultumiti de colonizarea Romaniei. Daca ar aparea si la noi un partid cu adevarat antieuropean si nationalist, gen UKIP in Marea Britanie, cu un lider de tip Viktor Orban, ar lua majoritatea din primul tur. Abia un astfel de partid ar avea sansa sa refaca Romania ca stat national si suveran. AUR vorbeste mult, dar face putin si se vede ca e sub controlul Serviciilor. E supapa ideala pentru a elibera presiunea nemultumirii, in timp ce tara ramine sub controlul acelorasi colonialisti ca si in ultimii 30 de ani.
Da, vreau o lege împotriva antiromânismului!
Am ajuns să ne cerem scuze, să platim pentru cauze inventate, la noi în casă!
Pentru cel autointitulat „profu’retardat”care întreabă ce argumente pot fi aduse pentru a fi patriot:Două precizări:1.Nu poți fi patriot dacă ești un om fără Dumnezeu. 2.Nu poți fi patriot dacă nu-ți iubești părinții.Altfel spus ,creatorii noștri sunt Dumnezeu, patria și părinții și este firesc să le datorăm dragostea noastră nețărmurită după cum scriu și Digestele lui Iustinian, cea mai importantă operă juridică a omenirii:VELUTI ERGA DEUM RELIGIO,UT PARENTIBUS ET PATRIAE PAREAMUS(Să ne arătăm față de părinți și patrie cu aceeași pioșenie precum cea față de Dumnezeu).
AUR e doar un embrion de partid nationalist. N-au oameni de cultura, juristi ( sa nu-mi ziceti de Sosoaca! )si se manifesta doar in strada. Dar deja a speriat murarii si alti antinationali. Romania are nevoie de un partid puternic, condus de oameni instruiti si patrioti, inclusiv cu sustinere financiara. Trebuie propusa in Parlament o lege impotriva antiromanismului, care sa sanctioneze dur actiunile si atitudilile antiromanesti si antinationale,inclusiv ale reprezentantilor Media, care gazduiesc asemenea mizerii. Parizerul instelat a si sarit in apararea televiziunilor toxice, care provoaca panica in randul cetatenilor si prezinta imagini de razboi, ca si cand rusii ne-au invadat. Da, sunt toxice! De dimineata si pana seara nu auzim decat de trupe straine si de revolte.
AUR este singurul partid care lupta împotriva trădătorilor de neam și țară impuși la butoane timp de 32 de ani de către straini. Prima măsură care trebuie luata este confiscarea tuturor averilor nejustificate și naționalizarea principalelor mijloace de producție.
Pentru a imbrobodii escrocheria INSCOP a fost bagat Cristache la mijloc?
Cum masoara astia 16,7% PNL? Care dintre faramitele PNL aduna un asemenea scor? Sau toata gasca progresist liberala plus banii cirditi din imprumuturi ca sa-si asigure cumpararea voturilor la urmatoarele alegeri! Doar in bezna mintii catului exista 16.7%.
USR 12,5%? De unde? Nici daca aduni toate tomberoanele din Ro nu se obtine un asemenea scor. Sigur au furat listele de sondare si le-au completat lgbt-istii prin cazane.
Sondajul asta este doar apa plata pentru bolsevici!
Securism 100%!
catalogati imbecili pe votantii AUR. Dar pe aia care de 30 de ani voteaza partidul lui Ilici, cum ii categorisiti?
In Ucraina nationalistii sunt numiti pro-europeni, minoritatea romana are zero drepturu.
In Romania tot ce este in interes national este anti-european, discurs „al urii”, bezmetic si alte asemenea. Adica altfel decat vointa lui Soros. PNL nu are decat sa se duca la 3%
Textier de doi bani gauriti, acest Cristache, lipsit de har ziaristic, arunca lozincile ruginite, gaunoase expirate alea cu „nefireasca alianța cu ciumă roșie și distrugerea PNL-ului”, tampenii in care nici ma-sa lu’ Critache nu mai crede. Da’ textierul Cristche nu sufla o vorba despre performanatele/realizarile aliatului USR din „guvernul meu” al lu’ Johanis, amintim noi acilea cele 5-6 spitale incediate sub caricatura Voiculescu Vladut USR.
Votam AUR, chiar daca vom fi trasi in teapa si expulzati din Romania!
@Ionuț Cristache, „naționalism bezmetic” ziceți?
Un articol scris în 2013, „Naționalism și Patriotism” (https://mipopescu.wordpress.com/11-national/nationalism-si-patriotism/).
Poate priviți naționalismul cu alți ochi decât ai progresismului neo-marxist.