Isărescu: „Asta e marea provocare a României”

Banca Națională a României încearcă să găsească cu Guvernul măsuri și planuri astfel încât într-o perioadă de scădere a activității să fie evitată luarea de măsuri pro-ciclice, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la o conferință organizată de Consiliul Concurenței.

„Nu poate să fie ceva mai rău decât, în momentul în care economia o ia în jos, să nu ai resurse ca să o stimulezi și să fii obligat să tai din resurse. O regulă spune că după 3 ani de prociclicitate, economia va reveni în jos, asta e marea provocare a României. Ne vor forța piețele să găsim resurse (…) să luăm măsuri de corecție exact când nu trebuie. Și asta încercăm să facem acum cu Guvernul, să evităm ca într-o eventuală perioadă de scădere a activității economice să luăm tot măsuri pro-ciclice. Când economia creștea singură am stimulat-o să ajungem la 7%. Era nevoie? Un 4-5% era destul. Treabă grea…”, a spus Isărescu.

Într-un climat extern incert în care economia globală se află într-o încetinire sincronizată, economia României a crescut cu doar 3% în trimestrul al treilea, iar Guvernul are pe masa pentru anul viitor în primul rând majorarea salariului minim și cel mai important creșterea pensiilor cu 40% de la 1 septembrie. Creșterile venitului disponibil a reprezentat principalul factor de creștere a economiei în ultima perioadă. Isărescu a mai spus că prin politica de creștere aplicată în ultima perioadă s-a stimulat în exces consumul din importuri creându-se astfel locuri de muncă în alte țări.

Guvernatorul BNR a vorbit în consecință și despre nevoia de găsire a unui compromis între ciclurile economice și ciclurile electorale, spunând că „democrația are un cost”. El a spus că în momentele în care economia crește de la sine trebuie să existe o temperare a politicilor pro-ciclice.

„Nu poți să arunci ciclul electoral la gunoi. Trăim într-o democrație, trebuie să le împaci, ciclul economic cu ciclul electoral. Asta e treabă grea (…). Nu fac parte din categoria acelora care cred că ciclul electoral, ciclul politic, trebuie să primeze ciclului economic. Fiecare are logica lui, dar trebuie să se facă eforturi ca ele să se împace, să nu apară divergențe majore, fracturi. Și din partea noastră. Suntem instituție publică, dar mai înclinați către mediul de afaceri”, a spus Mugur Isărescu.

Acesta s-a arătat surprins de faptul că încă există discuții despre reducerea de impozite. „Unde să le mai reduci? Avem doar 26% din PIB% venituri (bugetare), cel mai redus din Uniunea Europeană. Bineînțeles că pare cea mai simplă soluție. Nu doar mărimea impozitelor contează, ci și povara birocrației”, a declarat Isărescu.

El a mai spus și că a apărut o problemă majoră în ultimele decenii, anume că discrepanțele dintre urban și rural și dintre regiunile țării, în special în raport cu Moldova, s-au adâncit, din cauza inexistenței infrastructurii.

Isărescu a adăugat că România a avut cel mai puternic avans în termeni de convergență reală din rândul țărilor post-comuniste, de la 22% la 66% a PIB pe cap de locuitor. Acesta a spus că PIB per capita în București este peste Berlin și Lisabona, dar și că am intrat în capcana venitului mediu.

„Vedem cum ne luptăm, foarte greu mergi de la mediu la dezvoltat”, a spus el.

El a notat că România este în cel de-al nouălea an consecutiv de creștere economică și că din anul 2000 Uniunea Europeană a fost cel mai important catalizator al reformelor economice pentru România.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

12 Comentarii

  1. Isarescu, azi:
    – Discrepanțele se adâncesc datorită faptului că infrastructura din zona estică nu e dezvoltată. Discrepanţele au ajuns să se adânceasca în principal din cauza faptului că Infrastructura în zona estică, cu preponderenţă în Moldova, nu este dezvoltată. Nu au cum să meargă investitorii acolo, n-au nimic cu moldovenii. Din punct de vedere social, ţara s-a omogenizat foarte mult, dar cu toate astea nu au cum să ajungă acolo. Cel mult investesc în Iaşi pentru că Iaşiul e o zonă universitară. Se fac investiţii în high tech, fintech, dintre acestea care nu incumbă infrastructuri fizice.
    – Dacă dorim creșterea performanței economiei pe termen lung, e nevoie nu doar ca firmele să facă eforturi ci și Instituțiile Statului să facă REFORME. Existența unor instituții puternice e cel mai bun indicator al unei dezvoltări sănătoase.
    – Mai avem o problemă serioasă: politicile fiscale prociclice. Noi am stimulat PIB-ul produs în alte țări. Faptul că creșterea PIB s-a bazat pe consum deci pe Importuri înseamnă că am creat locuri de muncă în alte țări și asta nu e bine.
    – Cele două cicluri – cel economic și cel politic sau electoral- trebuie corelate. Ciclul electoral și cel economic au altă logică fiecare, dar ele trebuie corelate. Discrepanțele dintre regiuni se adâncesc- în București avem un PIB/locuitor ca la Berlin. Dar dacă ieși la 40 de kilometri în afara Capitalei, întâlnești zone foarte sărace. Pentru a avea o economie sănătoasă, e nevoie de reforme.

    Propun sa iasa samuroaica Vasilica si sa-l contrazica, sa-l convinga ca e BINEEEEEEEEEEEEEEEEEE!!!!!!!!!

  2. Se pare ca, Isarescu este singurul roman cu capul pe umeri! Dupa Catu, euro poate sa ajunga lejer la 5 ron. Restul, niste hahalere cu gauri negre in cap care fac mai mult rau decat bine Romaniei! In tara in care ursii au mai multe drepturi decat psd-istii care se pregatesc de gazare sub dictatura liberala cu neamtul Johannis in frunte, scapa cine poate! Noroc ca sunt granitele deschise si poti sa fugi cat vezi cu ochii! o sa fuga si negru din Costa de Fildes care s-a stabilit in Baia Mare, judetul ALBA! Alba lux! Klaus in loc sa fie un liant intre romanii care-si dau cu paru in cap pe motiv de libertate liberala, el vrea exterminarea prostilor psd-isti si sa-i trimita la Bug!

  3. La anul veti da năvală sa readuceti psdul la guvernare, după ce vor „rezolva” ăștia creșterea economica.

  4. Ana are 3 mere si 7 Pere datorie.
    Dobinda la Pere este 29.9% iar Merele nu au cautare pe piete in urmatorii 3 ani.
    Daca Tembelii Aroganti de la Palatul Victoria sint cuminti si ascultatori este posibil sa vorbesc cu unii din prietenii mei sa le asigure finantare pentru a plati Dobinda la Pere. Daca continua sa ma lectureze pe mine despre Banking si Incalzire Globala le bag a Inflatie ca in 3 luni ii veti vedea pe toti Milogi la Gura Metroului.

  5. @handicapatulhandicapatilor:
    1. Cand vrei sa stii ce a spus Isarescu, consulta alte surse, din Cotidianul vei gasi „decat” ce permite PSD!
    A spsu mult mai multe decat scrie in Articolul asta, cauta!
    2. Cum ar fi ca Isarescu, Guvernatorul BNR sa apara si sa strige in gura mare DEZASTRU!
    Insa, cine stie sa „citeasca” spusele Guvernatorului intelege cat de mare e DEZASTRUL!
    Zilele trecute, Guvernatorul a spus CLAR: „Economia României nu este nici în abis nici pe marginea prăpastiei, Situaţia Economică e DELICATA, totuşi, dar controlabilă, a declarat vineri guvernatorul BNR, M. Isărescu”
    Cred ca intelegeti bine ce s-ar intampla cu Economiei unei Tari al carei Guvernator de Banca Nationala ar spune in gura mare ca e DEZASTRU!
    In secunda urmatoare, s-ar prabusi Moneda Nationala, Bursa la fel, iar Dobanzile de Imprumut ale Tarii respective ar EXPLODA!
    A-propos, stiti ca Romania se IMPRUMUTA Extern pe Termen LUNG la cele mai MARI Dobanzi din UE, mai mult decat DUBLU fata de media UE,(inseamna LIPSA de INCREDERE in Evolutia Economiei Romaniei!) uite:
    https://cursdeguvernare.ro/cum-ajuns-romania-tara-din-ue-care-plateste-cele-mai-mari-dobanzi-la-imprumuturile-pe-termen-lung.html

    https://cursdeguvernare.ro/nesabuitul-perfect-cea-mai-mare-crestere-economica-din-ue-a-iesit-cu-dobanzile-din-ue.html

    Ce va spune asta?!
    Uite DEZASTRUL:
    https://cursdeguvernare.ro/reteta-cum-iti-majorezi-deficitul-de-5-ori-in-3-ani-fara-sa-construiesti-nimic-de-anvergura.html

    https://cursdeguvernare.ro/datele-pe-t3-cresterea-pib-franeaza-vizibil-la-doar-3-pe-an.html

    https://cursdeguvernare.ro/a-patra-luna-pe-minus-pentru-productia-industriala.html

  6. @ha, ha: Ai habar cum sta Cresterea Economica DUPA 9 Luni pe 2019?(sunt ultimele Cifre oficiale de la Minsiterul Finantelor!)
    Uite cum:
    „Datele pe Trimestrul 3: Creșterea PIB frânează vizibil, la doar 3% pe an!
    Ritmul de creștere al PIB pe Trimestrul 3/2019 a SCAZUT vizibil, la doar 3% în termeni reali faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent(3,2% ajustat după sezonalitate, valoarea comunicată la Eurostat pentru comparabilitate cu celelalte state membre).

    Avansul față de Trimestrul predecedent s-a diminuat și el la 0,6%, cu observația că datele pentru T1 2019 și T2 2019 au fost revizuite în jos fiecare cu câte 0,2 pp în raport cu precedentul Comunicat al INS.
    Cert e că avem de-a face din punct de vedere economic cu cel mai SLAB Trimestru din ultimii ani( vezi Tabelele), pe o tendință de scădere destul de evidentă. Pentru a mai prinde pragul de 4 procente avans economic, conform estimărilor făcute de Comisia Europeană și FMI(în LIPSA(?) unei Prognoze oficiale autohtone a CNSP) ar fi necesară o revenire destul de consistentă pe final de an, tot de 4%, dacă se ține cont de ponderea istoric mai ridicată a ultimului Trimestru în structura PIB anual.
    Evoluția industriei nu prea ne dă speranțe.
    Una peste alta, avem de bifat încă circa 30%/PIB ca valoare nominală la un nivel de +4% pentru a reuşi să obţinem creşterea economică pe 2019. Ceea ce ar însemna o inversare a Declinului înregistrat în primele 3 trimestre ale anului. Or, ritmul de creştere al producţiei industriale, cea care susţine întreaga economie, arată de-a dreptul îngrijorător din datele disponibile.”
    https://cursdeguvernare.ro/datele-pe-t3-cresterea-pib-franeaza-vizibil-la-doar-3-pe-an.html

    Intelegi ceva?!

  7. Isarescu un oportunist , o sluga umila a tuturor guvernarilor incompetente , modelul perfect de nevertebrata politica . O tara cu resurse extraordinare si cu posibilitati exceptionale de dezvoltare a ajuns pe ultimul loc in Europa la dezvoltare economica , venit pe cap de locuitor ,etc, etc datorita gunoaielor din politica si sistemul bancar financiar ! Jafurile mari ale politicienilor au fost girate si acoperite de slugile dinsisteul bancar financiar : ,, furati voi cat puteti si imi iau si eu cat vreau ” ! Acest Isarescu , daca-ar avea un minimum de bun simt , ar tacea si s-ar face cat mai nevazut ! Poate va exista vreodata vreo justitie care sa le ceara socoteala tuturor celor ca el …La inapoierea economica a Romaniei si=a adus aportul din plin si acesst tupeist Mugur Isarescu !

  8. In PLus:
    „Cum se vede de la Bruxelles evoluția viitoare a economiei românești. 3 Observații esențiale.
    1. În LIPSA Prognozei oficiale a Comisiei Naționale de profil( care a „uitat” să ofere datele pentru Programarea bugetară pe 2020) va trebui să apelăm în ce privește evoluția viitoare a economiei românești la estimările venite de la Bruxelles. În esență, acestea NU sunt deloc îmbucurătoare și avertizează în privința unor dezechilibre tot mai mari care se conturează în viitorul apropiat.”
    https://cursdeguvernare.ro/cum-se-vede-de-la-bruxelles-evolutia-viitoare-a-economiei-romanesti-3-observatii-esentiale.html

    „A uitat” se traduce: Comisia Nationala de Prognoza(a PSD!) A INCETAT sa mai MINTA!

    2. Simplificat, se impun 3 observații:
    a) Creșterea PIB va fi mult SUB cea avută în vedere la Stabilirea fostului PROGRAM de Guvernare iar trendul e unul Descrescător.
    b) Balanța comercială se va deteriora în continuare pe traiectoria începută încă din 2016, punând presiune pe Deficitul de cont curent și pe Cursul de schimb.
    c) Deficitul bugetar se va duce foarte clar peste limita de 3%, chiar și dacă Investițiile vor fi limitate drastic iar Datoria publică va trece pragul de 40%.

    Intrebarea e: CINE va PLATI devierile astea?!

  9. luăm măsurile sociale şi le îmbrăcăm frumos, le zicem ba măsuri politice, ba le mai punem un caftan peste giubea şi le zicem măsuri electorale, după care venim cu marea plăcintă şi zicem că în măsurile prociclice, economicul trebuie să bată politicul, aşa că înţelegeţi dumneavoastră că tot ce nu poate să spună mamelucul ăla idiot din fruntea guv, a spus-o direct, dar camuflat puţin, măgărel, aşa că lingeţi-vă pe bot de pensii majorate, că treaba e ciclică şi dintr-o dată, nu mai e politicul suveran, ci economicul …lăsaţi boborul, să mai sugem şi noi la ţâţa mamei Românii…

  10. Prima masura sa te soanzire pe tine itzak-rescule ca tradator apoi sa iti confiste toata averea .

  11. Domnule Mugur Isarescu,a venit timpul sa aveti curajul,sa avertizati Guvernul,ca marea confiscare,a tot ce s-a furat in acesti 30 de ani trebuie urgent facuta.

  12. Cu cine vrea sa discute astfel de teme bancherul batran la guvern? Cu Lodovike? Poate despre chestii securiste nicidecum financiare. La astea se pricep cu totii. Mai bine merge la Cotroceni, baiatul ala inalt se pricepe cu siguranta la finante.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.