Nimic nu poate fi mai alarmant în legătură cu aspectele campaniei electorale decât cadourile oferite alegătorilor. De la cele mai ordinare obiecte la pachetele cu alimente, deseori la limita termenului de valabilitate. De zeci de ani, la început cu timiditate, apoi fără nicio oprelişte, candidatul la reprezentarea intereselui public îşi cumpără pe doi bani puterea. Sub ochiul legii şi al respectului pentru cetăţean.
După imensele sume virate în buzunarul celor din organizaţiile partidului, drumul spre obţinerea voturilor este o formalitate. Asta arată cât de democratice sunt partidele din România, cât de preocupate sunt acestea faţă de soarta ţării. Traseismul politic este, probabil, una dintre manifestările-cheie ale corupţiei. Cât mediul politic va funcţiona în acest format, nicio instituţie nu va avea eficienţă în rezolvarea caracatiţei sfâşiind România. Instituţiile de control, precum în ultimii ani, vor fi supuse orientărilor zilei, fără eficienţă socială, publică. Arestarea unui demnitar nu rezolvă nimic, trebuie eliminate cauzele care au dus la acele fapte.
Nici Justiţia, nici Parlamentul, cu atât mai puţin Guvernul nu au propus o legislaţie care să scoată din impas mediul politic. Politicianismul, carierismul, ocultarea unor instituţii, mesianismul unor funcţionari publici – într-un amestec bine legalizat – menţin România departe de o realitate articulată. Învingătorii zilei se ridică de pe aceste baricade şi se proclamă reformatori. Mesajul politic, electoral, nu are nicio legătură cu un bilanţ, cu proiecte punctuale. Demagogia pare să aibă şi în plină criză o trecere greu de anticipat. Poate pentru că mulţi dintre candidaţi dovedesc asemănări izbitoare. Vechii politicieni par fără pată, de parcă ieri ar fi intrat în viaţa publică. Tinerii, pretinsa alternativă, sunt mult prea legaţi de înaintaşi. Unii dintre ei sunt un intempestiv exemplu de corupţie. Din păcate, peste câteva săptămâni, se vor afla în fruntea ţării, ca şi cum nu ştiu ce merite glorioase i-ar fi împins acolo. Maşinăria istoriei României, deocamdată, funcţionează contraproductiv. Europei, la centru, pare să-i convină o atmosferă românească lipsită de o dinamică a prezentului. Politicienii români, europarlamentari, sunt, pe bună dreptate, într-o asemenea situaţie, nişte marionete. Singurul lor capital politic, fără dubiu, este mersul lucrurilor în România. Cu o credibilitate zero, cu polemici de mahala, politica internă şi externă a României se află la o răscruce. Nici afirmaţia lui Victor Ponta, luat poate de valul unui entuziasm mult prea juvenil, că principalul nostru parteneriat va fi cu marea Chină nu este deloc de bun augur.
Politicienii nu mai pot face mare lucru pentru România dacă societatea în integralitatea ei nu va fi implicată în actul decizional. Ruperea politicului de societate e tocmai ceea ce, paradoxal, a generat politizarea. Funcţiile publice, indiferent de poziţie, au fost acaparate spre a fi oferite drept recompensă activiştilor electorali. Nici legea funcţionarului public, nici autonomia justiţiei, nici presa liberă nu se regăsesc în funcţionarea statului. Toate acestea se restrâng cu fiecare zi, cu fiecare eveniment. În loc să producă o amplificare a capacităţilor de reacţie, a maturităţii democratice, România aparţine numai şi numai politicienilor. România a ajuns un SRL. În parte pentru a acoperi tranziţia dinspre comunism, apoi preluarea puterii economice, clasa politică n-a fost obligată la o separare de statutul ei de tip totalitar. Profitând continuu de această poziţie strict privilegiată, singurul ei scop a fost utilizarea puterii pentru sine. Votul s-a dus, în ciclurile electorale anterioare, într-o direcţie fără nicio legătură cu aşteptările populare, dimpotrivă.
Încremeniţi în aceleaşi promisiuni, politicienii consideră că pentru ei totul este posibil. Toată organizarea de astăzi a Statului român este rezultatul acestei viziuni. O realitate care generează mii de dictatori, prim-secretari, securişti etc. Fiecare dintre ei într-un conflict acerb cu o naţiune derutată, înnebunită. Majoritatea nu au nicio posibilitate să reprezinte pe cineva, din simplul motiv că nu reprezintă decât corupţia. Imensele averi nu au fost acumulate decât prin intermediul acestei maşinării politice, de a cărei uzură nu poate fi vorba, cât de cât, ciclurile electorale neproducând mari seisme dacă vor fi atent analizate. Lupii tineri, teribil de tineri şi fioroşi, au trecut, deja, ei înşişi, prin câteva partide. Aceasta este experienţa lor politică, ea poate impresiona orice om cumsecade. Prin lupta pentru putere, viaţa politică actuală nu are nicio şansă de schimbare. Schimbându-i pe unii cu alţii, societatea se întoarce tot mai mult în timp, degradând până la compromitere orice opţiune şi iniţiativă.
Resursele clasei politice pentru schimbarea societăţii sunt aproape zero. Oamenii reformelor se văd excluşi de o majoritate conservatoare tot mai omogenă, rezultat al unei economii mafiote. Stratificarea societăţii permite o polarizare fără niciun rezultat pozitiv concret. E un mers în cerc, constituind tot mai intens o societate captivă, mult mai degradată decât aceea din comunism.
Mituind alegătorii cu te miri ce, considerându-i o turmă, siguri pe votul ajuns o formalitate, politicienii români au reuşit performanţa de-a da istoriei preţul unui sandwich electoral.
