Jaqueline Cristian a învins-o pe Caroline Garcia!

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a debutat cu dreptul în proba de simplu din cadrul Jocurilor Olimpice…

De (R.C.)
Jaqueline Cristian a învins-o pe Caroline Garcia!

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a debutat cu dreptul în proba de simplu din cadrul Jocurilor Olimpice…

Jucătoarea româncă de tenis Jaqueline Cristian a debutat cu dreptul în proba de simplu din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris. Cristian a trecut cu 5-7, 6-3, 6-4 de Caroline Garcia, sâmbătă, pe terenul Suzanne-Lenglen de la Roland Garros.

Jaqueline Cristian (61 WTA), care a pierdut joi în sferturi la Iaşi, a obţinut o victorie spectaculoasă, după două ore şi 35 de minute, în faţa unei reprezentante a gazdelor.

Românca trebuia să joace iniţial cu Elena Rîbakina, numărul 4 mondial, dar aceasta a declarat forfait şi Garcia (25 WTA), cap de serie numărul 17, a înlocuit-o.

Jaqueline Cristian, debutantă la Jocurile Olimpice, a comis 7 duble greşeli, dar a făcut în total mai puţine erori neforţate decât franţuzoaica, la primul lor duel.

Jaqueline Cristian, singura reprezentantă a României rămasă în cursă la simplu, va juca în turul secund cu un fost lider mondial, japoneza Naomi Osaka sau germanca Angelique Kerber.
Cristian va evolua şi la dublu feminin, alături de Ana Bogdan, adversarele din primul tur fiind japonezele Shuko Aoyama/Eni Shibahara.

Au pierdut şi Irina Begu, şi Ana Bogdan la Jocurile Olimpice

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate