
Mai era puțin și marea dezbatere de la TVR ar fi arătat ca o ședință de partid sau ca o dezbatere organizată de SNSPA sau de SRI.
Morgă, disciplină, principii, reguli, ordine, preocupare exagerată pentru o aparentă independență editorială, tragere la sorți a ordinii, a întrebărilor, a jurnaliștilor, cronometrare ca la Parlament, altfel, intervin amenințările că „se taie microfonul”. Dacă emoțiile și ambițiile, umorile și exasperarea celor zece n-ar fi explodat de cîteva ori, dezbaterea de la TVR n-ar fi spus mare lucru despre problemele României. La un moment dat, chiar părea că a fost concepută pentru o siropăreală politică și pentru a nu lăsa să iasă la iveală nici o mare problemă a țării noastre. Printre cadre (unele extrem de expresive!), mai apărea cîte o față de invitat care căsca în pumn. S-a văzut repede că organizatorii au conceput un mecanism prin care să nu se poată înfiripa nici o discuție despre crima politică din decembrie, anul trecut, cu anularea alegerilor prezidențiale chiar în timpul desfășurării turului doi, nimic despre controlul serviciilor secrete asupra instituțiilor publice, nimic despre îndatorarea extrem de periculoasă a României. Ce puteau invoca și dezbate candidații cînd în „predica” de deschidere, Dan Cristian Turturică s-a străduit să dea o aparență democratică, legală și patriotică unei decizii absurde, luată de beneficiarii principali ai puterii în cîrdășie cu generalii SRI și cu acordul și acoperirea Comisiei Europene? Adică, scenariului încropit și necredibil al celor care l-au instalat pe el în scaun. Chiar la începutul dezbaterii de la TVR, pdj-ul Dan Cristian Turturică avea să prefațeze „operațiunile” cu două limbi la adresa versiunii în care statul paralel, plus Klaus Iohannis, SRI și CCR au comis „cataclismul democratic” cu anularea alegerilor (după cum a zis de vreo două ori Daniel Funeriu).
El le-a repetat candidaților că România a fost ținta unui război hibrid și că asta a dus la anularea alegerilor, ceea ce este egal cu ce spuneau Klaus Iohannis, Ilie Bolojan, Marian Enache sau notele amicilor de la SRI.
Asta ca să fie clar care era cadrul impus al discuțiilor. Și chiar asta a rezultat, cel puțin în prima parte. Redactorii TVR au contribuit cu întrebările lor scornite în orb și adresate prin tragere la sorți unuia pe care nu știau că-l vor întreba, producînd un fel de chestionare asemănătoare unui discuții de la angajare cu personalul de la Resurse umane. Cei de la TVR știu că pe vremea partidului li se zicea „cadre”. Dacă n-ar fi fost numerele și contrele Elenei Valerica Lăsconi și patetismele Laviniei Șandru (care n-a fost decît o biată actriță în propria-i piesă politică despre ea însăși) sau răcnetele înălțătoare ale lui Cristian Terheș (un veritabil hibrid între popă și Cațavencu), chiar am fi avut parte de o adormeală politică în toată regula.
Mult mai interesante s-au dovedit întrebările jurnaliștilor invitați să participe, inclusiv din partea celor care au retransmis dezbaterea. Cu intervențiile lor, seara s-a mai animat și chiar a avut momente de interes.
Spre mirarea tuturor, dezbaterea de la TVR a scos „deasupra apei” două personaje chiar „nefolositoare” unui final electoral de prezidențiale. Este vorba despre Victor Ponta și Elena Lăsconi. Amîndoi s-au zbătut, au inventat pretexte, au dat replici rupînd minute bune de expunere, s-au lăudat și au patinat pe cuvinte. Din păcate, nu cred că le vor fi folositoare. Elena Lăsconi joacă bine în fața camerei, dar trădează imediat că n-a trecut nici măcar pe lîngă o bibliotecă de cartier. Iar Victor Ponta, cel care învîrte banii și face profit inclusiv din returnarea cheltuielilor de candidat (trece sigur de 3% și decontează tot!), se amănă cu o nevăstuică picată pe o plită încinsă. Mușcă, dansează, țipă, devine mieros, cîntă, se preface că suferă și izbutește accente de Caragiale în cel mai pur sens al cuvîntului.
Crin Antonescu este prăfuit și departe de ce a fost cîndva. S-a folosit cu insistență de verbul său fără să spună mare lucru. Ba, cu insistența cu care învîrte propoziții frumoase, te ajută să realizezi că n-are conținut politic major, că omul este gol.
Nicușor Dan, marea găselniță a băieților și a unei jumătăți din PNL și alteia din SRI, așa-zisa surpriză pregătită pentru reluarea alegerilor (pentru care în aceste zile se muncește la greu!) nu confirmă de nici un fel. Mofluz, sugîndu-și cuvintele, greu de înțeles chiar de cei aflați în preajma sa, mereu în poziții strîmbe, el nu izbutește să convingă că are un program și o viziune. Geaba se străduiește Franța să facă din el un cal de curse, un bidiviu politic nărăvaș, un jucător de clasă, el tot cu aer de mutulică vorbește despre război, despre înarmare, despre învîrtelile lui Crin Antonescu sau despre plagiatul lui Victor Ponta. Parcă se referă la țevile de apă caldă!
Mai trebuie să adaug un lucru. La dezbaterea de la TVR, în grupul susținătorilor lui Crin Antonescu, se afla profesorul universitar Marian Preda, rectorul Universității București. Cu o zi înainte, la dezbaterea ratată de la Digi24, tot în galeria de aplaudaci a lui Crin Antonescu, doi ochi întunecați sfredeleau mulțimea. Erau ai profesorului Daniel David, (în aiuritele noastre vremuri promovat academician și ministru al Educației!), ministrul cu ochi de corb scrutînd superior și amenințător asistența, adus acolo parcă pentru hipnotizat alegătorii, inclusiv studenții și domnișoarele.
Ce caută ministrul Educației și rectorul Universității București pe post de susținători și de aplaudaci politici? Să facă galerie? Să atragă studenții? Să sugereze că Marcel Ciolacu și Predoiu sunt secondați de deștepți și de culți? Amestecul rectorilor în politică prostește și partidele, și școala, și transformă universitățile în feude care trag din greu să se lipească la orice putere.
TVR , ESTE O URIASA GAURA NEAGRA PENTRU BUGETUL ROMANIEI . FABRICA DE SINECURI PENTRU FAMILIILE ( NUMEROASE ) ALE PESEDISTILOR SI PENELISTILOR .
Un ras put Tino Id de tip He Moor Roid s-a aflat din Fabry ca tzie „la rascrucea de drumuri” nat tala pe care nu a parasit-o nici azi…
De atunci asteapta sa apara o lumina la capatul tunelului…Mai are o ultima speranta, sa-i vina lumina de la licurici, dupa care sa se duca cu ea in tunel…
Articolul din Constituție legat de primul tur ar trebui modificat și anume este declarat câștigător cel care are 50%+1 din voturile valabil exprimate de cei ce s-au prezentat la urne și nu 50%+1 din numărul înscris în registrul AEP. Numărul din registrul AEP este o fabulație și crește an de an în situația în care natalitatea este mai mică decât mortalitatea. Neprezentarea la vot poate fi considerată o opțiune, cetățeanul are de ales între două variante: să meargă la vot sau să nu meargă. Dacă nu merge atunci nu-l interesează și nu este corect să-l iei în calcul. Dacă n-ai job și nu te duci la șomaj, să ceri ajutor de șomaj, statul nu ți-l acordă din proprie inițiativă. N-ar trebui să fie luat în calcul cel ce nu dorește să participe la vot. Și se termină și cu discuțiile legate de reprezentativitate. Că de fapt te-a votat doar o minoritate…
„Că de fapt te-a votat doar o minoritate…”
1 din 9 romani cu drept de vot !
Ai dreptate , este un scenatiu real . GEORGE SIMION , ARE SANSE FOARTE MARI SA IASA PRESEDINTE ! Scirba si revolta poporului impotriva gastii psd-pnl-udmr , este uriasa . Si acopera orice alte considerente . S-a demonstrat in cazul CALIN GEORGESCU . rEZULTATUL SE VA VEDEA DE SIMBATA SEARA , DUPA 2 ZILE DE VOT IN STRAINATATE , DE FAPT.
Să-l vezi diseară pe Hazna-Gădea ce o să se mai dea in stambă.
PS: mi-a placut cum Nicusor Dan i-a pus la respect pe toti candidatii care in opinia lui ‘nu conteaza’.
Doar 4 conteaza, inclusiv EL, cum altfel? Aroganta dusa la extrem, sau chiar lipsa de educatie, daca nu prostie.
Felicitari pentru articol!
Ultimul vals televizat de adormire a constiintelor…
Ha, ha! Cum Bala di Zmău să-ț’ chierz’ timpu’ la o “confruntare” la car’ n-ai cu cin’ ti confrunta? ‘I dicăt chierdire di timp!…
Adevăratul motiv pentru care Elena Lasconi a venit la dezbatere, vrea informații despre cum ar putea să-și facă un implant de creier
A fost ultima sansa pe care candidatii prezenti la dezbatere au avut-o de a protesta impotriva crimei politice si democratice a anularii alegerilor, dar n-au facut-o (ei stiu din ce motive). Ar fi primit cu siguranta o bila alba de la alegatori daca macar schitau un cât de mic gest de aparare a democratiei. Doare tare că au ignorat acest subiect, chiar daca intrebarile n-au fost pregatite pentru asemenea opinii, dimpotriva!
Totul trebuie ascuns sub preş, ca si cum nu s-ar sti, sau mai rau, ca si cum nu ar exista.
Bine ca G. Simion a protestat prin neparticipare, dupa ce cu o zi inainte spusese cu subiect si predicat ce reprezinta aceste alegeri chinuite: un simulacru! Chiar este de apreciat faptul ca macar un candidat din 11 este in stare sa puna punctul pe i !
Sunt momente în care nu poti sa mergi mai departe daca nu spui adevarul, sau macar nu incerci sa te apropii de el; si atunci ma intreb, cum poti sa fii presedinte daca nu-i atingi nici macar cu un pai pe cei care au creat haosul asta nenorocit; inseamnă ca girezi nenorocirea.
Dar vrei sa sa conduci tara, inclusiv pe cei care au ingenuncheat-o. Cum vei face asta?
Mi se pare o misiune imposibila, fiindca pornesti la drum cu stangul, nu cu dreptul, cum ar trebui.
Cu ce ne ajuta ignorarea subiectului?
Nici nu se mai pune problema sa se rezolve ceva. Gata, s-a pus cruce turului 1 si turului 2, s-a terminat! Asta nu inseamna ca s-a uitat mizeria. Nicidecum!
Sa uite cine vrea, sau cine este de acord cu ea…
Dl Nistorescu mai are doua zile de lovit in Ponta si Lasconi, ca sa iasa pe locul 2-3 mofluzul Mucusor Frigusor Dan. Eu, participant la toate votarile, inainte si dupa 90, inclusiv referendumuri, nu m-am uitat la porcaria de la Digi 24 si cea de la TVR(preluata de toti) si am privit la snooker. Acolo esti neutru, bila alba merge sau nu unde vrea jucatorul. La noi, votul a fost si este o loterie mai reala..
@ Faptul că domnul Iohannis v-a fost prezentat la măturat probabil că a vrut să comunice și că doar măturătorii își justifică salariile ?
Concluzia dezbaterii: tuasu Kremlin Georgescu nu voteaza cu Simion !
Dogmatismul ii face pe unii sa rastalmaceasca realitatea in mod grobian, dar sa creada ca o reflecta corect…Cum poti sustine senin si convins ca „serviciile”, nu Sekuritatea, controleaza tot, respectiv si alegerile, in acelasi timp afirmand plin de manie proletcultista, ca cele mai importante alegeri, prezidentialele, au fost „corecte”? Si am explicat de nenumarate ori ca in noiembrie 2024 LOVITURA DE STAT a fost data de DEFECTORII din „servicii”!!! Cel Putin PARLAMENTARELE trebuiau sa dea aceleasi rezultate ca prezidentialele daca in noiembrie rezultatele nu erau trucate!!!
„Vox populi, vox Dei” … cf. 1771, 1710, 1327, 798 AD.
Deci,cu astia ne mandrim.Vorba lui Dragos Patraru: la fiecare punct vamal din Romania ar trebui pusa o pancarta pe care sa scrie: „Bun venit in Romania.Atat am putut”.Si ma uitam la colegii lor de partid… Olguta, Scripca de BV,etc.Bleeeaaaahhhh !!!! Greata infinita ! Ce tare ar fi ca la urma sa iasa Simion.Haoleu ! Doliu 3 zile si concedieri pe banda la (editat) media Jiji24 & Latrina 3.Sa vedeti voi gratare la gorunul lui Horea si Veta Biris pe Repeat !
Conștiință știu ce au de făcut !
Să trimită Caracatița de Tablagii și Șorțulețe la Tomberonul Politic, după ce au pus Țara pe butuci timp de 35 ani.
Felicitări pentru articol, d-le Nistorescu !
● Eduard ●
În primul rând, măcar de data asta au fost invitați toți, au fost lăsați să-și încheie ultima frază după expirarea timpului acordat, un timp extrem de scurt pentru gândire și răspuns pentru candidați. Nu era nevoie de atâtea întrebări; oricum, n-am rămas cu nimic. Poate dacă ar fi fost mai puține întrebări, ar fi rămas mai mult timp. Când au fost invitați jurnaliștii de la celelalte trusturi, a început circul. Până atunci, mai era cum mai era. Simion pare să fie singurul protestatar al anulării alegerilor, semn că oricum nu poate face nimic de unul singur, așa că nu știu de ce-l mai votează lumea în primul tur, poate ca să-i dea apă la moară lui Nicușor Dan și susținătorii săi să pună presiune pe electorat pentru votul util. Dincolo de asta, nu m-a impresionat nimeni, dar dintre toți candidații, singurul despre care știu ce a făcut sau n-a făcut destul este Nicușor Dan. În rest, doar vorbe; în țară, însă, e treabă de făcut.
M-au exasperat cu cronometrarea lor, iar faptul că s-au luat de jurnalistul de la Insider Politic sper că le-a scăzut și numărul de voturi. Omul punea bine problema, iar cei trei candidați cărora le-a adresat întrebarea despre angajările la stat ale unor membri de familie l-au luat tare de parcă ar fi fost vina lui că, practic, rudele lor s-au angajat în perioadele când aveau putere. Urât, foarte urât.
Spuneam despre Lasconi că
,aseară a fost cireașa de pe tort.
E atât de rupta de realitate încât și ea se mira cum de-i iese atât de bine și situația o face chiar simpatica și autentică.
A fost o seara magica!!!
Candidații au fost cuminți!!!
Au stat în bănci cu mâinile la spate și așteptau, tot cuminți,întrebările
la care răspundeau cum se pricepeau mai bine.Intrebarile veneau de la turturerele lui Turturica in boluri de argint.
Simion ,absent nemotivat,era în toaleta scolii, nu la o țigară ,la o convorbire telefonică cu Aiurel de la care așteaptă binecuvântarea care nu mai vine.
Nicușor Dan e singurul pe care îl știu și care e altfel .
Nicușor e absent și când e prezent și nici nu vrea să iasă din situația asta.
Lasconi a fost aseară cireașa de pe tort.
„Colocviul” realizat de TVR ? Hai sa vorbim vorbe….Cit despre gurnalistii” din tembeliziuni….Vai mama lor. Unul mai”profesionist”ca altul . Care se vrea si presedinta…
Ziua de duminică ne așteaptă să mergem la vot însă noi nu prea o așteptăm pentru asta căci oferta este cu adevărat dezamăgitoare. „Ce blestem pe poporul acesta, Adriane: Doi dintre ei vor fi aleși pentru următoarea …decizie finală bine chibzuită deși ieșea(m) mai ieftin dacă trăgeam la sorți. Știe cineva cum stăm cu sondările la casele de pariuri?”
Simion n-a participat nici la această dezbatere – asta ați uitat să spuneți.
Mircius, daca nu participi, te scoti singur din joc. Ai ocazia sa stralucesti sau sa nu contezi. Vom vedea cat de fidele au fost sondajele pe care se bazeaza.
Să vină pompierii!
Inima să-mi stingă!
(Margareta Paslaru)
Si, totusi, a fost ceva care ar merita atentie. Daniel Funeriu, un specialist in chimie, spunea de telefoane primite cu mesajul anunta-ti retragerea, altfel vei suporta consecinte. Legat de apelul neasteptat si parca disperat al lui Nicusor catre electorat pentru un „vot util”. Parea ca l-au lasat nervii. Ce-l impiedica pe Daniel Funeriu sa faca publice acele mesaje?
Bine că n-a fost înaripatul…in orice caz dintre ăștia se va alege praful, pardon președintele,…la o asemenea țară e și normal să avem un asemenea președinte…de doi lei răpciugoși…
E că autobuzul de la Iași, merge fără șofer…😭😭😭…
.. avem cite o lindina care vrea sa fie spirituala, dar nu e. Ba, am inteles ca l-ai facut tzigan pe Simion, clar?
Sint curios : paraindaratul obtinut de cei care aduna peste 3% din voturi , apare in declaratia de avere ?
Tovarashii, alesi de serviciile tradatoare, „mastermind” si beneficiarele directe ale loviturii de stat din 6 decembrie 2024.