
Delir politic. Liderul separatiştilor de la Tiraspol, Vadim Kasrnoselski, a ameninţat cu un ”război mondial” dacă Republica Moldova va încerca să reintegreze Transnistria, regiune separatistă prorusă din Republica Moldova, transmite miercuri Deschide.md, care menţionează că declaraţia lui Krasnoselski vine ca reacţie la primul Forum pentru Reintegrare, care va avea loc joi la Chişinău.
Potrivit declaraţiilor lui Krasnoselski, autorităţile din Republica Moldova îşi doresc astfel să legalizeze „presiunile asupra Transnistriei, precum şi şantajul economic şi politic”.
„Cei care vor participa la acest forum jonglează cu torţe într-un depozit plin cu praf de puşcă. Este un lucru periculos. Mai devreme sau mai târziu, ar putea exploda. Ar putea să scape torţa şi să dea foc întregii lumi. Am spus întotdeauna: nu vă atingeţi de Transnistria. Escaladarea situaţiei în Transnistria este calea spre un război, probabil spre un război mondial”, a afirmat Krasnoselski.
Joi, 11 aprilie, la Chişinău va avea loc Forumul pentru Reintegrare, organizat de către Institutul pentru Politici şi Reforme Europene, Fundaţia Friedrich Ebert Stiftung Moldova şi Biroul Politici de Reintegrare, în parteneriat cu Expert-Grup şi Asociaţia Promo-LEX.
La eveniment vor participa viceprim-ministrul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, reprezentantul special al UE pentru procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, Dorota Dlouchy-Suliga, ambasadorul SUA în Republica Moldova, Kent D. Logsdon, şi ambasadorul cu misiuni speciale al Ucrainei responsabil de dosarul transnistrean, Păun Rohovei.
Discuţiile se vor axa inclusiv pe subiectul schimbării mediului de securitate în regiunea transnistreană după 24 februarie 2022, când Rusia a lansat invazia pe scară largă asupra Ucrainei, şi pe rolul pe care ar putea să-l aibă UE, SUA, OSCE şi Ucraina în procesul de reintegrare, transmite Zonadesecuritate.md, citată de Deschide.md.
@ics:
Vorbesti prostii. Textele vechi din Moldova nu au cratima, atunci cind in general nu se scria cu cratima sau nu existau reguli gramaticale. Manualul de Limba Moldoveneasca editat la Odesa include cratima. Idem transpunerea unor colinde si uraturi in graiul moldovenesc, aparute in Moldova de peste Prut. Oricum, prezenta sau absenta cratimei nu poate defini o limba niciunde, dupa cum ‘center’ fata de ‘centre’ nu defineste o limba americana, diferita de engleza. Prea mult insa pentru un mancurt invechit in minciuna.
Ti-am raspuns demult la aceste doua intrebari fara noima. La cea cu identitatea moldoveana ti-am raspuns chiar la acest articol. Numai un retardat poate reveni cu aceleasi intrebari fara noima iar si iar.
Curios este ca, de grija identitatii moldovene, mor strainii: rusii, gagauzii, hungaristii, nu moldovenii din capitala Molodovei, oricare va fi fost ea, Baia, Suceava, Iasi. Mancurtii de sub copita ruseasca au cel putin o scuza: aceea a iubirii netarmurite fata de stapin – sindromul Stockholm.
@9 1 1,
Am citit suficientă literatură moldovenească încât să-mi exprim ideile în limba moldovenească, însă ideea unui dialog este ca toate părțile să înțeleagă mesajul cât mai corect așa că, pe un site din România folosesc limba română.
PS: 1. limba moldovenească nu are cratime, deci formularea dtale este cum vor naționaliștii români să crezi că sună limba respectivă; 2. originea lui „ba” cu înțelesul din fraza dtale (introducerea unei negații sau a unei alternative) este din limbile slave sudice, deci formularea respectivă este din limba românească (adică româna arhaică) și nu în limba moldovenească, care are influențe ale limbilor slave nordice (rusa și rusina/ruteana) și poate fi găsită doar în traducerile cronicilor moldovenești, făcute de români.
@Anonim, dta n-ai răspus nici acu’ la:
[6]
Cu ce diferă refuzul Ucrainei din 2014 de a permite populației din Donbas să formeze 2 state independente de refuzul Rusiei din 1917 și de ce refuzi să recunoști și să accepți faptul că populația din Moldova istorică se consideră o nație diferită de cea valahă și consideră că limba ei trebuie să poarte numele moldovenească?
@ics (continuare 3):
La 1918, da, Farcasii din Sarg, alaturi de foarte multi altii, au hotarit sa plateasca impozite Romaniei, pentru ca Romania le permitea sa se numeasca Lupu si nu Farcas. Nimeni incaput fara voie in facatura din 1867 nu a mai vrut sa ramina sub stapinire ungureasca, ceea ce capete pline de fumuri hungariste nu pricep de fel. In 1918 nu a fost deci nici o anexare a unui teritoriu maghiar sau rusesc, din moment ce desprinderea de Ungaria si Rusia a fost exprimata de organele reprezentative ale popoarelor care traiau acolo.
Romania, ma rog, ‘valahii’, desi acest termen are azi o semnificatie depreciativa cel putin la anumiti unguri, de unde si preferinta ta pentru el, nu a distrus identitatea moldoveana, pentru ca pur si simplu nu a avut ce distruge, aceasta nefiind niciodata revendicata ca opusa, sau macar distincta de cea romana, dupa cum am aratat in mesajele precedente. Din contra, identitatea romana a fost revendicata de moldovenii ajunsi sub ocupatie ruseasca, ori de cite ori aceasta a fost posibil, prin slabirea, fie si temporara, a stapinirii rusesti.
Pur si simplu, un delir de minciuni ordinare, scornite din ura si prostie. Numai din prostie cineva poate sustine cu atit tupeu asemenea aberatii, ba inca sa le si repete ori de cite ori iese in lume.
@ics (continuare 2):
Sub aspect istoric:
Nu exista dovezi ca ar fi existat o migratie a elementului lationofon de la Sud de Dunare atit de masiva incit sa schimbe demografia tinuturilor de la Nord, pina tocmai la Tisa si Nistru. Sint pure fantasmagoriile hungaristilor uzurpatori.
Dubla alegere a lui Cuza nu a incalcat nici o lege, din moment ce Conventia de la Paris nu impunea alegerea a doi domnitori distincti. Mai mult de atit, odata cu recunoasterea dublei sale alegeri, ulterior a programului sau unificator, de catre Poarta si marile puteri ale Europei, se termina orice discutie despre legalitatea alegerii lui Cuza si a unirii din 1859. Ea poate persista doar in mintile prea scurte de ura.
Rusia nu a fost niciodata prietena romanilor si a Romaniei, exceptind probabil efemera relatie dintre Cantemir si Petru I. Rusia a incercat ocuparea Principatelor Romane in 1806-1812, 1828-1829, 1853-1856, a Romaniei in 1878, 1917-1918, reusindu-i in 1944. Rusia a oferit in mod ipocrit Dobrogea Romaniei, stiind ca nu o va putea pastra pentru sine, pentru ca marile puteri nu ii va permite avansul spre Strimtori. Pentru aceasta pretinsa bunavointa, i-a rapit iar Bugeacul, calcind tratatul incheiat cu Romania. Transilvania a ramas intreaga Romaniei pentru ca nimeni nu a votat pentru Ungaria, atit Aliatii cit si URSS nerecunoscind Dictatul de la Viena. In schimb, URSS a impus Romaniei guvernarea comunista, infiintarea Regiunii Mures Autonoma Maghiara, o enclava etnica, precum si pastrarea celor 100 de mii de unguri colonizati in Transilvania de regimul Horty.
@ics (continuare):
Secolul 18: in Transilvania, Scoala Ardeleana militeaza pentru afirmarea identitatii romanesti, nu valahe; in Moldova, Dimitrie Cantemir creaza Hronicul Vechimei a Romano-Moldo-Vlahilor, „Întăi pre limba Lătiniască izvodit, iară acmu pre limba Româniască”, nu moldoveneasca. Hronicul este „A toată Ţara Româniască (carea apoi s-au împărţit în Moldova, Munteniască şi Ardealul)”. El continua, intarind ideia unitatii etnice: „precum niamul moldovénilor, munténilor, ardelénilor (carii cu toţii cu un nume de obşte români să chiamă)”. Deci Moldova si Ardealul sint parti ale spatiului romanesc, nicidecum entitati etnice distincte, iar moldovenii si ardelenii sint parte din poporul roman, nicidecum popoare distincte, asa cum insisti tu prosteste.
Secolul 19, cel al primei uniri: la Iasi, in 1829, apare Albina romaneasca, nu moldoveneasca, Theodor Codrescu infiinteaza in 1857 tipografia Buciumul Romanesc, nu moldovenesc; tot in 1857, Divanul ad hoc al Molodovei, cere unirea cu Tara Romaneasca, uneori numita chiar Romania, si formarea statului Romania, pe baza identitatii etnice comune, afirmata explicit ca fiind cea romana.
Secolul 20: in Moldova de peste Prut, ocupata de rusi: in 1917, la Congresul popoarelor din Rusia, tinut la Kiev, reprezentantul Basarabiei afirma identitatea etnica romana a moldovenilor; in 1965, scriitorul Pavel Botu, originar din Bugeac, cere in 1965 alfabetul latin si denumirea de limba romana; revendicarea este repetata la Chisinau in 1989.
Identitatea moldo – romana (valaha) este constatata de papalitate chiar in secolul 14. Tot papalitatea constata in secolul 16 identitatea etnica romana a locuitorilor din Ardeal, Moldova si Tara Romaneasca.
Nici vorba deci de identitati nationale distincte, valaha, ardeleana, moldoveneasca, evident pentru minti sanatoase, nu cele atinse de mitomanie maladiva.
@ics:
Baliverne de trol hungaristo-bolsevic.
Statul Romania exista oficial cu acest nume intr-adevar din 1866. Numele de Romania a fosyt totusi in uzul actelor oficiale din 1862, neoficial probabil inca si mai vechi. Realitatea etno-culturala care a dus la formarea statului Romania are propbabil vechimea mileniului sau chiar mai mult. Numeroasele atestari documentare, incepind cu secolul 16, straine si autohtone, nu puteau apare din neant.
Nu este vorba de valahi ci de romani, peste tot in toate provinciile istorice, Ardeal, Moldova si Tara Romaneasca. Astfel:
Secolul 16: Tara Romaneasca, nu Valahia, apare in scrisoarea lui Neacsu; de limba romana, nu de valaha, scrie Palia de la Orastie in Transilvania, de romani aflatori in Moldova la inceputuri, nu de valahi sau moldoveni, scrie in Letopisetul Moldovei iar Simion Dascalul spune ca scrie in limba romana nu valaha sau moldoveneasca.
Secolul 17: Radu Popescu scrie Istoria domnilor Tarii Romanesti, nu ai Valahiei; la Iasi, biv-logofatul Evstratie scoate o Carte romaneasca de invatatura, nu moldoveneasca, traducind din greceste „pre limba romaneasca”, nu moldoveneasca; in Transilvania, Simion Stefan editeaza Psaltirea de la Alba Iulia, o traducere ‘pre limba rumaneasca’, nu valaha.
@9 1 1:
Textele lui ‘mataluta’ nu sint gindite in nici o limba de pe pamint, ci doar un delir de minciuni ordinare, pornite din ura si prostie. Numai din prostie cineva poate sustine asemenea enormitati, ba inca sa le si repete mereu si mereu.
@mishteaux:
Ai ceva de raspuns la productia lui ics? In general, esti foarte prompt si prolific. Acum stralucesti prin tacere …
@9 1 1:
Textele lui ‘mataluta’ nu sint gindite ci doar un delir de minciuni ordinare, pornite din ura si prostie. Numai din prostie cineva poate sustine asemenea enormitati, ba inca sa le si repete mereu si mereu.
@mishteaux:
Ai ceva de raspuns la productia lui ics? In general, esti foarte prompt si prolific. Acum stralucesti prin tacere …
@ics textele mataluta par a fi gandite in „limba moldoveneasca” drept-ii au ba?
@mishteaux,
Pe scurt
Prin sec 10-12 niște vlahi (populație de romanici) de la sud de Dunăre – care treceau des pârleazul – s-au gândit să se stabilească la nord; unii s-au așezat în Muntenia – în teritoriile slavilor de sud (bulgarii) – formând ulterior poporul valah, alții s-au dus mai departe în teritoriile maghiarilor, având și păstrând o formă proprie de identitate vlahă/romanică iar dintre aceștia, o parte a trecut Carpații la est, întemeind statul moldav și formând poporul moldovenesc.
Pe parcursul istoriei lor, 2 din cele 3 populații provenite din neamul vlahilor romanici (nu a existat niciodată un neam „român” în istoria acestor locuri) s-au dezvoltat fiecare într-un mod propriu (atât cultural cât și genetic, prin legăturile cu populațiile din jur), construindu-și fiecare câte o identitate națională proprie iar a 3-a s-a dezvoltat ca grup etnic în cadrul unor state multinaționale.
În sec 19 un individ, ales domn în ambele state cu încălcarea legilor, devenit apoi autocrat a pus bazele distrugerii identității naționale a moldovenilor din vest, proiect îmbrățișat și continuat până în zilele noastre de către cei deveniți între timp români.
Astăzi românii – o parte importantă, deci vorbim de un fenomen sistemic – dau dovadă de șovinism, refuzând să recunoască diferențele etno-culturale dintre populațiile de vlahi – cele 3 din România și cele 3 majore din Balcani – refuzând să recunoască dreptul acestora la o identitate culturală (limbă, literatură, tradiții) și națională (autonomie sau, în cazul R. Moldova, statalitate – vezi ce zice mizerabilul de Simion, art. pe Cotidianul), însă „mâine” cine știe ce surprize ne aduce istoria…
„ics spune:
12 APR. 2024 LA 11:00”
Reeferitor la natia romana si popoare diferite …
E adevarat ca in nordul Romaniei de azi traiau cumanii albii si in sud (Regat) cumanii negrii ?
Exista o diferenta rasial genetica si de fenotip intre cumanii albi din Ardeal, eventual Moldova
si cumanii negrii din Oltenia 🙂 adica din Regat ?
😛
[Foarte mult fals patriotism-demagog, tinand cont ca oficial unui pusti roman dintr-o scoala romaneasca i s-a scazut RECENT nota la purtare pentru c-a zis ca Romania a fost candva ISTORIC unita si va trebui cu sau fara voia „aliatilor” americani cu interese in DIVIDE ET IMPERA: reunita cu Moldova … rupta de rusi din RO ! NASOL ! Propaganda securistoida … 🙁 …insa proasta ! Nu poti fi roman si sa nu vrei Romania DODOLOATZA ! ❤️]
‘S partial evreu (corcitura) insa vad ca falsul, stridentul, patriotism valah e mai rau decat tacerea ! 🙁
@Salu,
România nu este. nicio „realitate entno-culturală” ci un stat apărut la 1866, devenit independent în 1878.
Semantica nu face parte din „științe”, prietene; ea reflectă înțelesurilor cuvintelor folosite să comunicăm într-o limbă. Și o lecție gratuită: valah și moldovean sunt numele a 2 nații distincte care (astăzi) formează (și) poporul român; în caz că nu știi îți spun (în caz că știi îți amintesc) că în Balcani s-au format și trăiesc inclusiv astăzi câteva nații slave distincte (parte – la un moment dat – a aceluiași popor) deci de ar fi fost o problemă să se nască 2 nații neo-latine în două spații distincte la nord de Dunăre?
Soldații români au murit în război de proști, pentru că nu au avut curajul să-l dea pe rege cu cracii în sus; nu cred o secundă că 800 mii de Vasile din Gărăgău se trezeau la 4 dimineața cu gândul că Fărcașii din Sâg trebuie musai să plătească impozite României așa că mai lasă-mă cu patetismele astea caraghioase.
Și, așa cum am spus de atâtea ori, la 1918 nu a fost nicio unire ci o anexare militară a unui teritoriu maghiar.
Uitându-mă în istoria relației dintre cele 3 state, eu am descoperit că Rusia a fost tot timpul prietenă (datorită în principal Moldovei); datorită Rusiei există astăzi România, Rusia i-a permis anexarea Dobrogei și păstrarea Transilvaniei, datorită Rusiei state dușmănoase vestului (încă mai) privesc România cu prietenie, însă de data aceasta cred că viitoarea structură de securitate va găsi România într-o formă care să o facă și mai irelevantă decât este acum („putere economică”? 😂); sper doar ca în Moldova să ajungă la momentul potrivit o guvernare suficient de inteligentă ca să redobândească de la ocupanții actuali toate teritoriile istorice moldovenești.
@Saul:
Nu prea se vede aceasta imensitate. In schimb, se vede cum moderatorii favorizeaza pe fata propaganda antiromaneasca, in principal cea prorusa. Nu numai ca forumurile sint pur si simplu invadate de comentarii care ii denigreaza pe romani si Romania, grosolane in forma si aberante in continut, dar am fost de nenumarate ori sicanat de moderatori, care in mod repetat mi-au respins raspunsurile catre ics si altii, desi nu foloseam chiar expresiile lor. Aceasta atitudine transforma forumurile Cotidianului in canalul neoficial al propagandei ruse, acum cind cele oficiale au fost inchise. Aceasta politica fata de comentarii si comentatori, in opinia mea, nu este altceva decit activitate de coloana a 5-a in serviciul propagandei ruse.
@Anonim
Vă salut. Mulțumesc pentru informații. Suntem o haită imensă de lupi ai României și de entități cibernetice „antrenate”, stimate Anonim. Nu vor scăpa de noi nici în Iad. Vă îmbrățișez ca pe un frate!
@saul:
Ics nu numai ca este prost dar este si un ticalos care ii intrece chiar si pe cei mai infocati politruci ai lui Stalin.
Vezi ce minciuni prostii spune la articolul despre masacrul de la Fintina Alba, toate minciuni ordinare. In ticalosia sa, sustine ca acest masacru nu a existat, pentru ca nu exista probe materiale. Pentru el, arhivele NKVD si cele ale SSI, cercetate de istoricul Mihai Caruntu din Suceava, nu sint probe. Mincinos ordinar cum e, sustine ca, in acele evenimente,soldatii sovietici ar fi eliminat nazusti romani. Adica, in ticalosia sa, pretinde ca bietii tarani care fugeau de raiul bolsevic erau nazisti. Articolul se numeste Pacaleala ruseasca si a fost publicat de Cotidianul pe 1 aprilie.
@ics
8. România este o realitate entno-culturală proiectată în acest spațiu geografic carpato-danubiano-pontic de 2000 DE ANI. Amesteci de-a valma termeni pe care nu-i înțelegi… valahi, moldoveni, români. În mintea ta orbită de ura prostului, aceștia înseamnă altceva decât ce spune știința. Cum au apărut „valahii” pe planetă, dar moldovenii? Crezi că pe un versant al muntelui s-a format un popor neo-latin și pe celălalt, altul? Nu vezi că ești prost?
9. Pentru Marea Unire de la 1918, an în care și Basarabia s-a unit cu România, AU MURIT 800.000 DE SOLDAȚI români pe front în WW1. Nu vom uita pentru ce au murit mușcând țărâna Patriei.
10. Te-ai întrebat ce vor și rușii pe relația cu România după ce câștigă acest război cu Ucraina? Care a fost profitul pentru Rusia al statalismului Rep. Moldova din ultimii 30 de ani vs. împăcarea cu românii și o relație economică excepțională cu viitoarea putere economică europeană România Mare?
Pentru FRANCEZI e pura sinucidere daca incearca sa apere ODESSA
daca-s atacati cu nucleare tactice din Transnistria !
Deci de aceea-s tacuti nemtii ?
Stiau ce-au avut cei 300 000 de soldati rusi stationati in fostul DDR (= inca n-au uitat redegishtii, pensionari militari azi, de NUCLEARELE TACTICE scoase din RDG si depozitate-n TRANSNISTRIA?)
ASTIA au nucleare tactice
v-am mai zis ! 🙁
Asa ca nu credeti pana nu vedeti ? DE ce nu-i ataca la DEPOZITUL cu OBUZE de 155 ukrainenii daca-s asa de usor de cucerit
transnistrienii ?
PENTRU ca serviciile militare ale mai multor tari s-au convins ca „astia” au nicleare tactice pazite cu 1500 de militari rusi
acolo !
Va asigur ca un atac ukran sau „nato” va fi respins NUCLEAR !
altfel de mult erau ukranii disperati fara OBUZE de 155 la depozitele din TRANSNISTRIA ! 😐
CHIAR au NUCLEARE TACTICE (1,5-3 kilotone) acolo si in eventualitatea ODESSA -NATO le vor folosii !
PS: SI NEMTII STIU 🙁 asta ! De aceea rusii:( vor ocupa ODESSA in mai ! 😐
@Saul,
Moldova a făcut parte din componența României doar după ce a fost ocupată militar în 1918; până atunci, ea a făcut parte din statul moldovenilor care au vărsat inclusiv sângele agresorilor valahi ca să-și păstreze suveranitatea.
Istoria românească înseamnă istorie romană – a populațiilor care făceau parte din Imperiul Roman – și nu este același lucru cu istoria valahă sau română.
Moldova aparține nației MOLDOVENEȘTI și poporul român nu are absolut niciun drept asupra sa; românii care vreți Moldova vă puteți duce să luptați cu rușii în Ucraina – am înțeles că speranța de viață a pifanilor ajunși pe front se calculează în ore.
Munteanu,chiar au dreptate ,nu m.am gândit la asta ,in Romania ar avea garanția că trăiesc protejați și liniștiți,să sperăm că înțeleg și nu li sa urat cu viața.
România nu are o retorică anti-Rusia. Nu avem gura mare contra lor, nu am făcut declarații belicoase în contextul acestui război fratricid din Ucraina. NU AM SPUS în ce anume constă sprijinul nostru pentru Ucraina, un gest de bunăvoință față de Rusia. Nu căutăm scandal cu rușii, nu s-au făcut niciun fel de declarații oficiale ofensatoare anti-Putin de la la București, dacă știți vreuna postați link-ul pe forum. Nu există.
Dar, Republica Moldova este a poporului român. Și punct. Să ne înțelegem, NU VOM RENUNȚA vreodată la pământul nostru sfințit cu sânge românesc în numeroasele bătălii și războaie purtate prin miile de ani de istorie românească a Moldovei și udat de sudoarea țăranilor români care l-au desțelenit cu plugul. NU VOM RENUNȚA LA MOLDOVA, frați ruși, cu orice preț. Am purtat cu Uniunea Sovietică un război mondial pentru Basarabia și Bucovina de Nord. Mai vrea Rusia același lucru din nou cu România? Cerem noi ceva ce nu e al nostru? Vreun metru pătrat de pământ străin?
România VA INTERVENI MILITAR în Republica Moldova cu TOATĂ ARMATA dacă se va decide aceasta, în comun acord cu parteneri din NATO, de exemplu cu Franța. De aceea, recent, s-a început schimbarea legislației militare a României iar rezerviștii au început să fie chemați la arme. Cele 8 servicii secrete românești, Ghiara de Oțel a României, care au aproape 200.000 de cadre cumulat, mai mult ca Mossad-ul, sunt 100% implicate în acest efort.
În spatele armatei profesioniste, în România se discută deja despre posibilitatea ridicării la luptă a Armatei Întregului Popor, deci, despre reîntoarcerea camuflată sub pulpana NATO la doctrina militară Ceaușescu, după model nord-coreean. Bună dimineața!
Transnistria și Găgăuzia vor fi date la schimb de România Mare. Să fie sănătoși.
Basarabia sa cedeze Ucrainei Transnistria in schimbul portului Reni !!
Va fi razboi Mondial Termonuclear. Franta, Polonia si Romania vor intra in Urcacania? Parlamentul Coloniei conduse de Johannmuies va vota o lege care va permite armatei romane sa intre in Moldova si de acolo in razboi in Urcacania chipurile pentru a proteja populatia romaneasca din Republica Moldova unde sunt 2,6 milioane de moldoveni cu cetatenia romana iar in Urcacania sunt 500.000 etnici romani. Iar muenglezii au declarat ca daca armata franceza inta in Urcacania trebuie sa intre si ei pentru a nu pierde influienta pe care o au in Europa. Numai Sfantul Dumnezeu stie cine va iesi teafar din aceasta bubuiala.
Dl. Kasrnoselski este PREȘEDINTELE DEMOCRATIC al Republicii Moldovenești Nistrene – un stat care și-a declarat independența față de URSS înaintea Republicii Moldova – deci nu vorbim de nicio „regiune separatistă” ci de un STAT SUVERAN și orice încercare de anexare din partea Republicii Moldova înseamnă agresiune.
Din fericire însă, ambele state moldovenești sunt prea insignifiante ca să existe riscul unui război mondial.
Un mondial mai mititel cu centrul la Bulboaca.