La vremuri noi, strategii noi: ordonanțe – nu, angajarea răspunderii – da

Ludovic Orban a declarat, marți, că nu se va emite ordonanțe de urgență în domeniul Justiției, dar este posibilă o angajare a răspunderii Guvernului pe anumite legi, în caz de necesitate, precizând că ordonanțele de urgență sunt imposibil de emis în urma rezultatului referendumului din 26 mai.

„În ceea ce privește ordonanțele de urgență și angajarea răspunderii, eu vă spun din capul locului că ceea ce am detestat la foarte multe guverne în ultima vreme a fost abuzul de ordonanțe de urgență, care au fost date pe bandă rulantă, fără nicio dezbatere publică, care au căzut pe capul românilor ca o năpastă, fără niciun fel de dialog și fără niciun fel de dezbatere. Intenția mea este să limitez la maximum posibil ordonanțele de urgență. În ceea ce privește asumarea răspunderii ea nu poate fi făcută decât pe proiecte legislative care nu pot fi emise prin ordonanțe de urgență și pentru care există în mod evident un acord din partea partenerilor care asigură votul de învestitură”, a declarat, Orban, marți, după negocierile cu USR.

El a precizat că exclude emiterea de ordonanțe de urgență în domeniul Justiției ca urmare a rezultatului referendumului.

„Ordonanțe de urgență în domeniul Justiției nu se pot da. În momentul în care nu reusim prin procedura de urgență în Parlament să corectăm legea, normal că trebuie schimbată și este un domeniu în care este necesar să adoptăm legea chiar și prin asumarea răspunderii. Cetățenii români au decis la referendum că nu se pot da OUG pe Justiție”.

I-a venit inima la loc: „Șanse foarte mari”

Premierul desemnat a mai declarat, marți, după negocierile cu PMP, ALDE, UDMR și USR, că este ”la fel de încrezător” că ”șansele de a reuși învestirea guvernului sunt foarte mari” și a anunțat că va încheia acorduri cu partidele.

”Suntem practic pe drum bun. Am făcut pași serioși înainte. Sunt la fel de încrezător ca și din momentul desemnării că șansele noastre de a reuși învestirea guvernului sunt foarte mari”, a anunțat Ludovic Orban.

El a mai spus că a convenit cu liderii USR, ALDE și UDMR încheierea unor acorduri.

”Cu aproape fiecare formațiune politică am convenit un cadru de colaborare care va fi materializat sub forma unor înțelegeri care vor fi validate în conducerea PNL și a formațiunilor politice”, a adăugat liderul liberal.

Întrebat dacă va exista o majoritate parlamentară fără voturile senatorilor și deputaților PMP, Orban a replicat: ”Încă nu am finalizat negocierile. V-am exprimat încrederea în capacitatea noastră de a găsi cele mai bune soluții pentru a reuși obținerea unei majorități parlamentare”.

Liberalii ar vrea ca votul de învestitură pentru noul Guvern să fie dat într-un plen reunit al Parlamentului, miercuri, 30 octombrie. PSD ar vrea ca votul să fie dat de Legislativ luni, 4 noiembrie, conform unor surse parlamentare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

9 Comentarii

  1. limba lui orban si limba lui verner sunt facute din acelasi lemn.esenta putreda.

  2. Nu stiu voi, dar eu cand vad „paparuda mandolina” pe micul ecran,imi vine sa sparg tv-ul! Nu era destul cu ratacitul robot,a aparut si mandolina vorbitoare!

  3. La TV am urmarit o afirmatie repetata si in acelasi timp negata spuna de un liberal…”Este un principiu liberal sa se impoziteze toate veniturile”. apoi sustine „Nu vom taia pensiile”, alt comentator , „dar ati spus ca trebuie impozitate toate veniturile, deci veti taia prin impozitare”. Nu este adevarat, „n-am spus ca vom taia”… „Este un principiu liberal sa impozitam toate veniturile”…iar Negatie, iar Afirmatie…asa ca ma bucur ca vom avea in curand Guvernul Orban LIBERAL care are un „Principiu Sanatos”…deci va aduce sanatate la toti prin impozitare…”Sa traiti bine!” citez din Basescu si a fost „Excelent”…

  4. Fotografiile de la “La al n-șpelea Congres Ceaușescu reales” îi arătau pe cei de la tribună mai demni, mai reținuți în lingușeală. Ce se vede în poza de mai sus e grețos. Cât despre afirmațiile domnului Ludovic Orban: vor îngheța apele si gradele Celsius pe plus.

  5. Poate ‘aranjarea’ raspunderii! Din acest punct de vedere se observa negocierea ca la marginea gropii de gunoi. Si ce de guno(aie)I !

  6. Ce-mi place cum scrie pe scaun cum îl chiamă pe domnul președinte Klaus Iohannis și la fel ceilalți sezători din tribună. Probabil pe acel scaun a sezut și atestat ca este conform femeia cu fustă neagră și aprigă-n șezut.

  7. Ludovic a dovedit ca este specialist doar la semnat denunturile pe care altii i le baga in fata. La ce altceva folositor te poti astepta de la un plod de securist? Si acum altii ii fac temele.

  8. „ordonanțe – nu, angajarea răspunderii – da” Ce vocala era Cataniciu ca au de la Orban in scris ca nu va da nicio ordonanta de desfintare a SIIJ! Nu a priceput, ea, tariceanu si gasca lui, ca au fost fentati! Oare se fac ca nu stiu ca au fost fentati de Orban si ne arunca niste prafuri in ochi?

  9. Astia una spun si alta fac! Imbracati-va gros, ca vin vremuri grele!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.