Macron ne dă o veste proastă despre Schengen

România mai are de așteptat până când va fi primită în spațiul Schengen, în ciuda insistenței mai-marilor țării. Președintele Franței, Emmanuel Macron, s-a declarat nemulțumit joi la București de modul în care funcționează zona Schengen.

Macron a spus, în declarația comună de presă de la Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis, că Europa Spațiului Schengen ”nu funcționează bine”, fiind nevoie de o ”atitudine solidară” și un control ”mai bun” al frontierelor. Liderul francez a invitat România la discuţiile pentru reformarea spaţiului de liberă circulaţie.

„De mai mulţi ani aveţi tot dreptul să cereţi aderarea la Spaţiul Schengen şi aţi reamintit acest lucru şi ştiu cât de important este acest lucru pentru dumneavoastră. Nu am nicio ideologie în acest sens, sunt total deschis faţă de acest subiect. Însă, trebuie să fiu cinstit, Europa Spaţiului Schengen nu funcţionează bine şi, sigur, nu putem să ne bucurăm de acest lucru. Dorinţa mea este ca, în următoarele luni, să putem accelera o reformă a regulilor comune în acest domeniu, să le clarificăm, să avem o atitudine mai solidară, un control mai bun al frontierelor, o convergenţă crescută în ceea ce priveşte regulile privind azilul şi primire cetăţenilor din afara UE. România ar trebui să ia parte la discuţii pentru a putea rezolva transformarea Spaţiului Schengen şi a unei bune părţi din regulile care astăzi reglementează funcţionarea în ceea ce priveşte protecţia frontierelor, gestionarea azilului şi a migraţiei. Din acest punct de vedere am toată deschiderea şi dorinţa de a avea un parteneriat demn de eforturile pe care le-aţi făcut”, a afirmat Macron.

Întrebat de jurnaliști dacă va sprijini România pentru aderare, Emmanuel Macron a spus: „Răspunsul meu e da, în condiţiile pe care le-am definit. România a contribuit în securizarea frontierelor europene. Nu am niciun motiv să mă opun intrării României în Spaţiul Schengen. Azi, Spaţiul Schengen funcţionează prost”.

De partea cealaltă, președintele Klaus Iohannis a afirmat în declarația susținută alături de președintele Franței, că pentru România rămâne un obiectiv „de actualitate”.

„I-am transmis domnului președinte şi faptul că obiectivul României de aderare la Spațiul Schengen rămâne unul de actualitate. România, după cum se știe, acționează deja de facto ca un stat responsabil al spațiului Schengen, luând parte solidar la toate eforturile de consolidare a frontierelor externe ale Uniunii. Aderarea României va consolida securitatea spațiului Schengen și va transmite un semnal puternic în sprijinul construcției europene”, a afirmat Iohannis în conferința cu Macron.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8501 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.