Mintea unui disident american

Un stat? Două state? Soluția cu două state este actualul consens internațional asupra conflictului israeliano-palestinian. Cel mai cunoscut disident față de politicile americane în lume, Noam Chomsky, susține soluția unui singur stat, dar ar fi necesară, zice el, trecerea la o democrație seculară. Fără baze religioase, democrația binațională din Israel ar putea exista peste o sută de ani, probabil. Estimp? A treia soluție. Cea care se află acum în vigoare: un singur stat și încălcarea drepturilor palestinienilor. Noam Chomsky recunoaște că acum sunt încălcate drepturile palestinienilor și nu spune că ar spera în secularizare mai devreme de o sută de ani.

Ce susține, în fapt, mintea acestui disident? În fond, susține soluția aflată acum în vigoare, dar nu ascunde că ea este profund nedreaptă față de drepturile palestinienilor.

În cel mai adânc strat al opțiunii sale pentru secularizarea vieții politice din Israel, Chomsky spune că bazele religioase ale conflictului de acolo poartă o problematică fără altă rezolvare decât renunțarea la acele baze.

Am prezentat acest detaliu politic al minții lui Chomsky pentru a face inteligibil felul cum judecă el amenințarea iraniană. Disidentul susține că amenințarea iraniană este o gogoașă de propagandă. Gogoașa are însă o justificare, zice el. Și SUA, și Israel doresc să evite posibilitatea ca Iranul să poată avea forță de intimidare. Această forță de intimidare s-ar putea constitui dacă Iranul ar deține măcar o armă nucleară.

Felul de a gândi al minții lui Chomsky nu sacrifică adevărul de dragul propagandei și nici nu-și ascunde opțiunea pro-Israel, arătând, totodată, cum sunt încălcate drepturile palestinienilor.

De aceea, atunci când reproșează SUA că vor să-și mascheze politicile imperiale, mintea aceasta are cele mai bune aparențe că nu minte.

O mare surpriză a contextului pandemic în care ne aflăm este absența vocii lui Noam Chomsky. Nu are cum să nu fie o tăcere vorbitoare. Dar ce spune ea? Spune oare că, acum, e mai bună ambiguitatea? Fie pentru că se instalează o nouă Inchiziție, fie pentru că nu mai putem ști cine conduce Imperiul?

Noam Chomsky era convins că SUA și corporațiile sale ar fi stăpânii inelelor și că geniul corporatist știa să facă în așa fel încât Guvernul federal să pară vinovat ori de câte ori apărea o vinovăție clară în joc.

Ipoteza mea este că mintea lui Chomsky este acum tulburată de faptul că Guvernul federal se arată a fi doar o rotiță într-un angrenaj pe care investigațiile sale din ultimii 50 de ani nu l-au putut descifra.

În cartea sa din 2016, Cine conduce lumea?, Chomsky punea semnul întrebării în titlu tocmai pentru că avea probabil o mică îndoială că SUA ar fi „împăratul”. Azi, îndoiala aceea va fi devenit dramatică pentru această minte care avea toate justificările să fie convinsă că e una dintre cele mai lucide.

Cartea aceasta din 2016 nu are niciun capitol despre „himalaiele” și „marianele” sistemului financiar global ori despre finanțarea cercetării biotehnologice.

Imperialismul occidental

În tinerețea lui Noam Chomsky, factorul politic avea independență. Acum, acest factor este dependent de jocul financiar-economic. Cum a ajuns sub cizma aceasta, este povestea unui Everest al corupției, dar și a Groapei Marianelor, dacă ne uităm în foile matricole ale politrucilor.

În tinerețea mea puteam să înțeleg gramatica generativă chomskiană, dar limbajul economiștilor nu-mi devenea transparent. Acum știu ce ascundea: dacă investești 1 leu și scoți din investiție 1 leu și 10 bani, ai dezvoltare; dacă scoți 90 de bani, ai îndatorare, iar cei care se îndatorează o vor face din nou și din nou și te vor conduce.

Vom avea cândva o revoltă a foilor matricole cu note mari? Nicio speranță. Notele mari sunt atrase în sistemul de îndatorare a statelor.