Mintea unui disident american (II)

În 2016, în „Cine conduce lumea?, Noam Chomsky nu vorbea despre existența unui nivel suprastatal al politicilor globale.

În cartea sa din 2017, Requiem pentru visul american, acest nivel suprastatal este accesat prin zece din principiile sale. Chomsky le numește „principii ale concentrării bogăției și puterii”.

Devine clar că abia cartea din 2017 adună concluziile acestui analist politic despre situația de după criza din 2008.

Observația-cheie din cartea aceasta este despre pendulul stânga-dreapta din istoria de după 1929 a SUA. Deși cauzele crizei din 2008 au fost situate în excesele de dreapta (neoliberale) ale anilor precedenți, după criza declanșată în acel an, soluțiile n-au venit de la stânga unui nou New Deal, ci de la dreapta unui nou val de financiarizare a economiei.

Mintea unui disident american

Acesta este cuvântul-cheie folosit de Chomsky în analiza sa: financiarizare. El descrie un mecanism prin care investițiile nu mai urmăresc să dezvolte producția clasică de mărfuri, ci fac din bani o marfă prin care se produc munți de bani din dealuri de bani.

Acum, răspunsul la întrebarea din titlul cărții publicate în 2016 este următorul: lumea e condusă de un grup privat care reprezintă 1% din populația globului, deținător al unei averi echivalente cu averile deținute de restul de 99%.

Această concentrare radicală a bogăției a fost scopul nedeclarat al politicilor neoliberale ce au pornit în deceniul opt al secolului trecut, după ce un memorandum scris pentru Trilaterală în 1971 constata că democrația este pericolul cel mai mare pentru rata profiturilor. Nu se mai poate continua cu visul creșterii profiturilor și jos, și sus – era concluzia acelui memorandum. Rata profiturilor are a porni în sus doar dacă ele vor fi lăsate să crească la nivelurile superioare și dacă vor fi stopate la nivelurile inferioare. Noua medie a profiturilor are a fi dată doar de o explozie a profiturilor celor mai bogați, 1% din locuitorii planetei. Iar noua ideologie are a susține că această inegalitate va contribui la egalizarea șanselor tuturor pentru o viață mai bună.

În 2008 s-a putut constata că veniturile clasei de mijloc din SUA au stagnat (ca putere de cumpărare) în ultimii 30 de ani.

Chomsky se gândește, desigur, la alternativă. Noi (clasa de mijloc) suntem alternativa, în măsura în care vom dori acest lucru. Conștientizarea de care ar fi nevoie este însă obstaculată deliberat pe căi ce țin și de educația din școli, și de propaganda prin media.

Chomsky nu este un spirit revoluționar, cum este George Soros, care a pus umărul la „revoluția” neoliberală. El știe că, prin comparație cu alte țări, democrația americană este încă atrăgătoare. Dar gândește că neooligarhia care s-a instalat la etajul superior al acestei democrații are să crape într-o zi sub presiunea clasei de mijloc, care va dori să iasă din bulele social media și are a face o socializare reală.

Dezvoltarea pentru unii (foarte puțini) are a redeveni dezvoltare pentru toți? Să fie stagnare pentru toți și tot ar fi mai bine – crede Chomsky.