După o lungă perioadă în care nu s-a cumpărat cine știe ce, în ultima perioadă plouă cu achiziții.
Profitând de finanțările europene, administrațiile locale și centrale se bulucesc să cheltuie fonduri și organizează licitații pentru construcția de drumuri, achiziția de trenuri, metrouri și, în ultima vreme, de tramvaie. Piața a fost blocată vreme de decenii, iar acum, cînd au apărut finanțările și obligațiile de înnoire, municipalitățile se grăbesc să cumpere aproape orice.
Din nefericire, Caietele de Sarcini pe baza cărora au loc licitațiile de achiziție publică sunt întocmite de amatori sau de sforari. Nu știm cine le întocmește și cum răspunde, dar ele conțin prevederi dintre cele mai năstrușnice. De unde putem deduce că la întocmirea lor participă tot felul de nepricepuți, lipsiți de orice experiență, dar inventivi în sensul că trebuie să obțină ceea ce alți nu au, fără să realizeze că pretențiile lor sunt total atehnice, greu sau imposibil de realizat.
De obicei ei au o comandă. Trebuie să cîștige cineva. Pregătirea și adaptarea caietului de sarcini la potențialul și trăsăturile câștigătorului a devenit o tehnică românească de trîntire a competiției. Așa ceva nu funcționează nicăieri în lume. Tehnica aceasta de a măslui cu acte și parametri o licitație complică viața celor care operează cu materialul achiziționat.
Un exemplu în acest sens îl constituie ”descoperirea minune” a unei firme din vest, prezentată pe la toate administrațiile locale din țară, făcându-și reclamă, exagerând performanțele produsului, influențând în felul acesta achizitorii. Aceștia, la rândul lor, fără să verifice și să analizeze afirmațiile producătorului, trec în Caietul de Sarcini dotarea mijloacelor de transport cu această ”invenție minune”, neomologată pentru domeniul feroviar și care se regăsește doar montată pe anumite tramvaie pentru testare.
Este vorba despre ”Sistemul anticoliziune” (optic și magnetic) care să detecteze vehicule, biciclete ori pietoni aflați în fața tramvaiului și să avertizeze acustic vatmanul. Până aici este totul în regulă, astfel de sisteme există și nu vedem care ar fi invenția, mai multe mărci de autoturisme sunt dotate cu aceste dispozitive care au și o funcție de acționare a frânei în anumite situații, dar numai sub supravegherea conducătorului auto. Un autoturism are o greutate de 1,5-2,5 tone, iar frânarea intervine doar dacă în față apare un alt mijloc de transport, autoturism sau camion și nu bicicliști, pietoni sau animale de companie, care, de regulă, au un comportament spontan. Spațiul de frânare în acest caz este redus pentru că inerția, de asemeni, este mai mică.
A lăsa funcția de frânare, cel mai important dispozitiv privind siguranța pasagerilor, pe seama unui dispozitiv electronic ar fi un gest de iresponsabilitate criminală, ținând cont de faptul că un tramvai transportă între 200-400 pasageri, adică 30-70 tone, dezvoltând o forță de inerție colosală.
Fără nicio analiză, fără nicio informare dacă mai există așa ceva pe undeva, toate autoritățile care organizează licitații pentru achiziția de tramvaie au prevăzut în Caietul de Sarcini dotarea obligatorie a tramvaielor cu acest sistem, care nu funcționează nicăieri, el fiind extrem de riscant, nefuncțional și neomologat. Vor să fie primii din lume cu un dispozitiv care nu există!
Dacă în privința acestui dispozitiv admitem că funcția de avertizare sonoră a vatmanului atunci când apar obstacole de orice fel în fața tramvaiului este utilă, în ceea ce privește intervenția acestuia în sistemul de frânare a tramvaiului este contrară oricăror reguli de siguranță în transportul public de călători și niciun fabricant de mijloace de transport pe șină nu își va asuma un asemenea risc, mai ales că nicăieri nu funcționează o asemenea instalație, iar așa-zisele referințe pe care le
prezintă furnizorul la întâlnirile cu potențialii achizitori sunt doar articole de presă din orașele în care sunt montate dispozitive cu funcția de avertizare sonoră. Nimeni nu prezintă însă documente emise de operatori consacrați din UE care să-și exprime aprecierile față de aceste dispozitive.
Tehnică românească folosită după 1990:
– Sărim la cap fără discernământ la orice provocare venită pe calea undelor, a poveștilor și a strîmbelor!
AUTORE, te zbati degeaba.
Prostia, mai ales aia cu LEAFA se va realiza.
IMPLACABIL,
INEVITABIL’
INEBRANLABIL.