Ne îndreptăm voioși și inconștienți către infernul unui nou război mondial

Televiziunile noastre de știri, fără excepție, cu Antena 3 în frunte și cu Radu Tudor port-drapel, fac zilnic o propagandă deșănțată în favoarea războiului, conform „to do list”-ului american. Ascultîndu-le pe fătucile devenite peste noapte analiste militare, îmi dau seama de inconștiența lor și a credulilor lor telespectatori.

Majoritatea, ca și mine, nu a trăit ziua de 4 aprilie 1944, cînd Bucureștiul a fost bombardat de anglo-americani, căci cei mai mulți dintre noi, cei de azi, ne-am născut după această dată. Avem însă la dispoziție o arhivă bogată a acelei zile, pe care nimeni nu ne împiedică s-o consultăm pentru a înțelege ce este cu adevărat un război. Iată un articol din presa vremii, din care aflăm ororile acestor bombardamente:

Pînă anul acesta, ziua de 4 aprilie era comemorată în presă prin articole corecte, cum este și cel publicat de „Evenimentul zilei” din 4 aprilie 2019, semnat de Cristian Istrate, în care citim ce s-a întîmplat în acea zi neagră:

În jurul prînzului, aproximativ 220 de bombardiere B-17, numite și „fortăreţe zburătoare” şi peste 100 bombardiere B-24 Liberador, au intrat în spaţiul aerian al României, venind de la Baza Aeriană de la Foggia din Italia și în scurt timp au fost deasupra capitalei României.

În Gara de Nord se aflau cîteva sute de moldoveni refugiați din zona Moldovei, care urmau să fie repartizaţi în diferite locaţii din Bucureşti şi din provincie. Printre ei erau mai ales femei, copii şi bătrîni…

În momentul în care s-a dat alarma, aproape toţi au rămas în vagoane, deoarece nu aveau unde se adăposti, iar dezastrul a fost total. În urma bombardamentului, au murit majoritatea acestor refugiați”.

Anul acesta nu s-a mai întîmplat la fel, căci ziua de 4 aprilie a căzut chiar în timpul războiului din Ucraina, cînd toate televiziunile arătau urmările bombardamentului Rusiei asupra unor localități din Ucraina, subliniind victimele civile și clădirile care nu aveau nici o legătură cu țintele militare!

Adică exact ce s-a întîmplat în 4 iulie 1944 în București, în timpul bombardamentului anglo-american! Din articolul citat aflăm și urmările bombardamentelor anglo-americane:

Bilanțul oficial consemnează un număr de 2942 de morți, peste 4000 de răniţi și peste 55.000 de oameni care au rămas fără adăpost. Istoricii consideră că bombardamentele americane nu aveau nici o justificare logică, deoarece a fost măcelărită populaţia civilă, lipsită de apărare”.

Iată de ce, slugarnică cum a devenit, presa din România, cu foarte mici excepții, s-a adaptat pentru a nu-i supăra pe americanii care au decis „narativul” ce trebuie urmat ca propagandă și a uitat de 4 iulie 1944!

Scuzați-mă că mă scuz! Nu sînt anti-american, nu sînt pro-rus, nu sînt admirator al lui Zelenski și nici al lui Putin! Sînt doar un biet jurnalist care își permite luxul să se întrebe: oameni buni, sîntem normali la cap?

Înțeleg că, de ani de zile, avem o clasă politică de tot rîsul, că nu mai avem oameni de stat, ci doar profitori de funcții, că nu mai avem presă, ci doar un cățeluș de companie al Puterii, oricare ar fi ea, dar nouă, oamenilor simpli, ni s-au atrofiat și ultimii neuroni?

Cum e posibil să ne afișăm ca partizani ai unuia dintre combatanții acestui război din Ucraina, fie de partea lui Zelenski, fie de partea lui Putin, fără să ne punem întrebarea: care este treaba noastră în acest conflict? Nu avem noi precedentul unui asemenea partizanat, cînd am fost ba de partea nemților, ba de partea rușilor și americanilor, pentru ca, la sfîrșitul războiului, să fim declarați ca fiind de partea învinșilor și să plătim 50 de ani despăgubirile pentru niște decizii nesăbuite?

Nu știu ce să zic! Mă uit la televizor, vorbesc cu oamenii și îmi dau seama că murim de dragul de a ne băga în seamă, deși nu e treaba noastră, ca țară mică, aflată la confluența unor interese ce ne depășesc.

Și, cînd mă gîndesc că noua generație, extinsă la cei care au pînă în 45-50 de ani, are impresia că un război mondial seamănă cu un joc pe calculator, în care, dacă ți se iau toate viețile, dai reset și o iei de la capăt, îmi dau seama că pentru cei mai mulți dintre noi spectrul războiului este doar un joc!

De aceea, ne comportăm ca niște copii, deși jocul acesta este unul real, extrem de periculos, de care ar fi fost bine să ne ținem departe. Se pare însă că nu ne vom trezi decît atunci cînd prima bombă va cădea în curtea noastră, ca în acea zi de 4 aprilie 1944. Că nu mai vine de la anglo-americani, ci va veni de la ruși este doar un amănunt bun de analizat de istoricii altor generații care vor veni „după”. Dacă va mai exista un „după”!

Pînă atunci, constatăm că ne îndreptăm voioși și inconștienți către infernul acestui război, ca și cum ne-am bucura că vom putea fi martorii Apocalipsei.

Recomanda 57
Ion Spânu 1820 Articole
Author

25 de Comentarii

  1. @Ileana Shobollanson: Nu sintem balcanici ci carpatici – vezi Constantin Corneanu, Sub povara marilor decizii. Din pacate, Cotidianul, prin forumurile sale, a ajuns portavocea propagandei antiromanesti de toate culorile.

  2. Politrucii autointitulati romani mana in mana cu securisti, manipulati sau santajabili, infectia perfecta da in cangrena in prag de razbel mondial.

  3. „2942 de morți, peste 4000 de răniţi și peste 55.000 de oameni care au rămas fără adăpost” au fost distractia pilotilor americani pentru ca misiunea lor de lupta era bombardarea triajului cu vagoane cisterna si rafinaria de la Brazi, nu peronul calatori al Garii! Presedintele american de la acea data era nebun, criminal de copii, macelarul de la Casa Alba, deferit unui tribunal penal international ?

  4. PNListii de cand se stiu ei sunt mari amatori de dat tzepe. Si se mai si lauda cu asta. Dupa afacerea Skoda facuta in dauna aresenalului de stat, dupa razboi a venit maestrul tezepelor Citzu instalat de luptatorul cu coruptii PSD bagati in actuala guwernare. Razbouiul mondial inca nu bate la use. Un alt razboi Orban si Citu au bagat Romania in cea mai mare datorie ever, o criza economica mai rea ca din 1933, cea premergatoare WW2, se intrevede, impreuna cu o criza energetica si alimentara, Schwab i-a jucat pe toti pe degete. Iohannis omul potrivit la momentul potrivit cu PeeSeeDee. Kodrutza, DNA sa vina sa va ia, cat de mult pot sa manamce unii, ei tunarii cei mai anticorupti. De pe dealul Cotrocenilor trag cu tunul.

  5. @Valah
    Este preferabil sa balcanizam Romania decat sa o maghiarizam, cum vor potaile vozgoresti ca tine.
    Balcanici am fost, ne mandrim cu asta si nu acceptam hungurizarea cum vrei tu si alte lichele unguresti din tagma ta.
    A fi balcanic este un titlu cu care nu ne este rusine, suntem urmasii vechilor traci. Nu suntem venetici din Asia ca triburile voastre maghiare, aduse de vanturile pestilentiale ale rasaritului. Ati fost priponiti in Panonia ca o otrava in inima Europei, ati infectat permanent aceasta zona cu atrocitatile, pretentiile si jongleriile voastre fatzarnice. Va dati unguri, cand in realitate sunteti doar o masa de corcituri cu toate neamurile europene din jurul Panoniei.
    Ce este mai grav este faptul ca nici nu vreti sa constientizati ce sunteti in realitate sistati cu coada pe sus precum capra raioasa.

  6. In COLONIA Romania, NU DECID romanii. Cum a ajuns Romania COLONIE? Bastinasii S-AU RUGAT IN GENUNCHI sa vina colonistii sa-i colonizeze. Bastinasii au preferinte pentru d-aia care i-au bombardat ca pe vite. Bastinasii sunt inebuniti de placere sa-i pupe-n fund pe aia. D-aia isi si aleg conducatori locali ca ei. Pe care nu-i asa, BASTINASII II ASASINEAZA. Iar aia din media, scoliti peste ocean, fiind pe statele de plata de acolo, nu fac decat sa-si indeplineasca obligatiile asumate contr-cost.

  7. D-le Ion Spanu,excelent articol ! Ce poti face cand in presa au dat navala toti neavenitii, analfabetii functionali ,iar patronii publicatiilor sunt cam de aceeasi valoare intelectuala cu respectivii ? Cei cativa ziristi valorosi se pierd in multimea de „peizani” care probabil ar fi mai nimeriti la munca campului, insa rezultatul muncii lor i-ar face muritori de foame.

  8. Mai 1 sau UNU….
    Esti ABJECT. Te inteleg….sinteti inregimentati, incolonati la ordinele CIA…Nu inteleg ce treaba ai cu SOSOACA si AUR…
    SOSOACA SPUNE LUCRURILE DIRECT, RASPICAT….AUR le spune mai cu ambalaj…

  9. Miseii carora nu le plac opiniile diferite tipa, sper sa tipe in mod constat si atunci cand vom balcaniza Romania. Servus!

  10. La mintea putinoizilor de pe aici NATO a bombardat Ukraina.
    Trebuie sa lasam un (editat) sa faca ce vrea el ca altfel suntem nazisti.
    Uite ca lumea civilizata nu accepta asta.

  11. @Redactie: Daca tot sinteti asa de sensibili la opiniile proruse, de ce le tot blocati pe cele contra?

  12. mi-as dori ca macar un sfert dintre securicii care umbresc Romania sa aiba cultura lui Vadim. din pacate si cei din umbra sunt la fel de inculti si tampi ca si papusile si postacii lor. no offence….

  13. Romania a pierdut lupta dupa lupta de 30 si de ani cu politruci, securisti si tot felul de smecheri pusi pe furat. Dar pleaca la rabzboi cu puteri straine mafiotii locali colcaie print toate institutiile statului de la asa zisa revolutie pana la tzepele liberale cu vaccinuri si facturi uriase.
    Iohannis face el un mare rahat de guwernare cu Ciolacu si cumetrii din P$D

  14. Coco chanel cenzorul lasa sa treaca exact ce-i convine…bufoneria si butaforia prezentata de „ciinii razboiului ‘pe la tembeliziuni se pare ca-i place.Prezentind acel 4 aprilie si ultimul articol publicat in presa „romaneasca ” despre atrocitatile „aliatilor”actuali asupra populatiei civile -( indiferent de unde-i: Mariuopol , Bucuresti ,Dresda , Leipzig, Khandahar ,Belgrad, Bhagdhad ,Alep, etc) se pare ca-l deranjeaza ( pe cenzor) . Noi poopam in kooor pe toti , in special pe cei „pasnici si iubitori de pace”care inarmeaza un popor pentru a fi cit mai multe distrugeri.

  15. IN UCRAINA NU-I MACEL, VA FI IN ROMANIA Sa mori tu si familia ta ca e asa cum spui? Cred ca nu ai fost sa vezi cu ochii tai „mila” ruseasca. Marsh ba prostovane.

  16. ANALIST Cand esti prost trebuie sa fii si nemernic, Altfel nu esti bagat in seama de Sosoaca si haurolaci.

  17. Felicitări pentru articol domnule Spânu!
    România nu a fost vreo mare putere militară, economică sau a avut o populație numeroasă și totuși a supraviețuit, chiar și în aceste condiții. Eu zic să continuăm în această direcție!
    Având atenția captivată pe acest scenariu / conflict în jurul nostru se întâmplă lucruri de care nu suntem conștienți, dar cu impact mare asupra vieții noastre (apar tot felul de legi noi care ne vor sărăci la propriu). Vă rog să faceți niște investigații dacă se poate.
    Mulțumesc!

  18. Rusii bombardeaza cu grija ca sunt tot ai lor in Ucraina dar daxa se vor bate cu Romania vor face zob fara mila. Si Johanus fuge in Germanua, si generalii dupa el. Si Rares in Izdraiel. Mor prostii care sunt saraci.

  19. Un lucru extrem de important trebuie spus, repetat, conștientizat in tot omul, fi ele cât de patriot cornut, care vine și luptă pe oricare front,. De cnflictul ukran se va desfășura după scenariul bufonului zelensky, adică de război mondial cu siguranță nuclear, PIERE VIAȚA PE TERRA, Deci trebuie spus de către fiecare jurnalist, de fiecare post TV radio, că nu e cazul de a te inrola, de a te inarma, de a te pregăti in nici un fel. n-are rost de pică bombe nucleare.. Tot războiul va dura doar ore,. ȘI GATA !! E de ințeles și de știut mereu ce faci, ce zici, care pot fi consecințele.In nici un caz nu merită să fi ibelicos, instigator, unul care urăște și vrea să ucidă,. Pentru ce ??

  20. -fabrica de locomotive de la Timpuri Noi, foste Lemaitre apărută în 1864,
    daca ar fi fost inclusa in traseul de bombardament, obiectiv cu oarecare valoare militara,
    ar fi implicat lovirea numitului „cartie evreieesc”,
    uite na!

  21. nimeni nu vede ca
    actuala Ucraina este fosta URSS…..
    (cu foarte-foarte multa exagerare
    putem spune ca actuala Federatie e fosta S.U.A;
    dobitocii DINTRE NOI ne-u bagat intre ciocan si nicovala,
    intre ciocan si secera).

    evident ca dupa 1947 romanii isi mai puteau aduce aminte de
    4 aprilie 1944
    si totusi unii credeau, sperau ca vin americanii CEI BUNI….
    -asta e „natura umana” si in general
    traindo sperando murindo cacando.

    distrugerile americanilor din ’44 sunt bine cunoscute,
    sa punem rigla pe harta
    de la gara basarab catre fostul abator(ala cu vorbe rele):
    pare ca au acordat o atentie deosebita evitarii ” cartierului evreieesc ”
    doar asa se explica lipsa oricarui obiectiv de interes militar major pe
    traiectul de ” carpet bombing „,
    doar arhivele militare americane pot lamuri planificarea;
    -americanii au urmarit TERORIZAREA POPULATIEI SI NU OBIECTIVE MILITARE,iata!

  22. Trist, dar adevărat. Cui servește tot acest circ mediatic? Noua în nici un caz. Sa exemplificam: Porumbul păcii, adică Cătălina susținea sus și tare ca Rusia va invada Moldova. Un invitat ii raspunde: este hilara afirmația dumneavoastră. Atat timp cât Rusia dorește ca Moldova sa fie un stat tampon între ea și NATO, ce sens ar avea ca Rusia sa aiva trupe la granita sa?
    PS. Cu ce se va alege Radu a lui Tudor dacă ar izbucni un război? Poate ar rămâne fără soție și aceasta ar putea fi adevărată sa miza în jocul sinistru pe care-l practica ca agent CIA.
    Cu ce s-ar alege Jhoannys? Poate ar rămâne fara genunchii soției și ar avea șansa ca sa-și manifeste adevăratele sale orientări culinare, adică de dormitor.
    Cu ce s-ar alege Gadea? Poate si-ar lasă barba sa crească și s-ar face pustnic.
    Cu ce s-ar alege Ciutacu? Sigur cu o alta ciuta, mult mai tânără și mai focoasa nucleara.
    Cu ce s-ar alege Ciolacu, Barna și Citu? Poate s-ar alege praful de ei. Ce trist e sa mizezi pe p singura carte pe care chiar dacă pretinzi ca ai citit-o, fiind un analfabet funcțional n-ai înțeles nimic sau ai înțeles ca raul are doar o singura fata și o singura fesa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.