Mii de manifestanți s-au adunat duminică în Piața Marii Adunări Naționale de la Chișinău pentru a protesta față de nevalidarea rezultatelor alegerilor locale anticipate pentru Primăria capitalei Republicii Moldova. În cazul în care revendicările protestatarilor din 1 iulie nu vor fi îndeplinite, atunci se va recurge la acțiuni de nesupunere civică, se arată în rezoluția care avut loc duminică în centrul capitalei.
Mai exact, au votat o rezoluție prin care fiecare cetățean al Republicii Moldova este îndemnat să participe la proteste permanente până la eliminarea dictaturii, potrivit cotidianul.md.
Revendicările înaintate către guvernare sunt următoarele:
– Confirmarea legalității alegerilor și validarea mandatului de primar al lui Andrei Năstase;
– Anularea sistemului electoral mixt și revenirea la cel proporțional;
– Demiterea și tragerea la răspundere a judecătorilor care au participat la luarea deciziilor ilegale ce au dus la invalidarea mandatului de primar al lui Andrei Năstase.
„În cazul în care guvernarea nu va curs acestor revendicări, în localități și diasporă vom întreprinde acțiuni pașnice de nesupunere civică împotriva dictaturii: greve colective și individuale, proteste permanente în fața Guvernului și Parlamentului, blocarea instituțiilor capturate și a căilor de acces către acestea”, se arată în document.
De asemenea, în rezoluția votată în mod unanim de protestatari se mai menționează că pentru 26 august, se va convoca Adunarea Generală a Cetățenilor atât din țară, cât și din Diasporă.
Judecătoria Chişinău a anulat, săptămâna trecută, scrutinul organizat pe 3 iunie pentru desemnarea primarului capitalei Republicii Moldova, câştigat de Andrei Năstase. Decizia a fost confirmată de Curtea de Apel și apoi de Curtea Supremă de Justiție din Republica Moldova.
Protestatarii au votat în unanimitate o rezoluție prin care solicită o serie de revendicări, printre care și validarea alegerilor locale noi din Chișinău, cât și anularea sistemului electoral mixt și tragerea la răspundere a judecătorilor care au invalidat scrutinul.
 
					 
                       
                       
                       
                       
                       
                      
Nastase a incalcat regulile in timpul campaniei. Puteti voi sa va revoltati cat vreti, dar numai 15% din toti locuitorii din Chisinau l-au votat pe Nastase. Prostia lui l-a costat alegerile. Data viitoare sa fie mai atent. Regulile sunt reguli. Daca le incalci, esti descalificat.