Nici comunism, nici capitalism

O minte cu adevărat echilibrată are a respinge și ispita ideologică a comunismului, și ispita pragmatică a capitalismului. Este extrem de greu de suportat acest nici-nici, dar fără el nu vom afla nici ce are bun comunismul, nici ce are rău capitalismul (și viceversa, desigur). Mai ales nu vom afla fundamentele materialiste ale ambelor ispite, nu vom deschide mințile întru fundațiile spirituale ale vieții și nu vom înțelege că transformarea acestor fundații în ideologie este de ordinul unui păcat împotriva spiritului.

Redefinit ca ordine socială a proprietății private, capitalismul nu pierde tradițiile colonialiste ale formării marilor capitaluri, nici realitatea neocolonialismului actual, care este ordinea socială a acestor mari capitaluri.

Intelighenția noastră de azi fuge mental ca ăla de tămâie când e să constate acest neocolonialism care, înțeles de multișor, face ca intelighenția occidentală să fie de stânga. Nici intelighenția occidentală nu iese din jocul de pendul stânga-dreapta, caracteristic paradigmei care ignoră fundațiile spirituale ale vieții. Cu aceste fundații în conștiența de sine a minților, pendulul spiritului se mișcă pe direcția sus-jos, fără să accepte conștiința falsificantă a ideologicului și fără să caute o ideologie care ar putea depăși toate ideologiile (cum a făcut Marx).

Pe direcția sus-jos, sfântă este doar proprietatea asupra sufletului individual. Vreo anume proprietate asupra sufletului colectiv (de neam, de clasă, de rasă) are a fi considerată tot materialism pentru că sângele, capitalul și genele nu sunt fundații spirituale.

Cea mai grozavă (și groaznică) tendință a ideologiilor materialiste este aceea de a transforma în marfă tot ce ating: politicul, pământul, banii, culturalul. Asistăm azi la mișcările unui marxism cultural, elaborat de intelighenția occidentală de stânga, mișcări al căror scop este acela de a rescrie tradițiile culturale ca și cum ele ar fi fost obligate, la vremea lor, să țină cont de prezentul nostru. În felul acesta, istoria reală devine o simplă marfă imaginară pentru interesele economice ale acestui prezent.

Fundațiile spirituale nu pot fi convertite în scheme de comportament politic. Ele au inspirat comportamentul moral. Bine ar fi dacă ar inspira și politicul, dar cum să o facă dacă nu mai sunt recunoscute? În acest sens, un antropolog care le cunoștea temeinic a propus să constatăm că treimicul nu joacă doar în structurarea statelor moderne, ci și în formatarea societăților. Politicul, economicul și cultural-spiritualul apar a fi treimicul social. Între cele trei domenii ale socialului nu ar trebui să fie unul predominant, cum a ajuns să fie economico-financiarul. De aceea, propunea și o constituționalizare a socialului – pentru ca autonomia fiecărui domeniu să fie garantată. Dar această constituționalizare nu are cum să fie inițiată fără un consens asupra fundațiilor divino-spirituale ale treimicului.