Noul centru al Puterii

Author

Marile speranţe legate de rezultatul alegerilor se vor dovedi în scurt timp amară înşelare, aşa cum s-a întâmplat de fiecare dată. Este aproape unanimă opinia că actuala clasă politică trebuie să intre în probe eliminatorii. Vechea gardă trebuie să facă un definitiv pas în spate, respectiv la pensie. Au făcut-o mari oameni ai Europei, darămite nişte zaharisiţi în rele! Aşa nu se mai poate. Cu vechiul material mafiot, dacă nu va fi îndepărtat, se va putea juca antidemocratic orice personaj situat cumva aparent în altă poziţie. Apoi, un alt lucru trebuie să fie foarte limpede. Atmosfera de înnoire a mediului politic nu se datorează, cu adevărat, niciunui partid. Opoziţia nu s-a putut manifesta din varii motive. Printre ele, lipsa celor capabili, interesaţi să promoveze o adevărată reformă. Totul s-a făcut printr-o complicitate cu trecutul, singura mişcare fiind lupta între persoane şi partide. Aşa România s-a afundat în confuzie, în lipsa oricărei perspective.

În ultimii ani, un pericol mortal pentru democraţie l-a reprezentat trecerea organizaţiilor civice sub patronaj politic, chipurile pentru reformă. Scopurile uneori nobile au fost doar paravanul unor aranjamente pentru alte etaje ale puterii. A fost o propagandă făcută sub măştile actorilor sociali cu efecte total distructive. Astfel, reforma, atâta cât a fost abordată, s-a aflat tot timpul ca motor al corupţiei. Criza economică a venit într-o Românie cu centri vitali sub controlul mafioţilor. Aceştia au preparat inclusiv planurile de ţinere sub control a agoniei. Sărăcită continuu, menţinută în maxima înapoiere economică, politică, ţara a supravieţuit fără energia şi soluţiile pe care le-ar fi dat climatul democratic. An de an s-a mers îndărăt. În negura zilei, democraţia a fost uitată, trendul fiind cel ultracunoscut: abaterea atenţiei. Un scandal oficial într-o parcare, un ministru în nu ştiu ce maşină, cremele guvernamentale etc. Înscenări mediatice amintind cumva de anii ‘50.

Prezumţia de nevinovăţie pentru viitorii aleşi pare aproape imposibilă, listele electorale fiind pline de nume celebre pentru reuşita lor cu reţetă care va trebui descifrată atent. Nu preşedintele ţării va trebui să dea asaltul asupra acestei imperioase citadele, ci justiţia. Exclusiv, justiţia. Nu că ar sta Europa cu ochii pe vilele, conturile bancare, relaţiile economice ale aleşilor centrali şi locali, dar România nu mai poate funcţiona aşa nicio secundă. S-a atins pragul suportabilităţii publice, inclusiv al administraţiei europene. De aceea, astăzi, orice funcţionar de la Bruxelles poate ridica vocea în cazul Bucureştiului, pe bună dreptate.

Aceste alegeri întârziate, menţinute cu disperare la termen, arată că sistemul politic se află sub controlul unor forţe lipsite de anvergură morală. Prin devansarea lor, societatea românească ar fi fost scutită de măreţia exhibării unor situaţii-limită, în care penibilul s-a incumbat şi mai mult în cotidian. Această zarvă de tabloid, dată pe mâna unor oameni care încă mai reprezintă Statul, este de-a dreptul o iresponsabilitate. După două decenii şi ceva, aceasta nu se mai poate justifica sub nicio formă. Suntem în plin regres al manifestării publice, dispreţul faţă de cetăţenii României fiind maxim. La toate acestea se adaugă dramatic jocul cu legalitatea şi destinaţia votului. Punerea în discuţie a unor asemenea aspecte, sub impulsul unor răzbunări evidente între actorii electorali, trebuie să fie un motiv serios de trezire. Unii politicieni, cu armatele de propagandişti, au depăşit orice limită, încălcând toate legile posibile. Arta politicii, calitatea actului politic au fost eliminate. Zadarnic încearcă astăzi Adrian Năstase filipice contra sistemului pe care el însuşi l-a constituit, şi de care s-a folosit până la cutremurarea unei ţări care ajunsese închisoare.

Sistemul politic, democraţia, libertatea sunt domenii publice pe care nimeni nu are dreptul să pună stăpânire. Starea economică depinde în mod decisiv de ele. Puterea trebuie exercitată numai prin legitimitate şi în interesul exlusiv al societăţii. Oricine s-ar afla la putere trebuie pus sub lupa acestor standarde. Eliminarea presei independente prin tot felul de tertipuri economice a dus la această deteriorare extremă a mediului politic şi administrativ.

Rolul critic al presei este unica ei raţiune de existenţă. După lecţiile primite în ultimii 20 de ani, e limpede pentru toată societatea că puterea politică trebuie ţinută sub cel mai sever control. Jurnalismul de casă face parte din corupţie şi nu poate fi exclus din tabloul mizeriei zilei. Dispariţia lui se impune pe cale legală şi naturală. Reabilitarea presei prin ea însăşi este un obiectiv esenţial dacă vrem să trăim într-o altă Românie.

Ridicarea câte unui Mitică politic deasupra tuturor este primul pas spre corupţie şi dictatură. Bagheta magică trebuie luată din mâna acestor parveniţi şi să fie trecută în mâna fiecărui alegător de bună-credinţă. Din Palatul Parlamentului puterea trebuie retrasă în societate, acolo unde îi este locul.

Distribuie articolul pe:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate