Noutăți! Ce ți se întâmplă la plajă și terasă după 1 iunie

zile libere

Liber la plajă începând cu data de 1 iunie, dar nu oricum. A apărut Ordinul comun emis de Ministerul Mediului, alături de Ministerul Sănătății și Ministerul Economiei, care stabilește măsurile specifice de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2, pentru activitățile de operare a plajelor turistice și este valabil exclusiv pe perioada stării de alertă.
Măsurile din Ordin sunt obligatorii pentru toți operatorii economici sau, după caz, administratorii care desfășoară activități de operare a plajelor turistice, dar și pentru toți cetățenii care vor utiliza plajele turistice de pe litoralul românesc.
Măsurile prevăd respectarea unei distante de doi metri (stânga/dreapta, față/spate) între șezlongurile care sunt utilizate de persoane din familii diferite și, totodată, păstrarea unei distanțe de doi metri atât între turiștii care nu fac parte din aceeași familie, cât și de către personalul angajat, potrivit unui comunicat transmis presei sâmbătă.
Accesul la plajă se va realiza prin puncte semnalizate și culoare unidirecționale, iar servirea clienților se va face de către personalul angajat al plajei concesionate, fără deplasarea clienților în punctele de servire.

Dacă limitele de capacitate stabilite sunt depășite și distanța fizică nu poate fi menținută, administratorii plajelor au obligația de a restricționa accesul publicului. Aceștia trebuie, de asemenea, să monitorizeze permanent starea de sănătate a personalului lucrător și să interzică accesul persoanelor care prezintă simptome respiratorii specifice unor boli pulmonare sau semne specifice altor boli transmisibile. Orice suspiciune sau caz confirmat de COVID-19 va fi imediat notificată direcțiilor de sănătate publică județene.

Iată măsurile INTEGRAL pentru activitățile de operare a plajelor turistice :

Cerințe speciale privind măsurile specifice sanitare, economice și cerințe pentru operarea plajelor turistice

• Operatorii economici sau administratorii, după caz, din sectorul plajelor turistice, înainte de reluarea activităților, au următoarele obligații:

o verificarea stării de întreținere a tuturor spațiilor, facilităților, echipamentelor;

o revizuirea planurilor si procedurilor de igienizare, dezinfecție și de autocontrol pentru creșterea frecvenței acestor operațiuni;

o asigurarea de dispozitive și produse biocide avizate necesare dezinfectării mâinilor personalului lucrător, a spațiilor, facilităților, echipamentelor și ustensilelor utilizate;

o igienizarea și dezinfecția cu substanțe biocide avizate, a tuturor spațiilor, facilităților, echipamentelor, a grupurilor sanitare utilizate de personalul lucrător din cadrul operatorilor economici sau ale administratorilor, după caz, și a celor utilizate de clienți;

o reinstruirea sub semnătură a personalului lucrător cu privire la regulile generale de igienă ce trebuie respectate la nivelul unităților, inclusiv asupra măsurilor suplimentare în ceea ce privește prevenirea răspândirii coronavirusului SARS–CoV-2;

o la intrarea în unitate se va face un triaj observațional al angajaților (accesul personalului cu semne vizibile de infecție respiratorie va fi interzis), conform prevederilor ordinului comun al Ministrului Sănătății și al Ministrului Afacerilor Interne nr. 874/81/2020 privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă;

o asigurarea supravegherii stării de sănătate a lucrătorilor conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 355/2007 privind supravegherea sănătății lucrătorilor, prin încheierea de către medicul de medicina muncii a fiselor de aptitudini pentru personalul lucrător, cu modificările și completările ulterioare;

o asigurarea distanțării fizice în rândul angajaților;

o asigurarea că personalul lucrător are efectuate cursurile privind însușirea noțiunilor fundamentale de igienă, conform prevederilor Ordinului ministrului sănătății și al ministrului Educației, Cercetării si Tineretului nr. 1225/5031/2003 privind aprobarea Metodologiei pentru organizarea şi certificarea instruirii profesionale a personalului privind însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă, cu modificările și completările ulterioare.

• La finalizarea măsurilor luate înainte de demararea activității, operatorii economici sau administratorii, după caz, sunt obligați să păstreze, la nivelul unității, documente prin care să se demonstreze că au fost implementate masurile prevăzute la alin. (1), lit. a) – h). Aceste documente vor fi puse la dispoziția organelor de control, ori de cate ori se solicită.

• După reluarea activității, în conformitate cu prevederile art. 4, alin. (1) și (2) operatorii economici, respectiv administratorii plajelor, după caz, trebuie să realizeze:

o respectarea planurilor și procedurilor specifice şi formularea unui plan intern de măsuri destinate prevenirii transmiterii noului Coronavirus, atât între lucrătorii unităţii, cât şi în relaţia cu clienţii;

o creșterea frecvenței operațiunilor de curăţenie și dezinfecție cu produse biocide avizate, pe bază de proceduri documentate, a tuturor spațiilor, facilităților, echipamentelor utilizate de personalul lucrător şi de către clienţi;

o monitorizarea permanentă a stării de sănătate a personalului lucrător și interzicerea accesului persoanelor care prezintă simptome respiratorii specifice unor boli pulmonare sau semne specifice altor boli transmisibile;

o personalul va fi instruit și informat cu privire la măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19 și în special a necesității menținerii permanente a regulilor adecvate de igienă și de protecție sanitară;

o notificarea direcției de sănătate publică județeană, respectiv a municipiului București, în cazul în care există suspiciuni sau cazuri confirmate de COVID-19 la personalul lucrător;

o aplicarea măsurilor de igienizare corespunzătoare a spațiului de lucru, în cazul în care un angajat a fost depistat pozitiv la COVID-19, conform normelor in vigoare;

Măsuri de protecție a turiștilor

Operatorii economici sau administratorii, după caz, au următoarele obligații privind protecția turiștilor în spațiile în care aceștia au acces:

• vor amplasa la loc vizibil regulamentele de acces și de comportament pe plajă;

• se asigură măsuri pentru respectarea unei distante de 2 m (stânga/dreapta, față/spate) între șezlongurile care sunt utilizate de persoane din familii diferite.

• pentru estimarea capacității plajei cu menținerea distanței fizice se pot folosi atât proiecții de date anterioare cat si monitorizare activă.

• administratorii vor asigura accesul pe plajă în limitele de capacitate adoptate, cu menținerea distanței fizice, descurajarea aglomerării și limitarea adunărilor mari.

• de asemenea, pentru atingerea obiectivelor de reducere a riscului de transmitere a infecției cu virusul SARS-CoV-2, administratorii plajelor trebuie să adopte măsuri pentru:

o restricționarea accesului la plajă dacă limitele de capacitate stabilite sunt depășite și distanța fizică nu poate fi menținută;

o asigurarea accesului prin puncte de intrare clar semnalizate;

o stabilirea de culoare unidirecționale, separate, de intrare si de ieșire;

o rezervarea utilizării plajei pe anumite perioade de timp se face prin intermediul unui sistem de rezervare online sau telefonic și / sau adoptarea de ore strategice de funcționare sau criterii de închidere flexibile;

o colaborare cu forțele de ordine pentru redirecționarea sau devierea vehiculelor / persoanelor, dacă este atinsă capacitatea maximă stabilită;

o limitarea numărului de angajați care interacționează cu publicul;

• accesul în zonele adiacente interioare (de exemplu, zone de schimbare, vestiare, toalete) trebuie să respecte regulile de distanțarea fizică;

• trebuie să se mențină o distanță de cel puțin 2 metri între persoane ( inclusiv angajații) în orice moment, excepție: membri ai aceleiași familii sau dacă siguranța activității de bază necesită o distanță mai scurtă (de exemplu, ridicarea echipamentelor grele).

• Se amenajează zonele de lucru (de exemplu, scaune pt salvamari, turnuri) astfel încât, cei care prestează servicii pe plajă să stea distanțați la cel puțin 1,5 metri; atunci când distanțarea nu este posibilă, trebuie să se prevadă utilizarea măștilor de protecție sau să se adopte bariere fizice, cum ar fi panourile de plastic/plexiglas;

• instalarea unor bariere fizice la punctele de plată, acestea fiind amplasate între spațiul rezervat angajaților și public;

• servirea clienților se va face de către personalul angajat al plajei concesionate, fără deplasarea clienților în punctele de servire;

• se evită, pe cât posibil, servirea de produse și băuturi neambalate; gustările și băuturile servite vor fi preambalate individual;

• în cazul plajelor neconcesionate, administrația publică locală va răspunde de menținerea regulilor de distanțare fizică și evitarea formării de aglomerări;

• semnalizarea distanțelor corespunzătoare cu delimitarea vizibilă a sensului pentru zonele de intrare și ieșire, pentru a controla prezența/densitatea utilizatorilor;

• echipamentul de plajă (de exemplu, scaune, șezlonguri, umbrele) trebuie folosit individual, fără ca aceste echipamente să fie partajate intre persoane care nu sunt membrii de familie cu același domiciliu;

• înainte și după fiecare utilizare, echipamentele de plajă (de exemplu, scaune, șezlonguri, umbrele) vor fi curățate și dezinfectate cu produse biocide avizate;

• toaletele de pe plajă trebuie asigurate cu consumabile adecvate pentru respectarea igienei: apă, săpun, dezinfectant cu cel puțin 60% alcool, prosoape de hârtie și coșuri de gunoi fără atingere. Se va asigura curățarea și dezinfecția frecventă a acestora.

• suprafețele atinse frecvent trebuie curățate și dezinfectarea cel puțin zilnic;

• nu sunt premise activități sportive sau de agreement decât în spatii special amenajate cu acest scop, cu limitarea numărului de persoane care nu aparțin aceleași familii;

• semnalizare personalizată specifică atât pentru angajați cat si pentru utilizatori cu privire la masurilor preventive generale, cum ar fi:

o ”respectați regulile de igienă privind spălatul pe mâini”;

o ”folosiți masca de protecție ori de câte ori nu se poate respecta distanța fizică de minimum 2 m”;

• se asigură că normele de distanțare fizică sunt aplicate în mod eficient și că se evită pe cât posibil interacțiunea fizică cu și între clienți;

• se asigură că personalul operatorului economic sau al administratorului plajei, după caz, va purta mască;

• asigură dispozitive și produse biocide avizate necesare dezinfectării mâinilor turistilor și informarea acestora cu privire la modul de utilizare;

• asigură șezlonguri pentru fiecare persoană, precum și dezinfectarea acestora după fiecare persoană.

Potrivit comunicatului, setul de măsuri a fost realizat de experții epidemiologi din cadrul Comitetului Național pentru Situații de Urgență.

Modul de aplicare a măsurilor specifice cuprinse în Ordinul comun va fi controlat de personalul de specialitate din cadrul MMAP, MS, direcțiilor de sănătate publică județene și a Municipiului București, structurilor de specialitate ale MEEMA și Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului. Nerespectarea obligațiilor prevăzute atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, după caz, conform legislației pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Iată și regulile pentru terase

Și normele care trebuie respectate la redeschiderea teraselor au fost publicate în Monitorul Oficial. Va exista un registru de rezervări ale clienţilor, pentru ca în cazul apariţiei unei îmbolnăviri să poată fi făcută ancheta epidemiologică.

– Nu se va permite accesul clienţilor cu simptome respiratorii,
– La o masă stau maximum patru persoane, dacă nu sunt membri ai aceleiaşi familii,
– Nu se vor transfera meniuri, solniţe sau alte obiecte de la o masă la alta
– Se vor dezinfectata după plecarea clienţilor de la o masă.
– Personalul de servire trebuie să poarte măşti şi mănuşi.
– Să fie reorganizate circuitele de producţie şi livrare, unde este cazul, trebuie monitorizată starea de sănătate a angajaţilor,
Să existe unui registru de rezervări ale clienţilor, pentru ca în cazul apariţiei unei îmbolnăviri să poată fi făcută ancheta epidemiologică.
– Măsuri de respectare a distanţei între angajaţi sau, dacă acest lucru nu este posibil, trebuie luate măsuri suplimentare de protecţie (reducerea numărului de angajaţi şi lucrul în ture, folosirea de echipament de protecţie).
– Curăţenia şi dezinfectarea cu produse biocide a spaţiilor, echipamentelor şi ustensilelor trebuie făcute mai frecvent.
– La intrarea pe terasă şi la grupurile sanitare trebuie să fie puse dispozitive cu substanţe dezinfectante pentru mâini.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

6 Comentarii

  1. Cred ca vor fi atatea reguli de aplicat ca o sa piara cheful oamenilor de a mai merge la plaja si se vor multumi cu sezlongul din balcon sau din batatura casei, fiecare dupa posibilitatile locative. Decat amenda si hartuiti in tot felul, mai bine lipsa…
    Presupun ca la intrarea pe plaja iti legitimeaza tot clanul, sa nu fi strecurat cumva vreun alien…
    Si daca la sosire ti se spune, „Regretam, dar s-a facut plinul”?
    Iti pui pofta in cui si te intorci la hotel sa-ti ineci amarul cu
    ? ?

  2. O sa se vina la plaja ca prin anii ’60 (imi amintesc cum era la mare cind mergeam cu parintii !), veneau unii fomisti de la 4 dimineata ca sa ocupe locuri (!!) cu cearceaful ! Doar ca acum probabil ca imbecilii astia vor impune si paltoanele obligatorii si, daca vrea si omu’ sa agate o gagica, ceva, trebuie sa comunice cu ea prin semnale cu fum, ca indienii !

  3. Hei cocalarilor, sa va vad la Vama Veche, cum va babarditi pe plaja! O sa va puna masca si pe pasarica si pe cuc. Adio betii si nebunie cu droguri! Daca va prinde Garcea, carantina va mananca!

  4. Daca aceste măsuri se vor mentine si dupa 15 iunie ( cel putin masura cu restictionarea accesului la plaja pe motiv ca nu mai sunt locuri ) sezonul va fi un fiasco total pentru toata lumea . Si bogatii sunt destui si pot ramane pe dinafara ( plaja Caelia , Vega…unde 100 vor sta cu bucile la soare pe baldachine, sezloguri din piele….si 1000 vor casca gura ….vazand ca nu au loc nici pe plaja din stanga sau dreapta !

  5. Sa fie angajat cate un Ospatar la fiecare Familie/Persoana … ca asa daca eu un ospatar ala de duce la toti ne aduce covrigu … sa fiu sincer as prefera Plaja si familia

  6. Angajatii vor trebui sa recunoasca simptome specifice ale bolii de plamani, dar si al altor boli molipsitoare …. hahahahahaha ma tavalesc pe ras… voi cand scrieti legi sau instructiuni va ganditi ce iese ? Suna a traducere chinezeasca intr-un prospect in limba engleza. Cum sa recunoasca un om normal, fara studii medicale, simptome de boli transmisibile ? Doaaaaamne, mare e gradina ta!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.