O suliţă în pântecul moale

Rezultatul votului de duminică are două explicaţii majore: prima se referă la manevrele pe care noua securitate le-a orchestrat în susţinerea Meditatorului din Deal, care este considerat Conducătorul cel mai potrivit pentru dăinuirea şi atotputernicia Statului paralel. A doua explicaţie rezidă în enormele slăbiciuni proprii, interne ale PSD, între care cea mai mare a fost tentativa lui Dragnea de a găsi, precum înaintaşii săi Geoană şi Ponta, un modus vivendi cu noua securitate, de la care spera să obţină impunitate. În loc ca, în primele săptămâni după succesul uriaş de la alegerile din 2016, să radă dintr-o dată coada hidrei securiste şi să termine brusc cu modificarea legislaţiei penale după metoda Macovei (2005) şi Prună (2015), Dragnea a lălăit subiectul, bălmăjind tot timpul vrăjeala cu „dreptate până la capăt”. Pertractarea i-a fost fatală, pentru că a iritat pe toată lumea, inclusiv propriul partid, care spera să vadă doborât sistemul paralel, aşa cum i se promisese în campanie. Scorul de 45% din 2016 s-a datorat mai ales acestei promisiuni, care, din nefericire, avea să rămână deşartă. Iar la prima ocazie, apărută la recentele alegeri, reacţia a fost pe măsură: PSD a pierdut 1,2 milioane de voturi în numai 2 ani şi jumătate. Această pierdere nu se datorează nicicum lipsei de „spitale, autostrăzi etc”, cum manipulează Iohannis şi camarila sa. Oamenii nu sunt proşti, ştiu că aceste lucruri sunt imposibil de realizat în termen atât de scurt. Pe de altă parte, starea economiei nu motiva un asemenea vot negativ. Salariile au crescut substanţial, pensiile la fel, este evident că lumea trăieşte mai bine, în pofida unei propagande ridicol de mincinoasă.
Guvernarea, da, a eşuat, dar nu în economie, ci la cel mai scump capitol al vieţii unui om: apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Oamenii nu s-au revoltat în decembrie 89 pentru că „roborul”de atunci era mare, ci împotriva securităţii şi a unui regim ce le strangula în primul rând liberatatea. Oamenii mai pot suporta greul, cât este, al vieţii de zi cu zi, dar nu pot suporta umilinţa unui sistem securist care le intră cu microfoanele până şi sub pat şi în baie. De aceea sperau ca Dragnea să facă dreptate până la capăt, aşa cum a promis. Și au aşteptat degeaba. Pentru spitale şi autostrăzi e nevoie de bani, dar pentru dreptate trebuie doar o voinţă de neclintit şi forţă de decizie. Dragnea nu le-a avut, a pertractat cu Sistemul paralel, lumea a sesizat asta şi i-a dat cu votul în cap. Vulnerabilităţile interne ale PSD au fost pântecul moale în care securitatea a înfipt suliţa la recentele alegeri. Cum se explică altfel, de pildă, votul militarilor din Afganistan, care a fost de 9,2% pentru partidele acestei guvernări care tocmai le-a mărit substanţial lefurile de mercenari, iar 40% pentru USR/PLUS?
Cum se explică altfel murmurul studenţilor că n-au unde vota, din moment ce aveau în buzunar tichete gratuite de călătorie, care-i putea duce cu trenul la vot oriunde în ţară, sau măcar până la Ciulniţa sau Periş? Cum se explică victoria USL/PLUS într-o bijuterie de oraş precum Mioveni, cu un primar excepţional, comunitate aproape fără şomaj, beneficiind de servicii publice la cele mai înalte standarde, între care cea mai recentă este un spital ultramodern? Sau victoria aceluiaşi partid cu ochi albaştri la…Vaslui şi Bârlad?! Ezitând să facă acea dreptate până la capăt, Dragnea n-a obţinut salvarea promisă. El era o gumă de
mestecat pentru un Iohannis lipsit de orice idee politică şi un pretext pentru naşterea unui partid al securităţii de rit nou.
Fără existenţa vulnerabilului Dragnea (o vulnerabilitate construită anume spre a-i fi exploatată şi şantajată), Iohannis era inexistent politic. Fără existenţa lui Dragnea, haştagiştii n-aveau aer în trompetă, iar partidul securiştilor, marea revelaţie a alegerilor, n-ar fi avut slogan de campanie. L-au ţinut pe Dragnea viu atât cât a fost necesar. Iar luni, după alegeri, cu câteva ore înainte de pronunţarea sentinţei, Iohannis a ieşit public făcând dela tribună, ca pe vremea gladiatorilor, semnul cu
degetul în jos. Dragnea devenise inutil. Execuţia a urmat întocmai şi la timp. PS.La PSD este o agitaţie de înţeles. Pe lângă imensele probleme de fond, de reorganizare, de redefinire ideologică, de resurse umane etc etc pe care le are, acest partid mai are de răspuns unei provocări apărute ca din senin: să cadă în capcana auto-ofertei lui Victor Ponta de a prelua conducerea Camerei Deputaţilor! Aşa un tupeu mai rar! Orice discuţie cu acest personaj detestabil, care a înjurat la greu PSD în recenta campanie, producându-i evidente pagube îelectorale, care i-a dat un bodicec lui Crin Antonescu pentru a candida el la preşedinţie, care este un monument de carierism şi golănie politică, care a făcut sluj lui Barosso şi Băsescu pentru a-şi menţine el scaunul, care a pus-o în funcţie pe Kovesi, care…care…, ei, bine, orice dialog cu acest personaj ar fi nu numai încă o jignire şi o suferinţă în plus adusă lui Liviu Dragnea în puşcărie, ci şi un cui bătut definitiv în sicriul înmormântării politice a PSD. Cazul lui Ponta este printre puţinele în care nu se aplică regula că niciodată să nu spui niciodată. Cu el – chiar niciodată!