Două boli s-au abătut peste țară, ca două năpaste: Covidul și Paranoidul. Prima este provocată de un coronavirus; a doua – de un hibrid format dintre gena prostiei și virusul urii. De Covid suferă oameni de toate felurile. De Paranoid suferă unii lideri de la putere. Focarul principal, nestins de vreo șase ani, este, cum s-a putut vedea și ieri, în Dealul Cotrocenilor,.
Simptome de Paranoid au putut fi văzute la guvernanți imediat după ce Parlamentul a respins ordonanța prin care Orban, Cîțu și ceilalți aurolaci ai politicii tăiaseră 26% din majorarea legală a punctului de pensie. Prin acest vot, s-a revenit la cifra de 40% ce fusese aprobată printr-o lege promulgată de însuși Werner.
Într-o ordine constituțională, forța supremă într-un stat democratic o deține Parlamentul, deținătorul puterii suverane a poporului – nu guvernul, nu securitatea de rit nou, nu procurorii, nu rătăciții prin Cotroceni și nici timermanșii ori ceilalți pițifelnici aciuiți pe la Bruxelles.
La noi, însă, premierul „României normale”, țară condusă de un cetățean numit Werner Iohannis, îi numește demenți și criminali pe parlamentarii care au readus legea la o formă ce fusese deja promulgată. După ce s-a dat tonul de la Cotroceni, corul infectaților cu Paranoid au interpretat variațiuni ale acelorași apelative, proprii huliganismului politic promovat în societatea românească de la cel mai înalt nivel.
Miza care a declanșat noua criză de Paranoid a guvernaților și propagandei iohanniste este de 8 miliarde lei, sumă deja prevăzută în legea bugetului pentru plata de pensii majorate cu 40% timp de 4 luni, începând cu 1 septembrie a.c. Pentru anul în curs, Comisia Europeană estimează o scădere a PIB-ului cu 6%, până la un nivel de cca 210 miliarde euro.În aceste condiții, majorarea pensiilor pe cele 4 luni ar reprezenta doar 0,8%. Un guvern care nu poate identifica o sumă atât de mică este nu doar incapabil, dar și iresponsabil față de soarta a peste 5 milioane de pensionari.
Comportamentul bolnavilor de Paranoid este incurabil, dar câteva lucruri trebuie spuse pentru cei care sunt normali la cap:
1.Cine sunt demenții și criminalii. În Parlament, majorarea de 40% a întrunit 242 de voturi „pentru” de la PSD, ALDE, Pro România și UDMR și 147 voturi „împotrivă” (de la PNL și USR-PULS) și 11 „abțineri”. Senatorii și deputații PMPetrov nu au participat la votul final. Prima concluzie care se impune este că „grupul infracțional” – care, după elucubrațiile cotroceniste, „bagă țara în faliment” – reprezintă peste 60% dintre parlamentarii prezenți și nu se rezumă la demenții și criminalii din PSD, ci îi include și pe cei de la alte 3 partide, între care și marea surpriză UDMR, viitorul partener de guvernare al PNL din decembrie încolo.
2.Unde s-au dus banii împrumutați? Abulicul care conduce Ministerul Finanțelor a împrumutat țara cu peste 17 miliarde de euro de la începutul anului până în luna iulie, inclusiv, cu una dintre cele mai ridicate din Uniunea Europeană. România se împrumută pe 10 ani la o dobândă de 3,7%, Ungaria se împrumută cu 2%, Polonia cu 1,2%, Cehia cu 0,8%, iar Bulgaria cu 0,3%. Asta e situația reală, nu halucinațiile ministrului de Finanțe despre „succesurile” pe care le-ar avea el pe piața financiară.
Atâta vreme cât, nu prezintă clar și în mod public pe ce a cheltuit fiecare euro din cele 17 miliarde împrumutate în numai 7 luni, acest ministru n-are dreptul să spună că nu se găsesc 1,7 miliarde pentru majorarea pensiilor. Banii împrumutați s-au dus către destinații despre care Cîțu n-a informat nici Parlamentul, nici opinia publică. Din acei bani, prioritatea absolută trebuia s-o aibă plata majorării pensiilor, conform legii promulgate până și de Iohannis, și abia apoi putea Cîțu să-i dirijeze către daraveli de-ale liberalilor.
3. Coadașa UE la recuperarea TVA. Incompetent să găsească soluții de finațare a bugetului, incapabil să înțeleagă situația dramatică a celor peste 2 mil de pensionari cu pensii sub 1000 de lei și iresponsabil în respectarea legislației, Orban țipă că n-are din ce să majoreze pensiile. Invocând lipsa veniturilor la buget, el anunță că va contesta la CCR legea celor 40%, care, repet, a mai fost promulgată o dată.
Nu e aici locul să-i recapitulăm lui Orban soluțiile enunțate în timp de diverși specialiști despre cum se pot obține venituri suplimentare la buget. Atunci când o carte se lovește de un cap și sună a gol nu totdeauna de vină e cartea. Doar mă rezum să spun că un recent raport al Comisiei Europene privind deficitul de încasare a TVA plasează România pe penultimul loc din UE. Acest deficit este măsurat de CE ca diferenţa dintre TVA potenţial de încasat, estimată pe baza tuturor tranzacţiilor din economie şi cea efectiv încasată în trezorerie. Analiza CE arată că România pierde anual o treime din buget numai din cauza neîncasării TVA. Pentru comparație, acest deficit de încasare era în 2018 de 9,9% în Polonia și de 33,8% în România.
4.Impozitarea progresivă este o ”blasfemie socialistă”!. Dacă s-ar uita mai bine prin curte, acest Orban ar găsi destule soluții de creștere a veniturilor la buget. S-a vorbit mult despre impozitarea progresivă a pensiilor nesimțite, dar Orban nu vrea să se atingă de pensiile securiștilor, polițiștilor și procurorilor, care consumă 96% din totalul alocat acestui tip de pensii. Apoi, sistemul bugetar este împânzit cu tot felul de solde și sporuri – pentru hrană (statul le dă o masă ca să vină la servici!), pentru lucrat pe calculator, pentru stress, pentru haine și pentru câte și mai câte, toate ascunse cu timpul prin tot felul de adăugiri de lege. Iar bugetul SRI are în fiecare an decolări pe verticală, fără ca cineva să zică nici pâs!
Nimic de zis, niște drepturi obținute nu pot fi anulate, dar suma lor per total poate fi impozitată. Prin Constituție, Guvernul are totala libertate decizională în stabilirea politicii fiscale de taxe și impozite. Infectații de Paranoid nu acceptă, însă, adoptarea impozitării progresive din încăpățânare, pentru că acest sistem este propriu „politicilor socialiste”.
5. „Patriot” cu banii ca la cinema. O „reușită” istorică a lui Werner este că a amanetat pe 10 ani finanțele publice prin alocarea a 2% din buget pentru înarmare. Adică vreo 4,5 miliarde euro sunt puși de-o parte, an de an, ca să cumpărăm armament de la Marele Licurici. Sub Werner Iohannis, România a intrat în cea mai mare cursă a înarmării din întreaga sa istorie. La schimb, personajul rătăcit pe la Cotroceni a primit cadou o șapcă și încă un mandat de huzur, deci dealul a meritat. Cunoaștem placa despre pericolul rachetelor irakiene, care dupa aia au devenit iraniene, care după aia sunt rusești, după care vine Putin și ne ocupă cu tancurile, că d-aia nu trebuie autostrăzi peste Carpați, și mai dă și Ciolacu Ardealul lui Viktor Orban…Deci, după mintea unora, suntem în plin al treilea război mondial…Paranoidul este o boală ușor de tolerat de către cei în cauză, pentru că ei nici n-au conștiința că sunt bolnavi, dar este infernal de suportat de cei obligați să înghită asemenea baliverne transformate în politică de stat.
Și, totuși, treacă de la noi, plătim c-așa e dansul; dar măcar banii ăștia nu puteau fi dați eșalonat pe mai mulți ani, după ce trece pandemia și ne mai rezolvăm și noi niște necazuri cu pensionarii de-acasă ? E musai să cumpărăm arme dând toți banii înainte, ca la cinematograf? Dar, e-adevărat, „să merită”: mare mândrie va fi avut tot poporul, zilele trecute, când s-a tras salva inaugurală din „Patriot”, de i-a băgat în sperieți pe ruși, irakieni, iranieni, amerindieni și neamurile de pe „atotcoprinsul” care stăteau cu deștul pe trăgaci împotriva noastră…
6. Dar unde or fi cele 80 miliarde euro? Se pune, în mod corect, problema continuității la plată, în anii următori, a pensiilor deja majorate. Soluția există și a fost enunțată mai demult de întreaga propagandă iohannistă. Zile în șir, galeria de zgomote a Cotrocenilor ne-a împuiat capul că iubita noastră țărișoară a primit de la Oooropa frumoasa sumă de 80 miliarde euro. Însuși Werner ne anunța la cald, pe un ton marțial, că suma a fost rezultatul „negocierilor” pe care le-a purtat El Însuși! Ca să nu mai amintesc de alde Siegfrid, Bușoi, Rareș Bogdan etc, care se sculaseră de cu noapte să anunțe care mai de care marea izbândă… Minciuni de doi bani: sumele nu le-a negociat marele Werner, care pe la summit-uri se plimbă aiurea cu servieta goală, ci au fost distribuite de birocrația bruxeleză pe baza unui punctaj de țară extrem de riguros, stabilit după un set de criterii foarte clare. În al doilea rând, jumătate din cele 80 mlde euro sunt cu împrumut, iar cealaltă sunt obișnuitele fonduri structurale pentru bugetul pe 7 ani, din care țara noastră reușește să atragă o medie de 26-28 la sută.
Guvernanții tot repetă că acești bani nu se pot folosi pentru pensii și salarii. Corect. Numai că este la mintea cocoșului o soluție simplă, ce poate fi descrisă schematic astfel: în interiorul fondurilor totale (europene + bugetul național) se poate face o redistribuire sau rocadă a destinațiilor. Adică, dacă, de pildă, în bugetul pe 2021 vor fi prevăzute fonduri pentru o anume investiție, suma respectivă poate fi alocată din fondurile europene – care permit investiții, dar nu pensii. In felul acesta, alocarea inițială de la buget devine disponibilă și poate fi dirijată spre pensii și proiecte sociale.
Înainte de a ști ceva despre suma venită de la CE, Guvernul tot zicea că va face mari investiții în infrastructură și de aceea nu mai sunt bani suficienți pentru pensii și alocații. Acum, Guvernul poate să finanțeze din banii europeni orice investiție dorește, iar suma pe care rezervase inițial de la buget acestui scop poate fi redirecționată spre plata pensiilor.
Desigur, pentru a pune în lucrare o astfel de schemă, este nevoie de un efort managerial, de creativitate și forță de inovare, însușiri mai greu de găsit la o guvernare infestată cu Paranoid.
Da’ de ce americanii ii omoara pe negrii?
Într-un stat democratic puterile nu se subordonează una către cealaltă, ci sunt independente, una fata de cealaltă.
-puterea legislativa, parlament
-puterea executiva, guvern
-presedentia
-puterea judecatoreasca
Asa ca,aia cu reprezentanții poporului-perlamentarii, e valabila în Marea adunare nationala sau Marea manipulare nationala
Stireanu este unul din „patriotii” care iubesc Romania atata vreme cat ii ghiftuie.Adica dati 40 la suta pensionarilor in vreme ce tot el spune ca PIB-ul scade cu 6%.Dupa ei,potopul.Romania a ajuns o mlastina in care am incetut sa inotam cu totii.Haideti la vot ,ca pe 27 pandemia ia pauza.
Prea puţin catalogat „paranoid”, când tot ce se întâmplă de vreo 15-20 de ani este de-a dreptul „cretinoid” !
Expresie care din păcate include şi comportamentul absolut vegetal al populaţiei parcă intrată în tranşă, ce înghite pe nemestecate toate aiurelile, imbecilităţile , înjosirile şi asupririle nu doar fiscale, ci şi sociale prin care nişte neisprăviţi de politicieni distrug , la comandă străină şi din nimicnicie şovină, o ţară întreagă şi nu doar pe moment, ci pe încă vreo două sau trei generaţii de acum înainte !
P.S.
Nu poţi tăia din pensia obţinută în urma contribuţiei personale, dar pe cea „dăruită” o poţi chiar anula, nu doar micşora în funcţie de diferite motive obiective, cum ar fi de exemplu faptul că dacă ai avut salarii nesimţite nu-i obligatoriu să ai şi pensie la fel !
Sau, dacă ieşi la pensie la 42 de ani, să ai aceeaşi pensie chiar de la început şi până la sfârşit ! Sau : se dau pensii enorme pe motiv că respectivul nu poate să mai desfăşoare alte activităţi după pensionare ! Dă-i voie să desfăşoare, că şi aşa o face sub acoperire !
La o pensie specială de 11.700 lei, suma cuvenită după contribuţie este cam de 3,000, restul vine de la buget, adică de la noi !! Păi, n-ai voie să te atingi de ăia 3.000 , nu de ceilalţi primiţi pe ochi frumoşi!
Nu degeaba deţinem recordul pe UE a unei pensii de 74.000 lei/lună !!!!
de fapt, vina este a celor doi sifilitici, ponta şi tăriceanu, doi maniaci egolatri nesatisfăcuţi în orgoliile lor bolnave, care au pus umărul la înlocuirea de la butoane a pesedeilor cretini şi îmbuibaţi, cu pendelicii inepţi, dar turbaţi şi flămânzi… mânaţi sau nu, de la spate, de către binom, cei doi nemernici trădători au îmbrâncit România în hău…
Citez din articol: „S-a vorbit mult despre impozitarea progresivă a pensiilor nesimțite, dar Orban nu vrea să se atingă de pensiile securiștilor, polițiștilor și procurorilor, care consumă 96% din totalul alocat acestui tip de pensii. Apoi, sistemul bugetar este împânzit cu tot felul de solde și sporuri – pentru hrană (statul le dă o masă ca să vină la servici!), pentru lucrat pe calculator, pentru stress, pentru haine și pentru câte și mai câte, toate ascunse cu timpul prin tot felul de adăugiri de lege. Iar bugetul SRI are în fiecare an decolări pe verticală, fără ca cineva să zică nici pâs!”pana aici de nota 10(zece)
„Nimic de zis, niște drepturi obținute nu pot fi anulate,” :))Adica cum kopeicarule,daca unul are un salariu de la stat de 1000 si il mareste statul la 2000,statul nu are voie sa se atinga ,e drept castigat 1000?:))
„dar suma lor per total poate fi impozitată. ” adica a gasit calea:)))Prin Constituție, impozitării progresive din încăpățânare, pentru că acest sistem este propriu „politicilor socialiste”.:))
Adica daca unul munceste la greu,10-12 ore pe zi,e cercetator in domeniu de varf,e miner care isi roade plamanii in mina,e ce e, sa fie impozitat la greu,crucea mamii lor?Iar un rahat cu ochi si cu penita,care canta la 10 mese,sa fie impozitat usurel,ba inca sa fie decorat,sa ii dea statul vila,ca e scriitor sau regizor,ce daca nu vinde nimic din „opera” .
Ce push-lama comuista!
Doina Siretului, inteleg de la tine ca dl Stireanu va supara ca expune niste adevaruri cunoscute de voi pe care le voiati acoperite. Ei, uite ca inca nu suntem o dictatura. Speranta voastra este 6 Decembrie?
Mare si multa atentie la nuanta prin care recunosc fara sa isi dea seama, s-au dat de gol ca prostii, fix cum s-a intamplat in urma votului la europarlamentare si prezidentiale, cu urletul „am fost alesi de cetatenii romani”! Acum urla, citez:”DACA VOM DUBLA ALOCATIILE SI PENSIILE CU 40%, VOM PLATI TOTI”! In concluzie, mentalitatea idioata a criminalilor este clara:”MAI BINE CHINUIM SI IMBOLNAVIM COPIII SI PENSIONARII, DECAT SA PLATIM TOTI, NOI EXCROCII SI HOTII CARE SUNTEM IN COMPLICITATE LA ORICE, INCEPAND DE LA MARII CAPI PANA LA COLABORATORII IN EXCROCHERII SI FURACIUNI!”! Mai vreti alte dovezi pentru credibilitatea acestor criminali terorizanti?!
Excelent articol!Mai sint si jurnalisti care iau atitudine fata de jaful facut de Iohannis si guvernul meu si apara respectarea legii măririi pensiilor , un act de dreptate socială pentru milioane de români care ,dupa ce au muncit cinstit o viata au ajuns muritori de foame cu cei 1000 de lei primiti lunar
Octavian Știreanu poti fi obiectiv si echidistant?
Ai uitat de jaful făcut de PSD?
Scrie te rog un articol despre înstrăinarea pe nimic(a fost si comisionul-șpagă?) a petrolului și gazelor ROMANIEI DE catre Adrian Năstase. Un act de trădare!
Excepțională radiografie a tembelismului Iohanisto-Orbanisto- Câțist! Un guvern de mincinoși, de trădători, de retardați, lacomi, hoți dar gomoși si ranchiunoși, autointitulați liberali (de fapt niște corcituri pedelepro- băsiste, care au infectat/cangrenat vechiul partid al Brătienilor). Sictir!
Un articol care copiaza alte articole,nimic original,aceiasi gargara comunistoida
Curioasă axioma: “drepturi câșigate nu pot fi anulate” vizavi de pensiile speciale”. Dar ce ce a dat cândva un dreptul nu mai are dreptul să-l retragă? Așa nici o lege nu mai poate fi abolită fiindcă este un drept al cuiva, să zicem statul.