Pentru că, pe fond, aceleași tehnici, aceleași practici de campanie reclamate l-au făcut și pe Iohannis președinte. Doar platforma diferită – „Președintele Facebook” s-a speriat de TikTok. Tot aproape fără bani și atunci, că de plătit n-au plătit mai nimic. De unde știu? Am fost implicat personal.
La fel ca Georgescu, Iohannis a avut o mână de oameni extrem de abili, implicați și hotărâți, care au crezut în el și care i-au făcut treaba: mesaje și strategii, rețele și campanii de recuperare a ecartului gigantic dintre realitatea de pe teren și victorie.Eu i-am coordonat, a scris pe Facebook Radu Negulescu, care a coordonat campania electorală online a lui Klaus Iohannis.
Și nu doar în 2014. La fel și-n 2019, chiar și-n 2020, când aceleași practici i-au făcut culoar lui K – dar și lui Marcel, căruia i-au predat PSD-ul la cheie. Da, am deservit naiv sistemul, până m-am săturat de el.
E putred de stricat, cangrenat de tot. Am crezut că facem bine, dar am făcut, se pare, rău. Dar, în mod oficial, azi îmi pun cenușă în cap și-mi pun toată știința în serviciul adevărului. De azi, voi scoate totul la lumină, totul la vedere, cu un singur scop: să demasc impostura, în orice fel pot, cu toată forța mea .., mai spune Negulescu.
D-le Radu Negulescu, nu-i frumos/demn/loial/onest ce faci. Cand te identifici cu o cauza, cinstit e sa te tii de ea pana la capat si dupa capat. Asa…pantru mandria dumitale. Da iute o dezmintire la ce-ai secretat pana aici si mergi langa Dl. Iohannis, macar pentru o perioada. Nu-l parasi tocmai acuma. Fii demn!
Te-ai nascut sluga si cu destinul asta vei trai. O sluga tradatoare.
Elena Popa 1 așteaptă examenul de grad?
Nu imi pare rau de astia, nu vars nicio lacrima pentru complicii regimurilor care ne-au pus un secaturist ca Petrov presedinte, ca l-au protejat de demitere si care l-ati votat… acelasi lucru valabil si pentru Iohanis si pentru USRisti. Frigusor Dan si-a anuntat oficial candidatura? ca azi m-am impiedicat de 2 reclame mari in care se vrea Presedinte… ciudat nu cum USRistii au bani de campanie, si incep campaniile cu 2-3 luni inainte de perioada chipurile impusa de „lege”… si porcusorii de la PICCJ/DIICOT/etc se fac ca nu vad nimic, nu se autosesizeaza nu nimic… trebuie sa ma uit mai atent daca au vreun „cod” de reclama.
Ai deservit naiv sistemul si esti gata sa deservesti tot naiv viitorul sistem.Am Inteles !
Ba javra,acum te-au gasit regretele,10 ani ce-ai pazit,ma jegule? Du-te,bah,la puscarie pentru practica inselatoare,minciunile tale au pus umarul la distrugerea tarii la la propasirea mafiei! Criminalilor!
Băiatul ăsta, Negulescu, e real, are nume, poză, identitate reală, carne și oase. Și-a pus și cenușă în cap. Faptul că a recunoscut sigur nu-i poate aduce o medalie, dar le-a dat la temelie comasaților și postacilor lor interesați. Nu puțini ăștia din urmă, văzând comentariile. Interesantă această zvârcolire!
Vrăjeală! Au ieșit vreo trei băieți după alegerile 2014, laudandu-se cum au mânarit ei Facebook-ul scoțându-l pe Iohannis președinte. E ca în bancul ăla cu Nord Stream 2 și ucrainenii beți. Băi, treburile serioase se fac cu profesioniști. Voi ați fost pânza aia albă cu care se acoperă mortul!
Pai sa auzim cum a castigat alegerile Iohannis. Cate ferme de calculatoare cu id-uri fake au dat like pe fb? Si de ce avea nevoie de aceasta acoperire in like-uri? Voturile nu erau suficiente? Sau trebuia justificata „surpriza”?
Păi bre ciumete. Te contrazici singur,. Adică vorbești de putreziciune, corupție, ceea ce este adevărat, dar care evident pe gratis nu funcționează..Cum poți fii corupt fără mită, cum poți frauda fără interese materiale ?? Pe cine crezi prostu bre ??
Trepasusii neamului, alaturi de dusmanii lui.Numai re pulsie!!
Cea mai mare greșala a noii conduceri care ar putea s-o faca, este de ai crede sau de a colabora în vreun fel cu javrele politice sau para politice care au servit regimul anterior(PSD PNL UDMR USR).
din ciclul postelnicist „Am fost un dobitoc!” astazi alt papagal SRI fara instalatie!
din ciclul „Am fost un dobitoc!” astazi alt papagal fara instalatie!
Alegerile prezidențiale au fost anulate invocându-se intervenția serviciilor secrete rusești în sprijinul lui CG. Nu și în sprijinul POT, AUR sau SOS, partide acuzate de pro-rusism, ca să vezi minune!
După aceea, au ieșit la iveală două lucruri.
1. Intervenția a fost făcută de firme plătite de PNL pentru a-i reduce procentele lui Simion, dar manevra a scăpat de sub control, pe fondul lehamitei generalizate față de prestația partidelor auto-declarat democratice.
2. USAID a pompat sume consistente, inclusiv în România, pentru a susține oameni dedicați intereselor administrației Biden.
Cu toate astea, poveștile despre un masiv amestec rusesc continuă, iar noțiunile „pro-european” și „pro-Ursula” sunt încă suprapuse forțat.
Acum se anunță sosirea unui emisar special al lui Trump, ceea ce dă peste cap feluritele socoteli locale.
Un lucru e comun în toate aceste afaceri – dependența politicii românești de interese externe. Ruși, americani, nemți, francezi, olandezi, austrieci, nu contează, străini să fie.
A facut-o pentru bani si…..atat !
Dacă ar fi după cum zici, ar trebui să deducem că și la plecarea din funcție ai avut o contribuție și fie că vrei, fie că nu vrei ai mai făcut un serviciu dar cui și care să fie acela, nu ne așteptăm să ne spui. Tot noi va trebui să-l deslușim. Să mai credem în vorbele voastre ar fi de domeniul absurdului. Deocamdată rămâneți cu cenușa pe/în cap și așteptați efectele.
Dacă insul ar fi ieţit în faţă cel târziu pe 22 decembrie şi ar fi zis ca răposatul Postelnicu: „Am fost un dobitoc” mai treacă-meargă! Dar că, fix după ce era clar că Johannis a rămas fără dinţi şi fără protectori, pretinde că l-ar fi luminat pronia cerească brusc să înţeleagă că a făcut rău, sedus fiind, chipurile, precum un copil nevinovat, demonstrează doar cî are un caracter infect! Este adevărat: După război mulţi viteji se arată – oriunde în lume, dar în România fenomenul e ieşit din comun. Te apucă greaţa când vezi că până ieri l-au pupat (aproape) toţi în şe zu tul său săsesc trufaş, iar de îndată ce e sigur că nu mai are nicio putere, se reped cu dinţii să fie primii care muşcă unde până ieri au pupat. Cu „oameni” din ăştia nu vom ieşi din mocirla în care ne bălăcim, oricât am face gargară cu vorbe mari :-(( Pretindem ca proştii că ne-am fi luat ţara înapoi??? La naiba: ţara este în continuare şi va rămâne în vecie în ghiarele pup in cureştilor, a fiilor şi nepoţilor celor care l-au lins în mod scărbavnic pe Ceauşescu, Iliescu, Constantinescu, Băsescu şi , iată, Iohannis doar pentru ca mai apoi să-i scuipe şi muşte…. E trist în România şi trist va rămâne!
Negulescu si-a dat seama ca a fost naiv doar acum, dupa ce seful i-a plecat. Doua intrebari: De ce n-ai iesit, mai corectule si moralule, cat era Malacul in functie? Si ia spune, cati bani ti-a dat, ca sa-ti adoarma constiinta? Pe jigodii ca tine eu nu dau doi bani.
Baiatul recunoaste ca i-a mintit atunci la greu pe romani dar ii minte si acum cand sustine ca a muncit pe gratis. Pentru un tip arogant si dispretuitor ca Johanis nu muncea nimeni pe gratis.
Negulescu Radu alt somer in slujba Tarii, acest toxic care se lauda ca l-a scolit pe Geaca Rosie cum sa insele si sa minta pe romani! Rade cu gura pana la urechi prostul naibii !
Cine-a trăit măcar plan-demia și mai crede ceva din ceea ce vine de la cei din spatele statului, precum expertul, este pierdut. Teatrul politic continuă.
Minciuni și fraze-i totul ce statele susține (Împărat și proletar, M Eminescu, 1874)
Tot ce spun statele e minciună, tot ce au e din furat (Nietzsche, Aşa grăit-a Zarathustra, 1883)
Negulescule,a plecat seful tau si acum ramai pe drum?.Jigodie mai esti,te orientezi repede ce cur sa lingi.Ia cu lamaie sa nu iti fie greata.
Au început să se sfâșie între ei hienele globaliste
Total de acord cu ce spune omul,foarte mulți am fost naivi și creduli și-am văzut în plasa acestor globaliști ,care și-au ambalat frumos și democratic cică raha tul ,însă a început să miroasă rău ,a gulag și kolhoz de tip woke satanist,iar consecințele dezastrului incep să se vadă
Asta-i alt ‘bursier’ Sorosh care acum incearca sa-si piarda urmele. Nu tine vrajeala.
Acum poți să-ți pui chiar și k-k-t în cap,că oricum e pra târziu !!
Si Ăsta ne ia de pr0$ti.
Adică el e baiat destept dar nu stia si nu s a prins nici dupa 5 ani cine e Kwj . Cum nu e pr0$t, ca lucreaza unde lucreaza si pt. cine lucrează, dar ne considera pe noi pr0$ti, deduc ca e cu ovhi albadtri.
Nici n am citit mai departe. Să mai pierd inca 1 minut din viața.
HAI BAIATU’..!! SPUNE TOT, SA STIE SI ‘ VULGUL’ NESTIUTOR, PE CE-A DAT BANII..!!
negulescu si multi ca el au naruit tara si oamenii sai , slugarind tot felul de politruci .
suna cel putin penibil!…naiv?!!…du-te si minte altii nu pe noi!
Au inceput sa iasa marotele, sa dea din „casa” :)) Ce capatzana…si ce ranjet! Vai, bunicutzo, ce colti ai…