Fostul preşedinte critică Guvernul Boc pentru măsurile de austeritate luate. „Este dea dreptul nedemnă reacţia unor reprezentanţi ai partidului de guvernământ care îl jignesc pe directorul general al FMI, pe care il suspectează de „intenţii electorale”, în faţa opiniei publice din Franţa. Eu cred că domnul Dominique Strauss-Kahn are o judecată mai corectă când spune […]

Criza europenilor, mană cerească pentru turiştii americani. Încurajaţi de o monedă euro în derivă, americanii îşi fac bagajele pentru vacanţe pe vechiul continent. Vor fi vacanţe mai ieftine ca niciodată, datorită reducerilor de preţuri şi a întăririi dolarului faţă de euro. Încet, încet Statele Unite lasă în urma criza economică. Americanii obişnuiţi îşi permit din […]

Fostul preşedinte Ion Iliescu susține, într-o postare pe blog, că adoptarea Legii lustraţiei este anacronică, antidemocratică şi anticonstituţională, bazată pe considerente politice, subiective, oportuniste, aservite puterii, iar principiul culpabilizării colective încalcă drepturi fundamentale.„Adoptarea legii lustraţiei nu este doar anacronică. Ea este antidemocratică şi anticonstituţională. Adoptarea ei în anul 2010 de Parlamentul României este neavenită şi […]

La Vama Giurgiu s-a furat ca-n codru până să fie implementat un sistem de supraveghere a angajaţilor şi a maşinilor care tranzitează zona. În emisiunea „Adevăr sau provocare”, reprezentantului Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Bucureşti, Gheorghe Mihăiţă, în subordinea căruia se află şi Vama Giurgiu, a declarat că după introducerea sistemului de supravechere încasările […]

Preţul vilelor din zona de vest a Bucureştiului, calculat pe metru pătrat, a ajuns la acelaşi nivel cu cel solicitat de proprietarii de apartamente, în timp ce în sudul Capitalei locuinţele la bloc sunt scoase la vânzare la preţuri mai mari decât ale caselor, potrivit unei analize a Imopedia.ro. În sudul oraşului, preţul mediu cerut […]

Fostul selecţioner al României, Victor Piţurcă, a declarat, sâmbătă, că este fericit că formaţia Universitatea Craiova s-a salvat de la retrogradare şi a lăudat prestaţia jucătorilor olteni, apreciind că au fost de „nota 10”. „Cu toţii am avut emoţii, sunt fericit pentru echipă, doar sunt oltean. Toată echipa a fost de nota 10. Alexandru (n.r. […]

Internazionale Milano este noua campioana europeana la fotbal, dupa victoria de sambata seara cu 2-0 in fata „teutonilor” de la Bayern Munchen. Cristi Chivu este al doilea roman, dupa Miodrag Belodedici care castiga trofeul european dupa 1989. Jose Mourinho este la al doilea succes european, dupa ce a castigat trofeul in 2004 cu F.C.Porto

Ultima etapa a Ligii I de fotbal s-a incheiat fara surprize majore. Doar victoria Brasovului la Timisoara, a bulversat ierarhia in partea superioara a clasamentului, ajutand Vasluiul sa ocupe locul 3. Asa cum se estima, Craiova a scapat de retrogradare, Pandurii si Politehnica Iasi nereusind sa se salveze. A mai ramas o mare necunoscuta: va ajunge Rapidul in Europa? Daca va primi inapoi cele trei puncte pierdute la masa verde din meciul cu Timisoara, atunci va juca in Europa League in locul lui Dinamo, care in acest moment este calificata pentru Europa.

De două zile reprezentanții FMI și ai guvernului se bat în declarații contradictorii. Cei ai FMI susțin că nu au cerut tăierea pensiilor și a salariilor în timp ce reprezentanții puterii zic că nu este așa. Drept urmare este clar că între FMI și guvernanți a fost o lipsă de comunicare. Iar acest fapt se datorează reprezentanților puterii, care se pare că nu știau prea bine limba engleză.

O prietenă se plimba prin parcul unei facultăţi cu bicicleta însoţită de prietenul ei. Din neatenţie el cade şi se răneşte serios. Ghinionul lui a fost că a căzut destul de aproape de locul în care erau hrăniţi chiar în acel moment câinii din parc. Speriaţi de căzătură şi ţipete au început să latre ameninţător […]

Universitatea Craiova a avut soarta în propriile mâini şi nu a dat greş în ultima etapă. Oltenii au învins cu 3-0 Oţelul Galaţi şi şi-au păstrat avansul necesar în clasament pentru a juca şi în sezonul viitor în Liga I. Iliev a deschis scorul pentru Craiova în minutul 14, iar Andrei Prepeliţă a majorat diferenţa […]

Spectacol pe patru roţi astăzi în Capitală. Pasionaţii de cai putere au avut parte de o demonstraţie de măiestrie pe şosea realizată chiar de pilotul de Formula 1, Giancarlo Fisichella. El a participat la lansarea în România a celui mai nou model Ferrari. Un model care sfidează criza şi care a fost deja comandat de […]

Campioana HCM Constanţa a fost învinsă, sâmbătă, la Braşov, în finala Cupei României la handbal masculin, după aruncări de la 7 metri, de vicecampioana UCM Reşiţa, scor 29-30 (15-13, 26-26). HCM l-a pierdut în minutul 7 pe interul Adzici, accidentat la maxilar, după un contact cu Ghionea, de la UCM Reşiţa. Adzici a fost transportat […]

Fostul lider ţărănist Ion Diaconescu a declarat, sâmbătă, pentru Mediafax, că demisia lui Marian Miluţ de la conducerea PNŢCD uşurează calea către unificarea celor două ramuri ale partidului. „O văd ca pe o acţiune pozitivă în cadrul PNŢCD”, a susţinut Diaconescu. Venerabilul fruntaş ţărănist a criticat faptul că au apărut două ramuri în cadrul partidului […]

Ministerul Transporturilor are nevoie, în acest an, de 3,16 miliarde de lei pentru continuarea lucrărilor la Autostrada Transilvania, însă a primit de la buget doar 700 de milioane de lei, în condiţiile în care datoriile către Bechtel erau la finele anului trecut de 903 milioane de lei. În prezent, constructorul autostrăzii are în lucru ultimii […]

O litografie a artistului spaniol şi alte patru tablouri au fost furată vineri seara dintr-o casă din Marsilia, după ce hoţii au agresat-o pe proprietare imobilului. Cinci tablouri, printre care unul de Pablo Picasso, au fost furate, vineri, dintr-un casă din Marsilia, a precizat vineri o sursă din poliţia franceză, citată de Reuters. Cea mai […]

Un sfârşit de săptămână deloc agreabil din punct de vedere meteorologic, iar ploile nu par să fi obosit. Abia luni vom avea parte de vreme frumoasă, cel puţin în prima jumătate a zilei. Duminica va fi sub influenţa norilor aducători de ploaie, mai ales în partea a doua zilei. Vor avea nevoie de umbrele locuitorii […]

Ieri seară s-a încheiat şi competiţia din Quinzaine des Realisateurs, unde România a avut un prim trofeu. Premiul pentru scurtmetraj a revenit, ex-aequo, filmului „Căutare” de Ionuţ Piţurescu şi peliculei „Mary Last Seen” a americancei Sean Durkin, considerate cele mai îndrăzneţe din selecţie. La capitolul lungmetraj, premiul acordat de Societatea Autorilor şi Compozitorilor Dramatici unui […]

Ca în fiecare an, în weekendul Rusaliilor, Leipzig a fost din nou invadat de oamenii în negru. Fie că au venit să asculte trupe rock de primă clasă sau să vadă spectacole de operă, fie că au vizitat oraşul pentru muzica de cameră sau picnicul victorian, participanţii s-au integrat cu toţii în atmosfera dark a […]