Până unde merge disperarea lui Traian Băsescu

Cu aproape toată familia și apropiații în pragul pușcăriei, Traian Băsescu a devenit, de 24 de ore, avocatul numărul 1 al deținuților, inventând tot felul de argumente pentru a justifica grațierea lor.

Fostul președinte al României și-a explicat joi amendamentele la legea grațierii, care ar scăpa de gratii și persoane deținute pentru corupție, spunând că nu trebuie „să i se distrugă viața” celui care a luat „mită o dată” , deoarece „așa a fost în tranziție”.

A luat o dată o mită, acuma nu îi distrugem toată viața. Așa a fost în tranziție. Avem nevoie de un moment zero, o grațiere largă de la care să spunem: Oameni buni, știți ce se poate întampla, așa că terminați cu hoția. Așa, tensiunea va rămâne încă mulți ani în societate. Și vă mai spun ceva, sunt și abuzuri”, a explicat Băsescu pentru Știrile TVR de ce susţine graţierea corupţilor nerecidivişti.

Traian Băsescu, convertit în senator, a depus amendamente la legea grațierii de care propriul său partid s-a dezis joi. Vezi Băsescu, pe persoană fizică în propriul partid

Băsescu, amendamente la Legea graţierii

„Trădătorul” Robert Turcescu sare la gâtul lui Băsescu

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8516 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.