
Patriarhia Română a transmis, duminică, un comunicat de presă în care arată că Biserica Ortodoxă Română își ‘reafirmă clar neutralitatea în timpul campaniilor electorale’.
‘Biserica Ortodoxă Română își reafirmă clar neutralitatea în timpul campaniilor electorale, prin delimitarea de orice act de politică partinică și prin evitarea implicării în susținerea publică a vreunuia dintre candidații care participă la competiția electorală prezidențială. Respectăm votul fiecărei persoane, deoarece acesta reflectă credința, convingerile și opțiunea acesteia, fiind o manifestare a unui drept democratic consfințit prin lege. Așadar, îi îndemnăm pe toți cetățenii români să-și exercite în mod liber, pașnic și responsabil dreptul la vot, pentru binele poporului român’, se menționează în comunicatul transmis de Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române.
Presa din Constanța a relatat, duminică, despre prezența Arhiepiscopului Tomisului, Teodosie, la sfințirea sediului AUR de la Constanța, unde a rostit și o cuvântare în care și-a exprimat speranța că în turul doi al alegerilor prezidențiale Dumnezeu va da ‘un rezultat bun și sănătos’.
Patriarhia română să aibă bani câți îi va dona Nicușor Dan,amin
In BOR s-a facut casa Satana! In timp ce BOR nu-l sustine pe George Simion ca-i suveranist, Mucursor e sustinut pe fata de cultele ungurilor si sasilor. „Implicare a cultelor religioase venetice de partea candidatului Sistemului. Ungurii și sași de alte credințe decât cea ortodoxă – catolici, luterani, reformați, unitarieni, evanghelici – îi fac campanie LGBT-istului Nicușor Dan. APEL aplaudat de Baconschi.”
BOR a ajuns casa Satanei.
Patriarhia a fost obligata sa iasa cu acel comunicat privind neutralitatea tocmai datorita IPS Teodosie care practic i-a obligat pe hastagistii din BOR sa faca aceasta precizare. Romanimea ortodoxa a inteles ca partea sanatoasa si majoritara din BOR il sprijina pe Simion.
Păi Nicușor e împotriva Bisericii (dacă zic Ortotoxe e pleonasm) iar Simion, la prima vedere, nu e. Ce-ați vrea să facă?
Toți arhierei, preoții și călugării ar trebui să fie cu Simenon sau, mai bine, să îndemne oamenii să stea acasă. Dumnezeu a făcut pe OM (nu persoana cum zice comunicatul de ieri al purtătiorului ce cuvînt al patriarhiei). Dumnezeu n-a făcut Statul. Cum să lași pe un OM să fie condus de alt OM? Cum să mergi împotriva lui Dumnezeu la legitimizarea celor din spatele Statului?
Teodosie face campanie electorala de ani de zile. Vuiesc ziarele cu asemenea știri și videoclipuri. Se mai mira cineva? Este o rușine pentru biserica. Nu numai faptul ca face campanie. Este un răzvrătit. A avut interdicții și tot nu se lasă. Cred ca este cel mai mediatizat (negativ) dintre slujitorii bisericii.
Daca zicea favorabil de Nicusor Dan mai sarea Patriarhia sa dreaga busuiocul sau laudau …
„Presa din Constanța a relatat, duminică, despre prezența Arhiepiscopului Tomisului, Teodosie, la sfințirea sediului AUR de la Constanța, unde a rostit și o cuvântare în care și-a exprimat speranța că în turul doi al alegerilor prezidențiale Dumnezeu va da ‘un rezultat bun și sănătos’.
AȘA SĂ FIE !
PE 18 MAI E UN TEST DECISIV!
Nu mă obosesc să-l mai fac prost pe cel care a semnat în
numele meu la 21:22. Atâta știe, atâta poate.
Să și-o reafirme. În același timp preoții unguri își îndeamnă enoriașii cu cine să voteze, conducerea Bisericii Evanghelice de confesiune Augustană va ieși iară cu in comunicat contra opțiunii românilor și voalat contra ortodoxiei. De ei nu se leagă nimeni. Numai noi românii ortodocși majoritari în țara noastră trebuie să fim nereprezentați, să fim a nimănui. De data aceasta: VREDNIC ESTE episcopul Teodosie. Sper să trimită și data aceasta un îndemn de încurajare majorității din Turul 1, Prezidențiale dubla 2.
ÎPS Teodosie a dorit la alegeri un rezultat bun si sanatos. Nu a pomenit nici un nume de candidat. Primaria Bucurestiului insa a dat unda verde drogurilor si marsurilor LGBT. Aste este de bine, este legal, sau este de rau?
Corecție Gramaticală
”BLĂNI-LE Abundente” este CORECT.
NU „BLANA-LE Abundente”.
OriCEBărbat ARE și Ipostaza de Berbec, de Taure, de Pork, de MASCUL și când se joacă cu Noțiuni peCum cele de MaiSUS, obligatoriu se TULBURĂ … …
@MILI,
Spune-NE CândȘiCum ai Intențiunea să NE arăți Detaliat OPREAȚIUNEA ”BELIREAdeJosÎnSus”.
Să fim De Față cu Mobille pregătite pe VIDEO. Banii îi ÎmPărțim JumiJuma.
Dacă Operațiunea FILMATĂ are Succesul COMERCIAL scontat, MaiFacemȘIOperațiunea „BELIREAdeSusÎnJos”.
Ne pare Rău de Tălică, te pierdem, devii Vedetă LGTBQ … istă.
BELIRE în Sens INIȚIAL semantic însemna JUPUIRE.
Bunică-miu BELEA Coaja de TEI și o punea în APĂ, să facă Frânghii.
Ulterior, prin SIMILIUDINE cu o Altă Operațiune, MaideLaUmbră, SENSUL a glisat în FolkLor către BELIREA care se referă NUMAI la DeCAPOTAREA (DezVELIREA Parțială a unui Anume Mădular).
„SCÂRBAVNICUL” Mădular din Legiuirea lui Caragea, destinat TĂIERII la Cazul de VIOL …
CrezCă UNII din SubSOL, care TAIE TOT, pe Vremea lui Caragea ar fi fost CĂLĂI Voluntari.
La FEL ca Și Târgul de FLOCI.
FLOCII, Inițial erau Perii de LÂNĂ din Blana MIORIȚELOR …
Iarăși BoBorul a GLISAT Sensul NUMAI către o Anume ZONĂ reStrânsă, de la AMBE SEXE.
Așa AU rămas MIORIȚELE doar cu Blana, în LOC de FLOCI.
Care dă Bătăi de Cap GRELE AntropOLOGILOR care ÎNCĂ NU au deslușit ROSTUL … … FLOCILOR.
Problema ESTE că la „MIORIȚE” Perii PUBIENI Cârlionțați se PIERD în BLANA-LE Abundente.
NU-I Bai!
BERBECII NU Știu Carte Multă, Dânșii doar ÎMPUNG …
NU AU Timp de Farfiții SEXOASE, „RafineriiDistilate”.
AU de …IMPUNS Multe OI, abia Doi-Trei BERBECI la o TÂRLĂ de MIORIȚE …
Parca, in tara asta libertatea de opinie este garantata prin Constitutie… Atunci, de ce s-a mai murit la Revolutie? Sa bagam pumnul in gura celui care nu este de acord cu noi? Si, dupa cate am inteles, nici macar nu a pronuntat numele vreunui candidat! Daca tacea, Patriahrhia filosof ramanea! Vad ca toata presa se uita in ograda ortodocsilor. Dar, la ailalti, nu se uita nimeni? La greco-catolici, reformati. sectanti etc, credeti ca pastorii stau cu mainile incrucisate?
Oare exista? Cum se poate ca un copil minor, cetatean roman sa fie abuzat de tatal german si Statul Roman sa-si abandoneze ceteanul minor, acceptand sa fie dat tatalui german. Mai AVEM BISERICA NATIONALA, cand ea nu-si apara enoriasii? Revoltator…ceea ce apare la TV Cazul prin care ROMANIA ISI DA CETATEANUL MINOR…
Noi asta ne dorim? Sa traim intr-o tara care ne abadoneaza desi prin Constitutie ni se garanteaza protectia si un trai decent?
Spagoveanu nu se dezminte nici daca-l belesti de jos in sus.
Catolicii, reformatii, si toate bisericile unguresti au voie sa sustina pe fata ND si implicit LGBT. BOR nu ca intra in gura ‘democratilor’.
Păi ce să facă ÎPS Teodosie cînd Nicușor trăiește-n concubinaj. Ba mai mult, are copii.
Amestecand Agheazma cu suflarea lui Belzebut, Patriarhia demonstreaza c-acesta a scos la mezat viitorul Sfantei Noastre Romanii calauzind-o spre disolutia ei statala. „„Preoţi cu crucea-n mână…
…Căci oastea e creştină“, cuvintele înflăcărate ale Imnului Naţional reflectă prezenţa slujitorilor bisericii străbune care şi-au făcut pe deplin datoria la toate marile evenimente trecute din viaţa României Moderne. Aceste cuvinte au fost valabile pentru trecutul nostru glorios, in prezent preotii din fruntea BOR nu mai sunt in fruntea neamului romanesc cu Crucea-n mana ci ei se tin de mana cu Satana care a distrus si distruge Sfanta Noastra Romanie. Acestora fiindu-le indiferent daca in fruntea tarii v-a ajunge Presedinte un sorosist indracit iubitor de LGTB si tradator de nema si tara. Trimite-ti Sfinte Dumnezeule, Imparatul Raiului Ceresc pe Arhanghelii Mihael si Gravil pe pamant la Patriarhia Romana ca acestia sa curete cu sabiile lor de foc divin posedatii de Satana care vorbesc in Numele Tau dar care lucreaza cu Satana intru distrugerea Sfantei Noastre Romanii. Si da-ne in loc lor in frunte BOR preoti adevarati cu har si dragoste de neam si tara care sa ne calauzeasca pe noi, mirenii pe calea cea drepta pentru a ne salva Sfanta Noastra Romanie de la pieire. Asa sa fie, Gata, S-a implinit. Aliluia
Asta dovedeste inca o data ca Daniel e fost colaborator al securitatii. Nu degeaba a studiat in Elvetia pe vremea raposatului.
Stimabile, eu cred ca a fost ceva mai mult, a fost ofiter, poate inca mai este…
bine ar spune ce cauta ambasadorul rus la mitropolia Constantei.
Pe usa din dos…
Daca sfintea la sediul USR era un gest proeuropean demn de laude.
Dacă Teodosie e preot, eu sunt Gagarin.
Ai fost Sissi, Ioana D’Arc, Napoleon si Ceauseasca, de ce n-ai fi si Gagarin?
ia-ti pastilele si nu mai intrerupe tratamentul!
Ha, ha! Priacuratu’ n-o avut ce ‘ndrepta! Ca șâ-n plandimie, dom’ Tiodosie ‘i sânguru’ popandăr cari-o țânut cu dreptatia! …
Bine ca bisericile catolice maghiare si sasesti isi permit sa indice enoriasilor cu cine sa voteze (ghici cu cine?) in timp ce biserica ortodoxa ca de obicei o da pe langa cires.
Cu ce a greșit acest popa, citez „Arhiepiscopului Tomisului, Teodosie, la sfințirea sediului AUR de la Constanța, a rostit și o cuvântare în care și-a exprimat speranța că în turul doi al alegerilor prezidențiale Dumnezeu va da ‘un rezultat bun și sănătos’”. Cu ce a greșit că a vorbit la general și nu a dat nume la sediul unui partid? Fiecare înțelege ce dorește, e libera exprimare, oameni buni!
Foarte corect, a fost chemat sa sfinteasca un sediu, si-a exprimat dorinta ca rezultatul alegerilor sa fie satisfacator (fiecare intelege ce vrea). Cred ca Patriarhia a facut mai mult rau cu interventia asta
Fiecare dihanie e libera sa urle ce vrea.
tu fiind un excelent exemplu :))))))
Corect Dane! Intotdeauna cei care urla sunt sorosistii.