Pensii speciale ameţitoare. Cât primesc un general şi un magistrat militar

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvar, a apărat pensiile din Armată, spunând  că pensia medie pentru un soldat gradat depăşeşte puţin suma de 3.000 de lei, iar cea mai mare pensie este 38.998 lei, pentru generali. Dar magistraţii militari? Și mai mult!

”La începutul lui 2024 a fost o indexare de 13,8%, ea a fost precedată de o indexare de 5,1%. Media pensiilor de servicu, pentru soldat gradat – 3.258, subofiţeri – 4.000, ofiţeri – 6.441, general –  12.873. Vreau să demontez un mit, că pensiile în Armată sunt uriaşe. Într-adevăr,  avem 10 pensii care sunt între 43.123 şi 56.160 lei. Ele aparţin unor magistraţi militari. Cea mai mare pensie militară este 38.998 lei pentru generali”, a declarat Angel Tîlvar, marţi seară, la Antena 3.

Potrivit acestuia, Ministerul Apărării Naţionale funcţionează ca o Românie în miniatură.

”În afară de pensii avem indemnizaţii prin care ajutăm pe cei care au pensii mici din punct de vedere al compensărilor la energia electrică, decontăm o parte din cheltuielile pentru tratament şi pentru refacere, de asemenea, pentru că MApN este o Românie în miniatrură, întâlnim militari activi, dar întâlnim şi personal civil, sunt ai noştri şi orfanii şi cei răniţi în teatrele de operaţii şi văduvele de război şi vetetanii de război, în MApN avem spitale,  policlinici, cultul erolor, ansambluri artistice, sport, instituţii de învăţământ, este o Românie în miniatură”, a spus Tîlvar.

Ministrul Apărării a adăugat că după data de 4 februarie CCR va discuta despre proiectul de lege privind soldele.

”În ceea ce priveşte soldele de grad, MApN nu s-a opus în  Parlament proiectului de lege care viza soldele. Aşteptămca după 4 februarie Curtea Constuţională va reveni şi atunci să vedem ce metode putem găsi pentu a  ăndeplini un lucru pe ccare ni-l dorim şi noi”, a spus Tîlvar.

 

Recomanda 2
Author

25 de Comentarii

  1. Domul cu propaganda ostilă. An fost ofițer TR de transmisiuni promoție 73 București, scos în rezervă capitan de transmisiuni. La trei ani de la terminarea armatei am fost concentrat o lună la Dej. De in 1976 până în 1985 am fost ofițerul de transmisiuni din Statul major G. Patriotice Maramureș și până în 1998 locțitor de transmisiuni la Batalionul de Apărare Civilă Maramureș concentrat în fiecare vară 1 lună zilnic după masa la sediul Aparare Civilă și după 45 de ani. Am lucrat dependent de minerit. Când vânzătorii de țară au închis mineritul am ajuns în Sibiu la electricitate pensionat legea Boc-Marko-Basescu la limită de vârstă. Nu beneficiez nici după minerit nici după Transelectrica de vreo gratuitate. Am invocat civili din armată, și faptul că electricienii din teren și medicii nu au nici o gratuitate. Și pot spune ce au riscat.

  2. Și eu am studii superioare domnule xyz ,vârsta de pensionare e de 60 de ani în armată iar dacă vorbim de pensii ,informeaza-te și vezi cum sunt pensiile militare în NATO ,apoi vorbim.Nu vorbim de cuantum ,nici nu e cazul ,ci de principiu. Cum o fi ?

  3. Pensiile de 10000 de euro ale militarilor magistrați sunt absolut meritate. N-au trimis ei la pușcărie pe toți criminalii din ’89? Sau nu e așa???
    P.S. Am văzut la un rezervist niște amenințări fățișe la adresa unor comentatori care dezavuează pensiile speciale până la cer. Măi, nene, ce rău ești!

  4. @militar spune:
    08 ian. 2025 la 10:06
    „Sunt ofiter superior in rezerva si am pensie mai mica de 4000 de ron. Adaug ca am 32 de ani vechime”

    Eu am studii superioare si am 43 de ani vechime, stagiul complet fiind 35 de ani si varsta de pensionare de 65 de ani. Si am o pensie de 4000 ron.
    Cum o fi?

  5. Minte cu nerusinare acest ministru .Sunt ofiter superior in rezerva si am pensie mai mica de 4000 de ron. Adaug ca am
    32 de ani vechime.Despre ce vorbeste acest om ?

  6. S-o crezi tu,e coadă pînă la Constanța pentru plata impozitelor !La noi nu ține,poate pe la alții !

  7. Comentarile apartin in marea lor majoritate tradatorilor ,asa zisi troli platiti sa-si vanda tara pe bani.Locul lor e la puscarie.Vor ajunge acolo,au grija serviciile sa-i prinda,unul care unul.

  8. Se afirma ca salariul lui Ceausescu (unul singur pe tara) era de sase ori mai mare decat salariul minim . In aceasta grila piramidala erau asezati toti cei care lucrau. In cazul pensiilor diferenta era si mai mica. Magistratii aveau pensii echivalente cu ale altor bugetari cu studii superioare.

  9. PSD și PNL ar trebui sa si schimbe denumirea în Alianța Bugetarilor și a Specialilor. Tineri romani, emigrați, plecați din lagărul asta altfel veți fi condamnați la munca pe viata ca să i întrețineți pe bugetari și pe speciali.

  10. Emile te-ai desconspirat,facilitatile pe care le indrugi ostentativ cu multa ura le primesc militarii rusi,pensiile militarilor romani au o medie mai mica decat decat media pensionarilor civili si o speranta de viata mai mica cu 10 ani.Ura ta este ura dusmanilor tarii noastre care actioneaza pentru demoralizarea militarilor si scaderea capacitatii de lupta.Locul tau este la puscarie ca tradator de tara.O sa ajungi acolo.

  11. Nu mai platiti niciun fel de taxe. un guvern mafiot, un parlament ilegitim(poporu a votat maxim 300 parlamentari), un presedinte ilegitim.. Practic un grup de hoti si criminali pusi de UE si nato sa jefuiasca si sa distruga tara

  12. Va rog mai prcizati totusi o chstie foarte importanta pe care o ignorati atat la pensionarii militari cat si cei din justitie: VARTA de la care ies la pensie, ca una e sa iei 400 pensie de la 50 de ani si alta sa tragi pana la 65 de ani (si cu conditii dure la 60) pentru te mai bucura inca putin de aceeasi pensie sa zicem

  13. Militar, pompier, și alții cu statui și monumente…sînt printre cele mai sigure meserii din lume!
    Se fură cei mai mulți bani pe așa numita apărare, pe armament ce, arunc, în 99,9% din cazuri se aruncă la gunoi sau e donat unor TEATRE de operațiuni ca mai apoi să fie înlocuit prin comenzi noi din ce în ce mai scumpe
    Aici e și tîlcul cu 5% a lui Donald.

  14. Absolut toti care lucreaza la stat si au si pensie speciala sa fie obligati sa aleaga intre pensie si serviciu ,fara menajamente,cred ca peste 23% din justitie au pensie speciala dar si lucreaza tot la stat!

  15. Pensia cea mai mare nu ar trebui sa depaseasca de trei ori pensia medie. Este un jaf generalizat pe bugetul de asigurari sociale, jaf pentru care nu raspunde nimeni fiindca guvernele au tot mituit cu pensii imense categoriile profesionale care ar trebui sa vegheze la corectitudine bugetara. Cara este logica existentei unor asemenea pensii? Ce nevoi are cel care a stat in cazarma si a mancat la popota pana la 45 de ani fata de cel care munceste pe branci pana la 65? Totul este o mare nedreptate, o mare mizerie!!

  16. Parafrazând pe Băse, ..Pensionari, aici sunt banii dumneavoastră ! Asta-i echitatea mult trâmbițată de Ciolacu și gașca lui !

  17. Pt. Dl Vasile. Nu aveti dreptate pentru ca uitati un lucru. La pensi nu veti intalni loctenenti si capitani, ci numai colonei si generali. Asa e sistemul, gradele mici se fac mari dupa un timp. Ofiterul sta loctenent 5 ani, apoi avanseaza la capitan, maior, lt. Col. si colonel, dar asta in pragul pensionarii. De aceia toti ofiterii pensionari sun colonei si generali. Sper ca v am fost de folos.

  18. ceea ce se releva in acest context este de noaptea mintiii… nu exista nimic care sa justifice asemnea aberatii… pare ca sistemul juridic si-a facut legile cele mai favorabile, actionind la doua capete el insusi: el a propus, el a aprobat prin ratacitii din parlament…ceea ce e imoral! traim in republica judecatorilor si procurorilor. dar cu spuneam vine momentul in care legea va decide si pentru trecut pentru ca moralitatea, etica si integritatea nu au bariere temporale fiind universal valabile in continuumul spatiu-timp…

  19. ceea ce se releva in acest context este de noaptea mintiii… nu exista nimic care sa justifice asemnea aberatii… pare ca sistemul juridic si-a facut legile cele mai favorabile, actionind la doua capete el insusi: el a propus, el a aprobat prin ratacitii din parlament…ceea ce e imoral! traim in republica judecatorilor si procurorilor. dar cu spunema vine moentul in care legea va decide si pentru trecut pentru ca moralitatea, etica si integritatea nu au bariere temporale fiind universal valabile in continuumul spatiu-timp.

  20. ”Pensii speciale ameţitoare. Cât primeşte un general şi un magistrat militar”
    Acestia ”merita” un Porsche.
    Se vede treaba ca marele sportiv D. Popovici, din banii munciti cu greu, ”nu merita”.
    De aceea toti ”desteptii” il ataca.
    Cei care il ataca pe marele sportiv nu vad destrabalarea si nerusinarea pe bani publici, cand un țaran nu poate cumpara de la buticul din sat, nici cartofi pe caiet pt copiii sai, iar altii (chiar cu merite dar pt care primesc un salariu pe masura), aduna bani fara sa fi contribuit, aduna bani pt. 10 vieti.

  21. A uitat să ne spună că la aceeași funcție și la același grad un militar trecut în rezervă în 2015 are jumătate din pensia celui care a trecut în rezervă în 2024. Halal dreptate! Viitorul suna bine!

  22. Diferentele pensiilor dintre militari sunt fortate. In fostul regim diferentele erau rezonabile, de cateva sute de lei intre grade si functii iar pensiile cele mai mari depaseau rar salariul mediu pe tara.

  23. Deci și pentru personalul militar sau civil fost angajat MAN inclusiv care nu au stat o zi în teatre de operații precum justiția militată se decontează energia electrică, medicamente, o parte din cheltuielile pentru tratament şi pentru refacere, proteze dentare, cristalin, medicamente. Bravo! Celor ce au lucrat o viață în RENEL care a fost spart în bucăți după 2001 ca să pună mâna pe distribuție Italia, Germania, Ungaria nu li se decontează energia. Și electricienii și maiștri și ingineri au stat non stop în “teatre de operații” vijelii, furtuni, viscol șă țină în funcțiune producerea și rețea națională de stațiile de înaltă tensiune până la casa fiecăruia. Medicii nu au gratuitate la medicamente și tratament ba ministrul Rafila la necaz orchestrat de ticaloși nu le ia apărarea ci se spală pe mâini dàndu-i afară. Sindicatul doarme.

  24. Poate că nu cuantumul pensiilor este problema ci numărul de colonei și mai ales de generali! Cred că avem peste 400 de generali activi și în rezervă, oricum mai mulți decât au avut americanii în toată istoria lor!!! Dacă-i adunăm și pe cei din servicii și chestorii din poliție, punem de un regiment!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.