Petiție politică de patrioți păguboși

Orientările, cetele, grupurile oengiste, partidele și partidulețele se foiesc și se distanțează, inclusiv Serviciile secrete și bandele, toți se mișcă și se mobilizează. Sînt zile în care se joacă puterea de lins și cea de profitat. Televiziunile, ziarele, orientații și dezorientații, precum și ong-uri se agită și își exprimă susținerile. Se fac ultimele jocuri pentru marele cașcaval de la Cotroceni și fiecare vrea să fie cît mai aproape de buricul pămîntului și de decizia folositoare.

Circulă pe net deja o „petiție” de susținere. Intelectualii progresiști și talibani se solidarizează pentru a împinge un candidat. S-au regrupat ca din neant, la un foșnet, la o amenințare, la un ordin. De undeva din uitarea nu prea îndepărtată, renaște același curent. Se recompune mulțimea care ne-a pricopsit cu Traian Băsescu și cu Klaus Iohannis. Acum, ne promite anticorupție, același anticomunism de paradă, aceleași intransigențe morale de tip taliban. Și ne cere ca în numele principiilor cu care au influențat două alegeri și ne-au nenorocit două decenii de viață să îi băgăm în seamă iar. Adică să-l susținem pe moșmonditul de Nicușor Dan la președinție. Cel pe care l-a uitat și Dumnezeu la mijlocul unei ecuații complicate și care dă stației de tramvai importanța unui palat și care abia bombăne cîte ceva inteligibil despre viitorul țării noastre. Adică, să ne înarmăm și noi, așa cum zice Franța (unde a fost agățat cu două burse de studii) și să luptăm pînă cînd Ucraina își vede scopul atins, zicea el la o emisiune „păstorită” de Mihai Gîdea.

Petiția de pe net ne trimite la inițiatorul ei, Adrian Papahagi. În ciuda faptului că a scrîșnit insistent pe la televiziuni și prin grupulețe, un vlăstar din neamul mare al Papahagilor este totuși un necunoscut. De-aia petiția circulă sub numele „Petiția lui Pleșu”. Cine este Adrian Papahagi? Un fel de taliban politic de la Cluj, copia universitară a încrîncenatului taliban din presă Dan Tăpălagă (cel cu site-ul subvenționat de Comisia Europeană ca să susțină sancționarea celor care au băgat rahatul în ventilatorul neîncrederii în UE) și a celor care vin după el în cîrduri mici.

Și ce vor ei?
„Un vot util pentru România europeană, fără corupție și extremism”.

Așa își intitulează demersul intelectualii noștri liberi, cei care i-au tămîiat, împins și lins în fotoliul de la Cotroceni pe cei doi președinți catastrofali din calendarul contemporan al României. Drukerii lui Băsescu și ai lui Iohannis, trompeții și lătrăii lor, dușmanii de moarte ai unui vînt prorusesc inventat și combătut, deși inexistent în România, cei care se străduiesc să gonfleze existența și pericolul extremismului românesc, ies acum pe net și caută aliați, susținători, fie ei și fraieri. Exact ca la precedentele alegeri pentru cei doi președinți de pomină.

Și ce zic ei după ce, vreme de două decenii, au împins la liderii acestui parcurs chinuit și îndatorat?

România se află într-o criză politică gravă, din care ieșirea nu va fi simplă. Știm că alegerile prezidențiale în sine nu reprezintă soluția la problemele țării. Totuși, alegerea unui președinte onest, credibil, implicat, cu o viziune decentă, rațională și proeuropeană, înclinat spre reforme substanțiale, care să nu fie dator partidelor corupte sau extremiste, este primul pas spre ieșirea din criză”.

Cică „România traversează înainte de toate o criză de încredere”.

Dar să-i credem pe Andrei Pleșu și pe Mircea Mihăeș și pe petentul de Papahagi după ce ne-au mai fentat și la alegerile precedente.

Societatea românească și-a pierdut încrederea în politică”.

Dar să-i credem pe „telectualii” care au ratat și care iar s-au plictisit să frece mangalul și au decis să revină la susținerea politică activă!

Intelectualii lui Băsescu au scos capul de oaste anti-PSD. Moaca de sfertodoct prostan al lui Marcel Ciolacu îi întărîtă și le excită diplomele.

La aceasta, au contribuit mediocritatea și iresponsabilitatea guvernării Ciolacu, cârdășia premierului și a unor înalți demnitari ai PSD cu personaje dubioase implicate în scandalul Nordis, indolența și pasivitatea fostului președinte, Klaus Iohannis, clientelismul partidelor parlamentare, corupția sistemului politico-administrativ, peste care s-a suprapus războiul hibrid al Rusiei, cu tehnici de manipulare și destabilizare prin rețelele sociale”. Ei fac foame și PSD-ul împreună cu PNL-ul (despre care nu zic absolut nimic!) fac bani cu roaba. Cum să nu iasă la luptă și să ceară voturi?

Opțiunea Nicușor Dan înseamnă o șansă dată României oneste și schimbarea lui Marcel Ciolacu cu un premier responsabil și reformist. Ar putea fi negociată o nouă coaliție PNL-USR-UDMR-PSD, în urma demisiei premierului actual, în jurul unui program cu adevărat angajat pe linia schimbărilor necesare”.

Ei vor să ajute la instalarea unui președinte care ne-a amețit cu promisiuni de modernizare a Bucureștilor, dar s-a încurcat în parcări, în procese, în linii și stații de tramvai, în conducte și în distribuția de căldură și apă caldă.

Noi, inițiatorii acestui apel, neînregistrați politic în niciun partid, dar preocupați de soarta țării, vă îndemnăm să reflectați la semnificațiile acestor candidaturi și la consecințele alegerii Dumneavoastră”.

Ei vă cheamă să votați reafirmînd astfel „convingerea în valorile care ne definesc: democrația, libertatea, statul de drept și apartenența la comunitatea occidentală” urmînd, cel mai probabil, ca țara să orbecăie mai departe prin alianțe și împrumuturi, fără proiecte și fără identitate.

Golănia cumplită aflată sub semnătura acestor intelectuali (puteți să-i considerați și independenți, și aerieni, dar și străini de orice gestiune importantă!) stă în faptul că insistă cu disperare pe seama unui pericol care este și un mare fake. Adică pe susținerea unui traseu politic european, care are doar adversari minori în țara noastră.

Ei nu realizează că mergînd pe mîna lor, chiar „Într-un moment de răscruce, votul din 4 mai poate marca fie scufundarea și mai adâncă a României în criză și în neîncredere”, de fapt, puteți contribui la o altă perioadă nefericită.

Cine vrea să citească „opera” o găsește pe Petiție online  și are ocazia să semneze alături de Andrei Pleșu, Ana Blandiana, Valentin Naumescu, Adrian Papahagi, Teodor Baconschi,  Theodor Paleologu, Mircea Mihăieș, Sever Voinescu, Andrei Cornea, Cristian Preda, Cătălin Avramescu, Sever Voinescu, Andrei Cornea etc.

Deocamdată, lipsesc abonații Gabriel Liiceanu și Vladimir Tismăneanu!

Puteți semna, pentru că nu este nici o supărare. Chiar poate contribui și produce efecte. Ei nu regretă nimic și puteți ajunge în aceeași situație ca și acum, iar după următorii 5 sau 10 ani să vă bucurați că ați scăpat de alt președinte mînă moartă pentru țară, așa cum ați scăpat și de Klaus Iohannis!

Recomanda 114

30 de Comentarii

  1. „Noi, inițiatorii acestui apel, neînregistrați politic în niciun partid, …” acelasi grup de helite ieftine cu pretul pe frunte…in cautare de licurici care sa le implineasca fantasmele fantasmagorice… „a murit” basescu, traisca „debilul”…importanta e actiunea…

  2. Si daca lumea,in marea ei majoritate se gandeste sa faca schimbarea?cum a mai facut-o,nu demult?cand vezi deja ca doi priministri la rand isi dau cuvantul aiurea in tramvai,sa scape de gura lumii,in schimb tine in sah copiii cu alocatiile si batranii cu pensiile?de ce se da in ei,ca sunt vulnerabili?nu uitati ca au parinti,copii,nepoti,formeaza natiunea!sa nu va mirati ca va ia valul!

  3. ai a creat 3 sceanrii si am cazut de acord impreuna ca scenariul 3 este in desfasurre:

    SCENARIUL 3: „DERAPAJ AUTORITAR” (negativ) Guvernul actual sau o structură informală de putere (eventual sprijinită de anumite servicii) încearcă să controleze prelungit puterea, fără alegeri reale.

  4. Metafora cu „cascavalul” cotrocenist e delicioasa…Mai lipsesc doar sobolanii sa-l faca schweitzer…Pe bolsevici nu-i scoti dintr-al lor fixism dogmatic! Fara TATUC sunt nuli precum recitatorii din net ai forumului…De 36, pardon 80 de ani ii fac TATUCII harcea-parcea
    si ei tot nu se lecuiesc, vor tot un TATUC, daca se poate cu „fatza UM anno Ida”… Neaparat sa semene cu ei…Hi Hi doshi…

  5. Cel puțin aceștia își asumă susținerea. Ce face în schimb domnul Nistorescu? Critica e bună, dar alternativa?

  6. Si eu am hotarat sa-mi anulez votul, dar nu pe ăsta de-acum, pe cel din decembrie care oricum a fost anulat.
    Consider ca nu a existat.

  7. Ce buchet de intelectuali basiști!! Unul și unul, în așteptarea unor noi sinecuri. Ei au distrus orice coalizare onesta a intelectualilor din țara noastră. Niste răsfățați și închipuiți fara opera.

  8. Este o cenzură acerbă la „Cotidianul”, așa că începem să semănăm din ce în ce mai mult cu ceea ce cer cu nerușinare, dar și cu disperare nu doar semnatarii petiției, dar și beneficiarii ei !
    N-am crezut niciodată că ne mai putem întoarce la asemenea practici stupide de teama unora de a nu putea face față unor critici de bun simț !
    Ca să nu mai vorbesc că de S orsz nu poți să te apropii fără ați fi respins întreg comentariul.
    La care , cel puțin eu, pierd ceva timp pentru a-l trimite !

  9. Eu am decis sa-mi anulez votul desi imi placea de Simion. Dar nu e infipt, nubmiroase a dreapta, nu are proiecte, se dezice de legiune,nu e prea credincios si nu are proiecte de inarmare.Cum as putea eu avea constiinta sa zic pun stampila pe el? Asa…mai bine… i dau un vot in alb ca e primul si il anuta dar nu il votez.

  10. @ Influiente, bun comentariu! Intrebarea este cati romani se lasa cu adevarat influentati fie de petitii de doi lei cum e cea din articolul foarte bun al d-lui Nistorescu, fie de sondaje, fie de sustinatori, politicieni, partide, etc, etc.
    Cred ca nu prea multi.
    ( PS: comentariul de mai jos a fost o gluma 🙂 )

  11. „Am obţinut autorizaţie de la Sectorul 3. Primul lucru pe care l-a făcut primarul general a fost acela de a o contesta şi de a o suspenda în instanţă. A fost mult mai preocupat să blocheze tot, decât să facem ceva pentru ceea ce vedem aici. Din punctul meu de vedere, este incalificabil acest tip de comportament şi sper ca bucureştenii să vadă cu cine au de-a face.”

    Romanii nu vad nimic. Sunt fascinati de alura lui masculina.

  12. Document: „Apreciem că există pericolul iminent de prăbușire a unei porțiuni din carosabil sub greutate proprie”
    Această împrejmuire este absolut necesară ținând cont de starea galeriei în care se află conductele de termoficare. Plăcile, dalele de beton armat care acoperă galeria prezintă un grad de uzură avansat, iar unele plăci au fost găsite colapsate și se sprijină pe conducte”

  13. Bucureștiul se scufundă! Mai multe dale de beton dintr-o galerie din Piața Unirii s-au rupt și se sprijină pe conductele de termoficare.
    Este pericil de surpare la trecerea autiturismelor si autobuselor. Gandul.
    Poate se nimereste vreun autobus cu intelectualii semnatari.

  14. D-le Nistorescu, recunoasteti ca il sustineti pe Nicusor Dan si de-asta ati scris articolul, ca sa ne atrageti atentia asupra petitiei, de care nu stia multa lume.

  15. Ah și încă ceva: sunt doi Sever Voinescu sau a semnat de două ori, să fie sigur că își va primi porția?

  16. Numitorul comun al intelectualilor semnatari (aici m-am abținut cu greu să pun ghilimele) este faptul că nu au operă.

  17. Sunt aproape patru miliarde de euro în PNRR pentru construcția secțiilor unor spitale și dezvoltarea de noi facilități imobilelor existente.
    Majoritatea spitalelor din București sunt vechi de când e lumea. Nici cârpelile nu sunt făcute cu rost. Există riscul ca, prin refuzul său în forma continuată, să avem „mai multe catedrale, decât spitale.”
    Nicușor Dan a refuzat să avizeze demolarea unui corp de clădire la Spitalului Grigore Alexandrescu, cu risc crescut de prăbușire peste pacienți, în locul căruia ar trebui să fie construit un nou corp, , pune în pericol proiectul construcției Spitalului Institutului pentru Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu, din incinta Fundeni, care are sursa de finanțare de 300 de milioane de euro.
    Mai avem doar doi ani până la maturitatea creditului nerambursabil din PNRR.
    Prima unitate intermodală cu laboratoarele de nanotehnologie și genetică moleculară zace în dosar.
    Procesoman din fire, e mai mult la tribunal, decât în primărie. Nici măcar soluțiile date de instanță nu le respectă. Plateste primaria.
    Nicușor Dan se luptă cu prefectul, cu Inspectoratul de Stat în Construcții, cu investitorii și vrea presedinte.. Să fie atât de nesănătoși la cap romanii? (R.L.)

  18. Recunosc imi este imposibil sa-i inteleg pe cei care-l vor pe Nicusor atunci cand aud ca nu da ok-ul pentru centre de sanatate care au toate avizele, Institutul de boli cardio vasculare C. C. Iliescu, sectia de oncologie de la spitalul Fundeni, Crntrul de psihiatrie pentru copii de la Gr. Alexandrescu. Se pierd fonduri pentru ca el se opune.

    • Cand nimic nu se face, nici spaga nu functioneaza ! Cap de matematician.

  19. Sondajele stie si spune tot: eu ma iau dupe sondaje cand votez.
    De data asta cica o sa intre crin antonescu in turul 2 si iese si presedinte.
    Usereii inca se mai chinuie sa o dea pe Lasconi la o parte, asa ca nu-l iau in calcul pe Nicushor pana nu se hotarasc ei cu cine merg mai departe.
    Cat despre petitie, ce sa zic? Mi se pare o alta prostie. Seamana cu mitingurile/ protestele pro-Lasconi din primele alegeri. Si cu sustinerea lui Macronel ptr dansa. Ti se face rau de-atata progresism/ globalism.

    • Ai uitat de scrisoarea ptr mos craciun (Trump) a lui lasconi, si intrevederea cu maia sandu. Se poate?
      Totul pentru victorie!
      Si totusi…alegerile s-au anulat!
      Semne bune ptr micusor dan, cel atat de sustinut?

  20. Am văzut lista completă cu semnatarii petiției . Toți unul și unul . Crema Romăniei ! Secăturile absolute . E dreptul lor să facă petiții , dar , cînd vezi lista , te apucă o lehamite … , o silă , o scîrbă …

    • Da , scarba si voma sunt cuvintele potrivite pentru aceasta gasca de asa numiti intelectuali care toataviata lor au lins la Basescu, de nici valurile oceanelor pe care le.a strapuns cu vitejie nu l.au spalat.

  21. Nicusor Dan e un geniu european in comparatie cu oricare alt lautar de partid
    Cine vrea sa se compromita il voteaza pe SIEMISSION,prescurtat Simion,sau Ponta InunDacul sau ,de ce nu Kakarau Sabaticul pe 10 ani…

    • Nicusor Dan este un pseudo-matematician … un „geniu pustiu” … un „sarman Dionis” … adica un NIMIC !

  22. Unde sunt doi in familii unul să- i dea votul lui DanNixu ca să nu apuce penelostul C . in turul buclucaș.Apoi le dăm fatala.

  23. Iar cealalta multime e cea a lui Iliescu, Roman si Nastase. Evident ca domnul Nistorescu inspre aceea trage. Nu-si poate uita trecutul de pe vremea lui ceausescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.