Parlamentarii AUR vor depune moțiuni de cenzură pe patru dintre proiectele pe care Guvernul își va asuma răspunderea, excepție fiind proiectul referitor la pensiile magistraților, a anunțat, luni, liderul senatorilor formațiunii, Petrișor Peiu.
‘Vom depune patru moțiuni de cenzură. Nu vom depune moțiune de cenzură referitoare la proiectul de lege privind pensiile magistraților, pentru că am depus amendamente (…). Și de principiu suntem pentru înăsprirea condițiilor privind pensia specială a magistraților’, a declarat Peiu, într-o conferință de presă susținută la Parlament.
El a subliniat că, în opinia AUR, asumarea răspunderii Guvernului pe cinci proiecte de lege în aceeași zi este un demers fără precedent într-un stat membru al Uniunii Europene.
‘Procedura constituțională prevede toată această asumare a răspunderii pentru cazuri excepționale. (…) Ce face Guvernul acum poate fi catalogat drept un fel de terorism legislativ’, a susținut Peiu.
peiu este mare parlamentar , sa vina sa ne spuna cine si cum au matrasit banii din imprumuturile din 2020 incoace , apoi plingeril penale pentru hoti . De politrucie sint satul .
Înainte să depuneți moțiunea de cenzură, dați-l afară pe Tănasă care a provocat violența asupra muncitorilor străini. Așa ar trebui să fie tratați și românii plecați în străinătate? Rușine să vă fie, animalelor!
patru randunici..asta.. motiuni..doua mari si doua mici interpret Peiu de la AUR
Patru rândunici
două mari și două mici
toate patru-n frac
au văzut că-mi plac
și ce zarvă fac
💩 cu apă rece . Degeaba, Kremlin Georgescu tot la pârnaie ajunge.
Sa faca si poze cu tilifonul !
Articolul este proaspăt și deja ,au intrat 3 pălmași de pe arenda lui Gyuri Soros ,ca să pape 💩băh slujilor sunteți penibili
Postare in fals, făcută de un pălmaș pe arenda lui Gyuri
tomlin spune:
01 sept. 2025 la 15:25
tomlin spune:
01 sept. 2025 la 15:25
2 (doua) postari semnate in fals de catre un falsificator idi pe nume de Charlie !
@Fara: de ce nu ceri tuturor mizeriilor din politica românească și ceri doar la haur? Nu simți că e dictatura implementată în forță pentru că, nu mai exista dezbateri în parlament și la nicio comisie, le trec tacit apoi trec pe la mucul aiurit și infect, apoi direct la publicarea în monitorul oficial al României! Mizeriile politice habar nu au ce conțin acele legi, nu informează cetățenii în legătură cu acele legi, practică democrației reale! Mai bine ar desființa parlamentul, reduc cheltuieli uriașe cu acești lepre politice.
Intotdeauna exista dictatura majoritatii. Impotenta politica nu-i o scuza !
Am predat o mașină la fier vechi cu 500 lei. Guvernul mi-a tras o țeapă „rabla” de 9.500 lei! Succesuri” guys!
numar, fara numar, de la nasu georgel, sa traiascaa!
Daca tot va dati mari patrioti, de ce nu va taiati salariile si veniturile unsuroase, ca poporul plateste la greu!?