
Jumătate din suma de 29,2 miliarde de euro prevăzută în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) trebuie va trebui să o plătim noi ceea ce presupune o presiune tot mai mare pe datoria externă a României întrucât foarte multe fonduri vor veni împrumuturi externe. Costin Lianu, director general al Centrului antreprenorial universitar USH Pro Business şi reprezentant în Secretariatul Executiv al Consiliului Consultativ privind Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD) – Ministerul Afacerilor Externe (MAE), susține că PNRR nu este un prânz gratuit.
„Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă avansează. Am scris autorităţilor că acest Plan este important nu numai pentru a fundamenta nişte investiţii imediate pe priorităţi ale economiei naţionale, dar trebuie să-l armonizăm şi cu ceea ce înseamnă Pactul Ecologic European, cu ceea ce înseamnă modalitate de implicare a societăţii civile în dezvoltarea economico-socială. Din punctul nostru de vedere rezilienţa este încă un concept destul de vag, puţin definit, şi în spatele lui fiecare îşi urmăreşte o anumită agendă. Până la urmă, rezilienţă înseamnă sustenabilitate şi capacitate de a da un răspuns rapid la o provocare imediată care apare într-o comunitate. Deci, capacitatea de a rămâne vertical ca trestia, atunci când bate vântul. Planul Naţional de Rezilienţă al nostru vizează 30 de miliarde (de euro, n.r.), din care jumătate vor fi de fapt finanţări prin fonduri care va trebui să le plătim. Nu este nimic nerambursabil. Cum facem cu Planul acesta şi cum investim în el, atenţie că va veni nota de plată, deci nu este un prânz gratuit. Cel puţin jumătate din acest Plan presupune angajamente externe, în condiţiile în care România are o datorie externă din ce în ce mai alarmantă”, a declarat Lianu, în cadrul unei dezbateri de specialitate.
Guvernul României a optat pentru a atrage toţi banii alocaţi, din care, atenţie, 16 miliarde de euro sunt împrumuturi şi numai 13,2 miliarde de euro sunt granturi. Alte state europene au fost rezervate în a apela la componenta de împrumuturi.
Conform Efor, PNRR nu este o finanțare pe proiecte ci este despre reforme. ”Asta înseamnă că fără schimbări în sectoarele incluse, în direcţiile agreate cu UE, NU se dau banii chiar dacă proiectele ar fi în principiu bune. Iar dacă s-au plătit bani în avans dar reformele promise nu se întâmplă, finanţarea se blochează chiar dacă proiectele se derulează bine pe teren. Deci fondul ăsta NU merge ca cele Structurale pe care le ştiţi de anii trecuţi şi nu trebuie confundat cu Bugetul multianual 2021-2027 (“cele 50 de miliarde”)”, susțin cei de la EFOR. Potrivit acestora, PNRR trebuie privit ca o matrice de condiţionalităţi şi benchmarks de tip MCV, unde toată lumea e monitorizată pe progres de două ori pe an. Şi nu sunt doar patru benchmarks pe justiţie ca în MCV, ci o puzderie, în nenumărate domenii. Scopul principal e să se facă reformele; cheltuirea banilor e în subsidiar.
Ori pe unde ai lua-o , dacă-s așa de mulți, tot riști să calci , să dai peste unul din ei , ieșiți ca buruienile-n cărare și să-ți murdărești încălțările !
Mulți, mulți, proști, sau râd ca proștii, unii de alții, care de care mai dus cu pluta sau cu zmeul la vânat ceva verzișori !
Vrem cele 80 de miliarde gratis pe care ni le-a promis Penalis.
PNRR un joc de BARBUT.
Toti pun banu pe masa si dau cu zaru.
La sfarsit unii pleaca in chilotzi si buzunarele goale. De ce nu face Statul Roman fabrici si uzine sa vanda marfa si sa faca bani, in loc sa mearga la carciuma si sa joace barbut.
Sa fie mafia si interlopii la putere ?
Dobitoaca retardată numita @zmeu are aceleași texte pe care le posteaza periodic indiferent de subiectul discuției. Textul de la 13:19 l-a postat ca raspuns la un comentariu de-al meu acum vreo lună. Cel de la 12:52, l-a mai poate și azi și în alte zile.
Bravo, Zmeule!
Ce te faceai daca nu aparea USR-ul?
Aprpo de „convingeri politice” iohaniste caci ceeace ai citit mai sus nu sunt injuraturi ci „convingeri politice” si iar l-am citat pe cel pe care cu sarg demn de o cauza mai buna il pupi in dos… M.e usr. Si despre Dragnea vorbind el a fost de 10000 ori mai competent decat useristii tai cu nume sonore: drula, bula(i), cacarau,nicusor dan si gasca de hoti patentati in frunte cu PENALUL barna (din ochiul usr)
” PNRR nu este un prânz gratuit! Trebuie să aducem bani de acasă”. Trebuie sa mai aducem bani si de acasa … „ca sa” ne lafaim, noi/h-iputitii scarbosi!
Din nou, dupa o lunga perioada, hartia de turnesol face noi LIMPEZIRI si ma bucur! Cohorte de prostaci dubiosi care postau timid lasand vag sa se inteleaga pe ce aripa a Secu isi falfaie mediocritatea au iesit la rampa si poti sa-i reasezi
pe liste, de data aceasta definitiv…Alti prostaci si-au reconfirmat, daca mai era nevoie, apartenenta la Securitatea aia
…”patriotica”!? „Patrioti” care au actionat sub ochii sefilor buimaci de atata vodca bauta in cesti de cafea ca sa nu fie demascati de contraspionajul capitalist! Parca-i am in fatza ochilor pe sefii KGB si ai Armatei Rosii la pseudo-puciul din URSS care l-a debarcat pe Gorbaciov transformandu-l in reclama…de vodca, sefi ce erau deja critza cand flacaii, tot, „patrioti”, ai lui Rasputin il promovau pe Eltzin, pe un tanc in mijlocul mujicilor aplau-slavi(daci) si cu o sticla de… vodca in mana.
Din cele 80 de miliarde de euro cu care se lauda Joahnnis ca le primim mocca, am ajuns la 13,5 mocca. Restul din imprumuturile fraierilor. Huuo jigodiilor care i-ati pacalit pe fraierii rromani!
usr!!! Brrr!!!
Ai vrea tu gargaragiule. De mult stii ca nu stii nimic. Ca mai toti ciumatii esti un pierde vara asteptand sa injuri aici. Stai linistit, iti respect parerea,ramai cu ea. Realitatea mereu a fost alta.Numai voi ati traiti in statul lui Dragnea, cel paralel. Si v-ati trezit cu el la puscarie. De aici toate frustrarile voastre. Nu mai are cina sa va mangaie orgoliul .
Correctie usl
Zmeule propagandist,s(in)ecurist userist. Cat primesti ptr fiecare postare de promovare a partiduletului copiilor securistilor ceausisti. Pana acum au facut c…..l praf la guvernarea dezastruasa.
M.e usd.
„16 miliarde de euro sunt împrumuturi”, adica peste jumatate din total.
Orban Viktor, P.M.-ul maghiar a spus ca va accesa doar partea nerambursabila ptr ca nu este deacord sa ia cu imprumut sume pe care tot UE ii va spune unde sa-i investeasca, dar HU sa le ramburseze. Prefera sa se imprumute de altundeva daca este cazul si sa investeasca unde are nevoie HU, nu in tot felul de chestii care intorc banii de fapt tot la membrii potenti ai UE!!!
Tot singuri suntem. Fără Schengen, fără vize USA. Partid de încredere ar fi acela care ar felia 10% din pib la Edu-Cultură şi cercetare, adică în construcţia unei Românii competitive, nu importatoare de săpun şi ceapă, într-o ţară cu Muzeu de Istorie în reparaţii din 2002 şi cu Bibliotecă Naţională aproape inexistentă digital în UE faţă de Gallica.
USR inseamna viitorul si prezentul de care voi va temeti. De ce? Pentru ca vi se cere sa fiti responsabili, sa va ajutati copiii si nepotii, nu sa-i amanetati ca pana acum votand psd-ul. Voi ati vandut sifoane, tinerii de azi vand softuri. E o diferenta de mentalitate si de perceptie a demnitatii. Prezentul apartine tinerilor, luati si va adaptati si veniti in prezent. Nu mai traiti in trecut. La articolul de fata ai devenit mascota. La alte articole este Charlie mascota. Ai grija sa nu te certi cu el. Despre ce scrii tu acolo….Nimic nu spui. Era unul mai sus explica ce este globalizarea. Eu am sa-i dau un exemplu simplu. In curte la mine ,la tara globalismul functioneaza in armonie. Si multiculturalitatea. De pilda,am gaste,rate dar si gaini ,bibilici. De asemenea cativa purcelusi, 2 capre, o vaca. Plus cainele din dotare si pisicile. Si nu se intampla nimic .De livada,vie si un petic de lucerna. Ei, asta inseamna globalism in curtea mea.Natura arata ca se poate.Numai omul inventeaza concepte de scandal.A, sa nu uit Am gaini si de culoare si nu se mai cearta intre ele.Cocosul nu alege, le ia de-a valma. Mai vin si vrabiute sa ciuguleasca cate ceva si iarasi,mare taraboi nu iese.Nu se cred nationaliste orataniile mele din curte.