Avantajul creat bolnavilor de covid prin internare are în oglindă un dezavantaj pentru bolnavii rămași pe dinafara spitalelor, care au suferința lor și urgența lor. Accidentele și bolile de tot felul „au mers” înainte în acest răstimp al pandemiei, dar nimeni nu vorbește despre cei care mor din cauză că n-au mai găsit un loc în spitale.
Autoritățile tac mâlc despre morbiditatea și mortalitatea înregistrate în rândul bolnavilor non-covid care, în ultimul an de zile, n-au mai avut acces la o asistență medicală spitalicească. Legislația privitoare la sănătate și drepturile pacienților este călcată în picioare
Ce s-a întâmplat la Spitalul Foșor nu este doar imoral, umilitor și nemaiîntâlnit în lumea civilizată. Decizia de evacuare a unui spital monoprofil, ultra-specializat în intervenții chirugicale complicate, este înainte de toate neștiințifică.
Soluțiile raționale sunt cu totul altele decât evacuările de spitale. Le poate vedea oricine are bună credință. Valul îmbolnăvirilor trebuie – sau trebuia – oprit cât mai din timp și cât mai în amonte de poarta spitalelor, care nu trebuia să ajungă la sufocare.
Prevenirea în amonte a asaltului asupra spitalelor presupune măcar acum, în ceasul al 12-lea, adoptarea unor decizii radicale, cum ar fi:
1.Campanii urgente, accelerate și vaste pentru o testare cât mai extinsă. Testarea în masă este singura metodă de a depista din vreme posibile cazuri sau focare de infecție, la un stadiu incipient care să nu presupună spitalizare. Numai prin testare se pot anticipa tendințele și amploarea viitoarelor îmbolnaviri, putându-se bloca din vreme vreun tsunami de pacienți spre spitale. Decizia Guvernului Orban de a bloca testarea în masă, preconizată și organizată în București de prof.dr.Streinu-Cercel anul trecut pe vremea asta, numai pentru că primar general era o dușamancă de la partidul care trebuia desființat, a fost un act criminal pentru care Orban va trebui să răspundă cândva. Pentru că paranoia anti-PSD a ajuns să ucidă!
2.În prezent, s-au extins posibilitățile de testare, dar acestea țin de opțiunea individuală, nu au un caracter organizat. Cea mai simplă cale este prin apelul la salvare. Salvarea e singura care funcționează impecabil din acest punct de vedere: se prezintă la apelul telefonic, prelevează proble și a doua zi anunță rezultatul. Instituțiile care pot face teste – de la farmacii la salvări și de la spitale la clinici private au obligația să anunțe la DSP existența tuturor cazurilor pozitive pe care le-au depistat. Dar nu e sigur că tot ce se raportează se și înregistrează – de aici și suspiciunea legitimă că, în realitate, cazurile pozitive sunt mult mai multe decât cele anunțate în fiecare zi de către DSP. În plus, rezultatele testelor individuale, făcute pe cont propriu, din kit-uri cumpărate din farmacii, n-au niciun control – dacă sunt sau nu înregistrate undeva.
Pentru a introduce adevăr la acest capitol foarte important al corectitudinii cifrelor, ar putea fi făcute câteva lucruri. Mai întâi să fie popularizate toate locurile din fiecare județ și localitate în care doritorii se pot testa. Apoi, fiecare entitate care testează să fie obligată să raporteze zilnic cazurile pozitive depistate nu doar la DSP-uri (care sunt depășite din toate punctele de vedere), ci și la Colegiile medicilor din zona respectivă, să zicem. Ca și la primăriile și prefecturile de domiciliu ale celor depistați. Poate fi folosită sau adaptată în acest scop infrastructura electronică a cărților de sănătate. Fiind difuzate în mai multe locuri, cifrele nu mai pot fi măsluite așa ușor.
3. În prezent, starea epidemiologică se fracturează după testare. Bolnavul rămâne cu analiza pozitivă în brațe și doamne ajută… Dacă are șansa să-i răspundă la telefon cineva de la DSP, i se notează CNP-ul și e informat să ia vitamine și să stea în casă 14 zile, că, dacă e prins pe stradă, va fi amendat.
Toată tevatura asta poate avea un sens și o finalitate numai dacă prin „Ordinul Comandantului” se instituie o regulă: cine constată infectarea – indiferent unde se va face testul respectiv, pe salvare, la farmacii, în clinici sau spitale private etc – să aibă abilitatea să prescrie o rețetă de prim-ajutor, cu medicamente dintr-un protocol adoptat în prealabil și afișat în toate farmaciile, să știe omul ce trebuie să cumpere. Trimiterea celui depistat pozitiv spre medicul de familie sau spre DSP – cum se procedează în prezent – este o cale care nu se finalizează cu nimic, fiind o formă de a scăpa de grijă.
4. Se mai impune, cred, eliberarea chingilor de tot felul care țin strânse formule și rețete de tratament pe care oamenii le caută cu disperare prin folclorul medical, știind bine că, în caz de doamne ferește, n-au nicio șansă să mai ajungă la vreun spital. Dacă un om are simptome sau este depistat pozitiv la o testare, iar medicul de familie este în concediu, este bolnav sau pur și simplu e de negăsit în zilele respective, cel în cauză e lăsat în voia sorții. Își caută prin farmacii ceea ce crede el de cuviință sau ce îi recomandă câte-o rudă de la oraș…
Automedicația a devenit o realitate despre care nu vorbește nimeni.
În condițiile în care, după cum s-a văzut, spitalele sunt blocate, pentru cei infectați nu există decât varianta să se descurce fiecare cum poate. Dar se pun câteva întrebări, la care hunta care a pus ghearele pe sistemul sanitar refuză să răspundă: de ce protocoalele de tratament aplicate cu mult succes în diferite locuri din țară, cum ar fi, de pildă, cel aplicat la Timișoara de dr.Musta, nu sunt publice și generalizate? Sau de ce rețeta dr. Groșan, de la Oradea, nu este prezentată oficial ca o alternativă de tratament, disponibilă în farmacii? Teoria că „există bolnavi, nu boli” nu prea mai este aplicabilă în situații limită.
De ce Unifarm nu este lăsat să importe Arbidol, care este trecut în lista acceptată de Ministerul Sănătății? Nu-l importăm oficial pentru că este din Rusia? Și ne „infectează” cu comunism? Să-l importăm atunci din Republica Moldova, dacă cel de la Moscova pute. Arbiodol-ul a fost importat de Gigi Becali, dar „autoritățile” l-au blocat în vamă săptămâni în șir, fără niciun alt motiv decât talibanismul ideologic al acestor derbedei, care cer voie Bruxelmmanșilor și când trebuie să bea apă. Generozitatea dlui Becali a permis vindecarea cu discreție a sute sau poate mii de oameni. De ce Arbidol-ul nu se găsește în farmaciile românești? Pentru că e prea ieftin? Sau pentru că scrie rusește pe etichetă?
Și dacă nu vor să recomande Arbidol, atunci să arate spre Azitromicină sau spre orice altceva. Singurul lucru important este ca oamenii ajunși la disperare, îndeosebi cei din mediul rural, să știe ce să cumpere, la o recomandare oficială.
5. Republica Moldova – frații noștri de peste Prut – au cerut și au primit de curând peste 180.000 doze de vaccin din Rusia. Și vreo 400.000 doze și din China. Pro-europeana Maia Sandu se gândește la poporul său, înainte de toate. Vrea să se integreze în Europa, dar vrea s-o facă cu oameni sănătoși și vaccinați.
Vaccinurile n-au caracter de clasă, cum își închipuie analfabetul funcțional de la Cotroceni, paranoidul din Palatul Victoria și mandolina care face scârța-scârța prin Camera Deputaților.
Viteza de vaccinare ar trebui accelerată substanțial. Cu vaccinurile pe care le așteptăm cu mâna întinsă de la Bruxelles vom ajunge abia prin iarnă la acea pondere de 70% populație vaccinată. Câți oameni vor muri până atunci? Și câte spitale vor fi „vânturate” ca butoaiele cu varză, scoțând în stradă unii bolnavi ca să-i bage pe alții?
@Marele Urs si @Titirez Tirez,
Pe voi nici vaccinurile cu aghiazma nu va poate scapa de prostia draceasca de care sunt infectati.