
Am tot respectul pentru credincioși, indiferent de religia în care cred, căci credința înseamnă îndemn spre smerenie, milă, empatie față de cel aflat în suferință, respect pentru familie și pentru ceilalți semeni.
Am, însă, tot disprețul pentru atei, căci ei nu cred în nimic în afară de propria lor persoană și, din acest motiv, cred că indiferența față de ceilalți le sporește lor ceva ce nici nu știu ce ar putea să fie. Fățărnicia, slugărnicia, aroganța și ambiția de a parveni cu orice preț – iată valorile lor „spirituale”. Ei nici măcar nu-și dau seama că prin atitudinea lor de frondă față de biserică își jignesc nu numai semenii, ci chiar pe părinții lor, cei care unora le-au dat numele unor sfinți: Maria, Ioan, Gheorghe, Matei, Petre!
România este o țară în care toate cultele își găsesc locul, fiind recunoscute de Constituție. N-am întîlnit însă în textul Constituției niciodată cuvîntul „ateu”, căci ateismul, așa cum ne spun toate dicționarele, înseamnă „fără Dumnezeu” (gr. atheos < a – fără, theos – zeu)! Petre Țuțea spunea: „Fără credinţă şi Biserică, omul rămîne un simplu animal raţional şi muritor, raţionalitatea avînd doar caracterul unei mai mari puteri de adaptare la condiţiile cosmice decît restul dobitoacelor”.
Uitați-vă la acești atei care au ajuns să ne conducă: mulți sînt oameni școliți pe afară, nu sînt toți proști, dar toți sînt aproape lipsiți de umanitate și nu se văd decît pe ei! Nu e de mirare, totuși, căci mulți dintre ei provin din familii de securiști sau de turnători, în familiile lor Partidul și Securitatea înlocuindu-l pe Dumnezeu.
Statisticile ne spun că românii au o mare încredere în Biserică și că sînt majoritari creștini, cei mai mulți fiind creștini ortodocși. În mod normal, cînd e vorba să aleagă, românii ar trebui să pună în fruntea țării niște oameni care cred în valorile lor spirituale, așa încît credința lor să fie protejată de influențele nefaste ale celor care nu cred în nimic decît în demonii din capul lor.
Cu toate acestea, la ultimele alegeri, românii au votat un număr mare de necredincioși care, la depunerea jurămîntului, au refuzat chiar să pună mîna pe Biblie! Gestul acela de a respinge Biblia este mai mult o frondă, căci ei nu știu și nici nu vor să afle ce valori spirituale conține cartea aceea neagră cu crucea pe copertă. Iată doar un exemplu semnificativ: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!” (Matei, 22, 39). Aceasta este, în fapt, chiar esența funcției de demnitar pe care ateii o ignoră, așa cum fac azi mulți dintre cei care ne conduc!
Sîntem acum în timpul Sărbătorilor Pascale iar mesajul pe care-l transmit acestea este legat de ideea de sacrificiu, căci Iisus s-a jertifit pentru iertarea noastră, a tuturor. De peste 2.000 de ani creștinii fac acest ritual de aducere aminte, de neuitare și, iată, mai există unii care nu înțeleg de ce miliade de oameni de pe planetă vin să ia lumina învierii. Cei care au altă religie înțeleg sărbătoarea creștinilor, căci, în acest fel, își respectă propria religie.
Numai ateii par înstrăinați de orice credință, căci lor ideea unui Dumnezeu li se pare desuetă, căci ei se cred dumnezei. Nu înțeleg că viața este trecătoare, o deșertăciune pustietoare dacă nu o încarci cu o valoare spirituală.
În această zi înălțătore pentru creștinii ortodocși, iertarea este cuvîntul suprem. Acum, cînd ne pregătim să spunem „Cristos a înviat!”, ne-ar prinde bine o meditație despre cine și ce sîntem în această lume.
Daca tot suntem crestini adevarati, n-ar fi rau sa judecam mai putin! Generalizarea nu face bine. Cunosc o gramada de „atei” care fac bine semenilor.
Nu atei! Sunt cretini in adevaratul sens al cuvantului! Agata vaccinurile de orice, citez din monstru ministru al sanatatii:”faceti-va cadou libertatea de a…”! Marsh fa!
domnu spinu prabusirea imperiului roman a inceput odata cu aparitia crestinismului..trait in comunism si am vazut ce face crestinismul …cum ziceai …indeamna la smerenie…adica lasitate …asta este ce deetermina un adevarat crestin …sa se roage …nu sa faca ..ateii de care vorbesti care s-au scolit pe afara sau asa se lauda …si sint legati de fostul regim comunist …au fost scoliti si sint sprijiniti de jidani si tradatorii americani vinduti israelului…in spatele a ceva ce scrie pe el …america …poate fi orice…orice…divide et impera…crestinismul este arma jidanilor si fraierilor de ii cred npretenii lor…perfidia si crestinismul atuul jidanilor…
Dumnezeu… la faza cu IOV … a demonstrat ca gusta si sentimentele ne-dumnezeiesti …
orcui rational-nepartinitor unei … religii obligate lui de biografia proprie (!) i e clar
ca daca acel Dumenzeu din povestea(!) cu Iov ar fi in poveste cu un rege oarecare … ficare dintre noi i-ar spune … SADIC (nu ca Dumnezeu nu e si mai vizibil UN SADIST in Biblie …dimpotriva °! )
Spanu-le …asa de curiozitate: – Ai citit Biblia ?
Si ce-ai inteles din ea prin „ochelarii-de-cal ai credintei” ?
PS: sunt in primul rand un om, oarecare … si-n al 2-lea rand ateist sau religios sau …etc.
TU le-ncurci ordinea !
😀
daca ateii sunt rai si fara empathie sau mmila fata de semeni
nu inseamna asta oare ca sunt o alta specie ?
despre oameni am aflat, sunt si eu om, ca ne nastem
nici buni nici rai ci doar viata si mediul ne face ce vom deveni
Don-le Spanu sa credem acum ca ateismul e ca o absurda religie cu fanatsmul unui crez ce poate extirpa SENTIMENTE UMANE NATURALE ? care indemna omul ne-mai-religios-fanatizat, scientizat, la rau la ne-empatia PROGRAMATA GENETIC sanatosilor pentru semeni ?
devine ad principium oricine incetaza sa mai creada intr-un Dumnezeu cu barba si sentimente de ura si dragoste si mila SI RAZBUNARE si dusmanie (vezi cum e caracterizat Dumnezeul crestinilor … si orthodocs i9n Biblie SPANULE ! .. vezi cum unui Dumnezeu omnipotent si OMNISCIENT i-a trebuit timpul TORTURII lui Iov pentru a sti doar dupa chinurile bietului … daca-i de-l lui sau de-al Drakului … )
nici propaganda nu mai e ce-a fost
😉
@Deci
-nu au dezacord ci numai fatzarnicie.
Construiti poate fara sa intelegeti antipatie fata de religie :
Este hilar sa incerci sa insinuezi ca religia este garantie pentru comportment si umanitate si ateismul tine de animalitate .
Este ingrijirator ca sunt gratulate religiile care cultiva frica ca virtute si obligatie si umilite ironizate si marginalizate religiile care considera frica un pacat.
De fapt am impresia ca toata povestea cu propaganda pro si contra religiei e manipulare si scandal , samanta de teama ura si razbunare.
Daca un om nu cauta un stapan sau zeu la care sa se inchine, nu are nevoia asta e caracterizat ca animal ?!?
Hristos a Înviat! Hristos este Fiul lui Dumnezeu!
Doamne, ai milă de poporul român și de România!
Na, alt exemplu decat legionarul P. Tutea n-ai gasit, Spinule? Asta de la legionar extremist a ajuns comunist, si-l dai exemplu?
Si ce!? Capii B.O.R.or fi credinciosi? Vai de capul nostru,suntem incalicati de satan! Cuuuum mai rîde dracul de noi!! Dar probabil ca asa maritam.
Desigur, daca nu te-ai ridicat pana la gandire nu poti fi considerat om. Esti, desigur, un parelnic, o similitudine, ceva ce pare a fi dar nu este. Dumnealui vorbeste despre credinta dar nu a ajuns pana acolo. Se intreapta spre liber cugetatori, dar nu stie ce este aceasta. Domnul Ion Spanu mazgaleste ziarele cu numele dumnealui pentru ca nu are ce face. Nu s-a indreptat spre o activitate pozitiva pentru ca nu are acces acolo. Pentru asta se cere aplicatie, indemanare, iar domnul asa zis ziarist nu le are. Dar zice si dumnealui ceva despre figurile umane demne care nu se supun dogmelor rasuflate si spun ceva despre conditia omului de mai demult si de acum: despre libertate, despre demnitate, despre curajul de a trai in scurta existenta terestra cu toate imperfectiunile firii, dar fara iluziile unei alte vieti imaginate. Si domnul Spanu pare ca a citit din elucubratiile lui Puric ceva si da-i si trage-i. Daca domnule Spanule nici nu ati auzit despre noi dar ne improscati cu toate laturile dogmelor inchizitionale la moda, apoi nu stiu de ce mai traiti. Caci cu sinistrele dumneavoastra imprecatii am fost indepartati de la progresul omenirii vreme de vreo doua milenii, iar acum va ascundeti in dosul prejudecatilor sa ne mai astupati inca o data gura. Dar nu-l mai aveti in spate pe Torquemada crediciosul, nici pe Stalin raspopitul. Treziti-va in sfarsit. Apucati-va de altceva domnule profet al nimicului! Poate mai aveti sansa.
Hristos a înviat!Ateismul înseamnă incultura și rautate
Domnule Ion Spânu, toti cei din USR-Plus si mare parte din PSD sunt satanisti pur sange, nu sunt atei, sunt pe statele de plata ale demoniacului Soros. Asa ca nu este de mirare ca le este o frica de moarte sa atinga Biblia. Cat despre Dumnezeu si credinta, doar niste oameni fara discernamant, niste oameni cu mintile ratacite sunt incapabili sa observe ca toata viata lor trupeasca este in afara controlului lor, ei nu controleaza nimic din functiile propriului lor corp si nici din tiparul informatic pe baza caruia functioneaza la fel ca toate fiintele vii de ani de cand exista ele. Altcineva detine controlul trupurilor fiintelor vii; pentru ca sa poata fabrica acele componente chimice care sunt sintetizate in interiorul corpurile fiintelor vii, stiinta omeneasca, in ipoteza ca chiar ar dispune de ceva cunostinte de chimie necesare, ar avea nevoie de zeci de hectare de uzine chimice, exemplul insulinei sintetice, care si ea totusi este produsa cu ajutorul unor drojdii, nu exclusiv cu stiinta omeneasca. Si atunci cum poate cineva, care e constient ca nimic din trupul sau nu este controlat de el, sa pretinda ca nu exista Dumnezeu? Doar niste persoane lipsite de integritatea facultatilor mintale poate fi ateu, il poate nega pe Dumnezeu, poate nega realitatea vizibila si palpabila. In mod paradoxal, tocmai acesti indivizi cu mintile ratacite si supusi fortelor raului sunt alesi drept conducatori. Nu este oare asta lucrarea satanei, inselatorul, cel care amgeste oamenii ca sa le poata lua sufletele?
Deci după mintea autorului și a comentatorilor ateii trebuie executați, goniți cu pietre, izolați pe o planeta nelocuibilă. Concluzii: in 2000 de ani nu ați evoluat. Ați rămas la stadiul de ființe subumane care nu accepta decât ce vreți să acceptați. Îmi e rușine va sunt concetățean cu voi cei 99% ortodocsi fundamentalisti. Credință e in mintea omului și nu trebuie sa obligi pe altul. I va deosebește cu nimic de Daeh.
Dumnezeu are umor în sensul că anul acesta se ţinea seama în presă că atacurile la credincioşii ortodocşi, intense de Sfintele Paşti până acum, pot deplasa voturi către un partid nou apărut în Parlament.
„Am, însă, tot disprețul pentru atei, …”
Asta scrie un curat crestin, pace tie !
Nu credeti ca de 30 ani STS-ul si ardelenii (in special) au mare simpatie la straini, chipurile saturandu-se de ”mitici”?
Da, si cind li se apropie sfirsitul vietii pe acesti atei, devin deoadata mai credicnciosi ca papa, dau bani destui la preot sa ii spovedesca sau ce o mai prevedea relegia, … Ca doar asa au fost ivatati ca scopul scuza mijloacele.
Dar Dumnezeu ii judeca dupa alte vriterii! Si nu pot face pe niznaiu cind vine ziua de judecata.
Am vazut asta pe vrema cind Ceausescu conducea tara, am vazut asta si dupa ce trecusera citi va ani de la lovitura de stat botezata revolutie, si o sa o vedem si la multi dintre acesti alesi fara credinta si fara Dumnezeu.
Dle Buduca, iata o declaratie clara si la obiect pe care multi dintre noi cititorii o asteptam demult! Nu spun ca si joaca
de-a filosofatul pe care numai un cunoscator si-o putea permite ne-a dat satisfactii, personal in mod deosebit mai presus
de unele persiflari lansate…tot in joaca! Cand in…joc sunt chestiuni serioase e preferabila claritatea trimiterilor aluzive care pot provoca regretabile confuzii! Va doresc un Paste Fericit si ca un roman de centru-dreapta…autentica, ca si Dvs, imi cer scuze daca v-am suparat uneori! In timp ce scriu, Fariseul Ateu Secu-i face declaratii…”crestinesti! Le ureaza duplicitar „dragilor romani” carora le-a prelungit supliciile la care i-a supus Mongolul timp de 10 ani, inca 7 ani
parca mai nefasti si intr-o cadenta diversionista infernala…Nu exista atei care sa nu fie marxisti/bolsevici oricat s-ar bate cu pumnii in piept ca ateismul le e „strict justificat…stiintific”,ca si in cazul fariseilor cu vederi republicane!
STAT-NATIUNE-RELIGIE CRESTIN ORTODOXA-TRADITIILE CORESPUNZATOARE-PATRIOTISM reprezinta/compun un tot unitar, indivizibil precum Tara numita Romania, acest TOT fiind contrariul internationalismului/globalismului ATEU-ANTISEMIT-MARXIST-BOLSEVIC!
Esti adeptul acestui TOT a caror COMPONENTE se INTERCONDITIONEAZA sau nu esti! O alta forma a: „A fi sau a nu fi…roman”!
Acesti venetici, veniți de peste tot din lume, adunătură de indivizi nuli din punct de vedere uman, care au fost votați de mai puțin de 5% din totalul celor de pe liste, au acum tupeul să se considere stăpânii României. În baza votului primit de la niște naivi cretini ei ajung să șantajeze toate instituțiile, primării, guvern etc. pentru a pune în scenă ordinele primite de la stăpâniil lor, străini de această țară. Cât de ticălos trebuie să fii să refuzi în bătaie de joc, să atingi măcar formal Biblia atunci când depui jurământul, sfidând cu nesimțire și aroganță valorile cele mai scumpe ale unui popor creștin? Niște nevolnici, puteau măcar să imite ceeea ce am văzut la ceremonia instalării lui Biden. România merită cu prisosință ca acești ticăloși să-și bată joc de toate valorile acestui popor. Ce gărgăuni au fost în capul celor care au pus ștampila pe USR?
Ortodoxia română nu este religie creștină.. Are clar aspecte de mafie, Are o doctrină fundamentalistă și bigotă,. De fapt inrobește subjugă turma sa voit ținută la incultură..
Cititi ,, Calculul datei de Paste – Wikipedia ” .
Nu există ceva, vreo armată să țină „poporul creștin” să-și manifeste dezacordul prin proteste sau la alegeri. Înseamnă ce le convine situația în care se află.
Desi usr-isti/ neomarxiști/ fasciștii conduși in lupta nu au jurat pe biblie când au fost aleși la locale și toate tv-urile au prezentat, handicapații de români spălați pe creier de Johannis le-a dat votul și la parlamentare. Jos PSD fiindcă din cauza nesătuilor de la PSD au ajuns rromanii sa voteze cu useristii care acum le îngroapă părinții în pielea goală și în saci negri. Succesuri popor roman de handicapați vânduți lui Soros! Așa va trebuie, deștepților!
TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE REINTREGITA CREȘTINĂ ORTODOXĂ. TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE REINTREGITA CREȘTINĂ ORTODOXĂ. TRĂIASCĂ CREDINȚA NOASTRĂ STRĂMOȘEASCĂ ORTODOXĂ MOȘTENITĂ DIRECT DE LA SFINTII APOSTOLI UCENICII DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS FIUL LUI DUMNEZEU ȘI MÎNTUITORUL LUMII
JOS GUVERNUL CRIMINALI ȘI TRĂDĂTORI DE NEAM ȚARĂ ȘI CREDINȚĂ, SATANISTI ȘI ANTIHRISTI DE LA USR-PLUS. DOAMNE AJUTĂ ȘI MULTĂ SĂNĂTATE VĂ DORESC. PAȘTE FERICIT ȘI BINECUVÂNTAT. HRISTOS A ÎNVIAT.