
Am tot respectul pentru credincioși, indiferent de religia în care cred, căci credința înseamnă îndemn spre smerenie, milă, empatie față de cel aflat în suferință, respect pentru familie și pentru ceilalți semeni.
Am, însă, tot disprețul pentru atei, căci ei nu cred în nimic în afară de propria lor persoană și, din acest motiv, cred că indiferența față de ceilalți le sporește lor ceva ce nici nu știu ce ar putea să fie. Fățărnicia, slugărnicia, aroganța și ambiția de a parveni cu orice preț – iată valorile lor „spirituale”. Ei nici măcar nu-și dau seama că prin atitudinea lor de frondă față de biserică își jignesc nu numai semenii, ci chiar pe părinții lor, cei care unora le-au dat numele unor sfinți: Maria, Ioan, Gheorghe, Matei, Petre!
România este o țară în care toate cultele își găsesc locul, fiind recunoscute de Constituție. N-am întîlnit însă în textul Constituției niciodată cuvîntul „ateu”, căci ateismul, așa cum ne spun toate dicționarele, înseamnă „fără Dumnezeu” (gr. atheos < a – fără, theos – zeu)! Petre Țuțea spunea: „Fără credinţă şi Biserică, omul rămîne un simplu animal raţional şi muritor, raţionalitatea avînd doar caracterul unei mai mari puteri de adaptare la condiţiile cosmice decît restul dobitoacelor”.
Uitați-vă la acești atei care au ajuns să ne conducă: mulți sînt oameni școliți pe afară, nu sînt toți proști, dar toți sînt aproape lipsiți de umanitate și nu se văd decît pe ei! Nu e de mirare, totuși, căci mulți dintre ei provin din familii de securiști sau de turnători, în familiile lor Partidul și Securitatea înlocuindu-l pe Dumnezeu.
Statisticile ne spun că românii au o mare încredere în Biserică și că sînt majoritari creștini, cei mai mulți fiind creștini ortodocși. În mod normal, cînd e vorba să aleagă, românii ar trebui să pună în fruntea țării niște oameni care cred în valorile lor spirituale, așa încît credința lor să fie protejată de influențele nefaste ale celor care nu cred în nimic decît în demonii din capul lor.
Cu toate acestea, la ultimele alegeri, românii au votat un număr mare de necredincioși care, la depunerea jurămîntului, au refuzat chiar să pună mîna pe Biblie! Gestul acela de a respinge Biblia este mai mult o frondă, căci ei nu știu și nici nu vor să afle ce valori spirituale conține cartea aceea neagră cu crucea pe copertă. Iată doar un exemplu semnificativ: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!” (Matei, 22, 39). Aceasta este, în fapt, chiar esența funcției de demnitar pe care ateii o ignoră, așa cum fac azi mulți dintre cei care ne conduc!
Sîntem acum în timpul Sărbătorilor Pascale iar mesajul pe care-l transmit acestea este legat de ideea de sacrificiu, căci Iisus s-a jertifit pentru iertarea noastră, a tuturor. De peste 2.000 de ani creștinii fac acest ritual de aducere aminte, de neuitare și, iată, mai există unii care nu înțeleg de ce miliade de oameni de pe planetă vin să ia lumina învierii. Cei care au altă religie înțeleg sărbătoarea creștinilor, căci, în acest fel, își respectă propria religie.
Numai ateii par înstrăinați de orice credință, căci lor ideea unui Dumnezeu li se pare desuetă, căci ei se cred dumnezei. Nu înțeleg că viața este trecătoare, o deșertăciune pustietoare dacă nu o încarci cu o valoare spirituală.
În această zi înălțătore pentru creștinii ortodocși, iertarea este cuvîntul suprem. Acum, cînd ne pregătim să spunem „Cristos a înviat!”, ne-ar prinde bine o meditație despre cine și ce sîntem în această lume.
formula reală, este: „Să ne rugăm pentru conducătorii țării noastre, pentru mai marii orașelor și satelor”
E mai potrivit să ne sacrificăm conducătorii în ziua de Crăciun, sau să se facă rugăciuni pentru ei?
Nu pot sa nu fac un pic de mishteaux … IN CUVINTE si DEI ULTRA-SIMPLIFICATE[ 😀 ] pe tema religiosilor fanatizati:
1- daca dumnezeu a fost la incept si lumea dupa el, din cauza lui , de le creata din el insusi .. n-a facut dumnezeu lumea in intregime ? = nu e lumea LUCRAREA lui ? … N-a gresit-o in omniscienta lui ? De ce nu-i mai place ?
2- daca dumnezeu a fost impreuna cu lumea de la inceputuri, care mai e rostul demiurgic al lui si prin ce difera de lume ?
3- daca e omniscient de ce face pe prostul (in biblie si-n alte carti iudeo-crestino-musulmane sfinte) ?
4- daca e omnipotent de ce ne mai chinuie peste masura (un pic chinuiti e recomnadat si fortifiant !) ?
5- cum se impaca existenta , omniscienta si omnipotenta lui dumnezeu cu logica teoremelor ADEVARATE ale lui Gödel …teorem care-l fac imposibil !
🙂
Desi e ascuns din motive ne-oficale „oilor si mieilor” …. existenta si proprietatile de baza ale unei fiinte supra-naturale atotstiitoare si atotputernice sunt contrazise de teoremele logicii matematice moderne … asa cava nu poate matematic exista in orice UNIVERS poasibil sau imposibil !
De ce are nevoie un dumnezeu atotputernic si atotstiitor de …SENTIMENTE (ura, dragoste, razbunare, fericire tristete …) ?
Sentimentele presupun o evolutie …evolutiva … dumenzeu e fara evolutie si non-schimbabil prin deefinitie !Ce-ai vrea nou la cineva DEJA atot-puternic si DEJA atotstiitor ?
Mi-e mila de prosti … etc
Re intreb :
Daca Dumnezeu e OMNISCIENT de ce face … mult prea des : PE PROSTUL ?
De ce face Dumnezeu PE PROSTUL … si … dce ce-i plac chinurile creaturilor lui daca nu e SADIC ?
😀
@Oscar ai ideie despre LOGICA …doar logica nu materialism -dogmatic sau stiintific
vorbim doar de logica:
de ce teoremele lui Gödel fac LOGIC imposibil existenta unui dumenzeu omniscient si omnipotent ?
INSA
Daca chiar DUMNEZEU nu e omniscientt si nu e omnipotent … ce mai ramane digerabil prostimii din … religia ca religie ?
Mi-e mila de proshti … insa nu mi-e mila de … PHARISEI ! 😀
Toți ateii,fini intelectuali, snobi,vehemenți și sfertodocti,de Paște,se ghiftuiesc cu mâncarea și băutura făcută de părinții și bunicii creștini pentru a sărbătorii învierea lui Hristos !
Mari oameni,mari caractere ! Stalin, Ceaușescu,Pol Pot,Idi Amin și mulți alții au fost tot atei radicali !
Am spus: usor, usor, se dau de gol cu tot ce au promis si semnat! Chiar de paste, „un scursura” din adunaturi, se impartaseste cetatenilor, cititi si voi sa va ‘bucurati’ de viitorul entitatii romane! https://www.stiripesurse.ro/vasile-dincu-explica-drama-muncitorilor-romani-sunt-meniti-sa-dispara-in-balele-nesfarsite-ale-cap_1767463.html
Au semnat pentru aderarea masii fara un referendum, fara a informa, discuta sau analiza impreuna cu poporul roman in viata in perioada 2002-2004, totul pe ascuns incat, cetatenii romani au fost pusi fortat, in fata faptului implinit! Cred ca va amintiti cat de puternic se laudau si inca se mai lauda cu aderarea „p….. masii” prin care continua distrugerea a totul in jur! Au dreptate nemturienii cand spun cu tarie ca guvernul Romaniei este criminal, corupt, hot, excroci, si toate numai si numai de rau! Coincidente sau nu, in Romania chiar se simte si traieste pe viu tot ce urla nemturienii in gura mare fara nicio problema!
Rog o informatie de care poate,putini au cunostiinta.Potrivit statisticilor Uniunii Europene,Romania este cea mai credincioasa tara din Uniune,cu un procent de 98% persoane care au convingeri religioase declarate,deci la noi,ateii,oricare ar fi ei,sunt minoritatea cea mai neglijabila.Ca e,in acelasi timp,excesiv de galagioasa,asta e alta problema,dar bisericile pline,acum, in conditii de pandemie,stau marturie.Poate de aceea Legea noastra fundamentala nici nu a gasit cu cale sa se ocupe de atei.Ba,daca vor functii publice i-a pus sa rosteasca in finalul angajamentului constitutional,ca asa sa-i ajute Dumnezeu,ceeace nu multe tari au.A nu se uita ca in Polonia si Germania se poate omite referirea aceasta,la noi,nu.
A bătut vântul puternic și i-a purtat parașuta vasnicului Charlie la articolul lui Spânu în loc de cel scris de domnul Buduca.
Oricum nu are importantă, Charlie nu citește articolele, buba din cap îi zemuieste aceleasi comentarii.
Desigur, nu contează ce postează Charlie, căci putini se aventurează
a-i traversa balariile uriesesti.
Smarandache Ai castigat vreodata la loto? Inseamna ca nu te-a ajutat sau ruga ta nu a fost profunda.
Dragi cititori, indiferent de religie, Dumnezeu exista, este postulatul zero al Universului. Religiile sunt formele organizate de comunitatile omnenesti pentru a-l cinsti pe Dumnezeu si a-i cere ajutorul ca unui Creator suprem ce este, Cel prin care toate s-au facut. Exista mai multe religii asa cum exista mai multe limbi pe Pamant. Asa cum nu poti afirma ca o limba este mai buna decat alta, tot asa si cu religiile, fiecare cu limba sa, cu religia sa. Important este sa-l cinstim pe Dumnezeu dupa stiinta si dupa puterile noastre si sa-i cerem ajutorul prin rugaciune.
@SAFE:
In primul rand: sa nu ne pierdem increderea de sine!, pentru ca, in fiecare exista creativitatea divina de care se poate folosi in orice actiune de bun simt! Dumnezeu este in noi si prin noi, importanta este credinta in sine, restul e la completare! E dur ce va spun dar e realitate! Va mai dau un exemplu: ai bani in buzunar sau in cont, ai incredere in ele si nu in sine, individul devenind dependent de cei care il inconjoara, ai si frati, si surori, si neamuri, si prieteni! Cand cele doua sunt goale, nu ai pe nimeni decat increderea in sine, ca rezisti, ca poti trai, ca poti vorbi si zambi! Sfat dur dar real: PRIETEN SI NEAM ITI E DOAR BUZUNARUL, RESTUL SUNT LA COMPLETARE IN FUNCTIE DE ACTIUNI!
Hristos a inviat! Hristos ne-a inviat!
Odata cu invierea sa, Hristos in calitatea Sa de Dumnezeu intrupat in om a tras in sus si a inviat si toate sufletele formate in matricea de trup omenesc! Hristos s-a intrupat in om pentru ca preluand pe umerii Sai pacatele oamenilor, prin jertfa si invierea Sa, sa mantuiasca (sa dea viata vesnica asemenea ingerilor) sufletele omenesti care s-au format in trup de om incepand de la Adam si Eva.
Corect „Hristos” nu „Cristos”. Mai informați-va din când in când. Întrebați preoții
Sa nu ne pierdem credinta si speranta in Dumnezeu!
Nu invidiati ateii inainte de a le vedea sfarsitul!
Praznic Fericit!
@prostia ingroapa Romania- adevarat ca prostia ne ingroapa tara! Cum poti afirma ca ortodoxia e singura religie?! Afirmi asta din cauza prostiei in care esti ingropat! M-a izbit in plex alta afirmatie neroada a ta- ortodoxia duce la smerenie! Desigur toti capii BOR sunt asa de smeriti de umbla tantosi cu tichiile aurite pe cap, cu toiaguri si vesminte autite din cauza „smereniei” lor! De asemeni merg in mercedesuri scumpe, tot ca sa-si arate „smerenia” nemaiintalnita a lor! Are dreptate marele urs ca ortodoxia nu e o religie, ci doar o forma de a tine pe oameni in evul mediu cu pupat de moaste, si ei nu se inchina la Dumnezeu ci la morti! E adevarat ca majoritatea din usr+ sunt satanisti, dar chiar si psd+ pnl au satanistii lor!
Ce articol bun, plin de substanță și realitate. Felicitări, domnule Spanu!
„Sa ne rugam pentru conducatorii nostri crestini” pronuntat chiar si in aceste zile in bisericile din Romania,NU VA SPUNE CHIAR NIMIC?? Puneti,va rog, asta in legatura cu titlul si sa vedeti ce rahat iese,faceti un exercitiu de imaginatie.Mie mi-a iesit ca „borul” si „conducatorul” sunt frati gemeni.
Păi,.. Nu pot decât să aprob părerea unor istorici, jurnaliști, politicieni,. cum că român exista și in epoca de piatră.. E ca la emisiunea de român fost copil minune, care are tot atâta inteligență ca și atunci.. La fel românu nu a evoluat spritual din aceea epocă,.E vorba aceea,. babuinul perfect.. A căzut din pom și n-a mai putut să se urce inapoi,.
@adrianpescaru:
A fost dorinta unei minuscule parti a poporului, maximum 30% din bucati adunate si nu in totalitate a poporului roman! Gandesti fix ca politicienii si marii caposi care terorizeaza cetatenii cu vaccinurile! E fix ideea cu masina, sa ne luam toti chiar daca nu este necesar, o alta idee ar fi: sa consimam toti acelasi fel de mancare cand vor unii, multora poate nu le face bine la stomac! Si pot continua!
aceasta a fost dorinta poporului ..!
Domnule Spânu, poate ca aveti dreptate in ceea ce spuneti, dar in privinta juramantului pe Biblie, nu. Isus ne-a invatat: „Sa nu va jurati nicidecum”
Un bun crestin nu dispretuieste si nu judeca. Nu sunt in masura sa dau sfaturi, dar ati fi putut sa va descarcati naduful in altfel de mod. Asa ca…
Adevarat a Înviat!
Ca sunt cretini(ministri USR-PLUS) care prin nedepunerea juramantului pe biblie, jignesc acest popor(pe care vor sa-l reprezinte), se poate intelege. Gunoaie sunt peste tot in lume.
Dar ca peste 15% dintre romani le-ar da inca votul, asta spune multe despre noi. Si in primul rand despre faptul ca NOI nu stim sa ne alegem valorile.
Oare stie cineva care sunt valorile dupa care NOI ne alegem conducatorii?
fara jeguri de atei care vor sa ne „salveze”! Sa ne salveze de la ce, de la credinta? Cea mai mare gresala cand romanii au votat acesti netrebnici atei care au doar credinta lui Soros! Niste hiene fara suflet, fara nimic sfint!
O adunătură neomarxista de imbecili fără căpătâi, fără credință, fără patrie! Rău Ne-a pedepsit Dumnezeu!
Bla, Bla, Bla draga domnule! Asta este impresia dumitale, obsesia împotriva celor ce au alte păreri. Sunt atâția politicieni, mai ales psdisti, care fac mătănii mai ceva ca popii, sunt ei credincioși? Sa nu i confundam pe religioși cu credincioși. Dorința va e sa loviți în usr plus.
Dl. Spanu, cu tot respectul, pana aici!
1. Exista o singura religie: Crestinismul-Ortodox. Mai multe religii, nicio religie – asta ca sa-l parafrazez pe invocatul Petre Tutea.
2. Ateismul ESTE o „religie”, dumnezeul ateului fiind el insusi. Sinonimele ateului sunt narcisistul, egoistul, individualistul: „Eu si numai eu”, „Eu sunt centru universului”, „Eu sunt creatorul propriei mele lumi”, „Eu cred in mine”. Ateul este in realitate un satanist, deoarece, ca si Satana, este stapanit de duhul mandriei: „Eu sunt cineva prin mine insumi!”
3. Singura Ortodoxia duce la smerenie, pentru ca, pentru ortodocsi, cel mai mare pacat este mandria.
4. Conducatorii „atei” reprezinta pedeapsa lui Dumnezeu pentru ca poporul roman L-a vandut pe Iisus pentru argintii Imperiului European Antihristic.
5. Nu sunt miliarde care iau „Lumina Invierii”, ci mai putin de 300.000, pentru ca Lumina Sfanta se pogoara in Sfantul Mormant doar la ORTODOCSI.
6. Niciun ortodox autentic nu-L numeste pe Mantuitorul lumii Cristos, ci Hristos!
7. Eu sper ca dupa aceasta meditatie, sa veniti si cu o concluzie in ceea ce va priveste!
Hristos a Inviat!