Portret de țară cotropită de ea însăși

Mărturisirile mafiotului Tommaso Buscetta au dus la arestarea a 400 de mafioți și la decapitarea unui sistem (între timp, regenerat). Dacă România ar avea 4-5 procurori de nădejde și un politician puternic, sprijinit de un partid, mărturisirile lui Cristian Rizea ar genera ceva similar cu seismul provocat de mărturisirile mafiotului Tommaso Buscetta în Italia și SUA. Din păcate, n-are. Este condusă chiar de o parte dintre membri acestui clan. N-are nici presa, care să reacționeze la apariția cărții intitulată „Spovedania lui Rizea – află cine sunt mafioții care conduc, din umbră, România”. Este vîndută numai pe internet și îi menționează și pe ziariștii și editorii cei mai influenți ai României. Drept urmare, n-are cine investiga, n-are cine porni campania, n-are cine judeca și n-are cine scrie. În consecință, România va rămîne, pe mai departe, o țară dominată de propria-i mizerie, de propria-i mafie, de o elită politică păpușată grosolan de afacerișiti veroși și de servicii concentrate pe afacerile celor care le conduc.

Cristian Rizea este un pesedist de linie mijlocie, avocat, lansat în afaceri încă din studenție (comerț cu obiecte de la turiștii polonezi), urcat în ierarhia PSD pînă la rangul de deputat. A fost subiectul a nenumărate dosare, a fost dat în urmărire internațională și a fost condamnat, definitiv, cu executare. El a fost plătitorul vacanțelor pe Coasta de Azur ale generălesei Emilia Istode, zisă Anaconda (zburată după fotografiile din presă), prietenă de familie pentru concedii și vacanțe de lux (despre care se plînge că l-ar fi trădat).

Generalul SRI Elena Istode îşi făcea vacanţe de lux pe banii deputatului Cristian Rizea

Cristian Rizea trăiește undeva în Republica Moldova și publică pe cont propriu o carte redactată neglijent, dar șocantă, în care riscă o depoziție publică periculoasă, convingătoare și de neevitat, ca o depoziție de martor. Cristian Rizea este cel care avea un Ferarri înregistrat pe numele șoferului său, care avea o locuință pe Coasta de Azur, care s-a bătut pentru Primăria sectorului 5 și care a fost, vreme de 15 ani, în cloaca politică, economică și a serviciilor secrete. La un moment dat, în Cotidianul, am și publicat un filmuleț cu el cărînd un buchet uriaș de trandafiri la ziua nevestei lui Dorin Cocoș (între timp, divorțată cu o parte din pradă) în Hotel Martinez (din lantul Hyatt) de la Cannes.

O lungă vară cu români pe Coasta de Azur

Cartea este un soi de mărturisire făcută cu năduf. Chiar cu furie. Domină revolta omului care se simte nedreptățit, în ciuda faptului că recunoaște, sub semnătură, că a învîrtit bani negri în politică. Pur și simplu, fierbe cînd află că este condamnat, în vreme ce toți craii afacerilor necurate din România ultimelor trei decenii huzuresc în Guvern, în Parlament, pe Coasta de Azur sau în cartierele de lux ale Capitalei. Uneori, ai sentimentul că se ține de guler cu Direcția Națională Anticorupție și o provoacă, o dă în vileag și îi cere socoteală. Citez: ”Ia să vedem domnule Crin Bologaia aveti «cojones» să-i deranjați pe șmecherii României despre care vă voi prezenta un generos material probatoriu în rândurile de mai jos”.
Ce dezvăluiri face Cristian Rizea? Sute și sute, cele mai multe demne de dosare penale spectaculoase. Cele mai multe sunt cunoscute, inclusiv din presă. Cine să le cerceteze și cine să le transforme în interpelări parlamentare sau în investigații, din moment ce este vorba despre șefa DNA sau despre milioanele cărate de la ANRP la generalii din fruntea SRI de Stelian Gheorghe? Cine să cerceteze afacerile familiei Kovesi, cîtă vreme România a făcut un efort teribil și complex să o cocoațe pe Luluța în fruntea Parchetului European. Ce valoare mai au afirmațiile lui Cristian Rizea din cartea sa cînd scrie:

”Păi, DNA și KOVESI direct erau implicați în toate aceste furăciuni de la Transgaz , pentru că, pe una dintre funcțiile de director ale societății, Florin Muntean îl angajase pe Sergiu Lascu, chiar fratele Laurei Codruța Kovesi! Acesta, imediat după ce a fost angajat, a și dat contracte de zeci de milioane de euro firmei SUTECH din Mediaș unde era angajată chiar soția acestuia, Adriana Lascu !!”

Mai aduce și el vorba despre afaceri îngropate probabil pe veci și care, mai mult de completat un portret al societății românești, nu izbutește. Luluța Kovesi este eroină juridică europeană și nu-i exclus să pretindă și statuie la Mediaș sau la Sibiu!
Rechizitoriul lui Cristian Rizea poate stîrni zîmbetele sau chiar rîsul celor dați în vileag în această carte. În același timp, ea este destul de corectă. Cu cîteva aproximații sau acuze născute probabil din resentimente, mărturisirile sale sunt confirmări de lucruri cunoscute. Ca în cazul Mafiei. Toată Italia știa practicile, autorii și beneficiarii. La fel ca România. Cristian Rizea le confirmă. Mare lucru! Obligă la o cercetare. Nu se știe cînd și cum, dar ea poate provoca un cutremur. Cu întîrzîiere, cu amortizor, dar cutremur. Procurorii și capii serviciilor secrete din România, curați sau implicați pînă în gît, nu mai pot zice că n-au știut sau că nu le-a spus nimeni.
Ce mi-a plăcut și ce m-a surprins? Sfîrșitul lui Crin Antonescu de la legăturile acestuia cu Dragoș Dobrescu.
”De multe ori, în locația din Primăverii, îl vedeam pe Crin Antonescu, iar raportul de forțe era vizibil: Dragoș Dobrescu părea șeful, iar Crin Antonescu, angajatul său”
Povestea cu milionul primit de politician și filmat și care ar fi dus la retragerea lui Crin Antonescu. Și după care operațiune, a fost propulsat Klaus Iohannis! Apoi viața de lux a lui Mihai Văcăroiu (fiul lui Nicolae Văcăroiu), retras la Monte Carlo cu Cristina Porche,  pentru a trăi bine pe banii dintr-o vînzare de cîmpuri petroliere din Libia, aparținînd cîndva Romaniei. Apoi lumea de la Monte Carlo, cu fostul primar de la Bușteni, Emanoil Savin, devenit mare pokerist pe Coasta de Azur, cu noul val de politicieni care toacă banii și vremea pe croisette, Nicolae Bănicioiu si Cristian Bușoi, cu dezvăluirile despe Pandele și Marian Petrache, despre Gabriel Oprea și Florian Coldea, despre Gigi Iaciu și Mircea Geoană.
Nu scapă nici PNL-ul de acum. Cine este Antonel Tănase?
„Acesta m-a trimis la cel de la PNL, care îi luase locul, Antonel Tănase, actual secretar general al guvernului condus de Ludovic Orban, care a răspuns pozitiv solicitării mele! Ca și acum, si atunci Antonel Tănase îl avea ca șef direct pe Ludovic Orban! Ceea ce mi-a atras atenția, atunci când am intrat în sediul Ministerului Transporturilor, a fost că, urcând la etajul 1, unde se aflau birourile demnitarilor (în stânga secretarii de stat și în dreapta ministrul) în holul mare care despărțea cele două zone de birouri, l-am văzut pe Mișu Popescu, un consilier al ministrului Transporturilor Ludovic Orban în acel moment  luându-și la revedere de la un celebru asfaltator de la care primise câteva «cărămizi de bani», pe care se chinuia să le ducă în direcția cabinetului ministerial, amuzându-se chiar că unele «cărămizi»îi căzuseră din mâini și se aplecase să le ridice!”.
Cartea lui Cristian Rizea prinde inclusiv afacerea cu măștile din epidemia COVID 19, de luna trecută:

Ce nu știți voi, pentru că incisivii ziariști de investigație care vin cu aceste dezvăluiri nu vor să vă spună tot adevărul, e că șeful acestei instituții, Cornelia Nagy, a fost numită în funcție de Viorica Dăncilă la recomandarea celor din SIE! Presupun că o să mă întrebați de unde știu ?
Întâmplarea face că, între anii 2005 și 2008, în vacanțele petrecute cu familia Bazac, aceștia să mi-i prezinte pe bunii lor prieteni Cornelia și Ferdinand Nagy zis Ferdi, actual ambasador al României în Muntenegru și, bineînțeles ofițer acoperit SIE, care erau și ei prezenți de fiecare dată în aceste vacanțe în străinătate ! (……)
”Dovada acestei înțelegeri parafate o avem chiar în aceste zile critice când COVID 19 face ravagii în România, unde, profitând de starea de urgență decretată, o firmă obscură, înființată în 2019 Romwine& Coffee din satul Uzunu, comuna Călugăreni, județul Giurgiu primește ATENȚIE !!! 12 milioane euro pentru a livra 1,75 milioane măști de protecție (prețul unei măști de protecție în acest caz fiind de 3 ori mai mare ) ! (….) Premierul Ludovic Orban, care în campaniile pentru alegerile europarlamentare și prezidențiale nu mai putea de dragul românilor din Diasporă, îi face cadou 12 milioane de euro pesedistului Niculae Bădălău, aflat în spatele acestei firme (chiar dacă l-a băgat pe unul Cătălin Hideg în față  și cel care a folosit mereu declarații jignitoare la adresa românilor din Diasporă !”

Acum când s-a aflat public de acest contract, premierul Orban s-a făcut că nu a știut nimic, mimând perfect naivitatea și arătându-se chiar indignat chipurile de „această achiziție penală“ made in Giurgiu!
Cartea este credibilă și uneori stîrnește și rîsul și revolta:
„Aici îmi fac și eu mea culpa, mă autodenunț, dacă vreți, pentru că în 2003 l-am ajutat pe acest analfabet pe nume Robert Negoiță să-și ia Bacalaureatul la vârsta de 31 de ani la un liceu din județul Ilfov!”
Nu are rost să mai citez. Cartea aceasta este o depoziție zguduitoare din interiorul unei lumi care domină, conduce și distruge încet-încet România. Este vorba de o frăție (plasă de relații) formată din politicieni, capi ai serviciilor secrete și oamenii de afaceri plasați ca înaintași (interpuși) ai acestora!

Recomanda 43

25 de Comentarii

  1. Daca si Bjola este profesor, atunci unul ca Petrov este Papa. Individul vorbeste texte de doi lei pe mintea oricarui consumator care face politica la carciuma din colt. Vorbeste in texte preluate la cei ca el cu #rezist in suflet. Daca citezi din el, te decredibilizezi ca adevarate intentii.

  2. Tot Ciaplin ai ramas cand vorbesti de mafioti si securisti tragand linia intre ei. Oricine se apuca in Romania de potlogarii si nu este de-al lor (macar fost sau actual turnator) este saltat.Iar cand metodele de ‘lucru’ ale imbogatitilor securisti sunt pe retete pur mafiote, autorii nu pot fi numiti mafioti dupa gandirea ta.

  3. Romania nu a facut eforturi pt.a o cocoța pe Kovesi procuror european! Chiar nu a fost nominalizata! Atunci era guvern PSD,și Germania și Franța au nominalizat-o(și numit-o) contra propriilor candidati!! Este bine sa respectam adevarul! Iar în finalul articolului ,,nu are rost sa mai citez”..De ce nu are rost? Asta e jobul ziaristului! Sa citeze sa dezvaluie TOT!

  4. ce facea el, trafic cu obiecte, se chiama bisnita. asta este exact tipologia psd-istului ajuns la putere prin,trafic de influienta,coruptie,sifonat bani publici.in Moldova nu va fi greu de dat de urma lui,frica de Kovesi e inca mare,precum foamea lui de bani. incearca sa vanda ceva ce stiu toti,bisnitarii si camatarii vor sti mereu ceva despre cineva. dovezile daca le are sa le aduca.asta e ca Ghita care are poze compromitatoare ,dar le arata doar lui Cristoiu.20 de euro e cam exagerat,nici in vest nu costa atat o carte,ma refer la o carte buna nu la memoriile unui hot psd.

  5. Daca pana si securistul de „dreapta”, „Corector” face liste cu idolii lui inseamna ca e consemn in Securitate sa se reia
    suprapartinic marota cu „coruptia” pentru stergerea propriilor urme. Trec peste faptul ca lista nu cuprinde toti baronii
    succedati in judete de 30 de ani ai tuturor partidelor create de Securitate si ma opresc la absente celebre de acoperiti ai firmelor Securitatii precum Ghtza si Condrea sau din media si institutele de mistificare a sondajelor,securiste, precum
    Cristoiul, Andronicul, Pielicica Psoriazis-Ben el mosad Chiriakovici si multi-multi altii, zeci si zeci de mii, generali
    din Securitatea si armata bolsevice si ma opresc la cele mai reprezentative figuri de SECURISTI CORUPTI, Baseala si Yoha Iscarioteanul pe care acest marsav „Corector al realitatii” NU I-A PUS IN CAPUL LISTEI!!!!

  6. dulapul goliciunii si penibilitatii nationale & nimicul anormal de bine facut spune:

    El si Ghita , doi rebeli ai neosecuritatii!
    Ghita ne ameninta cu dezvaluiri , probe , filmari!
    Romania nu prea mai e stat! Sau nu prea mai are de a face cu ceea ce inseamna statul si instutiile lui!
    Romania arata ca un joc de monoply cu care se mai distreaza baietii aia mari!
    Cand o sa-si dea seama tugurlanii,o sa fie tirziu!

  7. Un articol important , care care arata o data in plus , ca boala cumplita care distruge Romania este CORUPTIA nestavilita de nimic a politicienilor , cu un plus mare pt. PSD ! Mafiotii politici nu pot fi opriti decit prin confiscarea averilor furate , a banilor furati , acum ascunsi si in gaura de sarpe nu doar in cimitire ! Poate s-ar impune o administratie militara a tarii , asa cum s-a facut in cazul focarelor de COVIT-19 !ILEANA -De acord cu partea a doua a comentariului tau – prezumtia in cauza este o exceptie relativa si poate fi rasturnata prin proba contrarie ! Dar asta ar insemna vointa politica , ceace coruptia lor nu permite !

  8. „@charly”, e comica,chiar plina de „humor” prostocratia ta proverbiala! Sa-i dai lectii de securism robotului rebutat care
    te-a fabricat sub o tufa din Padure!!! „Mafiotii” nu devin miliardari din banii statului, doar din gangsterisme, adica trafic de carne vie, de droguri si de armament, dar si aici sub controlul BOLSEVICILOR/SECURISTILOR care conduc Romania la vedere si din umbra. Securistii se capitalizeaza din BANII ROMANIEI,de aceea nu pot fi numiti mafioti asa cum vor lepadatu ri ca tine sa fie numiti, numai securisti nu! Pensionar al Securitatii, chiar tu spuneai ca nu o sa scape niciun infractor
    gandindu-te la „mafioti”, de fapt nu vor scapa securistii…

  9. ce i interesant in Romania actuala , este ca atat profitorii cat si contestatarii provin din acelasi filon. pe vremea comunismului erau cativa scriitori (dlPaunescu cel mai representativ) „autorizati” sa scrie si cate ceva ANTISYSTEM ..asta atunci cand presiunea trebuia diminuata ca sa nu explodeze sandramaua …deci mai tzutzari procedeu i vechi de cand . si cu umor peivesc la acest tantareanu …fiul systemului..cum ,cum a ajuns..inseamna ca stiti prea putine despre procedurile systemului..rizea…hmmm.

  10. Rizea este dovada faptului ca prostocratia nu este o noutate in politica romaneasca.
    Din pacate, prostia nu doare, dar costa!

  11. Pe acest „culoar/fond” pe care-l descrie Rizea, via don Nistorescu, strainii au luat caimacul economiei romanesti , iar noi, autohtonii, am luat faramiturile, dar prin reprezentanti, asa cum se „povesteste”!

  12. O nouă filă adăugată la istoria ‘oamenilor de bine’ și, atât ! Regula jocului spune că ‘piesa’ este păstrată atâta timp cât este utilă, apoi … urmează sacrificiul ! ‘ Banul ochiul dracului …’ și toți se bat pe el !

  13. O nouă filă adăugată la istoria ‘oamenilor de bine’ și, atât ! Regula jocului spune că ‘piesa’ este păstrată atâta timp cât este utilă, apoi … urmează sacrificiul ! ‘ Banul achiul dracului …’ și toți se bat pe el !

  14. profesorul de studii diplomatice la Universitatea Oxford si director al Oxford Digital Diplomacy Research Group, Corneliu Bjola cuplul Dancila-Dragnea si gruparea oligarhica din jurul lor nu au fost interesati de nimic altceva timp de doi ani decat cum sa mutileze sistemul juridic si sa distruga (DNA) sau sa corupa institutiile de baza ale statului de drept (CCR, Avocatul Poporului
    Dragnea, Dancila, Firea in plan intern sunt exemple de politiceni fara vocatie, ca sa folosesc sintagma lui Weber, care se incadreaza perfect in categoria de lider „sarlatan”.

  15. O intrebare:cum a ajuns acest Rizea sa se invarta in TOATE aceste cercuri,cine si ce l-a recomandat ??

  16. dulapul goliciunii si penibilitatii nationale & nimicul anormal de bine facut spune:

    Votati securitatea!!
    Traisca securitatea!!
    Oricum ea nu a avut de -a face cu securitatea nationala dupa ’89!!
    Securitatea a devenit cel mai puternic partid, organ din tarisoara asta!
    Ce anchete!Ce justitie!
    Nu s-a pradat o tara sub ochii prostilor care n-au zic nimic si acum sunt zilieri prin Ieuropa! Asta a facut securicica!

    Ce securitate cand clanurile sunt mai dese decat statiile de autobuz!

    Ole!Ole!Ole! Ceausescu nu mai e!!

    Nu mai e ! Nu mai e! Da voi unde ati ajuns! Clasa muncitoare!Robotiti pe ogoarele Ieuropei in loc sa fiti acasa!

  17. Cam de asta a fost făcută (știți de cine și de ce) Contrarevoluția/Marea buluceală/ Marea păcăleală din 89. Din lac în puț. Unde dracu ați văzut domniile voastre ,,drepturi ale omului,,/ fericirea omului și a familiei sale? vorba lu Bulă. Toate secăturile de mai sus și altele care sigur mai sunt au făcut isprăvile respective de dragul ,,țărișoarei,, și toți sunt ,,oameni de afaceri,, , ,,capitaliști cinstiți,,.Nu vă mai plângeți, ăsta-i capitalismul, tovarăși, intern și extern (investitori strategici). Dragu de Eminescu: Zdrobiți orânduiala cea crudă și nedreaptă…Hai la lupta cea mare… Unde ești Armata, dar tu Biserică, dă-le, dreacu cu crucea-n cap acestor gunoaie umane, jigodii criminale!

  18. o mare lipsa, unde sunt serviciile straine( agenturili)? chiar crede cineva ca suntem de capul nostru????. daca s-ar supara odata careva dintre ele, poate am avea o sansa! tactica defetista e veche( 1980/1989), arata ca nu ti se poate face nimic si arata ca toti fura si ca este destul pentru toti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.