Prăpăd: Sute de mii de oameni fără curent

Numărul consumatorilor afectați de disconfortul lipsei curentului electric era de circa 216.000, conform celei mai recente raportări a operatorilor de distribuție implicați în remedierea situației, duminică la ora 18:00, de la 289.400, la ora 13:00, a anunțat, duminică seara, Ministerul Energiei.

„Conform aceleiași raportări, situația în județele cele mai afectate se prezintă astfel: în județul Buzău, toți consumatorii au fost reconectați la rețea, în timp ce, în județul Timiș, au fost reconectați aproximativ 16.000 de consumatori, iar, în județul Arad, problemele au fost remediate pentru un număr de peste 17.000 de consumatori. Echipele vor rămâne în teren și pe parcursul nopții pentru a restabili situația. Precizăm că, în Banat, acționează, în prezent, 90 de echipe, dintre care aproximativ 30 sunt concentrate în județul Timiș”, se detaliază în comunicatul de presă al Ministerului Energiei.

Spre deosebire de cifra înaintată de acest minister, ministrul de Interne, Carmen Dan, a înaintat, duminică seara, la România TV, numărul de 44.000 de consumatori afectați de lipsa energiei electrice, afirmând că se lucrează pentru remedierea situației cu 87 de echipe de intervenție. „Șenilatele din dotarea inspectoratelor pentru situații de urgență au sprijinit echipele Electrica, pentru a asigura accesul acestora în zonele înzăpezite”, a adăugat Dan.

Vârful de consumatori rămași fără curent electric în urma fenomenelor meteo severe a fost înregistrat duminică, în jurul orei 13:00, cu un total de 289.412 de consumatori afectați. Dintre aceștia, cei mai mulți au fost din județul Timiș (67.994), urmat de Arad (38.386), Bihor (28.300), Maramureș (17.000), Satu Mare (12.317) și Buzău (9.405).

Informarea anterioară

Conform datelor din Centrul Operaţional Naţional al IGSU, avariile au fost înregistrate în 348 de localităţi.

„Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică, la ora 16,00, se înregistrau avarii în 348 localităţi din 17 judeţe (Alba, Arad, Brăila, Buzău, Bihor, Cluj, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Timiş, Vaslui şi Vrancea), fiind afectaţi 149.688 consumatori. Se intervine pentru remediere cu 211 echipe de intervenţie”, a transmis sursa citată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

4 Comentarii

  1. DA-LE TU, iOANA RADU, CURENT CA TOT AI LINS CE BINE ESTE CUM ESTE !!!!!!!!

  2. Mirobolantul guvern PSD-ALDE format din corupto-analfabetii din PSDragnea-ALDE nici macar unor zapezi modeste nu face fata. Ei sunt ocupati cu pierderea mintilor in grup la Consilul National al PSDragnea.

  3. ti-am mai spus!da-le tu IOANA RADU cea rezist, ca sustii pe rezistii GLOBALISTI !
    da-le tu, ca tua i muncit, tu ai vrut globalism, tu ai vrut pe soros si preiteniii tai d epe facebook !
    dati-le voi ca voi ati muncit si voi ati sustinut regimul strain !
    dati-le voi ca voua nu va convine romanii lenesi, prosti si idioti !
    dati-le voi, urcati-va pe stalpi, ca voi ati gonit romanii din tara ca este bine la capitalisti,in vest !
    dati-le voi, ca romanii sunt nedemni de voi, romanii sunt cei mari rai, dati-le voi lumina !
    javre securiste jurnalistice , prosti gramada ,ordinari vanduti !
    mergeti voi in locul lor la munca, ati laudata paradisul occidental unde s aplece prostii !
    mergeti voi, securisti secaturi ce laudati tot ce vine din vest, d ela ue !
    mergeti si dati lumian, imbecililor!
    tot ce a pregatit neamul romanesc cu sudoare ,ati trimsi in vest la ue, ca ebine !
    mergeti si dati lumina, jigodii tradatoare !laudati ue, vestul cu amcovei, c aface bine la rinichi!
    acum va planeti si „comaptimiti” romanii”?
    sulfe ordinare de ziaristi prajiti in minciuni si laturi s ava iese SOOLDA !

    • Cetatene, asigurarea accesului cetatenilor la utilitati este responsabilitatea exclusiva a guvernului si companiilor de stat din subordine, guvern care la momentul actual este PSD-ALDE. Cetatene, in vest cetatenii sunt respectati si confortul vietii lor nu este afectat de banale intemperii. Cetatene, schimba-ti mentalitatea daca vrei sa faci ceva bun pentru tara si restul romanilor, cu insulte si minciuni nu rezolvi nimic decat arati ca esti necivilizat.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.