Prefectul de Constanţa, Eugen Bola, a anunţat, vineri, că demisionează din funcţie, anunţul fiind făcut în timpul vizitei făcute de vicepremierul Liviu Dragnea în judeţ, care s-a declarat nemulţumit de modul în care au acţionat autorităţile judeţene în perioada codului roşu.
„Voi avea o discuţie cu domnul prefect între patru ochi, eu nu am venit să demit, pentru că nu demit eu. Un prefect nu poate fi demis decât de Guvern. O să am o discuţie cu dumnealui, după ce vorbesc cu el vă garantez că vă spun absolut tot”, declara Dragnea la intrarea în sediul Prefecturii Constanţa, potrivit Mediafax,
Întrebat de jurnalişti dacă este nemulţumit de modul în care prefectul judeţului, Eugen Bola, a gestionat situaţia pe timpul codului roşu de ninsori, Dragnea răspunzând afirmativ.
Și prefectul de Brăila, Gheorghi Obreja, a demisionat vineri, după ce ministrul Apărării, Mircea Duşa, anunțase anterior că edilul urmează să fie demis în următoarea şedinţă de Guvern pentru proasta gestionare actrivităților legate de localitățile izolate de zăpadă.
Tot pentru management defectuos în această săptămână, și prefectul de Buzău, Gabriel Baltă, a fost demis.