Președintele fără „viză”

Antifa și BLM au devastat țara luni în șir, dar nimeni nu vorbea atunci despre lovituri de stat. Protestele acelora erau bune, doar ale susținătorilor lui Trump sunt rele. Acest tip de propagandă e înfloritor și pe Dâmbovița.

Președintele fără „viză”

Antifa și BLM au devastat țara luni în șir, dar nimeni nu vorbea atunci despre lovituri de stat. Protestele acelora erau bune, doar ale susținătorilor lui Trump sunt rele. Acest tip de propagandă e înfloritor și pe Dâmbovița.

După ce i-a suspendat definitiv contul lui Donald Trump, acţiunile Twitter au scăzut brusc cu 12%, compania pierzând 5 miliarde de dolari din valoarea de piaţă. Conducerea Twitter a decis suspendarea contului preşedintelui Trump din cauza postărilor în care acesta făcea referiri la frauda electorală și furtul alegerilor.

Fusese votat de 75 milioane de americani. Mulți bagatelizează acest record istoric, spunând din colțul gurii că majoritatea voturilor au fost pentru partid și nu pentru candidat. Dar pe Twitter, când i-au închis contul, avea 88 milioane de adepți. Doar ai lui. De luat aminte.

Supărarea deep state cu uneltele sale din Big Tech este de înțeles. Donald Trump a făcut prea multe împotriva lor ca să fie iertat.

În primul rând a candidat și a învins contra vântului. Mesajul său din campanie despre „Make America Great Again” – reluare a sloganului folosit de Reagan în 1980 – se adresa nu establishment-ului corupt și anchilozat din Washington DC, ci „oamenilor uitați”, Americii profunde, celor umiliți de plutocrația pe familii care a confiscat prin rotație și în cârdășie politica americană.

Cu un asemenea mesaj, Trump avea să ajungă la Casa Albă prin forțe proprii, fără banii, influența și, mai ales, viza „Lor”. Primul președinte din ultimul secol fără viză de la statul paralel.

Trump a vrut să lămurească încă de la început lucrurile cu deep state. Imediat după ce a câștigat alegerile, dar înainte de a fi învestit, i-a convocat pe șefii serviciilor secrete la o întâlnire organizată în Trump Tower. Acolo s-au ales apele.

Puternicii serviciilor au deschis cu albele, afirmând că „există dovezi” privind amestecul rușilor în alegerile pe care Trump tocmai le câștigase. Acesta s-a simțit umilit în propria casă. A cerut dovezi. Șeful FBI, James Comey, i-a prezentat un dosar. Trump a spus că este „fake news”. Comey a mutat în continuare și a sifonat informația către presă, care a început să-i dea la temelie pe tema Rusiei. Sufocat de atacuri, orgoliosul președinte a declarat primul și singurul său război, care i-a fost fatal: cu presa „fakenewsistă”. Scopul diversiunii fusese atins. Prada avea să fie devorată încet și sigur.

Operațiunea „Russia Collusion” avea să se fâsâie, dosarul s-a dovedit a fi făcut de un fost agent britanic, Comey a fost demis în luna mai, dar răul fusese comis.

Gestul lui Comey a fost semnalul că Trump, dacă n-a putut fi învins, trebuia eliminat. Trezise în societatea americană o stare de spirit amenințătoare pentru establishment-ul din Washington DC. Iar cele 75 milioane de voturi erau un „pericol potențial”. Trump a fost ținut într-o guerilă continuă, până la înscenarea penibilă din 6 ianuarie. Iată câteva exemple doar din primul său an de mandat.

În primele 5 minute – nu mai mult – după ce depusese jurământul și intrase în Casa Albă ca președinte, televiziunile au declanșat o sarcastică dezbatere națională pe tema…participării mai restrânse a publicului la festivitatea instalării sale decât la cea a lui Obama! Orgoliosul Trump era lovit unde-l durea mai tare: la popularitate. În plus, diversiunea era și pentru aruncarea în derizoriu a alegerii sale.

A doua zi după învestire a apărut, ca din senin, mitingul femeilor din Washington și alte orașe din SUA, dar și din lume. Într-o sincronizare de invidiat, doamnele sensibile din show biz-ul mondial au pus mâna pe pancarte, transmițând președintelui abia ales că ele nu-i susțin ideile pe care le exprimase în campanie. Hodoronc-tronc.

La 7 zile de la instalare, Trump emite un decret pentru interzicerea intrării în țară timp de 90 de zile a persoanelor care veneau din 7 țări musulmane, așa cum promisese în campania electorală. „Vrem să fim siguri că nu vom lăsa să intre în țara noastră aceleași amenințări pe care soldații noștri le combat peste hotare”, afirma Trump. Urmarea: aeroporturile a fost luate cu asalt, iar organizațiile „muslims students” au umplut cu proteste străzile de prin cartiere.

Apar dosarele compromițătoare. Și la noi e ca la ei; sau invers. „Caută și distruge”, „inventează și acuză” sunt metode universale ale deep state. În august, Trump îl propune judecător la Curtea Supremă pe Brett Kavanaugh, un magistrat cu experiență și bun renume. La data anunțării acestei desemnări, un grup progresist, Demand Justice, a promis 5 milioane de dolari pentru a-i bloca nominalizarea. Așa se face că, la audierile procedurale din Senat, apare din senin prostituata de serviciu, care declară că, în urmă cu decenii, a fost abuzată sexual de candidat. Procedura desemnării se transformă în anchetă, care durează săptămâni în șir. Trump este luat în stambă pentru alegerea făcută. În cele din urmă, judecătorul Kavanaugh este găsit nevinovat și primește învestitura, dar turtirea imaginii se produsese.

Episodul acelei violate de serviciu, care brusc a devenit o vedetă mondială, a inspirat o extindere națională a spovedaniilor de acest tip. În câteva zile încep să răsară peste tot diverse doamne ajunse la vârste respectabile, care și-au amintit dintr-o dată cum au fost ele abuzate sexual în vremuri imemoriale de Trump sau de susținători ai săi din industria filmului. Protestul pan-american #Me Too” a durat săptămâni în șir, turnând în capul președintelui lături greu de spălat.

Trump s-a lovit de deep state și în propriul partid. Examenul mandatului era anularea Obama Care, o lege pe care republicanii o doreau demult abrogată. Iar acum era momentul, pentru că în Senat aveau cu 2 voturi mai mult decât cele necesare. Dar marele republican John McCain a trădat și a votat împotriva propriului partid, spre uimirea întregii Americi. „Este un erou”, l-au lăudat democrații. Au mai defectat încă doi republicani și, cu 49 voturi pentru abrogare și 51 împotrivă, legea a rămas în vigoare.

Protestele de stradă au continuat într-o amploare, frecvență și ciudățenie care n-au mai fost întâlnite în vremea altor președinți. Sub tot felul de pretexte, organizațiile lui Soros #Resist (exportată și la noi), Antifa, BLM au adus haosul în marile centre urbane. S-au incendiat simboluri și s-au dărâmat statui ale unor personalități sacre ale istoriei americane. S-au amplificat presiunile pentru înlăturarea prin lege a steagurilor, statuilor, însemnelor stradale şi altor elemente în onoarea militarilor şi liderilor politici ai Confederaţiei. America părea întoarsă pe dos, Trump era arătat ca neputincios.

Episodul de la Capitoliu, din 6 ianuarie, poate fi înțeles și ca un răspuns la acele violențe care au uimit lumea. Cine seamănă vânt poate să culeagă furtună. Antifa și BLM au devastat țara luni în șir, dar nimeni nu vorbea atunci despre lovituri de stat. Protestele acelora erau bune, doar ale susținătorilor lui Trump sunt rele. Acest tip de propagandă e înfloritor și pe Dâmbovița.

Reputatul jurnalist Pat Buchanan, octogenar care a văzut multe la viața lui, fost asistent și consultant special al președinților Nixon, Ford și Reagan, citat de cotidianul.ro (https://www.cotidianul.ro/politicienii-ong-urile-presa-si-armatele-lor-de-strada/), scria după evenimentele recente de la Capitoliu: „Susținătorii lui Trump sunt acum defăimați și acuzați de aceeași presă care i-a lăudat pe protestatarii Black Lives Matter și Antifa și i-a numit ^protestatari pașnici^, în timp ce, o vară întreagă, au jefuit, incendiat și distrus Minneapolis, Milwaukee, Portland, Louisville și zeci de alte orașe”. Și la noi e ca la ei.

Mai e o săptămână până la intrarea lui Biden în pâine. În buna tradiție totalitară, nu e suficient că adversarul său a fost învins, el trebuie și eliminat. Cunoaștem niște cazuri și pe-aici.

Distribuie articolul pe:

15 comentarii

  1. Bizonul are Viza ? Il declar Cetatean de Onoare ! Pe toate Retelele de Socializare ! spune:

    Bizonul are Viza ? Il declar Cetatean de Onoare ! Pe toate Retelele de Socializare !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate