”Noi grecii suntem avem renumele de naționaliști nesuferiți. Iar mulți credem că avem o cultură superioară culturilor altor popoare. Am fost declarați chiar cei mai șovini europeni din punct de vedere cultural, în urma unui recent sondaj Pew Research. Cu riscul de a confirma acest stereotip, voi da vina pe străini, pe laudele lor pentru cultura greacă și pe interpretarea superficială a sondajelor lor prostești”, scrie Yanis Voroufakis, profesor de economie și fost ministru de Finan’e al Greciei, într-un articol publicat de UnHerd.
Pe 28 mai 1979, cu ocazia aderării Greciei la Comunitatea Economica Europeană, președintele francez Valery Giscard d’Estaing a ținut un discurs la Atena și a spus: ”Europa fără Grecia nu ar mai fi Europa… Cu toții, cu limba și gândirea noastră, suntem copiii civilizației grecești…” Astăzi, a încheiat el, ”Europa redescoperă Europa”.
Cu un secol înainte, matematicianul Alfred North Whitehad, de la Cambridge, spunea că ”cea mai bună caracterizare generală a tradiției filosofice europene este că ea constă în câteva note de subsol la opera lui Platon”. În 1941, vorbind despre rezistența greacă în fața invadatorilor italieni și germani, Winston Churchill spunea: ”De acum nu vom mai spune că grecii luptă ca niște eroi, ci ca eroii luptă ca grecii”.
Orice popor care este scăldat în asemenea laude venite din partea unor străini influenți poate fi iertat că devine foarte mândru de cultura lui. Pentru grecii care l-au auzit pe Giscard spunând că Grecia este Europa și viceversa, a răspunde la un sondaj că ei nu cred că cultura lor este superioară ar însemna că pun sub semnul întrebării superioritatea civilizației europene. De fapt, din perspectiva grecilor, este același lucru cu a cere unui francez, unui german, spaniol sau olandez să răspundă cu da sau nu la întrebarea stupidă: ”Civilizația europeana este mai buna sau mai rea decât alte civilizații?”. În acest sens, grecii moderni sunt la fel de șovini ca și europenii care celebrează civilizația europeana ca și când nu au existat ororile colonialismului.
Însă întrebați-i pe greci ce cred despre cultura greacă modernă și veți primi un răspuns cu totul diferit. Sigur, avem și noi ultranaționaliștii noștri zăpăciți care cred că darwinismul se aplica tuturor oamenilor, cu excepția grecilor, despre care spun că ar avea gene divine extraterestre. Însă marea majoritate a compatrioților mei nu au o părere bună despre cultura noastră contemporana, nici despre comportamentul nostru sau stilul nostru de viață. Ultimii zece ani, în special de la falimentul țării, ne-au amețit, ne-au făcut nesiguri și aproape că ne urâm pe noi înșine.
Da, încă apreciem succesele grecilor care au plecat din țară în căutarea unei vieți mai bune. Da, sărbătorim victoriile sportive și apreciem frumusețea reliefului și a mării. Da, încă suntem mândri de concepte unice precum filotimia. Dar în același timp ne temem că aceste calități naturale și spirituale au fost diluate grav în ultimele decenii, în parte pentru că le-am neglijat și le-am canibalizat (cu investițiile noastre monstruoase în turism, spre exemplu), în parte pentru ca UE ne-a ajutat să rătăcim calea.
Când Giscard a ținut discursul din 1979, cu un an înainte ca Europa de Nord să ne primească oficial în UE, cei mai mulți greci s-au bucurat. Dar vai, am realizat repede că prețul pe care îl vom plăti pentru acest privilegiu va fi pierderea generala a demnității. Sunt întrebat deseori de ce Europa ne-a primit în Piața Comună și apoi în zona euro. Răspunsul corect suna ciudat astăzi: pentru că atunci, în 1979, când Giscard vorbea foarte liric despre civilizația greacă, statul elen avea una dintre cele mai mici datorii publice din Europa, iar cetățenii greci nu aveau aproape deloc datorii. Da, eram niște oameni săraci însă ne descurcam cu mijloacele noastre modeste și trăiam foarte cumpătat. De aceea am fost acceptați în UE: datoriile mici și numărul mare de proprietari de locuințe este o combinație care îi face pe bancherii occidentali să-și frece palmele.
Chiar în 1999, înainte de a fi primiți în zona euro, aproape niciun grec nu avea credite ipotecare sau card de credit. Însă pentru a intra în zona euro a trebuit să renunțăm la barierele comerciale și, mai târziu, să renunțăm total la controlul capitalului. Imediat a urmat un tsunami de importuri, de bani și împrumuturi din Europa de Nord pentru Grecia. Foarte dornici să ne bucurăm de superficialitatea materială a modernității, nu am opus rezistență. Până să ne dezmeticim, fabricile s-au închis (și s-au transformat în depozite pentru frigiderele și mașinile de spălat din import, care odată se fabricau în țară); conturile noastre bancare au trecut de plus la minus; demnitatea și filotimia s-au făcut pulbere.
Implozia bulei datoriilor globale a fost doar o chestiune de timp, iar europenii și americanii care cândva ne-au lăudat și ne-au spus că suntem stâlpii civilizației occidentale ne-au întors spatele. S-au prefăcut că nu mai țin minte că ei au insistat să împrumutam munți de bani de la ei, pentru a le cumpăra automobilele, mașinile de spălat și haute couture – și nu au ezitat să ne facă în toate felurile, cu cuvinte pe care nu le pot reproduce aici.
Mai rău, și noi grecii ne șoptim în barbă aceleași calificative. Când vorbim între noi suntem foarte critici cu noi înșine, mergând de multe ori până la ură. Spre exemplu, aproape toți grecii ar fi de acord cu David Holden, de la Times, care, în 1972, a scris că Grecia este ”bogată în talente și săracă în resurse, dezvoltată în privința gusturilor, și subdezvoltată în privința capacităților”. Si astfel, parțial din cauza dorinței de a nu-i dezamăgi pe cei care laudă civilizația greacă, parțial din cauza supărării pe noi înșine și pe Europa care ne-a abandonat iar apoi ne-a tratat ca pe o turmă care și-a pierdut valoarea de piață, răspundem acum cu falsă mândrie la niște sondaje idioate. Sigur, știm că este falsă, însă, din nou, falsa mândrie este ultimul resort pentru cei care au eșuat în viața reala”.
MNT: L-am citat relativ mult pe fostul ministru de finanţe al Greciei în dificila sa perioadă de abandon din partea UE ajunsă să fie dominată de lăcomia neoliberală. L-am citat deşi face parte din stânga oportunistă, cea cu jumătăţi de măsură, foarte asemănătoare stângii care a trădat mişcarea muncitorească şi a făcut posibil fascismul şi nazismul. Stânga care a criticat radicalismul marxismului, dar prin trădarea şi oportunismul decidenţilor, alăturaţi marilor „centre” (centre de cercetare, ONG-uri deghizate etc. etc.) de difuzare anticomunistă plătite de lumea capitalului, mai ales dar nu exclusiv din SUA, alternativele oferite au dus la putere extremismul fascismului şi nazismului. Motiv pentru care multe dintre opiniile domniei sale îmi sunt total străine.
PS. Cu acest material sunt însă de acord în totalitate deşi ştiu că susţinătorii neoliberalismului UE pun vina şi responsabilitatea pe decidenţii interni ai Statelor eşuate din UE. Oare nu li se pare cel puţin suspect că, exact ca la vremea colonialismului, atunci când vina şi responsabilitatea erau aruncate pe seama decidenţilor din colonii, mai ales pe corupţia acestora, acum, la vrema neolonialismului, inclusiv intern UE, vina şi responsabilitatea sunt aruncate tot pe seama decidenţilor mai ales a corupţiei acestora dar şi pe seama populaţiilor care votează greşit-sic!????
Şi atunci şi acum corupţia este greu de negat şi destul de complicat, dar nu imposibil, de explicate resorturile acesteia (de la şcolarizarea din Occident la cultivarea elitismului).