Noapte albă pentru locatarii de pe strada Ştirbei Vodă, din Capitală. La puţin timp după miezul nopţii de vineri spre sâmbătă, autorităţile au început să demoleze o clădire. Zgomotul puternic şi trepidaţiile i-au scos pe oameni din case.
Locuitorii din zonă au fost indignaţi de zgomotul produs de utilaje. Au sunat imediat la Poliţie, însă oamenii legii nu au făcut decât să dea o amendă pentru perturbarea liniştii publice.
Neregulile nu se opresc însă aici. Reprezentanţii ONG-urilor susţin că imobilul face parte din ansamblul arhitectural „Ştirbei Vodă”, care se află pe lista monumentelor istorice.
După demolări, în zonă urmează să se construiască un bulevard care va face legătura între Palatul Parlamentului şi Piaţa Victoriei.