Primarii au primit veștile proaste de la Guvern

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, în prezența prim-ministrului și a vicepremierului Tanczos Barna, a avut marți o întâlnire cu reprezentanții

De B C
Primarii au primit veștile proaste de la Guvern

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, în prezența prim-ministrului și a vicepremierului Tanczos Barna, a avut marți o întâlnire cu reprezentanții

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, în prezența prim-ministrului și a vicepremierului Tanczos Barna, a avut marți o întâlnire cu reprezentanții autorităților publice locale pentru a discuta despre pachetul de reformă administrativă propus de Ministerul Dezvoltării, care oferă soluții pentru situația financiară a autorităților locale și garantează mai multă descentralizare pentru comunitățile locale.

Pe lângă măsurile anunțate anterior, au fost discutate și noi modificări legislative, care au la bază principiul echității sociale, potrivit unui comunicat de presă al MDLPA.

Potrivit propunerilor, o persoană care nu își achită amenzile de circulație în termen de cel mult un an ar putea rămâne cu permisul de conducere suspendat. De asemenea, radierea unui autovehicul din circulație ar fi condiționată de plata tuturor datoriilor către administrația locală.

De asemenea, se va reveni la sistemul proporționalității populației cu numărul de posturi de care pot dispune unitățile administrativ teritoriale. Astfel, conform legislației actuale, administrațiile locale pot spori numărul angajaților dacă populația localității crește, iar propunerea discutată ar reduce numărul de angajați publici locali în unitățile administrativ-teritoriale unde numărul locuitorilor scade.

Pachetul de reformă administrativă propune condiționarea achiziției unui autovehicul de achitarea taxelor locale și recuperarea permisului de conducere suspendat pentru nerespectarea regulilor de circulație doar după plata amenzilor. Autorizațiile de construcție vor putea fi eliberate doar dacă solicitantul nu are datorii la bugetul local, iar în cazul ajutoarelor sociale autoritățile vor putea reține la sursă sumele datorate către autoritățile locale de beneficiar.

Reforma consolidează principiul descentralizării și simplifică procedura prin care atribuțiile și proprietățile publice de stat pot fi transferate în proprietatea administrațiilor locale. Reformele administrative vor face parte din al doilea pachet de măsuri financiare adoptat de Guvern, precizează comunicatul MDLPA.

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

  1. Jugul pe cetatean, privilegiatii continua talharia publica in lumina, fara nici o apasare! Rumanii dorm!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate