Ciprian Ciucu spune că nu s-a pus niciodată problema stopării Programului ”Anghel Saligny”, drept urmare, nici nu a câștigat cineva vreo dispută, pentru că ”nu a existat una”.
„Nu s-a pus niciodată problema stopării Programului Anghel Saligny, deci nu a câștigat cineva vreo dispută, pentru că nu a existat una”, a scris Ciucu pe Facebook.
Potrivit acestuia, proiectele vor fi „evaluate individual, cu privire la stadiul real de implementare, și nu în funcție de nivelul plăților”.
„Practic vor fi doar prioritizate după implementare, nu după plăți. Va dura mai mult, dar poate va fi mai bine. dar poate va fi mai bine. Proiectele nu vor fi oprite, doar temporizate, și va continua finanțarea lor în anul viitor”, a arătat Ciucu.
Grindeanu a anunțat că s-a decis în coaliție ca, în următoarele două – trei săptămâni, fiecare președinte de Consiliu Județean, împreună cu prefectul fiecărui județ, să discute la Ministerul Dezvoltării proiect cu proiect, stadiul acelui proiect, stadiul de finanțare astfel încât niciunul să nu fie înghețat.
El a subliniat că programul ”Anghel Saligny” nu este unul politic, exemplificând în acest sens pozițiile unor primari din toate partidele care au arătat că acesta trebuie să continue.

Dar nici 41 de judete nu este o treaba!! Sa ai si prefecti si presedinti de Consilii judetene. Care au sute de angajati. Dar si mii de comune sub 5000 de loc. care nu isi pot platii bugetarii, traiesc din banii dati de guvern.