”Proiectul secolului” și perspectivele lui europene după inaugurarea administrației Trump

Inițiativa „Drumului și centurii” (B&RI) a fost, pe bună dreptate, calificată ca un proiect al secolului XXI. Prin acest proiect, care aduce în actualitate legendarul „Drum al mătăsii”, China se afirmă ca o putere globală „prietenoasă” (soft) dezvoltând viziunea unei lumi a interdependențelor obiective și al conexării națiunilor suverane pe baza solidarității intereselor lor, dar și cu respectarea identității și agendelor lor naționale, în rețele infrastructurale pe care circulă, în același timp, bunuri și servicii, capitaluri și idei. Care sunt perspectivele proiectului cu pricina după preluarea efectivă a mandatului de Președinte al SUA, de către Donald Trump? Aceasta, mai ales, în ceea ce privește Europa (și în cadrul Europei / UE, România), unde „uraganul Donald” pornit Washington, va produce un tsunami ideologic și geopolitic de mari proporții.  Iată întrebări, pe cât de legitime pe atât de urgente, la care se așteaptă răspunsurile adecvate. 

NOI PRINCIPII, NOI POLITICI, NOI ALIANȚE

Pentru început trebuie menționate câteva din schimbările de principiu din politica externă americană care ne putem aștepta să apară după ce administrația Trump își va începe efectiv activitatea.

În primul rând, conceptul „să facem America măreață din nou” include ideea menținerii sau restabilirii supremației americane la nivel global, dar de astă dată nu prin crearea de alianțe așezate pe temelia unor valori comune, ci prin folosirea puterii militare, economice și tehnologice a SUA. Această putere nu urmărește crearea unei ordini globale cu instituții în cadrul cărora și prin care administrația americană să își exercite influența și să își promoveze agenda, ci să satisfacă nevoile de securitate ale SUA, prin mijloace directe, în afara oricăror structuri internaționale, a oricărui consens și a oricărei concertări între națiuni.

Deviza „împreună dacă se poate, singuri dacă este necesar”, adoptată, de regulă, de administrațiile democrate, va fi înlocuită cu deviza familiară republicanilor, „singuri, dacă se poate, împreună dacă este necesar”. De asemenea, puterea dreptului va face loc pentru dreptul puterii. Întrucât oricum dreptul, ucis de duble standarde, nu mai reprezenta de mult decât o acoperire pentru dictatul puterii, se poate anticipa că, logica și acțiunea puterii americane vor deveni mai transparente și astfel, negocierile vor fi mai ușor de purtat. În materie de valori nu se poate tranzacționa, întrucât nimeni neavând argumente, toată lumea are dreptate. Când este vorba despre împărțirea puterii orice negociere este posibilă.

Așa stând lucrurile, mai mult decât în trecut, SUA își va alege aliații în funcție de obiectivele sale, fără a se mai simți obligată să își aleagă obiectivele în funcție de compoziția alianțelor sale. Alianțele SUA vor deveni tot mai fictive, pe zi ce trece. Astfel, politica vechilor și chiar viitorilor aliați ai SUA față de China și, în mod particular, raportat la R&BI va fi neunitară, putând varia de la ostilitate absolută la susținere nelimitată. Va depinde în mare măsură de oferta concretă chineză ca susținerea să crească și ostilitatea să scadă.

Dezideologizarea relațiilor internaționale este partea bună a unei asemenea perspective. Partea rea este înlocuirea ipocriziei care pretindea că SUA este gardianul „ordinii mondiale bazate pe reguli” (reguli impuse de America potrivit intereselor ei și aplicate de la caz la caz, dar care mai permitea o anumită predictibilitate a evoluției raporturilor internaționale), cu cinismul unei dezordini asumate în care singura regulă respectată va fi regula puterii. Chiar și un sistem de duble sau multiple standarde, făcea necesară o diplomație multilaterală și un recurs minimal la instituțiile internaționale. Fără reguli și fără un minim interes pentru promovarea agendei americane în cadru multilateral, statele parte în raporturile cu SUA vor fi obligate să încerce a-și apăra interesele prin negocieri bilaterale. Partea bună a acestor negocieri este aceea că ele vor fi debarasate de opacitatea în care abordările ideologice ascundeau jocul de interese.

RĂZBOIUL ECONOMIC ȘI EFECTELE LUI SPECIFICE

Ceea ce mai trebuie adăugat este preferința probabilă a administrației Trump pentru tranșarea rivalităților sale la nivel regional și global prin metodele războiului economic, mai degrabă decât prin cele ale războiului militar clasic. Aceasta este o sfidare, dar și o oportunitate.

De regulă, războiul economic nu poate fi chirurgical. El afectează nu numai puterea guvernelor, ci și viața oamenilor obișnuiți în ansamblul lor, precum și nivelul de securitate economică și socială al statelor terțe aflate în interdependență cu statele obiect al sancțiunii. Asemenea evoluții conduc, pe de o parte, la mobilizarea societăților vizate pentru autodepășire și dezvoltare prin forțe proprii (China are deja o bogată experiență și deține konw how-ul succesului în această privință), iar pe de altă parte, reorientează politica externă, comerțul și cooperarea economică a statelor în noi direcții și spre noi parteneriate, oferind noi perspective și noi șanse solidarității de interese. Or, solidaritatea intereselor constituie fundamentul R&BI.

Este probabil ca administrația Trump să facă eforturi pentru a evita noi aventuri militare, cu atât mai mult cu cât acestea ar reclama prezența americană departe de frontierele SUA. În schimb, securitatea Americii va fi văzută ca depinzând de controlul teritorial, mai mult decât de formarea și conducerea unor alianțe, fie că este vorba despre alianțele europene, fie de cele din regiunea indo-pacifică. Este o viziune care reabilitează geopolitica secolului al XIX-lea și îl apropie pe Președintele Trump de Președintele Putin, pe teren conceptual.

Asta înseamnă că SUA va încerca o creștere teritorială și abandonarea vechilor alianțe, simultan cu slăbirea vechilor aliați, astfel încât aceștia să nu aibă posibilitatea de a se transforma în noi rivali, precum și cu negocierile purtate cu vechii rivali pentru împărțirea sferelor de influență. Cu alte cuvinte, SUA se pregătește să termine ocupația Europei, dar vrea să lase în urmă pământul pârjolit, eventual la dispoziția rivalilor lor tradiționali.

CREȘTEREA ȘI DECĂDEREA NATO

Deviza NATO la înființarea sa a fost „America in, Russia out, Germany down”. După încetarea Războiului Rece, UE extinsă a părut că schimbă deviza pentru a avea „America out, Russia in, Germany up”. Administrația Biden a încercat să revină la deviza inițială, ceea ce a vrut să obțină prin războiul din Ucraina; până acum a realizat doar „Germany down”. Se pare că administrația Trump va avansa o deviză nouă: „America out, Russia out, Germany down”. Prima și ultima parte a acestei devize sunt deja în puterile Washingtonului. Partea de mijloc va fi subiect de negocieri. În spațiul lăsat se poate insera China cu B&RI.

Donald Trump ar putea să accepte și „Russia in”, cu condiția ca Rusia să valideze noua doctrină Monroe care ar include și un fel de confederație americano-canadiană, la care s-ar putea asocia și UK (inclusiv pentru a descuraja secesiunea scoțiană și eventual, nord irlandeză) generând un Trans Atlantic Commonwealth, apt a suplini dizolvarea vechiului British Commonwealth of Nations, tot mai mult transferat și dizolvat în BRICS. În aceeași viziune ar intra și extinderea suveranității SUA asupra Groenlandei și Canalului Panama. Argumentul suprem pentru care Rusia ar putea fi convinsă să nu se opună unui asemenea proiect ar fi desființarea NATO.    

Cererea lui Donald Trump ca statele NATO, puternic lovite de criza (în special, energetică) subsecventă decuplării de sursele de hidrocarburi rusești, precum și de finanțarea războiului pierdut din Ucraina, să își sporească cheltuielile de apărare până la concurența a 5% din PIB, echivalează cu un pretext pentru retragerea SUA din alianță, urmată inevitabil de dizolvarea acesteia sau transformarea ei într-un fel de instrument cu valoare limitată al unei politici europene comune de apărare, cu prea puțini dinți nucleari, lăsată, în fapt, la discreția Rusiei.

Asta va conduce către reînarmarea Germaniei, cu observația că, în prezent, Germania dispune de puține mijloace financiare și voința populară pentru a o face. Oricum, o asemenea opțiune va trebui negociată cu Rusia și cu Franța.

În atari condiții, Europa franco-germană / UE va fi obligată să caute sprijin economic și echilibru geopolitic în China. Într-un astfel de context, China va găsi un spațiu suplimentar de manevră, nu numai cooperarea economică sino-germană, atât pe piața chineză cât pe cea europeană, sporindu-și importanța strategică.

PILOȚII SUA ÎNTR-O EUROPĂ CU MAI PUȚINĂ AMERICĂ

Reorientarea priorităților americane către Oceanul Arctic și emisfera vestică, după tentativele deja cunoscute de trecere a atenției pentru Europa, pe un plan secundar, în favoarea regiunii Oceanului Pacific, context în care războiul din Ucraina se va încheia în favoarea Rusiei, va influența și politica românească.

O relativă relaxare în raporturile dintre Rusia și SUA va implica și o relativă dezangajare a SUA din estul și centrul Europei. Nemaiputând și nemaidorind să acorde acestei regiuni același nivel de atenție ca în trecut, Washingtonul va căuta „o navă pilot locală” care să îl remorcheze și să îl ajute a naviga prin apele destul de tulburi ale Europei centrale și orientale. Două state din regiune concurează pentru acest rol: Polonia și Ungaria.

Ambițiile de lider regional și înclinațiile către confruntare ale Poloniei, atât cu Rusia cât și cu Germania, nu vor fi pe placul Washingtonului care nu va mai avea vreun interes de a se război cu Moscova, fie și numai prin interpuși. Polonia, împreună cu statele baltice și eventual Ucraina, formează un bloc mult prea puternic pentru a nu dori să impună Americii o agendă geopolitică proprie. Administrația Trump va avea toate motivele să descurajeze formarea lui.

Ungaria, prin premierul Viktor Orban, pare a fi jucătorul regional cel mai apt pentru poziția de consilier legitim al SUA cu privire la politica americană în Europa de est. În condițiile în care aceasta este în relații cordiale pe scena europeană cu Rusia, Turcia, ba chiar și cu Serbia și Slovacia, cu care altădată avea relații tensionate, o țară ca România, în ultimele două decenii aliniată în totalitate la politica administrațiilor neoconservatoare americane, se va simți încercuită și prinsă într-un clește strategic ruso-maghiar.

În acest context, sigură pe sine, Ungaria va promova o politică revizionistă cu privire la Tratatul de la Trianon (încheiat la finele Primului Război Mondial), încercând să implice și SUA în demersurile sale vizând neutralizarea sau edulcorarea efectelor acestuia. Este probabil ca, deși relația Trump-Orban este foarte bună (net superioară celei dintre Președintele Trump și oricare dintre actualii lideri politici români), Washingtonul să nu vrea nici să fie prins la mijloc într-un conflict româno-maghiar, pe care să fie chemat a-l arbitra, nici să modifice raportul regional de forțe în favoarea acesteia Ungariei. Mai degrabă el va lăsa sarcina Rusiei de a stabili și menține status quo-ul regional.

ROMÂNIA LA RĂSCRUCEA DINTRE DRUMUL MĂTĂSII ȘI DRUMUL AMBREI

În asemenea condiții, România va fi obligată să se adreseze Chinei, inclusiv pentru o mediere între ea și Ungaria, precum și între ea și Rusia. Pe un atare fundal, vor apărea oportunități noi în ceea ce privește promovarea R&BI în România și în Europa centrală.

Pentru moment, politica externă maghiară este vizionară, creativă și curajoasă, dar suferă de un exces de ambiție care o împinge către „a lovi peste categoria sa de greutate” și, astfel, a se vulnerabiliza oferind așteptări și asumându-și roluri geopolitice pe care nu are capacitatea obiectivă de a le îndeplini. Totodată, cordialitatea relațiilor Budapestei cu capitalele puterilor globale, este de natură să nască invidii și rivalități locale, care să inducă amenințări la adresa stabilității în Europa centrală și orientală nedorite acestea din urmă.

De aceea, în final, Ungaria va fi obligată să realizeze asocieri locale apte a echilibra angajamentele ei globale cu capacitatea sa de operare reală, precum și interesele ei locale cu interesele actorilor globali. Pentru atingerea unor asemenea ținte, România este partenerul ideal în mod obiectiv.

Tot obiectiv, România este și cea mai importantă poartă a Chinei în Europa, ca și cea mai bună ancoră a Chinei în solul european.

Aceste observații conturează oportunitățile și necesitățile privind activarea suplimentară a R&BI în regiunea Mării Negre, de-a lungul Dunării și pe vechiul „Drum al chihlimbarului” care leagă Marea Baltică, de Marea Neagră și Marea Mediterană. China va trebui să transforme vechea intersecție dintre „Drumul Mătăsii” și „Drumul Ambrei” în obiect al unei noi strategii.

NOUA DOCTRINĂ MONROE ȘI DRUMUL GLOBAL AL CHINEI

În virtutea noii doctrine Monroe, SUA se vor opune prezenței chineze în America de Sud, taxând sever toate operațiunile comerciale derulate de China sau partenerii ei pe segmentele sud-americane ale noului Drum al mătăsii. Nu va mai exista, însă, o opoziție similară și cu privire la investițiile chineze operate pe traseele europene concepute sub egida B&RI.

Profitând de această situație, China va trebui să dezvolte un coridor de transport care să lege Marea Caspică, cu Marea Neagră și Marea Nordului, pe un traseu marcat de porturile Baku, Poti, Constanța și Rotterdam. Totodată, s-ar putea relua vechiul proiect referitor la construcția unui canal navigabil conexând portul polonez Gdansk cu portul românesc Galați. În paralel ar fi de realizat o conexiune via terra (șosea și cale ferată) între porturile Gdansk (la Marea Baltică) și Adrianopolis (la Marea Egee), traversând vestul Ucrainei, estul României și Bulgaria.   

Probabil că administrația Trump, ca, de altfel, orice administrație americană, ar fi dorit să își reducă prezența și implicarea în Orientul Mijlociu, pentru a se concentra asupra rivalității cu China. Se pare, însă, că evoluțiile din acea regiune și logica politicii de forță a Israelului, vor obliga SUA să își consume energii esențiale în viesparul medio-oriental. Este de anticipat că acolo, vechi loc de confruntare dintre America și Rusia, se va întâlni ambiția SUA la o nouă măreție cu cea a Turciei neo-otomane la autonomie strategică, Ankara luând locul Moscovei în competiția cu Washingtonul pentru controlul lumii arabo-musulmane.

Aceasta va face ca absența puterii americane din Europa să fie și mai pregnantă. Deficitul de putere astfel apărut în Europa va trebui completat de cineva (categoric, nu doar de Rusia) și cel care va fi preferat de actorii UE va fi promotorul unei puteri soft, pentru care filosofia parteneriatului este preferată celei a alianțelor. Acesta este China.

Faptul se va petrece și în condițiile în care instalarea administrației Trump va încuraja așa numitele mișcări suveraniste europene să câștige sprijin popular și să vină la guvernare. Schimbarea este deja actuală în Franța, Germania, Austria, Polonia, Slovacia, Croația etc., și tinde să cuprindă și România. În aceste condiții, un proiect precum B&RI ar putea să devină un factor coagulant într-o Europă în pierdere de securitate, și să ofere o alternativă federalismului european confruntat cu euroscepticismul statelor membre ale UE.

China este interesată să susțină un asemenea federalism, în condițiile menținerii drepturilor suverane ale statelor membre, cu evitarea transformării UE într-un hegemon global ca putere hard.

O astfel prezență chineză ar putea fi salutată chiar și de unele cercuri politice americane care nu ar dori să lase Rusia singură a dirija Europa, în condițiile retragerii concepute de administrația Trump.

În aceste împrejurări, dincolo de coridoarele de transport la care m-am referit, China va trebui să țină seama de faptul că statele UE vor avea să își rezolve criza energetică și totodată vor trebui să găsească soluții pentru finanțarea unui programe de reabilitare a economiei sale devastate de criza economico-financiară din 2008, de criza Covid 19 și de criza ucraineană. În cadrul B&RI se pot găsi răspunsuri adecvate pentru toate aceste sfidări.

Pe fondul descris, China ar trebui să își mai fixeze alte două priorități, și anume: i. asocierea politică a UE la R&BI (printr-un acord care să organizeze sinergia politicilor de dezvoltare ale UE cu proiectele concrete chineze, făcând din UE un coautor al acestora); ii. asocierea spirituală a cetățenilor europenei la R&BI, printr-un program de informare publică, sprijinit de o rețea universitară adecvată. R&BI trebuie să câștige mințile și inimile cetățenilor europeni.

În acest context se poate stabili și o cooperare aprofundată și sistemică în domeniul cercetării și progresului tehnologic. Ea ar putea asigura cuplului sino-european un avantaj stabil la nivel mondial în concursul creativității. Cine câștigă acest concurs va dirija istoria lumii în deceniile și poate secolele viitoare.