Protestul cu scandal îl ustură la buzunar

Protestatarul care s-a legat joi de gardul Guvernului și a amenințat că își dă foc a fost amendat cu 1.000 de lei pentru participarea la adunări publice nedeclarate și pentru jigniri, a anunțat Jandarmeria Capitalei. Alt bărbat, care s-a legat de un indicator de circulație din aceeași zonă, a primit aceeași amendă.

„Astăzi, în jurul orei 12.30, un bărbat s-a legat cu cătuşe de poarta exterioară ce împrejmuieşte clădirea Guvernului, în dreptul Bd. Iancu de Hunedoara. Acesta avea asupra lui un recipient cu un lichid, despre care susţinea că este benzină. Jandarmii aflaţi la faţa locului au intervenit imediat, l-au deposedat de recipientul respectiv şi au solicitat sprijinul unui echipaj de la descarcerare. Pe întreg parcursul acestor evenimente, jandarmii din cadrul echipelor de dialog s-au aflat lângă bărbat, pentru a-l convinge să renunţe la această formă de protest. După intervenţia echipei de descarcerare, acesta, alături de un alt bărbat aflat în apropiere, care se legase de un indicator de circulaţie, au fost conduşi la Secţia 4 de poliţie în vederea luării măsurilor legale. Înţelegem şi respectăm dreptul cetăţenilor la liberă exprimare, dacă acesta se exercită cu respectarea legilor în vigoare. Jandarmeria Capitalei are obligaţa de a asigura măsurile de ordine pubică şi siguranţa cetăţenilor şi nu va tolera actele sau gesturile care pun în pericol siguranţa acestora. Ca de fiecare dată vom acționa împotriva celor care tulbură grav ordinea publică”, au precizat reprezentanții Jandarmeriei Capitalei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8515 Articole
Author

8 Comentarii

  1. Prea putin pentru cat a cheltuit jandarmeria romana cu niste fete mari! HUUO!

    • Probabil ca e un alt taran venit la Bucuresti sa faca facultatea la Spiru Haret si urmeaza sa se duca inapoi in provincia lui pentru ca nu mai are bani sa-si plateasca chiria. S-a gandit sa-si dezlantuie iohanofilia inainte sa plece. Fraieru insa are de platit acum o amenda mai mare decat chiria. In principiu numai istericii veniti de la coada vacii din nu stiu ce comuna fara canalizare fac scandal la Bucuresti. De cand chiriile s-au marit, toti s-au dus inapoi de unde au venit, de aceea nu prea mai vezi protestatari in Bucuresti.

  2. este vorba de cristian niciolaie dide si de sandu marin,aka sandy nervosu’, ambii doi (sic!)de profesie agitatori si revolutionari cu carte de munca la SRI.

  3. asa neamule,sistemele,in special cel de opresiune te vor docil si cuminte in casa sau la munca sa produci bani pentru hotii din sistem,in alta ordine de idei aviz amatorilor,cand veti protesta pentru voi sau…altii dar nu pe placul sistemului veti fi discreditati,amendati,catalogati nebuni pentru a fi un bun exemplu pentru altii care vor dori sa incerce

  4. Spre știința tuturor … ! Maimuțoiul nu a plătit nicio amendă din buzunarul său ! Orice sancțiune o achită dintr-un fond despre care niște instituții de forță nu sunt străine … ! Poliția , stimulată financiar de către guvernul PSD , se dă lovită în operație și așteaptă să îi pună pe tavă jandarmeria pe infractorii … piețari .

  5. Lupta pentru putere s-a transferat demult in strada adica din dec.89.Amenzile nu se vor plati avindu-i in vedere pe cei care recurg la destabilizare pentru a cistiga orice lupta, securistii.
    Prin 93 a cenit Corneliu Coposu la Constanta.Cu aceasta ocazie membrii si simpatizanti ai fostului PNTCD ne-am adunat in vechea Sala a Sporturilor unde fostul lider taranist ne-a tinut o cuvintare.S-a umplut sala, a venit si Corneliu Coposu, si inainte de a lua cuvintulma aparut un vlajgan infasurat in niste blanuri de oaie urit mirositoare (era vara, cald) cu o caciula de jumatate de metru indesata pe tartacuta, itari, opinci, etc. si s-a asezat turceste exact in fata podiumului de la caere Coposu incepuse sa vorbeasca deja.Nimeni nu i-a spus nimic „ciobanului”.Cine ar fi indraznit cind stiam ce stiam…si ce stim.

  6. Mai anii trecuti, tocmai ce aflam ca un biet om – ce probabil si acum zace prin puscarie – ce-si plimba ametit o butelie pe langa nu stiu ce ambasada…. era TERORIST! Apoi am mai aflat de teroristul cu briceagul… bietul si ala se plimba aiuritor pe langa nu stiu ce ambasada

    Dar nenorocitul asta de azi cu benzina LEGAT DE GARDUL GUVERNULUI nu se incadreaza la terorist!!??

    Jandarmii dorm si gadila!
    Nene…bastonul …duba si arestarea ca teorist.

    Sa VII CU benzina in fata guvernului tarii … sa fii inconjurat de oameni ce trec pe acolo si sa te lase liber… atunci sri-ul asta trebuie urgent desfiintat!
    O mizerie efectiv!
    .

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.