PSD a uitat de măsurile de relaxare fiscală

Accizele la carburanți vor crește, plata defalcată a TVA va îngreuna activitatea companiilor, eliminarea sau scăderea contribuțiilor la Pilonul II de pensii, creșterile de salarii în sistemul bugetar amânate și diversele măsuri prevăzute în programul de guvernare prinvind taxarea întreprinderilor și trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat, menținerea impozitului de dividende și a impozitării medicilor și fermierilor precum și menținerea TVA la 19% la 1 ianuarie 2018 reflectă că relaxarea fiscală promisă de partidul de guvernământ a fost doar o chestiune de amăgire a electoratului. Cabinetele PSD, Grindeanu și Tudose, nu au reușit să adune bani consistenți la buget, nu au cum să acopere promisiunile electorale și în felul acesta au fost nevoite să recurgă la măsuri nepopulare. Conform unei Ordonanțe adoptate în ultima ședință de Guvern, accizele pentru benzină și motorină se majorează gradual, în două etape, cu 0,16 lei/litru, începând cu 15 septembrie 2017, și cu încă 0,16 lei/litru, începând cu 1 octombrie 2017. Aceste niveluri ale accizelor pentru carburanți sunt valabile până în anul 2022, inclusiv. Măsura este luată în condiţiile în care nivelurile actuale ale accizelor practicate în România, raportat la cursul leu/euro stabilit de Banca Centrală Europeană pentru prima zi lucrătoare din luna octombrie 2016, sunt foarte aproape de limita minimă prevăzută de legislaţia Uniunii Europene. De asemenea, Guvernul Tudose a publicat în Monitorul Oficial Ordonanța de modificare a Codului fiscal în lipsesc facilitățile fiscale promise antreprenorilor, fermierilor și medicilor în proiectul inițial. Actul normativ se referă, printre altele, și la impozitarea veniturilor obținute în România din activități independente plătite din străinătate. Astfel, din ordonanța 25/2017, pentru modificarea și completarea Codului fiscal, lipsesc patru facilități fiscale care erau prevăzute în proiectul de ordonanță publicat de Ministerul Finanțelor în data de 7 august. S-a renunțat la punctele referitoare la impozitul pe dividende, de 5% în prezent, ar fi trebuit să se elimine de la 1 ianuarie 2018, impozitarea medicilor, impozitarea fermierilor și prevedere potrivit căreia urma să fie eliminat impozitul local pe mijloacele de transport pentru mijloacele de transport agricole de tipul tractoarelor, utilajelor agricole și altor mijloace de transport agricole.

O măsură care a bulversat mediul de afaceri este cea a introducerii cu titlu obligatoriu a plății defalcate la TVA de la 1 ianuarie 2018. „Împovărarea administrativă și birocratică a contribuabililor onești cu măsuri ca plată defalcată a TVA nu este, pe termen lung, o bună strategie de combatere a evaziunii fiscale. FIC consideră că introducerea cu titlu obligatoriu a plății defalcate la TVA de la 1 ianuarie 2018 va avea un impact deosebit de grav asupra mediului de afaceri, fie că vorbim de mici antreprenori sau de mari companii. Această măsură va cauza blocaje operaționale majore în activitatea tuturor părților implicate (…)”, susțin reprezentanții Consiliului Investitorilor Străini (FIC). În opinia acestora, ar fi necesară consultarea în prealabil a Comisiei Europene, precum și întocmirea unui studiu de impact care să evidențieze efectul asupra evaziunii fiscale și costurile pentru mediul de afaceri.

Măririle de salarii mult vehiculate sunt de fapt minore. Ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, a declarat că salariile profesorilor mărite cu 25% de la 1 ianuarie 2018 sunt cele brute, netul urmând să crească numai cu 4%. Însă, „de la 1 martie, vor avea o creștere, cumulată cu prima de la 1 ianuarie, de aproximativ 30% pe net”, a ținut însă să spună Vasilescu. Aceste măriri, precum și altele din sistemul bugetar erau prevăzute pentru 1 iulie anul acesta. Ministerul Muncii a anunțat, la finalul lunii iulie, că, începând de la 1 ianuarie 2018, taxele CAS şi CASS vor fi plătite de angajat. „Nivelul contribuţiilor sociale obligatorii urmează să se diminueze cu 4,25 puncte procentuale, respectiv de la 39,25% la 35%. De asemenea, cu aceeaşi dată de 1 ianuarie 2018, se are în vedere şi reducerea cotei impozitului pe venit de la 16% la 10%. Aceste contribuţii vor fi datorate de către angajat, însă obligaţia stabilirii, reţinerii şi plăţii acestora către bugetele de asigurări sociale va reveni, în continuare, angajatorului”, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanţelor. Compania de consultanţă PwC România a avertizat că în urmă trecerii contribuţiile sociale exclusiv în sarcina angajatului de la 1 ianuarie 2018 e posibil ca salariile din mediul privat să scadă. „Pentru că angajaţii să nu fie afectaţi de această creştere a poverii fiscale în sarcina lor, angajatorul ar trebui să le crească salariile brute, potrivit programului anunţat de Guvern cu 22,75%”, susțin reprezentanții PwC România. „A fost și o discuție inclusiv dacă vor trece contribuțiile pe angajat, au fost și ei de acord că este cea mai bună variantă să treacă aceste contribuții pe angajat, pentru că le crește pensia automat. Sunt situații, nu e cazul la stat, dar sunt unii angajați care nu pot să beneficieze de drepturi de pensie sau asigurări medicale, pentru că firmele la care sunt angajați nu plătesc aceste contribuții în numele lor”, a declarat Lia Olguța Vasilescu, potrivit Antena 3.

Măsurile de relaxare au devenit astfel o vorbă în vânt. În schimb, s-au întețit atacurile la adresa băncilor și a fondurilor de administrare a pensiilor. Premierul Mihai Tudose a amenințat că va cere deponenților să își retragă economiile din băncile care nu au realizat profit. Și în sistemul bancar autohton jumătate din ele sunt pe minus. În plus, Guvernul a anunțat, prin vocea ministrului Finanțelor, Ionuț Mișa, că se va desființa Pilonul II de pensii, care a strâns până acum 8 miliarde de euro, după care s-a vorbit de reducerea contribuțiilor de la 5,1% la 2,5%. Dacă se merge până la capăt cu una din aceste măsuri, sistemul de pensii va intra și mai tare în colaps.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Cosmin Pam Matei 4557 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.