Președintele Sindicatului cadrelor militare disponibilizate, în rezervă și în retragere, colonelul Mircea Dogaru, a declarat pentru www.e-politic.ro că, joi, va depune, la Parchetul General, plângeri penale împotriva premierului Emil Boc, ministrului Apărării Naționale, Gabriel Oprea, și ministrului Administrației și Internelor, Traian Igaș. Decizia a fost luată după ce pensiile militarilor au scăzut, în urma procesului de recalculare.
„Vom deschide alte procese. Împotriva lui Boc, Oprea și Igaș vom depune probabil mâine (n.r. – joi) plângeri penale. Să vedem dacă sunt gata actele. Le depunem la Parchetul General”, a spus colonelul Mircea Dogaru.
Acesta a explicat că, în urma recalculării, 99,99% din pensiile militarilor au scăzut cu procente cuprinse între 29% și 66%. „Nu vă luați după măgarii ăștia. 99,99% din pensiile militare au scăzut în urma recalculării. De exemplu, pensia unui colonel de armată a scăzut de la 28 de milioane de lei (vechi – n.r.) la 17. Scad toate, fără discuție. Ici-colo poate nu se calculează nimic și le lasă așa (n.r. – pensiile). Banii au fost trimiși, oamenii îi iau, doar că nu au venit încă taloanele. Pensiile de urmaș și de văduve au scăzut de la 12 la șase milioane de lei. Toate pensiile scad cu procente între 29% și 66%, chiar mai mult. Nu există în lege niciun barem de 30 de milioane de lei vechi (n.r. – Guvernul a anunțat că pensiile mai mici de 3.000 de lei nu vor scădea). Asta a fost minciuna lui Oprea. Ai, nu ai stagiu complet scade, ai depus nu ai depus cerere de recalculare scade. Nu are niciun fel de importanță. Mai mici sunt scăderile la SRI, că aia sunt mai inteligenți decât noi”, a mai precizat Mircea Dogaru.