Rectorul UBB dă vina pe alții că a ieșit din top

Rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David, încearcă să explice de ce universitatea pe care o conduce a ieșit din Top 1000

De (R.C.)
Rectorul UBB dă vina pe alții că a ieșit din top

Rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David, încearcă să explice de ce universitatea pe care o conduce a ieșit din Top 1000

Rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David, încearcă să explice de ce universitatea pe care o conduce a ieșit din Top 1000 în clasamentul internațional Shanghai (ARWU) din 2023. Într-un fel de comunicat postat pe pagina instituției, reprezentanții acesteia menționează încă de la început că „Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) nu a mai putut compensa singură erori și indecizii majore în politicile academice naționale.  Aceasta în condițiile în care, în ultimii trei ani, UBB a fost singura universitate care a reprezentat România în rankingul Shanghai (ARWU).

Cele mai bune 1.000 de universităţi din lume. România nu mai e în clasament

Țări vecine și/sau cu istorii similare au cel puțin o universitate în acest ranking (ex. Belgrad/Serbia, Lubliana/Slovenia, Budapesta-Szeged/Ungaria, Zagreb/Croația, Vilnius/Lituania etc.).

În acest context, rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David, declară:

„Am avertizat asupra acestui lucru de mai mulți ani, dar nu s-au luat măsuri la nivel național. Și nu mă bucur că am avut dreptate! Nu este plăcut ce voi spune, dar este adevărat și numai așa putem fi raționali în deciziile care ar trebui luate în viitor!

Structural:

Noi am păstrat în țară arhitectura academică stabilită de reforma comunistă din 1948. Spre exemplu, dacă din universitățile tradiționale nu se separa atunci medicina sau dacă am fi corectat această denaturare la timp după Revoluția din 1989, astăzi România avea cel puțin trei universități în acest ranking (pornind de la universitățile istorice din București/Cluj-Napoca/Iași, dar și din alte centre universitare deja cu tradiție). Asta pentru că domeniul biomedical este cel în care se publică și se citează cel mai mult. Universitățile din Belgrad (Serbia), Lubliana (Slovenia), Zagreb (Croația), Vilnius (Lituania) etc. sunt incluse în rankingul Shanghai pentru că sunt cu adevărat comprehensive (incluzând pe lângă științele universitare clasice și medicina și alte componente complexe de inginerie/tehnologie). Modele în care universitățile comprehensive nu au și componenta biomedicală, mai există, dar sunt rare în peisajul academic internațional.

Ce a descoperit Comisia de etică a UBB în doctoratul lui Bode

Vorbim uneori în programele guvernamentale de concentrări academice, dar când este să unim universități sau universități cu institute găsim mereu contraargumente (cele mai multe puerile la o analiză serioasă), adesea pentru protejarea unor interese locale sau personale. Franța și Ungaria au concentrat resurse academice și astfel au prezențe adecvate în clasament.

Reacția lui Bode însuși și a Emiliei Șercan la decizia UBB!

Specific:

UBB nu a fost susținută absolut deloc specific pentru a se menține în rankingul Shanghai global (a fost susținută, la fel ca celelalte universități, doar pentru prezența în unele domenii din acest clasament). Mai mult, toată filosofia finanțării, inclusiv a finanțării competitive, nu a fost niciodată gândită în logica de a susține simultan atât intrarea mai multor universități românești în clasamente (obiectiv corect!), cât și dezvoltarea celor care sunt deja acolo; din păcate, noi am accentuat în țară – prin toate mijloacele de evaluare și finanțare – doar intrarea mai multora. Ne-au lipsit programe de excelență cu adevărat, după modelul Franței, Germaniei sau Poloniei. Asta a fost o strategie uneori falimentară, deoarece alții din afară au crescut mai repede și mai mult decât noi și astfel țara a rămas nereprezentată în clasamentul Shangahi (ARWU).

Academia tertipurilor la UBB

Noi, la UBB, am luat măsuri interne importante. Astfel, am reușit să creștem ceea ce depinde de noi – numărul publicațiilor Web of Science – și am rămas și acum primii în țară între universități după ultima actualizare a Essential Science Indicators (ianuarie 2013 – aprilie/iulie 2023); iar asta în condițiile în care nici jumătate dintre cadrele academice ale UBB nu au ca rezultat științific specific domeniului lor publicațiile Web of Science (ex. umaniștii publică cărți/capitole). Premiile Nobel/Fields Medals și Higly Cited Researcher nu depind însă de noi (am avut un reprezentant în Higly Cited Researcher, dar nu și în acest an). Am inițiat dezvoltarea componentei biomedicale, pentru a corecta modelul comunist, dar va dura până se vor vedea rezultatele. În principiu, aceste măsuri ne ajută în multe rankinguri majore (spre exemplu în clasamentul QS 2024 UBB are cea mai bună performanță din țară și din istoria sa), dar nu și în rankingul Shanghai (ARWU).” 

Crește producția de monstruozități

Prof. univ. dr. Daniel David a fost ales, marți, 3 martie 2020, în funcția de rector al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, întrunind 1026 de voturi (71,35%) din numărul total de 1438 de voturi exprimate.

Distribuie articolul pe:

21 comentarii

  1. S-au prins aia ca li se trimeteau date masluite. Au fost atenti dupa ce au auzit ca acolo exista profesori ca Coldea si ca Bode vroia si el un post de asistent. Daniel ca capetenie este ideal pentru Ubb.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate