Refacerea în România de azi

În România s-au irosit deja mulți ani prețioși. Se vor irosi și alți ani dacă nu se fac acum schimbări până la capăt.

Țara produce mai elementar, vinde mai ieftin, importă mai mult din ceea ce făcea odinioară și trăiește devalizarea resurselor. Sărăcia cea mai extinsă în Europa, emigrația cea mai mare dintr-o țară a lumii în timp de pace, cel mai mic consum de carte pe locuitor, analfabetism funcțional în creștere, fuga tinerilor de sistemul indigen de educație, desconsiderarea inovației sintetizează situația. Se observă ușor că decidenții actuali nu au capacitatea reformelor. Banii pe care-i invocă nu compensează neputința, căci bani fără pricepere și idei nu înseamnă mare lucru. Desemnările personale au înlocuit în stat concursurile. O dictatură ridicolă prin incompetența ei a înlocuit consultarea democratică. S-a oprit până și aplicarea legilor privind indemnizații de copii, salarii și pensii. Acum se încearcă eliminarea sărmanilor de la îngrijire medicală. Profesionalismul scade continuu. Abilitatea de a minți populația este luată ca politică. Vulgaritatea noilor cațavenci se dă drept cultură. „Să fim în parteneriat cu șeful” și, mai nou, „să punem mâna pe bani”, fie și prin devalizarea țării, sunt devizele lor. La ultimele două Olimpiade țara a ajuns, emblematic, la cele mai slabe rezultate din istorie. În cabinetele puterilor lumii se privește cu consternare incapacitatea autorităților din țară de a face față pandemiei și de a da soluții în interes public. Politica externă s-a transformat în excursii.

Toate acestea în vreme ce în alte țări au loc dezvoltări și funcționează valori civice și idealuri de afirmare. Oriunde în lume sunt frământări și căutări, dar în România de azi s-a ajuns la fapte fără analog. Nu este de mirare că și ofițeri și ambasadori încep să-și exprime, la rândul lor, nemulțumirea privind felul în care este condusă țara.

A sporit, în schimb, securismul. Dacă și delegații la recentul congres al PNL au acuzat intervenția „președintelui” și a securiștilor, devine limpede unde s-a ajuns. România deține acum întâietatea la servicii secrete în Europa, în destule privințe, iar finanțarea instituțiilor de forță este, proporțional, dintre cele mai înalte pe continent. Lupta „președintelui” pentru a-și adjudeca numirea procurorilor și judecătorilor este indiciu al degradării justiției, ce merge iarăși până la fabricarea de probe.

Regimul actual a plasat tot mai evident România pe o direcție anormală și o stabilizează la coada Europei. Încet-încet devine sesizabil că nici o alegere curată nu legitimează regimul actual. Nici un decident nu este vârf al promoției sale și nicio personalitate nu este în siajul regimului. Parolelele regimului – de la „România educată” (fără a stabili cine și cum trebuie educat), trecând prin „România normală” (fără a lămuri cine este anormal), la„România eșuată” (fără a indica cine și ce a dus la eșuare) – sunt doar penibile ofense din partea unora ajunși unde nu se cuvine.

Situația în care a fost adusă țara, dă, firește, de gândit. De ce, însă, în vreme ce în alte țări s-a reușit modernizarea, România stagnează sau dă îndărăt? Nu lipsesc fapte pentru a acuza „capitalismul de cumetrie”, „statul securist”, „regimul colonial”, „dictatura prostească”. Ori pe ce față se întorc, însă, lucrurile, nu se poate evita întrebarea: ce decizii se iau, cum se iau și cine le ia. Nu se poate evita, în cele din urmă, diagnoza prostocrației, pe care cartea Ieșirea din prostocrație (Cotidianul, București, 2021) a argumentat-o în detalii, iar Declarația de la București (15 septembrie 2021) a semnalat-o din nou.

În orice caz, așa cum am mai subliniat, situația în care a fost adusă România obligă la punerea unei întrebări noi privind regimurile politice: ce valoare au cei ajunși să decidă? Răspunzând direct, nu se poate ocoli faptul că s-a ajuns la regimul în care cineva ajunge la decizie, mai mult sau mai puțin întâmplător sau împins din culise, pentru ca, apoi, combinând nepriceperea cu sărăcia culturală, să încalce legile și să desemneze în funcții inși slab pregătiți, pentru a se sprijini reciproc, cu efectele de rigoare. Excluși de la dezbateri, cetățenilor le rămâne să rabde în tăcere, să privească butaforia sau să vocifereze zadarnic. Ca și cum ar fi o țară prizonieră unor persoane, nu stat cu funcții în slujba cetățenilor!

Desigur, fenomenul nu ar fi posibil fără „statul paralel” care asigură „aranjarea” ocultă a funcțiilor publice. Cum remarca istoricul care a făcut bilanțul Centenarului, în România nu s-a lămurit nici astăzi rolul Securității în viața politică. Șeful ultimei campanii „prezidențiale” acuză acum contiguitatea cu serviciile secrete, după ce pentru mulți era evident că „președintele” intrumentează, în pofida Constituției, justiția, armata și serviciile. „Sufrageriile” pentru măsluirea de alegeri, „protocoalele secrete” ale justiției și Securității, desemnările în interes personal, cohorta neisprăviților puși să decidă viața oamenilor – fapte grave și fără seamăn în Europa actuală – spun totul.

Cum se iese de aici? Schițez, în gândurile de față, la solicitarea tot mai multor concetățeni, perspectiva. Firește, ea poate fi completată, căci fiecare cetățean are drepturi ca oricare altul. Consider că, în situația dată, refacerea din România de azi este condiționată de cinci premise.

Prima premisă este să se înțeleagă de către marea parte a concetățenilor că societatea modernă este condusă de politică. Te poți sustrage politicii, dar, când prea mulți se sustrag, se plătesc costuri grele. Desigur, nu toți ne ocupăm de politică și nu ne ocupăm tot timpul. Oamenii muncesc, își trăiesc viața, fac economie și multe altele. Dar atunci când este vorba de stat, este de examinat politica. După cum, atunci când politica este vinovată, trebuie mers la cei care decid. Nu rezolvă nimic iluzionismul (a vrea schimbări stând cu brațele încrucișate), nici lichelismul (abaterea în orice chip a atenției de la urgențele acțiunii) și nici belferismul (a aștepta ca alții să se lupte pentru mai bine).

A doua premisă a reconstrucției este asumarea adevărului clasic că la democrație nu se ajunge decât democratizând. Cei care au conceput ruptura de socialismul răsăritean (Guillermo O’Donnell, Philippe C.Schmitter, Tentative Conclusions about Uncertain Democracies, Johns Hopkins University Press, 1986) au arătat, la rândul lor, că în tranziția spre democrație trebuie schimbate repede mijloacele: de la mijloacele care au permis înlăturarea autoritarismului la democratizare. În România s-a ignorat acest adevăr, democratizarea a fost înlocuită cu segregarea politică și ascensiunea nepotriviților la decizii și s-a ajuns în impas. Acesta se vede cu ochiul liber. Aduc, totuși, în sprijinul susținerii cîteva fapte.

Bunăoară, astăzi chiar oamenii regimului reclamă încălcarea de sus a Constituției. Un fost președinte al PNL a spus-o tranșant, iar unul dintre beneficiarii încălcării, fost prim-ministru al „guvernului meu”, o acuză net.

Este tot mai sesizabil că alegerile organizate de „guvernul” de uz personal („prezidențiale”, „europarlamentare”, „locale” etc.) au fost desfigurate de la început (prin arestări, șantaje și diabolizări) și fraudate. Chiar în aceste condiții neobișnuite, “președintele” a fost ales de abia o treime din electorat, iar “guvernele sale” cu până la un sfert. Despre legitimare și stat democratic nu se poate vorbi în România actuală.

O spunea, de altfel, chiar cel care a creat prin abuzuri situația dramatică de azi, când, la Aachen a declarat că România actuală este „stat eșuat”. După ce a comunicat în Bruxelles că România nu este capabilă să exercite președinția rotativă a Uniunii Europene! Și după ce agită în declarații iresponsabile tot felul de “pericole” închipuite – “nazist”, “antieuropenist”, “antisemitism”, etc., iar “primul său ministru” informează cancelariile europene despre “pericolul extremismului”.

Nici unul dintre pericole nu trebuie subestimat, nicăieri în lume. Acum România nu are, însă, asemenea curente. Nu este “extremist” cel care semnalează suferințe și-și asumă democrația! “Cinic” nu este cine votează acum schimbarea, ci acela care face din nepriceperea sa păguboasă criteriul normalității!

Pe de altă parte, la ce folosește pictarea românilor ca înapoiați și inapți să priceapă modernitatea? Se simt, oare, aplaudacii acestei aiureli înapoiați și inapți? Să tragă consecințele!

În România s-a ajuns și la situația în care, printr-o evident falsă interpretare a Constituției, se și spune aberația că „președintele nu vrea guvern al țării”. Ca și cum într-un stat de drept – și cu atât mai puțin în statul de drept democratic prevăzut de Constituție – o persoană poate condiționa satisfacerea interesului public!

Nu scrie de fapt nicăieri, în nici o lege, că „președintele” trebuie sau nu să vrea. Cât de mare este abuzul se observă la o simplă comparație cu Bulgaria: acolo președintele a luat în seamă rezultatul alegerilor parlamentare, la noi „președintele” l-a ignorat și a înlocuit guvernul țării cu „guvernul său”.

A treia premisă a refacerii este învățarea din tripla catastrofă a recentului congres al PNL. Acesta a atestat fără putință de tăgadă la ce degradări ale vieții publice s-a ajuns. “Noaptea minții!” – spuneau unii participanți, după ce clamau “nici nu este sigur că mai există partidul cu acel nume” și “circul trebuie încheiat!”

Prima catastrofă este, din nou, a constituționalismului. “Președintele” a intervenit pe față în alegeri, iar forțele securiste care îl însoțeau se mișcau în jurul cabinelor de votare. Întrebarea simplă, din partea celor care cunosc suferințele cauzate de Securitate sașilor transilvăneni și tributul plătit acesteia de liberalii de altădată, este: cum se va putea explica faptul că un ins venit din rândul sașilor, care se autoproclamă liberal, a dus la cel mai securist stat și cultivă securismul?

A doua catastrofă a fost, încă o dată, a democrației. Nu discut faptul că se fac congrese de partid fără raport de activitate și fără dezbateri doar în dictaturi. Dar este stupefiant să fi văzut liberali purtând lozici scrise și clamând, ca partid dus la guvernare, “vrem libertate!” și aproape huiduindu-și „președintele”. Este apoi cât se poate de grav să vezi „miniștri” ocupându-se de controlul voturilor și de reciprocul control al unor votanți.

A treia catastrofă a fost împiedicarea în plus a meritocrației. A fost la fel de grav să vezi ce soluții jalnice de personal au fost impuse și obsesia nu a valorilor, ci a banilor din PNRR. Nu numai că problemele cetățenilor nu au preocupat, dar tot felul de nesiprăviți, palavragii și iresponsabili, au ajuns să decidă. Congresul PNL a fost confirmarea cu brio, încă o dată, a tezei prostocrației și a “cercului vicios” în care s-a intrat: “susținem șeful, căci ne dă funcții, iar șeful ne asigură sprijin, ca să nu cădem cumva”. Un “cerc vicios” original doar în primitivism!

A patra premisă a refacerii este schimbarea certificării și acordării diplomelor de studii. Favorizat de legislația în vigoare – cu comercializarea examenelor, licențe false, doctorate plagiate, abilitări în reciprocitate, instalări în funcții cu ajutorul serviciilor, așadar, cu o amplă compromitere a certificatelor, titlurilor și funcțiilor – sistemul a dus România într-o situație unică în Europa.

Acest sistem continuă nestingherit. Doar ca un exemplu, chiar în săptămâni recente un “ministru” al “guvernului meu” lua doctoratul pe un subiect ingineresc la o catedră de istorie, cu examinatori dintre decidenții regimului! Fraudă, deloc singulară! Fraudele vor trebui curmate prin lege – drept condiție de asanare a evaluărilor din societate.

A cincea premisă a refacerii este disponibilitatea la a merge până la capăt. Cineva care întreține un blogg sub semnătura Contele de Saint Germain a scris plin de inteligență: “s-a spus totul! Este cazul acțiunii”. Nu poți să nu fi de acord!

Nimeni nu ignoră că în orice situație sunt cauze și condiții multiple, că schimbarea este dificilă, că interesele sunt diverse și pentru convergență este de lucrat din greu. Numai că pe lume nimic nu pică de a gata.

Situația creată în România – cu degradarea indicatorilor, absența legitimării, guvernarea prin antagonizare, incapacitatea decidenților, convertirea partidelor în adunături – nu are decât soluții pe măsură. Aici le enumăr doar, plecând de la subiectele acestor zile.

Am în vedere: a) guvern de personalități care s-au dovedit capabile să conducă și să conceapă legislația schimbării în politica internă și alegeri generale; b) restabilirea Constituției, a pluralismului, a partidelor și a democrației; c) alegeri generale cât mai curând; d) legiferarea scoaterii serviciilor secrete din politică și a scoaterii justiției de sub controlul unei persoane; e) vot de listă combinat cu vot pe candidați individuali; f) selecție de personal dintre cetățenii nu doar interesați, ci și dovediți capabili să servească interesul public; g) sfătuirea și determinarea “președintelui” să se retragă, ca urmare a abuzurilor, daunelor și obtuzității și pentru a se putea demara neântârziat reconstrucția statului “eșuat”; h) încurajarea de persoane evidențiate prin competență profesională, viziune și preocupare să-și asume roluri publice; g) reorientarea, prin măsuri și reglementări adecvate, a vieții publice din România spre valorile civismului și ale unei democrații meritocratice.

Este nevoie de o politică integrativă. Nu este nimic de așteptat de la decidenții actuali. Cum spunea liderul unui partid din coaliția „guvernului meu”, „președintele nu este normal și răspândește ura”, iar un senator mărturisea că nu înțelege cum s-au dat voturi cuiva care nu a realizat ceva și nu a promis nimic. Acum, fostul prim-ministru al „guvernului său” îl consideră pe „președinte” paralel cu realitatea. Și mai nou, subalternii încep să acuze erorile, de altfel vizibile, din pandemie.

Înainte de „guvernare puternică”, cum se spune tot mai obsesiv, în România de azi este nevoie de guvern competent. Iar „responsabil” este din capul locului cel care votează schimbarea unui regim care a dus țara într-o situație precară, nu cel care vrea să perpetueze un regim compromis de abuzuri și nerealizări.

Se produc, vedem prea bine în jur, continuu false teme, tensiuni și diversiuni pentru a obstacola refacerea. Dar cu cât se amână schimbările și înlocuirile necesare, cu atât costă mai mult. Voința cetățenilor nu va putea fi strivită la nesfârșit – cu aranjamente secrete, amenințări ale justiției instrumentate și recursul la măciucă – dacă acțiunile cetățenești sunt chibzuite și hotărâte.

Andrei Marga

Recomanda 26
Andrei Marga 654 Articole
Author

25 de Comentarii

  1. Sunt multumit ca PNl si-a ales un gaozar ca prsedinte, acesta va distruge partidul definitiv si romania la fel

  2. Ar fi bine și matur să se înceapă comentariile cu fapte, nu ocolindu-le sau falsificându-le.
    Florin nu ia în seamă faptul cunoscut deja atunci, în 2012, că domnul Marga i-a cerut lui Victor Ponta să renunțe imediat la doctorat. Știu de atunci, de la dînsul, căci ne-am întîlnit la Milano. În calitate de ministru de externe era chestionat în diferite capitale de plagiatul primului ministru și nici nu avea ce altceva să recomande. Nota Bene: apoi au apărut mulți plagiatori – Kovesi, doctoranzii lui Oprea, de pildă.
    Cu tot regretul, ceea ce scrie Săgetător ține de încercarea de a muta discuția, de la ceea ce este de făcut și se poate face fără întîrziere la Calende. Ține de lichelism – ca să iau clasificarea de mai sus de sub numele Demetrescu.
    Personalități sunt cîte vrei și oricine poate da exemple. Luați-le, domnule, dar nu după gustul unuia sau altuia, ci conform interesului public. Cu gusturi ca Săgetătorul nu iese nimic.
    Minciună, Constituția nu oprește alegerile anticipate. Dacă se vrea, se poate!
    Ia să respectăm Constituția, apoi facem alta! Ce spui tu, Săgetător, arată doar oficina de unde vii. Una rău mirositoare.
    Sugerezi că Boc este idealul dumitale – să rămîi cu Boc în brațe.
    Restul exortației tale agramate sunt simple inepții debitate de un om trimis să vorbească despre ce nu știe. Uită-te bine la ce scri.Săgetorul = doar un ins vulgar, care nu știe nici cum se discută și nici subiectul.

  3. @@ misteaux

    Nu cred ! 😀

    Mai degraba … alt stat (greu de conceput multora AZI … care) si n-o va face urgent ci se va sti cu ani inaintea iesirii reale din UE !
    [parerea mea ca de la anul va deveni vizibil care si dinc e motive anume : americanii or sa fie „NOT AMUZED” pierzand de facto ..parghia de control … subteran-europeana prin asta 😉 !]

    Dar ce-a demon.strat ca stiu eu ce … planuiesc : „URSITOARELE” ! ?
    🙂

  4. Va urma plecarea Frantei din Uniunea Comunusta Europa.
    Apoi Germania va conduce imperiul globalist.Apoi va pleca Spania si Italia. Apoi va incepe razboiul cu americanii…va urma foamete si moarte. Romanii tot cu sapa si cu oile la munte.

  5. Domnul MARGA inceep sa-si arate INCISIV … coltii !
    (Nimic impotriva !)

    Totusi ce simte, ‘mnealui, ca va urma … ca om mai muöt RATIONAL si mai putin emotional (!) …

    de-o face … azi vizibil: mai mult decat timp-in-urma ? 😀

    Stie si ‘mnealui (cu contactele lui intelectual-„teoretice” la nemti 😉 ) … ca ce va urma …NU e …ce-si doresc … „puternicii … ZILEI” 😀

    😉

  6. Domnule Marga,
    Textul Dvs. e o ciorba searbada de generalitati, iar pretinsa schita privind „perspectiva” de-a dreptul puerila.
    a) guvern de personalități care …
    NE DEZVALUITI CUM SA AJUNGA IN GUVERN „personalități care s-au dovedit capabile…?
    ASTEPT SA ENUMERATI ASEMENEA PERSONALITATI…
    b) restabilirea Constituției, a pluralismului …
    IO SUNT DE PARERE CA INAINTE DE A „restabili Constitutia”, AR TREBUI SA CONCEPEM SI SA ADOPTAM O CONSTITUTIE CLARA, FARA AMBIGUITATI SI „GOLURI”, CARE AU PERMIS INCALCARI FARA NUMAR SI A IMPUS SUTE DE DECIZII ALE CURTII CONSTITUTIONALE.
    CE „pluralism” SA RESTABILIM ? DIN CONTRA ! TREBUIE SA LICHIDAM CIUPERCARIA DE ASA-ZISE PARTIDE, IN FAPT NISTE GASTI CU PRETENTII POLITICE, SUSTINUTE INUTIL DIN BANUL CONTRIBUABILULUI !
    c) alegeri generale cât mai curând;
    DOM’ PROFESOR ! UNDE TRAITI ? NU VEDETI CA ACEASTA CONSTITUTIE NU PERMITE …”alegeri generale cât mai curând”
    DUPA DVS., CUM SA FACEM ?
    d) legiferarea scoaterii serviciilor secrete din …
    VA ROG MULT SA FITI MAI …CONCRET : CUM ?
    e) vot de listă combinat cu …
    NO COMMENT.
    f) selecție de personal dintre cetățenii nu doar interesați, ci și dovediți capabili să servească interesul public;
    REPET RUGAMINTEA : ENUMERATI VA ROG, LA CLUUUJ, DE EXEMPLU, CETATENI … MAI CAPABILI DECAT BOC ?!
    g) sfătuirea și determinarea “președintelui” să se retragă …
    IDEEA ASTA M-A FACUT SA RAD CU MARE POFTA !
    h) încurajarea de persoane…să-și asume roluri publice;
    „VA …REPETATI” NEPERMIS !
    g) reorientarea, prin măsuri și reglementări adecvate…
    PE SCURT : GARGARA F. IEFTINA

    SPER SA AVETI IN VEDERE COMENTARIILE DE MAI SUS LA URMATORUL TEXT PRIVIND …PERSPECTIVA ROMANIEI.
    Teoria ca teoria…practica ne omoara !

  7. aveti exact ce ati votat. Uitati-va la poza de pe blog si nu ai decit un raspuns o poza este mai buna decit o mie de cuvinte .Te uiti la ea si ai vezi aroganta prostie smecherie si altele

  8. …Dar autorul, Andrei Marga, a fost ministru în guvernul Ponta. Adică șeful lui a fost un plagiator dovedit, care a demisionat ulterior. Să tacă Andrei Marga

  9. @@@Fekete Tulipan: de ce crezi ca au cumparat turcii armament de la rusi? Sisteme de rachete defensive rusești S-400?
    Pentru ca tot armamentul american care se vinde in lume (avioane si rachete) e cu aprobarea lui ala micu’si daca ala micu’ vrea nu mai functioneaza nici o componenta electronica, baietii au tehnologia necesara ca, de la distanta,(drone sau avioane care bruiaza cu folos IT armamentului american) sa faca armamentul american inutil…
    Or, Turcia e la cutite cu ala micu’ ce sa faca cu armament american nefunctionabil…:)))
    S cuymparam fiare vechi inutile e un fel de bir la Inalta Poarta in loc ca Romania sa isi dezvolte propria industrie de aparare fara ajutor/in fapt spioni straini,in mod deosebit drone si submarine,de care nici nu au auzit la MAN!

  10. Am avut Oportunitatea de a Monologa cu Damele de Os Domnesc din SPP dupa Congresul Meu. Dinsele m-au lasat sa inteleg ca Iobagii Mioritici ma Iubesc si ma Admira cind trec cu Limuzina Prezidentiala pe Valea Oltului in Excursia mea Saptaminala.
    Luni, 11 Octombrie 2021 voi Abroga Constitutia PSDista, voi Dizolva Parlamentul Oilor si mai voi Proklama Regele vostru !!!
    Veti Beneficia de Transmisiuni TV Color si Discount la Factura de Electricitate in timpul Dedicat Partidelor mele de Golf Royal.
    Va Sigur ca Vasilica Cocaina, Penalul American va fi Deportat in Desert la Dabuleni impreuna cu Blondul Ciolacu Marcel, Secatura ungureasca Orban Ludovic si Limbricii USR+ Dan Barna si Dacian Ciolos. Comandantul Gestapoului Meu, Kamarad Hellvig are Ordinele Semnate.
    Fiti Responsabili!
    Urmariti cu Religiozitate Partidele Mele de Golf Royal televizate Color in Direct !!!
    INTREBARI?!?

  11. Ideologia liberală să-și instaleze între ei neamurile în funcții extrem de bănoase, prostimea nici nu visează la salar anual de o sută de mii euro cănd ei nico măcar nu știu unde e servciul că n-au călcat în viața lor pe acolo, trecuți doar în acte. Ăștia oameni realizați își primesc salar de cheltuit prin Dubai, Maldive, Zanzibar, Punta Cana, Thailanda, Caraibe, Bali.

    Nu stau ei liberalii cu sărăcimea și prostimea pe la Predeal și Costinești.

  12. Dupa 1990 au ramas abandonate de izbeliste prin unitati militare o gramada de „echipamente” de radiolocaltie, pazite de militari, prostii de radare „cu lampi” ramase de prin anii 60. De la paza ziceau ca de fapt n-ar fi fost niciodata urnite din depozite si nefunctionale ca nu exitau piese de schimb. Au ajuns toate la casat odata cu intrarea in NATO cand s-a scos stagiul militar obligatgoriu s-au desfiintat si multe unitati militare. \
    La fel se va intampla cu recentele achizitii, vor ajunge la casat exact asa cum au fost cumparate.

  13. „Echipa de rezerva”, prima data trebuie identificata CAUZA distrugerii Romaniei, apoi identificati CRIMINALII si din comasarea concluziilor identificata IDEOLOGIA MARXIST/BOLSEVICA ce „i-a manat pe ei in lupta!”!!! Fara PROCESUL COMUNISMULUI si condamnarea aspra a CRIMINALILOR SEFI impreuna cu INSTRUMENTELE CRIMELOR, restul de sustinatori ai comunismului criminal fiind impiedicati prin lege sa ocupe functii politice la varf si tot asa, fara IDENTIFICAREA ILEGALILOR si a OFITERILOR ACOPERITI nu vom face decat SA PRELUNGIM AGONIA!!! Ce ni se propune de fapt in articol?
    Si mai ales, LA CE REFACERE se raporteaza autorul? LA CARE ROMANIE? A BOLSEVICILOR sefi de promotii daca nu vom
    intreprinde…”deratizarea”? A putut Ceausescu sa pastreze Romania pe cursul comunist reconsfintit la Congresul XIV
    al PCR in conditiile cand COMINTERNUL lui Gorbaciov a decis TRECEREA LA CAPITALISMUL DE…”CUMETRIE”, vorba autorului?
    A uitat sa spuna „cumetria cui”? Dintre NOMENCLATURILE COMUNISTE!!! Deci, LA CE RAPORTAM REFACEREA si CU CE OAMENI?
    Deja SECURITATEA pregateste cativa indivizi extrem de iubitori de „neam, tara si ortodoxie” pentru a contracara din timp impactul eliberarii lui Dragnea care e singurul FOST care A ARATAT TIMID ca vrea sa lase si poporului ceva de la
    festinul Securitatii si Partidului, restul promit ca in toti acesti 32 de ani de „NEOBOLSEVISM”…

  14. Se spune bine în articolul “Refacerea în România de azi”: “atunci când politica este vinovată, trebuie mers la cei care decid. Nu rezolvă nimic iluzionismul (a vrea schimbări stând cu brațele încrucișate), nici lichelismul (abaterea în orice chip a atenției de la urgențele acțiunii) și nici belferismul (a aștepta ca alții să se lupte pentru mai bine)”. Suntem în stare să evităm aceste maladii? Natural și la propriu! Dacă citești ce falsuri ordinare postează inși ca Fekete tulipan, Darius și sosiile lor, te întrebi în ce curent intră aceștia. Mai probabil este lichelismul. Educația poate avea și are lacunele ei. Dar nu educația a creat prostocrația, ci politica în care niște neica nimeni ca johannis, orban, cițu, barna au ajuns să hotărască soarta țării. Și s-o ducă de izbeliște.

  15. Romania a ajuns la un asa grad de cadere ca nu poate nici o interventie interna sa o corecteze si ori ce interventi externa : razboi,revolutie va fi foarte dureroase.Va trebui sa retraim greutatile tranziției dupa cel de al doilea razboi dar cu rezultate nesigur de bune

  16. @@Fekete Tulipan: au cumparat rachete sa se uite la ele cum ruginesc in liniste!Pe vremea cand face tata armata prin anii 80 aveau pusti dinaintea revolutiei bolsevice, aveau tevi de tun in vaselina de la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial si avioanea ca niste prastii!La ce le-a folosit?! Armata,politia,serviciile nu salveaza decaderea unui popor, doar o scoala klumea si sustinerea initiativei private, plus mentinerea avantajului marginal:ceva lemn, ceva gaz natural,ceva petrol,ceva minereuri,ceva carbune, ceva cereale, care ar trebui procesate in tara
    Ungaria nu are nici pe sfert din ce are Romania dar are un comert exterior pe + de 30 de ani ,din care minim 2-3 miliarde euro anual culeg numai din Romania, nu mai vorbesc de veniturile din turism de 10-15 ori mai mari decat in Romania
    Dar la noi BNR e un dormitor de puturosi,inca au tras ajutoare de factura ofiterilor seku Dancila si Pascu,BNR neavand nici un rol sau un rol negativ in protejarea economiei romanesti sub conducerea lui Manole Chimicul viticultor sef..
    Si cand citesti cum bate asta campii,articol de articol, cand functionarea unui stat si a unei bune economii se rezolva doar prin mecanisme legislative si fiscale, nu prin tras -impinsi providentiali sau cum spune autorul:”dovediți capabili,.încurajarea de persoane evidențiate prin competență profesională, viziune și preocupare să-și asume roluri publice”:)))(Si mai cine,ca astia nu exista)
    Romania nu are fundamentele dezvoltarii in actualul razboi economic mondial,doar acolo unde altii ne-au trasat strategiile de urmat am performat (vezi cazul Dacia,Ford)
    Pooliticienii si bisnitarii romani se gandesc strict la buzunarul lor,unul nu are,nu a avut in 30 de ani o viziune a dezvoltarii economice

  17. @@Fekete Tulipan: au cumparat rachete sa se uite la ele cum ruginesc in liniste!Pe vremea cand face tata armata aveau pusti dinaintea revolutiei bolsevice,aveau tevi de tun in vaselina de la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial si avioanea ca niste prastii!Armata,politia,serviciile nu salveaza decaderea unui popor, doar o scoala klumea si sustinerea initiativei private, plus mentinerea avantajului marginal:ceva lemn, ceva gaz natural,ceva petrol,ceva minereuri,ceva carbune, ceva cereale, care ar trebui procesate in tara
    Ungaria nu are nici pe sfert din ce are Romania dar are un comert exterior pe + de 30 de ani ,din care minim 2-3 miliarde euro anual culeg numai din Romania, nu mai vorbesc de veniturile din turism de 10-15 ori mai mari decat in Romania
    Dar la noi BNR e un dormitor de puturosi,inca au tras ajutoare de factura ofiterilor seku Dancila si Pascu,BNR neavand nici un rol sau un rol negativ in protejarea economiei romanesti sub conducerea lui Manole Chimicul viticultor sef..
    Si cand citesti cum bate asta campii,articol de articol, cand functionarea unui stat si a unei bune economii se rezolva doar prin mecanisme legislative si fiscale, nu prin tras -impinsi providentiali sau cum spune autorul:”dovediți capabili,.încurajarea de persoane evidențiate prin competență profesională, viziune și preocupare să-și asume roluri publice”:)))(Si mai cine,ca astia nu exista)
    Romania nu are fundamentele dezvoltarii in actualul razboi economic mondial,doar acolo unde altii ne-au trasat strategiile de urmat am performat (vezi cazul Dacia,Ford)
    Pooliticienii si bisnitarii romani se gandesc strict la buzunarul lor,unul nu are,nu a avut in 30 de ani o viziune a dezvoltarii economice

  18. „Romania educata” nici electricini nu a fost in stare sa produca, dar importa din Banglades. Citu a promis inainte cat inca erau in opozitie ca PNL va da ridica orice resrictie la numarul de muncitori non-UE, nelimitat. Asa zisa economie cu cresteri spectaculoase, nu e in stare nici macar un amarat de fierastrau, practic cam tot e importat. Cu cine si cu ce sa produci, cand in primul rand sistemul educational trebuie el insusi sa produca pana la inalt calificati sa produca oameni bine calificati, pe meserie. Scolile de meserii cele mai lovite de guverne de 30 de ani. Acum prea tarziu. Adica singura solutie oferita fortzat e la cules de sparanghel. Mici producatori bagati direct sau nu in faliment li s-a inchis usa in nas si de stat si de marile magazine private de toate lumea. Semn ca e ordin pe unitate la sparanghel. Cam asta e tot ce e permis „de sus”, consumator acasa sau culegator prin vest.

    In definitiv Iohannis, Orbanm, Ciolos, Barna si Citu oamenii aceliasi sistem aplaudat de multi. Sa tot primeasca aprecieri.
    PNL/USR o da inainte cu “nazist”, “antieuropenist”, “antisemitism”, etc. “Primul său ministru” informează cancelariile europene despre “pericolul extremismului”. Sa tot primeasca aprecieri de la dreptaci pentru rahatul produs de dreapta.

  19. Nu mai avem nimic in tara! Totul s-a vandut la straini pe nimic! Opera de arta a regimului Petrov de 10 ani plus 7 de ai lui Johannis! Poporul roman a ajuns sa stea cu mana intinsa la vest! Pe Dragnia l-au bagat la inchisoare magistratii tradatori de tara si aserviti strainatatii fiindca a pus piciorul in prag de a sarit in sus Vasilescu in piata pentru jefuitorii straini. Acum cativa ani buni am coborat la turbinele de sub lacul Vidraru si managerul povestea ca turbinele pompeaza energie electrica la cerere doar pentru export in tarile vecine si cand avem avarii in sistemul national. Acum am ajuns sa importam energie elctrica! Frumos Petrov! Felicitari Johannis! 17 ani degeaba!

  20. Care invatamant nu s-a investit nimic. Au cumparat rachete toti care au trecut pe la putere. Dar marile UM Unitatile Militare au ajuns ca toata industria „ceausista” rase de pe fatza pamantului sa faca loc cladirilor de corporatii si corporatisti.

    Invatamantul subfinantat dar de armanent aproape expirat s-au gasit mereu bani. Pentru dotarile laboratoarel de fizica sau de la scolile tehnice prea putin. Nici macar apa curenta si WC-uri in care nu se ineaca copiii.
    A fost demolat tot la ras, inclusiv invatamantul.

  21. Drept grăiși, Echipa de rezervă – cu ură și atacuri de toate felurile nu se rezolvă nimic. Spune-i-o lui tulipan, darius și semenilor lor din grup. Două rezerve.
    Oamenii pricepuți au fost și sunt încă. Numai să fie lăsați la decizii. Cu johannis-barna,ciolos-orban etc. a fost nivelul cinci al absolvenților, în cel mai bun caz, și ne-am lămurit.
    Este bună soluția propusă de domnul Andrei Marga în articol – să vină la decizii personalități care au dovedit profesionalism, capacitate de a concepe legi și de a organiza alegeri generale, și care nu sunt obsedate de carieră și bani. România are personalități, mai multe ca altădată, dar să fie folosite.
    Nu te poți lua după minți slabe ca a lui tulipan sau darius, care nu știu ce-s profesiile, nu cunosc filosofi, sociologi, matematicieni, pedagogi etc., dar fac și ei cuvinte de patru bani. Îi înțeleg, li se termină lumea pe care au slujit-o și dau acum din gură.
    Cine are cap nu se ia, însă, după asemenea figurine, ce se vor și topi în curând. Se schimbă piesa!

  22. Refacerea României presupune identificarea unui punct de plecare, a unui orizont de timp și a unui plan solid, bine gândit, pornind de la starea concretă în care ne aflăm și care cu siguranță va mai dura o vreme. Pentru aceasta este nevoie de oameni pricepuți, minți luminate animate de voință, curaj și spirit de sacrificiu, ceea ce pare aproape imposibil. Suntem aproape obligați să facem imposibilul posibil dar asta depinde în primul și în primul rând, de fiecare dintre noi. Cu ură și cu atacuri de toate felurile, nu rezolvăm nimic.

  23. Fekete Tulipan elftas, discută, bacsi, cu Andronescu Katy și cu cine vrei. Dar aici, uită-te bine, dacă cumva ai ochelari și cap un pic organizat, că se discută altceva: cum să se iasă din prostocrația pe care o aplauzi? Asta e subiectul. Oricine poate discuta mersul pe jos spre lună, călătoria spre centrul pământului cu lanțuri la picioare și alte bazaconii. Cumpără-ți caiet de notițe și învață, că vine sfîrșitul pentru lumea ta de diversioniști. Pînă una alta informează-te și grăește după ce ai trecut prin cap. Sper că ai un pic de așa ceva!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.