O problema des intalnita in relatia parinti si copii este “autoritatea” adultului. Conceptia generala din mosi-stramosi pe aceasta relatie este ca parintele este “mare”, stie “multe” si este un “model” demn de urmat. Cu toate acestea, a gresi este omeneste si parintii mai comit si erori in eforturile lor de a modela si educa un viitor adult, provocare deloc usoara. Unele asemenea erori au consecinte suficient de neplacute asupra copilului sau familiei, lasand chiar si rani sufletesti sau fizice, incat este clar ca ai gresit.
Si atunci se pune intrebarea: Recunosti sau nu in fata copilului ca ai gresit? Are vreo consecinta favorabila a-ti recunoaste erorile si limitele umane? Si daca recunosti, afecteaza acest lucru relatia dintre parinte si copil?
Inainte de a analiza acest delicat subiect, e important sa definim ce este aceea o greseala a parintelui fata de copilul sau. Este imposibil de prezentat o lista concreta si finita care sa aduca liniste in sufletul parintilor cum ca, daca anumite fapte sau vorbe ale lor nu apar pe lista, inseamna ca nu au gresit fata de copil.
Ceea ce pentru un parinte este o greseala, pentru un altul este ceva normal fata de care nu are pic de sentiment de culpabilitate.
Cand un parinte greseste fata de copilul sau, el va sti singur numaidecat, instinctiv, pentru ca ii va spune inima imediat si oricine orice i-ar zice cum ca nu a gresit, nu ii va aduce linistea. A gresi implica toate acele actiuni, vorbe, fapte facute cu voie sau fara de voie si care dau parintelui un puternic disconfort, o stare sufleteasca de rau, in el se bat convingeri opuse ca a procedat bine sau nu, regreta sincer vorba, fapta, intamplarea si ar vrea sa dea timpul inapoi.
Citeste continuarea aici: http://sfatulparintilor.ro/45644/relatia-parinti-copii-spui-sau-nu-copilului-tau-imi-pare-rau-am-gresit-fata-de-tine/
