S-a întors roata: Guvernul PNL, amenințat cu moțiunea de cenzură

Liderul deputaților UDMR, Korodi Attila, a declarat vineri, pentru Agerpres, că Uniunea va susţine o moţiune de cenzură dacă Guvernul Orban îşi va angaja răspunderea pe votul în două tururi la alegerile locale.

„Dacă Guvernul doreşte să-şi asume răspunderea pe alegeri în două tururi, în primul rând este o decizie care este împotriva deciziei Curţii Constituţionale şi a recomandării Comisiei de la Veneţia. UDMR se poziţionează o dată din acest punct de vedere, pentru că este o decizie a Curţii Constituţionale. Pe de altă parte, şi pe fond nu credem că aduce elemente pozitive în zonele locuite într-o parte minoritară de comunitatea maghiară, votul în două tururi, pentru că turul doi aduce o etnicizare a votului, care nu este deloc benefică pentru comunităţile locale. Nu susţinem acest gest şi dacă Guvernul va veni cu asumarea răspunderii, noi trebuie să ne poziţionăm împotriva asumării răspunderii, clar. Asta înseamnă, procedural, că se depune o moţiune de cenzură”, a declarat Korodi Attila.

Acesta a precizat că UDMR nu poate depune moţiune de cenzură, dar că sigur se vor coagula în Parlament partide politice care se vor exprima pro sau contra acestui demers.

El a ţinut să adauge că, în opinia sa, PNL nu îşi va asuma răspunderea şi nu va emite ordonanţă de urgenţă pe această temă, întrucât a semnat un acord politic cu UDMR în care susţine că nu va face acest lucru.

„Aş dori să subliniez, cum deja PNL a semnat un acord politic în care îşi asumase că pe această temă nu emite ordonanţă şi nu vine cu asumarea răspunderii, ci vor fi dezbateri în Parlament, eu cred că Partidul Naţional Liberal va menţine punctul acesta de vedere”, a conchis Korodi Attila.

USR face presiuni

Liderul USR Dan Barna îi transmite sâmbătă premierului Ludovic Orban că ar fi fost de preferat ca Guvernul să își asume răspunderea și pentru revenirea la alegerea primarilor în două tururi.

„Salut decizia guvernului în privința rezolvării rapide a unor probleme prin procedura asumării răspunderii. Totuși, domnule prim-ministru Orban, ar fi fost de preferat să treceți pe lista acelor situații în care se impun măsuri urgente și cea privind alegerea primarilor.

Mai este jumătate de an până la locale și încă nu s-au luat măsuri pentru îndreptarea actualei legi care descurajează participarea electoratului și transformă comunitățile noastre locale în moșii ale unor grupuri de interese fără legitimitate și dorință de a face bine. Menținerea sistemului de alegere a primarilor într-un singur tur convine doar celor care se tem de voturi. Adică de români ”, a scris Barna, pe Facebook.

Premierul Ludovic Orban a anunțat vineri seara că Guvernul își va asuma răspunderea pe un pachet de legi din domeniul justiției, precum și pe OUG 114.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

13 Comentarii

  1. Tov. Korodi Attila va rog sa va ginditi ca si Ludovic Orban este ungur ca si d-voastra. Nu-l lasati Somer inainte de Sarbatori. Puteti sa-l torturati, sa-i taiati urechile, sa va pisati pe el ca pe zidul parlamentului, dar nu-l lasati somer va rooooog ! Cu 3000 de Lei nu-si poate intretine familia.

  2. sa se schimbe ! PRIMESC ! dar sa NU se MODIFICE NIMIC ! werner,lajos orban = zdrentecu sifilis !

  3. Deci este inițiativă UDMR. Era de necrezut ca flascul PSD să fie capabil de o moțiune de cenzură. Ei votează în unanimitate, vezi recursul compensatoriu, cu PNL, USR adică ce domnul Iohannis care i-a porcăit, i-a dat afară din casă și-i umilește scum și în stradă aciuați pe sub strășini.

  4. UDMR trebuie ejectat din Parlamentul Romaniei,cu ridicarea pragului electoral la 7% sau interzicerea partidelor etnice!
    UDMR se bazeaza pe divizarea romanilor dupa criterii politice,ei votand dupa criteriul etnic!
    Un deputat al minoritatii baschire este suficient..

  5. Ai semnat cu un hot de voturi.te va fura si pe tine,ai crezut ca sunt de onoare ? Te-ai fript cu fripturistii de meserie.

  6. @ Balaton Golu De acord cu cele spuse.Doresc si eu ca un necunoscator sa mi se spuna in ce tara mai exista asemenea ORGANIZATIE ca UDMR,pentru ca nu este inscris ca partid politic la tribunal si participa la alegeri,fara sa aiba o doctrina clara in concordanta cu majoritatea din tara.Ei au un singur scop: AUTONOMIA TERITORIALA. Nici celelalte minoritati nu ar trebui sa aiba un loc asigurat in parlament.Sa se inscrie in partide politice si daca este bun sa fie trecut pe pozitii eligibile.Ce fac grupul minoritatilor in parlament.Sunt foloste de putere sau opozitie fie la motiuni pentru caderea guvernului ori mentinerea lui la guvernare dupa principiul „cine da mai mult”.Trebuie modificata actuala CONSTITUTIE si la numarul de parlamentari din parlament,pentru ca populatia a scazut in ROMANIA.

  7. Ce sa vorbim de acesti migratori si de comportamentul lor? Veniti si asezati aici au prins radacini si au devenit obraznici acesti „bautori de sange de cal”.Stiti ce au facut spectatorii maghiari la meciul de handbal feminin ROMANIA – UNGARIA de la campionatul mondial din JAPONIA ? Au afisat un banner pe care scria ” VALEA UZULUI,pamant maghiar.Totul inapoi”,unde era trecuta si data de 4 iunie 1920,cand a avut loc Tratatul de la Trianon. Pe timpul intonarii imnului ROMANIEI,tot acesti HUSARI,s-au intors cu spatele.Cata educatie pe acesti oameni in secolul XXI-lea.Iar noi le-am dat cele mai mari drepturi dupa 1989,pe care nu le are nimeni in alta tara.Vor a doua limba oficiala MAGHIARA.Asta ar mai trebui.

  8. UDMR , ca deobicei , joaca la doua capete ! Todeauna isi vinde voturile celui care-i da ceva , daca nu curge, pica ! Nimeni nu poate avea incredere deplina in UDMR ! Azi canta pe „dreapta” , maine danseaza pe „stanga”. Asta este ! Partidele romanesti se fac frate si cu…UDMR-ului , numai sa ajunga la ciolan !

  9. Ce va faceti daca in vinele maghiarilor curge sange romanesc? Cred ca sunt romani care de sute de ani s-au „dat” cu stapanii. Sa o luam logic. Cati au ajuns in bazinul Volgai? Chiar nu au avut nici o legatura cu populatia autohtona in cei 800 de ani? Panonia a fost provincie romana in care au locuit celti, daci si alte popoare migratoare de neam germanic. Imprumuturile din limba maghiar precum capusta, Piroska, Covaci sunt termeni din slava si greaca.

  10. Si,ce daca ii ameninta cu motiunea daca comunicarea guristilor psd e inchisa in grup si nu dezvoltata pe limba oricui! S-a vazut clar,loialii psd nu prea au iesit la vot din cauza psd-istilor care i-au dezamagit total! Dezamagirea e crunta si nu se mai incumeta sa mearga la vot desi e pnl acum! Si este vorba de cetatenii trecuti de 55-58 ani, acestia sunt afectati puternic de ‘loialitatea’ politicienilor psd, ei erau cei majoritari care votau! Sa nu intelegem gresit,nu sunt doar cu 4 clase,au cel putin bacalaureatul,deci,spre nemultumirea sloganistilor plin de ura si dezbinare, acesti cetateni inca mai gandesc, mai stiu ce vor de la viata! Sloganistii ar trebui sa priveasca bipezii din politica,care au depasit 55-58 ani in paralel cu cei pe care ii urasc din cauza voturilor! Mai cititi si bine pregatiti sunt dezbinatii decat politicienii care au varste identice! Ca nu ies in strada, nu dispun de finante necesare lunar dar pentru deplasari la mitinguri nici gand,au sanatatea varza din cauza stresului,dezbinarii si urii induse propriilor copii si nepoti de nu mai pot schimba nimic!

  11. Pentru stabilitatea parlamentara ar fi necesar doua motiuni de cenzura cat mai repede ceea ce ar conduce la alegeri anticipate.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.