Sănătatea, la înălțime, în Sectorul 4

Primăria Sectorului 4 construiește cea mai modernă secție din România, pentru tratarea marilor arși. Acest lucru va fi posibil datorită parteneriatului încheiat între autoritățile locale și Spitalul Clinic de Urgență “Bagdasar – Arseni”. Noua secție va fi amenajată în corpul B al Spitalului Clinic de Urgență Bagdasar- Arseni, pe o suprafață de 395 de mp.

Special reconfigurată pentru asigurarea tuturor funcțiunilor medicale, în condiții de maximă siguranță, secția va cuprinde două săli de operație, politraumă și chirurgie estetică, o sală de pansamente, una pentru tratamentul arsurilor, spații de sterilizare precum și trei rezerve cu câte un pat, dotate cu aparatură de ultimă generație și în care pacienții cu arsuri grave vor putea fi tratați la cele mai înalte standarde. Totodată, va fi amenajată și o sală de operații pentru urgențe, care va putea fi utilizată și de alte specialități, în funcție de necesitate.

O  investiție de peste patru milioane de lei

3.827.390 lei fără TVA este valoarea totală a investiției Primăriei Sectorului 4 în această Unitatea Funcțională pentru Arsuri, care la finalizarea lucrărilor (estimate a fi realizate în 12 luni de la ordinul de începere, dat în luna decembrie a anului trecut) va putea îndeplini toate cerințele necesare conform celor mai recente standarde internaționale de calitate a actului medical. Din această sumă, aproximativ 1.000.000 de lei reprezintă valoarea utilajelor și echipamentelor tehnologice de ultimă generație (spre exemplu, o centrală tratare aer igienică, în valoare de aproximativ 450.000 de lei).

Totodată, sălile de operații vor avea pereți și tavane din inox, toate suprafețele urmând a fi realizate din panouri tratate antiseptic pe bază de compuși din ioni de argint, eficienți împotriva celor mai periculoase și răspândite tipuri de bacterii. Mai mult, rezervele vor avea pereți vitrați, care să permită controlul vizual al pacienților.

Pentru menținerea condițiilor maxime de igienă, se va realiza un sistem de control acces, cu scopul reducerii traficului non-steril pe suprafața secției precum și un sistem modern de detecție a incendiilor. Acesta va presupune montarea unei centrale de detecție moderne precum și suplimentarea detectorilor de incendiu.

Un contract cu Banca Mondială

În noua secție va lucra personal medical dedicat, iar dotarea acesteia cu aparatură, în valoare de aproximativ 3.000.000 de euro, este asigurată printr-un contract al Ministerului Sănătății cu Banca Mondială. Dotările vor include diferite tipuri de echipamente (paturi, monitoare, ventilatoare, ecografe, modele de infuzie/perfuzie) precum și un Laser Dopler pentru diagnosticarea în profunzime a arsurilor.

Construcția secției pentru tratarea marilor arși nu este singura investiție derulată de Primăria Sectorului 4. În paralel, are loc și modernizarea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic „Bagdasar – Arseni”.

În prezent, Unitatea de Primiri Urgențe, aflată la parter, funcționează impropriu, din cauza numeroaselor căi de acces spre interiorul spitalului, folosite inclusiv de către persoane neinternate și care transformă acest spațiu într-o zonă mixtă de așteptare și de urgență, fapt ce duce la numeroase probleme de igienă și chiar la situații conflictuale cu cadrele medicale, având repercursiuni asupra calității actului medical.

În urma lucrărilor de reconfigurare și reamenajare, care au ca termen de finalizare sfârșitul acestui an, se va realiza o nouă sală de așteptare, un spațiu dedicat pentru registratură și triaj, dincolo de care accesul va fi permis doar personalului medical și pacienților internați însoțiți.

Totodată, în imediata vecinătate a triajului se va amenaja o zonă de decontaminare, urmând ca secția urgențelor minore să fie precis delimitată, iar cea a urgențelor majore să fie extinsă. Mai mult, condițiile de igienă vor fi net îmbunătățite și prin prisma materialelor folosite. Astfel, pereții vor fi realizati din materiale tratate antiseptic, cu finisaje rezistente la dezinfectați, fără asperități care să rețină praful, negeneratoare de particule care pot rămâne suspendate în aer, peste care se vor aplica vopsele lavabile antibacteriene. Valoarea totală a investiției este de 4.588.188 lei fără TVA.

De asemenea, parcarea din curtea Spitalului Clinic de Urgență „Bagdasar – Arseni” a fost amenajată tot de Primăria Sectorului 4. Urmare a unei investiții de 1.640.000 lei și având o suprafață de 7.200 de mp, noua parcare amenajată în curtea spitalului oferă cadrelor medicale dar și pacienților 215 locuri de parcare.

Și tot în sectorul 4 va fi construit cel mai mare spital de stomatologie din România.  Nu mai puțin de 65 de cabinete şi săli de operaţie va avea unitatea sanitară ce va fi construită în sectorul 4 condus de primarul sectorului 4, Daniel Băluţă.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

3 Comentarii

  1. Vai vai, ce primar minunat, domnul Baluta… Pe Soseaua Giurgiului, din septembrie si pana astazi, a scos toate bordurile noi si le-a inlocuit cu unele si mai noi… A pus borduri de-o parte si de alta a sinelor de tramvai. Intre sine e pus gazon, desigur, ca sa poata spune ca a marit suprafata spatiilor verzi din sector… Iarba s-a uscat, fireste, acum in primavara probabil va pune brazde noi. Si tot asa. Minunat primar.

  2. O stire depre nimic. Eu m-am saturat de proiecte. Nu mai faceti stiri din promisiuni in ani electorali care dupa aceea se dovedesc minciuni.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.