„Organizaţiile civice semnatare îşi exprimă profunda indignare faţă de acţiunile abuzive ale Jandarmeriei Române, care, în data de 30 octombrie 2025, a procedat la amendarea organizatorului evenimentului comemorativ desfăşurat la 10 ani de la tragedia din Clubul Colectiv. Această acţiune, desfăşurată paşnic şi demn, a avut un caracter strict comemorativ, fără conotaţii politice şi fără incidente. Participanţii au aprins lumânări, au depus flori şi au păstrat un moment de reculegere – manifestări care se înscriu în exerciţiul normal al dreptului la libertatea de întrunire garantat de art. 39 din Constituţia României şi de Legea nr. 60/1991, care exceptează adunările comemorative desfăşurate în spaţii consacrate de la obligaţia avizării prealabile. Facem precizare că spaţiul unde au fost depuse lumânările e unul consacrat comemorării tragediei de acum 10 ani” se arată în respectiva scrisoare.
Semnatarii scrisorii mai adaugă și faptul că „e dramatic să constatăm că memoria victimelor de la Colectiv a fost «onorată» de actualul regim prin amenzi şi abuzuri în pofida respectării libertăţilor democratice şi a demnităţii umane”.
Scrisoarea este semnată de Federaţia Iniţiativa Timisoara, Corupţia ucide, Societatea Timişoara, Freedom House, Iniţiativa România, Grupul pentru Dialog Social, Geeks for Democracy, Asociaţia Împreună pentru A8, Asociaţia Civică #activag Piteşti, Tinerii Liberi Timisoara, Diaspora 360, Radu Vancu – scriitor, Ondine Gherguţ – jurnalist şi Mihaela Miroiu – profesor universitar.
Verificări interne și scuze publice
Șeful Jandarmeriei române și-a cerut scuze public față de această situație, instituția urmând să facă verificări interne cu privire la modul în care jandarmii care au aplicat sancțiunea au acționat. Aceste verificări vor stabili dacă „măsura a fost proporţională, justificată şi conformă atât literei, cât şi spiritului legii”.