Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, la Stockholm Istoricii consideră însă că un rol important în producerea pogromului a fost jucat de climatul politic al deceniilor care l-au precedat, România promulgând în perioada 1867-1913 nu mai puţin de 196 de legi cu conţinut antisemit, ceea ce a condus la puternice sentimente antisemite şi în rândul unei părţi a populaţiei majoritare. Score: 0,31
Prof. Univ. Dr. Ioan Scurtu: „După 1989 s-a dezvoltat, în România, un foarte puternic şi agresiv curent antinaţional” …mituiţi ca să aibă o asemenea atitudine, să susţină, spre exemplu, că istoria românilor este o succesiune de mituri, că ea nu are nimic pozitiv şi demn de valorificat, că istoricii, chiar dacă este vorba de Xenopol, de Iorga, de Giurescu, de Oţetea, au mitizat istoria, au creat personalităţi şi episoade pozitive, când, în realitate, românii… Score: 0,30
Iohannis: Este obligaţia justiţiei de a-i aduce în faţa legii pe cei vinovaţi de crime la Revoluţie Aceste controverse nu vor înceta până când adevărul juridic nu va fi scos la iveală, pentru că de adevărul istoric se vor ocupa fără îndoială istoricii”, a arătat preşedintele României. Score: 0,31
Vivat, crescat, floreat Romania Magna! Cu sau fără mandate explicite, oameni de cultură din România, precum Marin Preda, Paul Anghel, Nichita Stănescu, Fănuş Neagu şi alţii, dar şi istoricii Mircea Muşat şi Ion Ardeleanu, au sfidat embargoul asupra chestiunii basarabene, iar de la Beijing susţinerea nu întârzie să apare în termenii: „Revizioniştii… Score: 0,29
Putin: Nu a fost nimic rău în Pactul Molotov-Ribbentrop Putin consideră că istoricii occidentali încearcă să “muşamalizeze” Acordul de la Munchen din 1938, prin care Franţa şi Marea Britanie au crezut că îl vor domoli pe Adolf Hitler, oferindu-i regiunea sudetă a Cehoslovaciei. Score: 0,31
Iohannis către Regele Mihai: „Vă felicit pentru lecția de credință și patriotism” Sire, La aproape nouă decenii distanță de la momentul când ați urcat pentru prima dată pe tron, istoricii au reliefat judicios virtuțile personale de care ați dat dovadă.Ca Rege, comandant suprem al Armatei, soț, tată și reper al Exilului, ați dovedit că valoarea regalității… Score: 0,31
Ziua Armatei Române Dacă poate fi mai potrivită o altă dată istorică importantă ca zi a Armatei Române, este o problemă în legătură cu care istoricii ar putea să documenteze decidenţii politici, ţinând seama atât de contribuţia militară la făurirea şi apărarea statului naţional unitar, cât şi de tradiţiile… Score: 0,30
O fabuloasă expoziţie Veronese la Verona Istoricii de artă se întreabă dacă este cumva un fel de atavism moştenit de la tatăl său, „cioplitor în piatră”. Score: 0,30
Şoc în relaţiile dintre Washington şi o ţară membră NATO şi UE În fine, istoricii spun că, pentru a găsi un eveniment comparabil, trebuie să ne întoarcem la finele anilor 1980, când SUA au declarat persona non-grata pe Kurt Waldheim, la ora aceea preşedintele Austriei, fost secretar general al ONU, din cauză că şi-a ascuns trecutul său în armata nazistă. Score: 0,30
Ungaria, vârful de lance al Rusiei în NATO şi în Uniunea Europeană?! Istoricii care au cercetat acest aspect mai puţin cunoscut spun că motivele în acest sens erau întemeiate. Score: 0,30
Institutul Cultural Român de la Varşovia celebrează aniversarea a 75 de ani de la Refugiul Polonez în România Dan Berindei, istoricii Ioan Scurtu, Dorin Matei, Tadeusz Dubicki (profesor la Universitatea Jan Długosz din Częstochowa), Małgorzata Willaume (profesor la Universitatea Marie Curie-Skłodowska din Lublin), Alicja Gluza (Fundaţia Karta) şi Tomasz Sudoł (istoric, cercetător la Institutul Memoriei Naţionale). Score: 0,30
Invitaţie la lecturi estivale Filologii, istoricii şi arheologii de la sfârşitul secolului XIX cred că Troia este un mit şi că Homer n-a existat niciodată, Iliada nefiind decât o culegere de balade născocite de aezi. Score: 0,29
Ceauşescu îi cerea lui Brejnev, în 1976, să desfiinţeze gardul de sârmă ghimpată de pe Prut Istoricii de atunci şi opinia publică au condamnat atunci acest act. … Recunoscând că între istoricii români şi sovietici nu s-a ajuns la un acord cu privire la momentele care au dus la schimbarea frontierelor româno-ruse în decursul istoriei, conducătorul delegaţiei P.C.R. Score: 0,41
„Caillebotte la Yerres în vremea impresionismului” Istoricii de artă au vorbit despre influenţa gravurilor japoneze şi de cea a fotografiei. Score: 0,30
Congresul SUA, la cote record de neîncredere, privit mai rău decât vrăjitoarele şi zombii Având în vedere că istoricii estimează că loialiştii din coloniile americane în timpul Revoluţiei reprezentau circa 15-20% din populaţie, înseamnă că regele George al III-lea beneficia de de trei ori mai multă încredere decât Congresul american de astăzi, mai scrie Gallup. Score: 0,31
Noaptea de iunie în vers liber de jazz După cum au scris istoricii literari, cu acelaşi poem începe epoca literaturii române moderne. Score: 0,30
O istorie a locurilor în imagini Este şi motivul pentru care apariţia şi răspândirea fotografiei nu au dus la dispariţia portretului pictat sau sculptat, aşa cum nu a dus la dispariţia artei plastice, cum se temeau, la un moment dat, istoricii de artă. Score: 0,30
Toboşarii capitalismului de tranziţie Desigur, îi scot aici din discuţie pe cei care sînt cu adevărat buni la ceva : mă gîndesc la oameni de ştiinţă, la specialişti în economie, la istoricii cinstiţi, competenţi, patrioţi; la cei care fac cărţi, filme, spectacole, la cei care cîntă, la educatorii care-şi urmează vocaţia, la oamenii Bisericii care… Score: 0,31
Strategia lui Putin a distrus „visul european” Istoricii îşi pot permite luxul de a dezbate cui aparţine vina pentru această evoluţie. Score: 0,30
Potirul din care ar fi băut Iisus la Cina cea de Taină a fost descoperit Istoricii sunt de părere, însă, că reprezintă doar un punct de plecare în analiza acelei epoci. Score: 0,32
Două volume cu parfum de epocă, marca Lucian Boia De mai bine de 20 de ani, istoricii de toate vârstele şi coloraturile sunt dominaţi de obsesia comportamentului public al intelectualilor români din secolul XX. Score: 0,30
O operă stupefiantă la „National Gallery” din Londra Un alt poncif de pe urma căruia pictorul a avut de suferit a fost includerea lui de către istoricii de artă în trio-ul format împreună cu Tizian şi Tintoretto. Score: 0,30
Hoţii de imagini, subiect de muzeu Iar pentru istoricii presei sau pentru cei ai fotografiei, multe dintre numele prezente în expoziţie merită să intre cel puţin într-un dicţionar de specialitate. Score: 0,30
De la criza guvernamentală, la cea constituțională şi politică Despre cine anume este vinovat, cine anume este nevinovat si cine anume este complice la situatia in care ar putea ajunge, in cateva zile, Romania, vom avea timp sa ne gandim, sa ne pronuntam si oricum o vor face toti analistii si toti istoricii. Score: 0,30
Nicolae Herlea – baritonul integral Istoricii şi criticii muzicali vor evoca fecunda sa formare iniţială (încheiată la Santa Cecilia) şi premiile internaţionale care i-au lansat cariera. Score: 0,30
Noi lansări editoriale De-a lungul acestei călătorii, aflăm astfel ce semnificaţii au atribuit istoricii cuvântului „amazoană”, în ce regiuni se crede că ar fi trăit şi luptat aceste femei, cum le-au înfăţişat scriitorii, pictorii sau cineaştii. Score: 0,30