Actualitate Politică Narcisa Iorga: Nici Iliescu nu și-a permis să facă așa ceva Iohannis rămâne așa, neales. Score: 0,30
Actualitate Delegaţia SUA la Adunarea Parlamentară NATO, îngrijorată de România Suntem alături de România în preocuparea sa de a organiza alegeri prezidenţiale libere şi corecte", au mai scris Mike Turner, Gerald Connolly, Linda Sanchez, Brett Guthrie, Neal Dunn, Ann Wagner, Brian Fitzpatrick, Brendan F. Score: 0,32
Actualitate Economie Avem cea mai mare inflaţie din UE pentru a noua lună la rând Potrivit datelor publicate săptămâna trecută de Institutul Naţional de Statistică (INS), în România rata anuală a inflaţiei a urcat, în noiembrie 2024, la 5,11%, de la 4,67% în octombrie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,11%, cele nealimentare cu 5,15%, iar serviciile cu 7,56%. & Score: 0,29
Justiție Dosarul Economatul. Vanghelie, trimis în judecată …Sector 5 SRL – societate cu capital integral de stat, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu prevăzute de lege, să achiziţioneze produse alimentare şi nealimentare (printre care patinoare artificiale) la preţuri supraevaluate faţă de preţurile pieţei, în valoare totală de 139.794.032 lei. Score: 0,28
Actualitate Politică România, complet în Schengen. Iohannis: am o veste bună! (video) Direcția europeană rămâne singura noastră cale reală de dezvoltare, iar toate forțele politice democratice au obligația de a lucra împreună pentru a păstra nealterat acest parcurs. Score: 0,29
Actualitate Social Fructele proaspete, scumpire serioasă La capitolul mărfuri nealimentare, în noiembrie 2024, faţă de noiembrie 2023, cel mai mult s-au scumpit detergenţii, cu 12,29%, tutunul şi ţigările, cu 10,50%, şi articolele chimice, cu 9,12%. Score: 0,31
Actualitate Economie Inflaţia. Veste proastă de la INS Rata anuală a inflaţiei a urcat, în luna noiembrie 2024, la 5,11%, de la 4,67% în octombrie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,11%, cele nealimentare cu 5,15%, iar serviciile cu 7,56%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). & Score: 0,29
Cultură Musicalul Shrek revine la ONB Musicalul Shrek a fost produs inițial pe Broadway de DreamWorks Theatricals și Neal Stree Productions. Score: 0,31
Politică PSD l-ar mai pune o tură premier pe Marcel Ciolacu Eu cred că decizia evidentă privind alegerea unui nume care să fie susţinut sau nealegerea unui nume care să fie susţinut a fost luată ieri, într-un for de conducere al partidului. Score: 0,29
Actualitate Se schimbă în rău previziunile BNR pentru inflație Acţiunea de ansamblu a factorilor pe partea ofertei va redeveni însă dezinflaţionistă ulterior, în principal sub impactul efectelor de bază ce se vor manifesta la nivelul subcomponentelor non-nealimentare ale inflaţiei de bază, dar şi pe segmentele preţuri administrate şi produse din tutun, au remarcat membrii Consiliului. Score: 0,29
Actualitate Economie Avem cea mai mare inflaţie din UE pentru a opta lună la rând Potrivit datelor publicate săptămâna trecută de Institutul Naţional de Statistică (INS), în România rata anuală a inflaţiei a urcat, în octombrie 2024, la 4,67%, de la 4,62% în septembrie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,75%, cele nealimentare cu 3,45%, iar serviciile cu 7,66%. Score: 0,29
Actualitate Social Pregătiți pentru război. Cetățenii a două țări europene, îndemnați să își facă provizii Cele două state nordice au abandonat deceniile de nealiniere militară şi s-au alăturat NATO în urma invadării Ucrainei de către Rusia în 2022. Score: 0,29
Politică Femeile din campania noastră prezidențială Presa ultimului sfert de veac mai rezistă ca produs intelectual și se afirmă ca și funcție socială prin câteva voci singulare nealterate de corupția cvasigeneralizată care domină, în primul rând, viața politică și, pornind de aici, societatea. Score: 0,28
Actualitate (Fotoreportaj) București. Expoziție internațională dedicată ospitalității Cea de-a patra ediție aduce în Hala Laminor din Capitală o varietate de expozanți din domenii diverse precum: mâncare, băuturi răcoritoare și alcoolice, ingrediente, foodtech, echipamente și soluții software, precum și produse și servicii nealimentare. Score: 0,30
Actualitate ”Mesajul Mișcării Naționale a Ofițerilor Patrioți”, un fals grosolan? Este pentru prima data cand aflam de existenta unei astfel de organizatii, nealiniata in Forumul Structurilor Asociative din Aparare. Score: 0,29
Actualitate Președintele Italiei îi dă peste nas lui Elon Musk "Oare oamenii din Italia trăiesc într-o democraţie sau aceasta este o autocraţie nealeasă care ia deciziile?", a scris Musk. Score: 0,30
Extern Administrația Trump, un nou ”Manhattan Project” pentru SUA? Într-o democrație adevărata, la conducere ar trebui să fie reprezentanții aleși, ei ar trebui să facă legile, nu birocrații nealeși. Score: 0,29
Actualitate Social Topul scumpirilor La capitolul mărfuri nealimentare, în octombrie 2024, faţă de octombrie 2023, cel mai mult s-au scumpit detergenţii, cu 13,47%, tutunul şi ţigările, cu 10,50%, şi articolele chimice, cu 9,86%. Score: 0,30
Actualitate Social Inflația a început să muște din nou Rata anuală a inflaţiei a urcat, în luna octombrie 2024, la 4,67%, de la 4,62% în septembrie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,75%, cele nealimentare cu 3,45%, iar serviciile cu 7,66%, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS). & Score: 0,29
Politică Înlemnirea pe post …pentru a „rezolva” problema falsă a schimbării climatice și problema implicării într-un război de care nu suntem responsabili și care putea fi evitat, dacă elitele nealese de nimeni ale UE nu ar fi băgat bățul prin garg, asmuțind warmongers; la ora asta, UE este datoare cu 450 mld euro și vrea împrumuturi de 800 de mld euro anual… Score: 0,29
Actualitate Comentariu Națiune, patriotism, suveranitate Nu vom abandona niciodată suveranitatea americană în faţa unei birocraţii mondiale nealese şi iresponsabile”, a spus el. Score: 0,29
Extern Doi comisari cu dedicație pentru Ungaria lui Orban Problema este de căutat la nivel național, nicidecum la nivelul elitelor nealese de la Bruxelles. Score: 0,29
Actualitate Plafonarea a ieftinit alimentele de bază, dar a scumpit alte produse La produsele nealimentare, cele mai mari scumpiri au fost înregistrate la „Articole chimice” (+ … 8,5%) și „Alte mărfuri nealimentare” (+ Score: 0,30
Actualitate Utile Motoreductoare melcate: Probleme frecvente și cum se pot soluționa În general, vibrațiile excesive sunt cauzate de: Instalare defectuoasă – O greșeală în timpul montajului motorului sau a reductoarelor poate duce la nealinierea axelor. Score: 0,29
Actualitate Campioni la inflaţie a șaptea lună la rând În cazul României, Institutul Naţional de Statistică (INS) a informat, săptămâna trecută, că rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna septembrie 2024, la 4,62%, de la 5,1% în august, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,72%, cele nealimentare cu 3,3%, iar serviciile cu 7,88%. & Score: 0,29
Actualitate Economie Rata anuală a inflației scade la 4,62% în septembrie 2024 Această reducere s-a produs în contextul în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,72%, cele nealimentare cu 3,3%, iar serviciile au înregistrat o creștere semnificativă de 7,88%, conform datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS). “ Score: 0,29