Ai căutat: Obama
"Dictatorul român şi preşedintele Barack Obama par să aibă o trăsătură comună lamentabilă. … Aţi auzit teoria că preşedintele Obama nu "face greşeli"; în schimb, el se află pe un traiect calculat în mod deliberat de a provoca prăbuşirea Americii, pentru a permite o transformare marxistă", notează Farber.
Score: 0,78
quot; Acestea sunt cuvintele pe care le rosteste in fata Adunarii generale a ONU presedintele Barack Obama,joi,23 septembrie,conform extraselor din discursul sau,publicate de Casa Alba. … Negocieri care au fost reluate doar de la inceputul lunii septembrie ,sub auspiciile SUA si ale presedintelui Obama insusi…
Score: 0,75
Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a afirmat joi, în cadrul unui discurs în faţa Adunării Generale a ONU, la New York, că o soluţie diplomatică este încă posibilă în dosarul nuclear iranian, relatează Mediafax. … În discursul său, Obama a întins o mână şi palestinienilor, prin susţinerea apariţiei statului Palestina.
Score: 0,78
Obama. … Degeaba bate Băsescu la poarta lui Obama Traian Băsescu a încercat să fie primit de, pe atunci noul preşedinte al Statelor Unite, Barack Obama, la sesiunea de anul trecut (detalii în Cotidianul. … – Băsescu, supărat că nu-l bagă-n seamă Obama şi Ambasadorul SUA în România: Băsescu nu-l vede pe Obama până la alegeri). .
Score: 0,87